Ioan Damaschinul

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Salt la: Navigare, căutare
Ioan Damaschinul

Ioan Damaschinul (aramaică:ܝܘܚܢܢ ܕܪܡܣܘܩܝܐ, greacă:Ιωάννης ο Δαμασκηνός ,arabă:يوحنا الدمشقي Yuhanna Al Dimashki c. 676 — d. 4 decembrie 749), considerat ultimul părinte bisericesc, în ordine cronologică. Unul din cei mai importanți gânditori ai Bizanțului, de origine arameică-siriană. Spirit enciclopedic, a încercat să realizeze o sinteză de vaste proporții, a întregii cunoașteri a epocii sale, în spirit creștin, proiectul său fiind comparabil, prin proporții, cu cel aristotelic.

Lucrările sale intitulate Dialectica și Dogmatica reprezintă inestimabile documente cu privire la vocabularul filosofic și la proiectul, de secol VIII, de integrare a aristotelismului în cultura creștină. Dogmatica rămâne până în zilele noastre un text de referință pentru înțelegerea dogmei creștine. Daorită contribuției sale însemnate la muzica liturgică ortodoxă a fost denumit „maestrul muzicii” (Μαΐστωρ της μουσικής»).

Viața Sfântului Ioan Damaschinul[modificare | modificare sursă]

Se cunosc foarte puține detalii despre viața lui Ioan Damaschinul[1], iar ele provin din surse care sunt adesea în dezacord reciproc.[2] Detaliile biografice despre înaltele funcții pe care le-ar fi ocupat atât Ioan Damaschinul cât și tatăl lui, în administrația centrală a califatului, și care sunt amintite azi în hagiografiile tradiționale, provin dintr-o sursă arabă (melkită) târzie, din secolul al XI-lea, a cărei credibilitate este foarte redusă ținând cont că aceste detalii se găsesc alături de alte povești și legende neverosimile.[3] Sursele mai apropiate în timp de epoca lui Ioan Damaschinul însuși, precum Chronografia sfântului Teofan Mărturisitorul, sau documentele celui de-al șaptelea Sinod, vorbesc mai degrabă de o funcție mai modestă a lui Ioan Damschinul și a familiei lui, anume aceea de perceptor (strângător de impozite pentru statul musulman) în comunitatea creștină locală.[4] Deși hagiografiile ortodoxe și catolice, și mai târziu și erudiții care studiau istoria Bizanțului, au concentrat atenția în ce-l privește pe Ioan Damaschinul asupra scrierilor polemice ale acestuia contra iconoclasmului, operele lui principale sunt dedicate combaterii ereziilor locale, din lumea orientală, melkită, din care făcea parte, anume iacobismul, nestorianismul și alte astfel de erezii care mai atrăgeau sau confruntau încă populația melkită (a arabilor creștini fideli împăratului bizantin), aflată sub dominație islamică.[5]

Sf. Ioan Damaschinul (Yanah ibn Mansur ibn Sargum[6]) s-a născut în Damasc, Siria, în a doua parte a secolului al VII-lea, dintr-o familie nobilă și bogată de arabi creștini[7][8] (deși unele surse sugerează că tatăl lui, Sarjun, se convertise la islam.[9]), cu funcții în administrația fiscală a Siriei. Bunicul său, Mansur, avusese un rol istoric nefericit, acela de a trata capitularea Damascului în mâinile musulmanilor, la 4 septembrie 635. Unele mărturii (Eutichie din Alexandria) despre acest episod nefericit pentru comunitatea creștină a Damascului bizantin, sugerează că Mansur a propus arabilor musulmani predarea orașului cu condiția garantării vieții și libertății familiei lui, rudelor lui și locuitorilor Damascului, cu excepția bizantinilor care se aflau în oraș[10], fapt acceptat de către conducătorul musulman Khalid ibn al-Ualid.

Tatăl său, Serghie (cu numele arab: Sargun ben-Mansur[11]) a fost consilierul intim al califilor Mo-awia (660-680) și Abd-el Melik. I-a dat fiului său Ioan o educație aleasă.

Ioan ocupă dregătoria tatălui său, după moartea acestuia, în 690, până în 718, când califul Omar al II-lea pornește o politică anticreștină. Alte surse sugerează totuși că mai degrabă înlăturarea lui Ioan Damaschinul din funcție se datora unor intrigi.[12] După pierderea dregătoriei, Ioan Damaschinul își împarte averea la săraci, își eliberează sclavii și se retrage împreună cu fratele său adoptiv, Cosma, în Mănăstirea Sfântul Sava din Palestina, unde va rămâne până la sfârșitul vieții. Este hirotonit preot și va oficia în Biserica Învierii din Ierusalim.

După anul 726, când Leon Isaurul (717-740) publică edictul iconoclast, Ioan Damaschinul devine un atacant activ al ereziei, scriind trei tratate. Ia parte și la sinodul antiiconoclast al episcopilor orientali.

A fost cunoscut (mai ales de către teologii secolului al XI-lea), și ca imnograf și melod, datorită imnurilor compuse de el care se vor răspândi în toată lumea creștină.

A murit la Mănăstirea Sf. Sava, la 4 decembrie 749, unde se află și azi chilia și mormântul său.

Opera[modificare | modificare sursă]

Are o operă bogată și variată. Conține tratate filosofice, dogmatice, polemice, exegetice, morale, ascetice, omiletice și imnologie.

A. Lucrarea sa fundamentală este Πηγη γνωσεως (în limba latină: Fons cogitationis), iar în limba română: Izvorul Cunoștinței, în trei părți:

  • Dialectica sau Logica,
  • Despre erezii
  • Dogmatica.

Alte lucrări dogmatice:

  • Despre dreapta credință
  • Despre Sfânta Treime
  • Epistolă către arhimandritul Iordan, despre imnul Trisaghion
  • Introducere elementară în dogme
  • Despre cei în credință adormiți
  • Expunerea credinței

B. Opere polemice:

  • Trei tratate contra celor care atacă sfintele icoane
  • Tom ca din partea prea sfințitului Petru, episcopul Damascului, către așa-numitul episcop iacobit al Dareii
  • Despre firea compusă, contra acefalilor
  • Despre cele două voințe și activități și despre celelalte însușiri naturale ale lui Hristos și, pe scurt, despre cele două firi și o singură ipostază
  • Contra ereziei nestoriene
  • Dialog contra maniheilor
  • Discuția dintre un sarazin și un creștin
  • Discuția lui Ioan, ortodoxul, cu un maniheu
  • Despre balauri

C. Opere exegetice

  • Comentariu la epistolele Sfântului Apostol Pavel, după Sfântul Ioan Hrisostom

D. Opere morale și ascetice

  • Sfintele paralele
  • Despre sfintele posturi
  • Despre cele opt duhuri ale răutății
  • Despre virtuțile și viciile sufletești și trupești

E. Opere omiletice

  • Cuvânt la Schimbarea la față a Domnului nostru Iisus Hristos
  • Cuvânt la smochinul neroditor și la parabola viei
  • Cuvânt la Marea Sâmbătă
  • Cuvânt la Nașterea Preasfintei Stăpânei noastre Născătoarea de Dumnezeu și pururea Fecioara Maria
  • Trei cuvântări la Adormirea Maicii Domnului

F. Opere Poetice

I se mai atribuie și romanul hagiografic Viața lui Varlaam și Ioasaf, o poveste despre încreștinarea indianului Ioasaf, împreună cu toată familia sa, de către anahoretul Varlaam. Romanul a fost tradus ulterior în latină și slavonă. Versiunea slavonă a legendei a circulat și în Țările Române, unde a fost tradusă în românește (1649) de Udriște Năsturel, influențând chiar și pictura bisericească (vezi bolta mănăstirii Neamț).

Ediții în limba română

  • Sfântul Ioan Damaschin, Dogmatica, traducere, introducere și note de Dumitru Fecioru, Editura Institutului Biblic și de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, București, 2005.
  • A celui întru sfinți părintelui nostru Ioan Damaschin. Descoperire cu amăruntul a pravoslavnicii credințe, tălmăcită din limba elinească acum întru a doao domnie aicea a prea luminatului și prea înălțatului nostru Domn Alexandru Constantin Moruzi Voevod, din porunca preasfințitului arhiepiscop și mitropolit a toată Moldavia Chiriu Chir Veniamin, cu a căruia blagoslovenie și cheltuială s-au dat și în tipariu spre folosul de obște, adăogându-se la sfârșit și oarecare însemnări, în tipografia sfintei Mitropolii, în Iași, la anul 1806.

Sfântul Ioan Damaschinul[modificare | modificare sursă]

Ioan Damaschinul a fost canonizat, iar sărbătoarea Sf. Ioan Damaschinul a fost fixată, atât în biserica ortodoxă cât și în cea catolică[13], la 4 decembrie, data morții sale.

În anul 1890, Papa Leon al XIII-lea l-a declarat Doctor al Bisericii.

Galerie de imagini[modificare | modificare sursă]

Studii[modificare | modificare sursă]

Bibliografie[modificare | modificare sursă]

  • Dumitru Fecioru, Introducere la Sfântul Ioan Damaschin, Dogmatica, traducere, introducere și note de Dumitru Fecioru, Editura Institutului Biblic și de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, București, 2005.
  • Ioan M. Bota, Patrologia, ediția a II-a, Casa de Editură «Viața Creștină», Cluj-Napoca, 2002, pp. 318-322. ISBN 973-9288-75-8

Note[modificare | modificare sursă]

  1. ^ "St. John of Damascus." Encyclopedia of World Biography. 2nd ed. Vol. 8. Detroit: Gale, 2004. p. 282. Gale Virtual Reference Library. Cengage Learning. Web. 12 Nov. 2013.
  2. ^ Greer, Rowan A. "John Damascene (c. 675–c. 749)." Encyclopedia Americana. Grolier Online, 2013.
  3. ^ "Byzantine Views of Islam". Author(s): John Meyendorff. Source: Dumbarton Oaks Papers, Vol. 18 (1964), pp. 113-132. Published by: Dumbarton Oaks, Trustees for Harvard University. ("Unfortunately, the story is mainly based upon an eleventh-entury Arabic life, which in other respects is full of incredible legends. Earlier sources are much more reserved.")
  4. ^ "Byzantine Views of Islam". Author(s): John Meyendorff. Source: Dumbarton Oaks Papers, Vol. 18 (1964), pp. 113-132. Published by: Dumbarton Oaks, Trustees for Harvard University. ("Theophanes tells us that John's father was a genikoV logoqethV under the Caliph Abdul-Melek (685-7o5),5 which probably means that he was in charge of collecting taxes from the Christian community. Such a post would not necessarily imply deep acquaintance with the Arab civilization. The Acts of the Seventh Council seem to suggest that John inherited his father's post, for they compare his retirement to Saint-Sabbas to the conversion of the Apostle Matthew, who, before he became a follower of Christ, was a "publican" i.e., a "tax-collector."")
  5. ^ "Syrian Christians Under Islam: The First Thousand Years". Edited by David Richard Thomas. Koninklijke Brill NV, 2001.
  6. ^ p. 85 în "Was Greek Thought Religious? - On the Use and Abuse of Hellenism from Rome to Romanticism". Louis A. Ruprecht. Palgrave Macmillan 2002.
  7. ^ http://www.icones-grecques.com/icones_saints/13-saint-jean-damascene.html "Il est issu d'une grande famille arabe chrétienne de Damas. Son père, Serge Mansour, représentant d’une des plus illustres familles de la ville, était l'intendant général du calife Abdul-Malik (685-705) pour les affaires concernant les populations chrétiennes soumises au tribut.")
  8. ^ http://www.catholicnewsagency.com/saint.php?n=407 ("Catholics remember and celebrate the life of the great Arab Church Father St. John of Damascus on Dec. 4.")
  9. ^ "Syrian Christians Under Islam: The First Thousand Years". Edited by David Richard Thomas. Koninklijke Brill NV, 2001.
  10. ^ Syrian Christians Under Islam: The First Thousand Years. Edited by David Richard Thomas. Koninklijke Brill NV, 2001.
  11. ^ Adică: Sargun, fiul lui Mansur
  12. ^ "Umayyad Caliphate". World History Encyclopedia. Benjamin de Lee. Ed. Alfred J. Andrea and Carolyn Neel. Vol. 7: Era 4: Expanding Regional Civilizations, 300-1000. Santa Barbara, CA: ABC-CLIO, 2011. p. 286-288. COPYRIGHT 2011 ABC-CLIO, LLC. ("John of Damascus (676–749), a saint in the Eastern Orthodox Church, […]He was dismissed on account of bureaucratic intrigue, and he retired to a monastery in Palestine where he became known as a great defender of icons.")
  13. ^ Până în 1969, în Biserica Romano-Catolică, sărbătoarea Sf. Ioan Damaschinul era celebrată la 27 martie. De atunci, sărbătoarea a fost mutată pe 4 decembrie, data morții sale, la aceeași dată în care se sărbătorește și în Biserica Ortodoxă.
  14. ^ Titlul studiului, în limba română: Sfântul părintele nostru Ioan Damaschinul

Legături externe[modificare | modificare sursă]