Jacques-Yves Cousteau

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Salt la: Navigare, căutare
Jacques-Yves Cousteau

Jacques-Yves Cousteau (n. 11 iunie, 1910, Saint-André-de-Cubzac, departamentul Gironde, Franța; d. 25 iunie 1997, Paris) a fost un ofițer francez, oceanograf, cercetător, explorator. A fost de asemenea scriitor, fotograf, producător de film, inventator, inovator și explorator al vieții subacvatice, care a devenit cunoscut în întreaga lume în calitate de comandant al navei Calypso.

Biografie[modificare | modificare sursă]

Tinerețea și începutul carierei[modificare | modificare sursă]

Fiu al lui Daniel Cousteau, avocat internațional și Elisabeth Cousteau, nepot al unui notar din Bordeaux și frate al unui scriitor colaboraționist în timpului celui de-al doilea război mondial - Pierre-Antoine Cousteau, Jacques-Yves Cousteau a descoperit marea pe coastele mediteraneene din aproprierea Marsiliei, unde locuia familia sa. În cadrul unei expediții de 12 luni în jurul lumii, alături de colegii săi de clasă, va îndeplini rolul de documentarist, filmând locuri și diverse evenimente. La vârsta de 13 ani, în urma unei excursii în Mexic, va scrie prima sa carte, O aventură în Mexic.

În 1930, după terminarea studiilor pregătitoare la prestigiosul Collège Stanislas de Paris, a intrat la Școala Navală din Brest, devenind ofițer canonier. Între 1933 și 1935 a avut o misiune în Extremul Orient. La Toulon, unde activa pe nava "Condorcet", Cousteau a avut ocazia de a avea primele experiențe submarine, datorită prietenului său, Philippe Tailliez. În 1936, acesta din urmă îi împrumută ochelarii submarini Fernez, care anticipau măștile de scafandru moderne. Cousteau aparținea de asemenea de serviciul de informații al marinei franceze, titlu în virtutea căruia va fi trimis în misiune la Shanghai și în Japonia) (1938, precum și în URSS (1939).

S-a căsătorit la 12 iulie 1937 cu Simone Melchior, cu care va avea doi copii, Jean-Michel Cousteau (1938) și Philippe Cousteau (1940), care vor participa și ei la aventura Calypso.

Invenția scufundărilor submarine moderne (1943)[modificare | modificare sursă]

Anii celui de-al doilea război mondial sunt decisivi pentru istoria scufundărilor. După armistițiul din 1940, familia Simone și Jacques-Yves Cousteau se refugiază la Megève, unde leagă o relație de prietenie cu familia Ichac, care locuia și ea acolo. Jacques-Yves Cousteau și Marcel Ichac partajau aceeași dorință de a descoperi marelui public locuri necunoscute și inaccesibile: primul dintre ei, lumea acvatică, cel de-al doilea, marile înălțimi montane. Cei doi vecini au obținut împreună, la egalitate, premiul întâi al Congresului de Les film documentar din 1943, pentru primul film submarin france: Par dix-huit mètres de fond, turnat anul precedent. În anul 1943, s-a turnat filmul Epaves, ocazia cu care Cousteau și ingenerul Émile Gagnan au inventat scafandrul autonom modern. Era vorba despre îmbunătățirea și modernizarea unor invenții din Secolul XIX (Rouquayrol și Denayrouze), respectiv debutul Secolului XX (Yves Le Prieur). Brevetul pe care l-a co-înregistrat pentru această ivnenție l-a pus la adăpost din punct de vedere financiar pentru tot restul vieții sale.

Păstrând legături cu lumea anglo-saxonă (și-a petrecut o parte a copilăriei în Statele Unite și vorbea curent engleza) și cu militari francezi din Africa de Nord, Jacques-Yves Cousteau, a cărui vilă "Baobab" de la Sanary (Var) se găsește față în față cu vila "Reine" a amiralului Darlan, decide să întreprindă o operațiune de comando împotriva serviciilor de spionaj italiene în Franța, motiv pentru care va primi mai multe decorații militare pentru fapte de război [1]. În această epocă, se distanțează de fratele său, Pierre-Antoine, un "antisemit al penei", redactor al ziarului colaboraționist Je suis partout, și care va fi condamnat la moarte în 1946.

GERS și Élie Monnier (1945-1949)[modificare | modificare sursă]

Jacques-Yves Cousteau împreună cu Philippe Taillez și Frédéric Dumas a constituit la Toulon în 1946, Grupul de studii și cercetări submarine (GERS) dotat cu nava Élie Monnier, prin care a fost inaugurată participarea organizată a scafandrilor autonomi în arheologia subacvatică. Cu această navă s-au întreprins cercetări în Marea Mediterană și Oceanul Atlantic.

Calypso și Campaniile oceanografice franceze (1949-1972)[modificare | modificare sursă]

Pentru mai multe detalii, vedeți Calypso (navă).

În 1949 Cousteau părăsește Marina pentru a fonda un an mai târziu Campaniile Oceanografice Franceze. Milionarul irlandez Loel Guinness, descendentul fondatorului berăriei Guiness, cumpără un vechi dragor de mine, care apoi este echipat ca laborator mobil pentru cercetări oceanografice conform specificațiilor căpitanului Cousteau și-l închiriază acestuia pentru numai un franc pe an. Acest dragor este botezat apoi Calypso, după numele nimfei ce își avea sălașul pe o insulă din Mediterana. Ca parteneri de drum, i-a avut, în primul rând, pe soția sa, Simone, și pe fiul mai mic, Philippe, apoi numeroși oameni de știință: geologi, geofizicieni, biologi, zoologi, arheologi, ecologiști.

Cu aceasta, timp de patru decenii, a explorat mările și oceanele lumii, din ghețurile Antarcticii și ale Nordului până în Marea Roșie, Marea Caraibelor și Marea Mediterană.
La bordul lui Calypso s-au efectuat numeroase cercetări și mii de ore de filmări subacvatice, care au fost transformate în 50 de cărți, două enciclopedii, filme de lung metraj și documentare. Aceste campanii oceanografice ale lui Cousteau și echipa sa, au adus în atenția lumii uimitoarea biodiversitate a lumii submarine.[2]

Calypso a fost lovit accidental în ianuarie 1996 de o barjă și s-a scufundat în portul Singapore. Avariat grav, vasul a rămas sub apă timp de mai multe săptămâni. Nava a fost ulterior ridicată la suprafață, readusă în Franța și ancorată în portul La Rochelle din 1998.

Casele submarine (1960-1965)[modificare | modificare sursă]

Precontinent[modificare | modificare sursă]

În perioada 1960–1964, Jacques-Yves Cousteau a condus un program numit „Precontinent” („Conshelf”), având ca scop studiul capacității oamenilor de a locui într-o casă submarină, habitat special construit sub apă. Succesul acestor cercetări a determinat derularea unui nou proiect, „Precontinent II”, desfășurat pe o perioadă de 1 lună și implicând 5 scafandri. Filmările subacvatice realizate pe parcursul acestor proiecte au furnizat materialul necesar realizării filmului Lumea fără soare în 1964.[3]

Pentru mai multe detalii, vedeți casă submarină.

Societatea Cousteau (1973-1990)[modificare | modificare sursă]

În 1973 împreună cu cei doi fii ai săi, Jean-Michel și Philippe, a înființat „Societatea Cousteau” pentru Protejarea Vieții Acvatice. Societatea numără astăzi mai mult de 300.000 de membri și numeroase sedii în lumea întreagă.

Organizația „Cousteau Society” și Francine Cousteau, văduva exploratorului, au strâns sumele necesare renovarii și întreținerii navei Calypso timp de 50 de ani și care va deveni o expoziție educațională. Relansarea lui Calypso a făcut parte din seria manifestărilor cuprinse în „anul centenarului”: Pe data de 10 iunie 2010 s-au sărbătorit 100 de ani de la nașterea exploratorului Jacques-Yves Cousteau.[4]

Anii 1990[modificare | modificare sursă]

Moștenirea lui Jacques-Yves Cousteau[modificare | modificare sursă]

Descoperirea lumii submarine de marele public[modificare | modificare sursă]

Invenții și inovații tehnice[modificare | modificare sursă]

1942: Jaques-Yves Cousteau împreună cu Émile Gagnan, un inginer canadian specialist în detentoare la uzina L'Air Liquide din Paris, concep un detentor inspirat dintr-un regulator construit pentru alimentarea cu gaz de iluminat a motoarelor de automobile, care un an mai târziu este adoptat pentru utilizare sub apă.

1943: detentorul Cousteau-Gagnan eșuează primele teste efectuate în luna Februarie în râul Marne de lângă Paris. Se aduc o serie de modificări cum ar fi fixarea supapei de evacuare a aerului expirat în camera detentorului la același nivel cu cea de inspirație și punerea unui al doilea furtun separat pentru expirație. În același an în cursul verii și toamnei, Cousteau împreună cu Philippe Taillez și Frederic Dumas testează prototipul acestui aparat în Marea Mediterană. Deoarece aparatul se dovedește a fi sigur și deosebit de ușor de utilizat, este folosit și de către ceilalți membri ai familiei Cousteau (soția și cei doi fii). Se efectuează peste 500 de scufundări testând aparatul încercându-se determinarea limitelor de utilizare. Astfel în luna Octombrie, Dumas atinge adâncimea de 64 de metri. Aparatul suferă o serie de perfecționări ajungându-se în anul 1945 la renumitul detentor Cousteau-Gagnan, CG-45. Acesta va fi urmat de alte variante perfecționate și anume de detentorul Mistral și Super Mistral de tipul "detentor dorsal" cu un singur etaj și apoi de detentorul Acquilon cu două etaje separate. Toate aceste modele au fost produse la firma La Spirotechniques, o subsidiară a L'Air Liquide și comercializate în Franța începând cu anul 1946. Aparatul Cousteau-Gagnan stă la baza tuturor aparatelor de respirat cu aer comprimat utilizate în prezent în scufundarea autonomă. În S.U.A.aparatul Cousteau-Gagnan a fost comercializat sub denumirea de Aqualung.

1946: Jacques-Yves Cousteau pune la punct costumul cu volum constant. Fabricat din cauciuc vulcanizat, costumul a fost realizat special pentru scufundări cu durate mari de timp în ape cu temperatură scăzută.

1959: cu ajutorul inginerilor Jean Mollard și André Laban , a conceput minisubmarinul SP-350 denumit și Denise „farfuria scufundătoare”; acesta era un vehicul subacvatic, cu două locuri, de formă rotundă, fără elice, propulsat de turbine cu jet de apă care poate ajunge la o adâncime de 350 m; în 1965 a mai construit alte două vehicule, SP-500, care au atins adâncimea de 500 m și SP-1000, iar în 1966, S.4000 Deepstar și S.P. 3000.

Un alt dispozitiv destinat cercetărilor marine construit de Cousteau a fost „Paianjanul de apă” un aparat multifuncțional destinat analizei biochimice a suprafeței oceanului.

Altă invenție importantă a lui Jacques-Yves Cousteau, cu impact major asupra scufundărilor moderne, a fost conceperea unui scuter subacvatic, construit prin modificarea unor torpile militare și destinat deplasării rapide pe sub apă a scafandrilor, oferindu-le astfel posibilitatea să acopere suprafețe mai extinse de cercetare.

Apărarea mediului înconjurător[modificare | modificare sursă]

Jacques-Yves Cousteau a fost observatorul întregului Ocean Planetar, studiindu-i gradul de poluare. A demonstrat practic pericolul pe care-l reprezintă vehicularea a tot mai multor deșeuri industriale către marile fluvii (Nilul, Amazonul, Fluviul Galben etc.). A fost director al Muzeului de Oceanografie din Monaco. În 1992 a fost invitat oficial la conferința Națiunilor Unite pentru mediu și dezvoltare de la Rio de Janeiro, iar în 1993 a fost numit în Comitetul consultativ al Națiunilor Unite și consilier pentru dezvoltare durabilă al Băncii Mondiale.

Vizitele în România[modificare | modificare sursă]

Prima vizită a lui Cousteau în România a avut loc în octombrie 1966, împreună cu Rainier III, suveranul Principatului Monaco, însoțit fiind și de vechiul său colaborator Jean Alinat. La Constanța, cu ocazia încheierii lucrărilor Adunării Generale a Comisiei Internaționale pentru Cercetarea științifică a Mării Mediterane (CIESMM), Jacques-Yves Cousteau a fost ales Secretar general al acestui important for științific.[5]

Cu acest prilej, colaboratorul lui Cousteau la conducerea celebrului Muzeu Oceanografic din Monaco, comandantul Jean Alinat, a prezentat la București ultima realizare cinematografică a acestuia, „Precontinent III”, filmul care relata experiența celor șase acvanauți care au trăit într-o sferă metalică ancorată la 100 m adâncime, timp de 21 zile și 17 ore, în perioada 17 Septembrie-17 Octombrie 1965 în largul Mării Meditarane.

Cea de a doua vizită, în octombrie 1977, când Jacques-Yves Cousteau și echipa sa au hotărât să facă o expediție în Marea Neagră și la gurile Dunării. Cu acest prilej nava Calypso a ancorat la Constanța și apoi a lucrat în apele din fața gurilor Dunării pentru a studia gradul de poluare al Mării Negre și al Dunării. Proiectul s-a concretizat în anii 1990–1992, prin înființarea Rezervația Biosferei Delta Dunării și realizarea unui film de televiziune consacrat Dunării și deltei sale, în patru episoade.

Jacques-Yves Cousteau a trecut și pe la Muzeul Național de Istorie Naturală „Grigore Antipa”, condus de către profesorul Mihai Băcescu și a ținut o conferință în amfiteatrul Institutului Botanic.

Ales membru de onoare al Academiei Române, la propunerea academicianului Mihai Băcescu la 13 noimebrie 1990, Jacques-Yves Cousteau și-a prezentat discursul de recepție la 8 aprilie 1991, iar în 1993 a fost, din nou, oaspetele Bucureștiului a cărui universitate i-a conferit titlul de „Doctor honoris causa”. Universitatea din București a fost printre primele în Europa care, după 1990, a înființat o „catedră Cousteau” în cadrul căreia se predă ecotehnia, o știință în care ecologia se îmbină cu tehnologiile marilor construcții.[6]

Opere ale lui Jacques-Yves Cousteau[modificare | modificare sursă]

Cărți[modificare | modificare sursă]

  • Jacques-Yves Cousteau, Philippe Tailliez: Par dix-huit mètres de fond, Paris, Éditions Durel, 1946
  • Jacques-Yves Cousteau, Frédéric Dumas: Le Monde du silence, Paris, Éditions de Paris, 1953
  • Jacques-Yves Cousteau, Yves Paccalet: A la recherche de l'Atlantide, Flammarion, 1981, (ISBN 2-08-200444-9)
  • Jacques-Yves Cousteau, Yves Paccalet: La Planète des baleines, Éditions Robert Laffont, 1986 (ISBN 978-2221044513).
  • Jacques-Yves Cousteau, Francois Sarano: Ile des esprits-Madagascar, Ed. Plon, 1995, ISBN 978-2259182478
  • Jacques-Yves Cousteau, Ody Denis: Namibie Voyages au sud de l'Afrique, Ed.Robert Laffont France Loisirs, 1997, ISBN 978-2744103698
  • Jacques-Yves Cousteau, Yves Paccalet: Le monde des dauphins, Ed. Robert Laffont France Loisirs, 1998, ISBN 978-2221077757
  • Jacques-Yves Cousteau, Susan Schiefelbein: L'Homme, la pieuvre et l'orchidée, Éditions Robert Laffont, 1998, (ISBN 978-2221085233)
  • Jacques-Yves Cousteau, Dominique Serafini: L'Aventure de l'équipe Cousteau en bandes dessinées, vol. 1...17, Éditions Robert Laffont, 1985...1998

Filme[modificare | modificare sursă]

Cousteau a realizat mai multe filme de lung metraj și peste 120 de documentare de mare succes transmise de televiziunile din numeroase țări.[7] Primele sale filme au fost unice la nivel mondial și apreciate prin numeroase premii la festivalurile de film. Cele mai cunoscute sunt:

  • Par dix-huit mètres de fond, Marea Mediterană, 1942
  • Épaves, Marea Mediterană, 1943, cel mai bun film de scurt metraj, Cannes, 1946
  • Paysages du silence, 1944
  • Autour d'un récif, 1949
  • Carnet de plongée, Marea Mediterană, 1949
  • Récifs de coraux, 1955
  • Le Monde du silence, Marea Roșie, 1955, Oscar pentru cel mai bun film documentar în 1957 și Palme d'or, 1956
  • Précontinent III, 1965

Distincții[modificare | modificare sursă]

În 1993 a fost numit, de către președintele Republicii Franceze, președinte al Consiliului pentru dreptul generațiilor viitoare. Membru al Academiei Franceze (1989), al Academiei Naționale de Televiziune, Artă și Știință din New York, al unor academii și societăți științifice din întreaga lume; a fost distins cu Premiul Internațional „Pahlavi”, oferit în 1977 de guvernul iranian, cu Premiul Academiei Naționale de Televiziune, Artă și Știință din New York (1987), cu Medalia „Prințul Albert Ier de Monaco” (1988), cu Premiul internațional catalan oferit de Institutul de Studii Mediteraneene din Barcelona (1991) și cu Medalia Institutului Smithsonian (1996). Cavaler al Legiunii de Onoare.

Citate[modificare | modificare sursă]

Uităm că cercul apei și al vieții este același.

Fericirea albinei și a delfinului este aceea de a exista. Pentru om fericirea este aceea de a ști toate acestea despre albină și delfin și de a se minuna de ele.

Când un om, din orice motiv, are ocazia să aibe o viață extraordinară, nu are nici un drept să o țină doar pentru el, are obligația să o împărtășească cu ceilalți.

Oamenii protejează ceea ce iubesc.

Multă lume atacă marea, eu fac dragoste cu ea.

Nu sunt om de știință, sunt mai degrabă un impresar de oameni de știință.[8]

Vezi și[modificare | modificare sursă]

Bibliografie[modificare | modificare sursă]

  • Jean-Michel Cousteau, Tatăl meu, căpitanul Cousteau (neutilizată în articol)
  • Radu Anton Roman, În Deltă cu Jacques-Yves Cousteau (neutilizată în articol)
  • Alexandru Marinescu, Jacques Yves Cousteau. Amiralul adâncurilor (neutilizată în articol)
  • Alexandru Marinescu : Cuceritori ai adâncurilor, Jacques-Yves Cousteau. Ed. Ion Creangă, București, 1980.

Note[modificare | modificare sursă]

  1. ^ Bernard Violet: Cousteau, Fayard, Paris 1993, ISBN 2-213-02915-6
  2. ^ Jacques-Yves-Cousteau-indragostit-Planeta-albastra
  3. ^ http://www.studii.crifst.ro/doc/2010/2010_11.pdf Jacques-Yves Cousteau – părintele scufundărilor moderne
  4. ^ Descopera.ro:nava-calypso-va-fi-repusa-pe-linia-de-plutire
  5. ^ prima-vizita-lui-cousteau-in-romania
  6. ^ Alexandru Marinescu - Jacques-Yves Cousteau în România - Studii și Comunicări
  7. ^ http://fr.wikipedia.org/wiki/Liste_des_films_de_Jacques-Yves_Cousteau
  8. ^ http://www.rightwords.ro/citate/autori/jacques-yves-cousteau

Legături externe[modificare | modificare sursă]

Commons
Wikimedia Commons conține materiale multimedia legate de Jacques-Yves Cousteau