Jacques-Yves Cousteau

De la Wikipedia, enciclopedia liberă

Salt la: Navigare, căutare

Jacques-Yves Cousteau (n. 11 iunie, 1910, Saint-André-de-Cubzac, Franţa; d. 25 iunie 1997, Paris) a fost un ofiţer francez, oceanograf, explorator al vieţii subacvatice, care a devenit cunoscut în întreaga lume în calitate de comandant al navei Calypso.

Jacques-Yves Cousteau

Cuprins

[modifică] Biografie

[modifică] Tinereţea şi începutul carierei

Fiu al unui avocat internaţional, nepot al unui notar din Bordeaux şi frate al unui scriitor colaboraţionist în timpului celui de-al doilea război mondial - Pierre-Antoine Cousteau, Jacques-Yves Cousteau a descoperit marea pe coastele mediteraneene din aproprierea Marsiliei, unde locuia familia sa. În 1930, după terminarea studiilor pregătitoare la prestigiosul Collège Stanislas de Paris, a intrat la Şcoala Navală din Brest, devenind ofiţer canonier. La Toulon, unde activa pe nava "Condorcet", Cousteau a avut ocazia de a avea primele experienţe submarine, datorită prietenului său, Philippe Tailliez. În 1936, acesta din urmă îi împrumută ochelarii submarini Fernez, care anticipau maştile de scafandru moderne. Cousteau aparţinea de asemenea de serviciul de informaţii al marinei franceze, titlu în virtutea căruia va fi trimis în misiune la Shanghai şi în Japonia) (1938, precum şi în URSS (1939).

S-a căsătorit la 12 iulie 1937 cu Simone Melchior, cu care va avea doi copii, Jean-Michel Cousteau (1938) şi Philippe Cousteau (1940), care vor participa şi ei la aventura Calypso.

[modifică] Invenţia scufundărilor submarine moderne (1943)

Anii celui de-al doilea război mondial sunt decisivi pentru istoria scufundărilor. După armistiţiul din 1940, familia Simone şi Jacques-Yves Cousteau se refugiază la Megève, unde leagă o relaţie de prietenie cu familia Ichac, care locuia şi ea acolo. Jacques-Yves Cousteau şi Marcel Ichac partajau aceeaşi dorinţă de a descoperi marelui public locuri necunoscute şi inaccesibile: primul dintre ei, lumea acvatică, cel de-al doilea, marile înălţimi montane. Cei doi vecini au obţinut împreună, la egalitate, premiul întâi al Congresului de Les film documentar din 1943, pentru primul film submarin france: Par dix-huit mètres de fond, turnat anul precedent. În anul 1943, s-a turnat filmul Epaves, ocazia cu care Cousteau şi ingenerul Émile Gagnan au inventat scafandrul autonom modern. Era vorba despre îmbunătăţirea şi modernizarea unor invenţii din Secolul XIX (Rouquayrol et Denayrouze), respectiv debutul Secolului XX (Le Prieur). Brevetul pe care l-a co-înregistrat pentru această ivnenţie l-a pus la adăpost din punct de vedere financiar pentru tot restul vieţii sale.

Păstrând legături cu lumea anglo-saxonă (şi-a petrecut o parte a copilăriei în Statele Unite şi vorbea curent engleza) şi cu militari francezi din Africa de Nord, Jacques-Yves Cousteau, a cărui vilă "Baobab" de la Sanary (Var) se găseşte faţă în faţă cu vila "Reine" a amiralului Darlan, decide să întreprindă o operaţiune de comando împotriva serviciilor de spionaj italiene în Franţa, motiv pentur care va primi mai multe decoraţii militare pentru fapte de război [1]. În această epocă, se distanţează de fratele său, Pierre-Antoine, un "antisemit al penei", redactor al ziarului colaboraţionist Je suis partout, şi care va fi condamnat la moarte în 1946.

[modifică] GERS şi Élie Monnier (1946-1949)

[modifică] Calypso şi Campaniile oceanografice franceze (1950)

[modifică] Anii 1990

În anul 1990 a fost infiinţata Rezervaţia Biosferei Delta Dunării,după vizita lui Cousteau.

[modifică] Distincţii

[modifică] Moştenirea lui Jacques-Yves Cousteau

[modifică] Descoperirea lumii submarine de marele public

[modifică] Inovaţii tehnice

1942: Jaques-Yves Cousteau împreunã cu Emile Gagnan, un inginer canadian specialist în detentoare la uzina L'Air Liquide din Paris, concep un detentor inspirat dintr-un regulator construit pentru alimentarea cu gaz de iluminat a motoarelor de automobile, care un an mai târziu este adoptat pentru utilizare sub apã.

1943: detentorul Cousteau-Gagnan eşueazã primele teste efectuate în luna Februarie în râul Marne de lângã Paris. Se aduc o serie de modificãri cum ar fi fixarea supapei de evacuare a aerului expirat în camera detentorului la acelaşi nivel cu cea de inspiraţie şi punerea unui al doilea furtun separat pentru expiraţie. În acelaşi an în cursul verii şi toamnei, Cousteau împreunã cu Philippe Taillez şi Frederic Dumas testeazã prototipul acestui aparat în Marea Mediteranã. Deoarece aparatul se dovedeşte a fi sigur şi deosebit de uşor de utilizat, este folosit şi de cãtre ceilalţi membri ai familiei Cousteau (soţia şi cei doi fii). Se efectueazã peste 500 de scufundãri testând aparatul încercându-se determinarea limitelor de utilizare. Astfel în luna Octombrie, Dumas atinge adâncimea de 64 de metri. Aparatul suferã o serie de perfecţionãri ajungându-se în anul 1945 la renumitul detentor Cousteau-Gagnan, CG-45. Acesta va fi urmat de alte variante perfecţionate şi anume de detentorul Mistral şi Super Mistral de tipul "detentor dorsal" cu un singur etaj şi apoi de detentorul Acquilon cu douã etaje separate. Toate aceste modele au fost produse la firma La Spirotechniques, o subsidiarã a L'Air Liquide şi comercializate în Franţa începând cu anul 1946. Aparatul Cousteau-Gagnan stã la baza tuturor aparatelor de respirat cu aer comprimat utilizate în prezent în scufundarea autonomã. În S.U.A.aparatul Cousteau-Gagnan a fost comercializat sub denumirea de Aqualung.

1946: Jacques-Yves Cousteau pune la punct costumul cu volum constant. Fabricat din cauciuc vulcanizat, costumul a fost realizat special pentru scufundãri cu durate mari de timp în ape cu temperaturã scãzutã.

[modifică] Apărarea mediului înconjurător

[modifică] Opere ale lui Jacques-Yves Cousteau

[modifică] Cărţi

[modifică] Filme

[modifică] Citate

[modifică] Bibliografie

  • Jean-Michel Cousteau, Tatăl meu, căpitanul Cousteau (neutilizată în articol)
  • Radu Anton Roman, În Deltă cu Jacques-Yves Cousteau (neutilizată în articol)
  • Alexandru Marinescu, Jacques Yves Cousteau. Amiralul adâncurilor (neutilizată în articol)

[modifică] Note

  1. ^ Bernard Violet: Cousteau, Fayard, Paris 1993, ISBN 2-213-02915-6

[modifică] Legături externe

Unelte personale