Ioan Damaschinul
De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Ioan Damaschinul (n. ? - d. 749), considerat ultimul părinte bisericesc, în ordine cronologică. Unul din cei mai importanţi gânditori ai Bizanţului. Spirit enciclopedic, a încercat să realizeze o sinteză de vaste proporţii, a întregii cunoaşteri a epocii sale, în spirit creştin, proiectul său fiind comparabil, prin proporţii, cu cel aristotelic.
Lucrările sale intitulate Dialectica şi Dogmatica reprezintă inestimabile documente cu privire la vocabularul filosofic şi la proiectul, de secol VIII, de integrare a aristotelismului în cultura creştină. Dogmatica rămâne până în zilele noastre un text de referinţă pentru înţelegerea dogmei creştine.
Cuprins |
[modifică] Viaţa
Sf. Ioan Damaschinul s-a născut în Damasc, Siria, în a doua parte a secolului al VII-lea, dintr-o familie nobilă şi bogată, cu funcţii în administraţia fiscală a Siriei. Bunicul său, Mansur, avusese un rol istoric nefericit, acela de a trata capitularea Damascului în mâinile arabilor, la 4 septembrie 635.
Tatăl său, Serghie (cu numele arab: Sargun ben-Mansur) a fost consilierul intim al califilor Mo-awia (660-680) şi Abd-el Melik. I-a dat fiului său Ioan o educaţie aleasă.
Ioan ocupă dregătoria tatălui său, după moartea avestuia, în 690, până în 718, când califul Omar al II-lea porneşte o politică anticreştină. Acesta este momentul în care Ioan Damaschinul îşi împarte averea la săraci, îşi eliberează sclavii şi se retrage împreună cu fratele lui adoptiv, Cosma, în Mănăstirea Sfântul Sava din Palestina, unde va rămâne până la sfârşitul vieţii. Este hirotonit preot şi va oficia în Biserica Învierii din Ierusalim.
După anul 726, când Leon Isaurul (717-740) publică edictul iconoclast, Ioan Damaschinul devine un atacant activ al ereziei, scriind trei tratate. Ia parte şi la sinodul antiiconoclast al episcopilor orientali.
A fost cunoscut (mai ales de către teologii secolului al XI-lea), şi ca imnograf şi melod, datorită imnelor compuse de el care se vor răspândi în toată lumea creştină.
A murit la Mănăstirea Sf. Sava, în anul 749, unde se află şi azi chilia şi mormântul său.
[modifică] Opera
Are o operă bogată şi variată. Conţine tratate filosofice, dogmatice, polemice, exegetice, morale, ascetice, omiletice şi imnologie.
A. Lucrarea sa fundamentală este Πηγη γνωσεως (Fons cogitationis), Izvorul Cunoştinţei, în trei părţi:
- Dialectica sau Logica,
- Despre erezii
- Dogmatica.
Alte lucrări dogmatice:
- Despre dreapta credinţă
- Despre Sfânta Treime
- Epistolă către arhimandritul Iordan, despre imnul Trisaghion
- Introducere elementară în dogme
- Despre cei în credinţă adormiţi
- Expunerea credinţei
B. Opere polemice:
- Trei tratate contra celor care atacă sfintele icoane
- Tom ca din partea prea sfinţitului Petru, episcopul Damascului, către aşa-numituil episcop iacobit al Dareii
- Despre firea compusă, contra acefalilor
- Despre cele două voinţe şi activităţi şi despre celelalte însuşiri naturale ale lui Hristos şi, pe scurt, despre cele două firi şi o singură ipostază
- Contra ereziei nestoriene
- Dialog contra maniheilor
- Discuţia dintre un sarazin şi un creştin
- Discuţia lui Ioan, ortodoxul, cu un maniheu
- Despre balauri
C. Opere exegetice
- Comentariu la epistolele Sfântului Apostol Pavel, după Sfântul Ioan Hrisostom
D. Opere morale şi ascetice
- Sfintele paralele
- Despre sfintele posturi
- Despre cele opt duhuri ale răutăţii
- Despre virtuţile şi viciile sufleteşti şi trupeşti
E. Opere omiletice
- Cuvânt la Schimbarea la faţă a Domnului nostru Iisus Hristos
- Cuvânt la smochinul neroditor şi la parabola viei
- Cuvânt la Marea Sâmbătă
- Cuvânt la Naşterea Preasfintei Stăpânei noastre Născătoarea de Dumnezeu şi pururea Fecioara Maria
- Trei cuvântări la Adormirea Maicii Domnului
F. Opere Poetice
I se mai atribuie şi romanul hagiografic Viaţa lui Varlaam şi Ioasaf, o poveste despre încreştinarea indianului Ioasaf, împreună cu toată familia sa, de către anahoretul Varlaam. Romanul a fost tradus ulterior în latină şi slavonă. Versiunea slavonă a legendei a circulat şi în Ţările Române, unde a fost tradusă în româneşte (1649) de Udrişte Năsturel, influenţând chiar şi pictura bisericească (vezi bolta mănăstirii Neamţ).
Ediţii în limba română
- Sfântul Ioan Damaschin, Dogmatica, traducere, introducere şi note de Dumitru Fecioru, Editura Institutului Biblic şi de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, Bucureşti, 2005.
- A celui întru sfinţi părintelui nostru Ioan Damaschin. Descoperire cu amăruntul a pravoslavnicii credinţe, tălmăcită din limba elinească acum întru a doao domnie aicea a prea luminatului şi prea înălţatului nostru Domn Alexandru Constantin Moruzi Voevod, din porunca preasfinţitului arhiepiscop şi mitropolit a toată Molşdavia Chiriu Chir Veniamin, cu a căruia blagoslovenie şi cheltuială s-au dat şi în tipariu spre folosul de oşte, adăogându-se la sfârşit şi oarecare însemnări, în tipografia sfintei Mitropolii, în Iaşi, la anul 1806.
[modifică] Bibliografie
- Dumitru Fecioru, Introducere la Sfântul Ioan Damaschin, Dogmatica, traducere, introducere şi note de Dumitru Fecioru, Editura Institutului Biblic şi de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, Bucureşti, 2005.
