În fața steagului

În fața steagului
Coperta primei ediții
Informații generale
Autor	Jules Verne
Gen	roman de aventuri
Serie	Călătorii extraordinare
Ediția originală
Titlu original	Face au drapeau
Limba	franceză
Editură	Pierre-Jules Hetzel
Ilustrator	Léon Benett
Țara primei apariții	Franța
Data primei apariții	1896
Format original	Tipăritură (Hardback)
ISBN	N/A
Cronologie
Insula cu elice {{{text}}} Insula cu elice Clovis Dardentor Clovis Dardentor {{{text}}}

În fața steagului (1896) (în franceză Face au drapeau) este un roman cu tentă patriotică al romancierului francez Jules Verne. Scris în 1894, el a fost publicat în foileton între 1 ianuarie și 15 iunie 1896 în Magasin d'éducation et de récréation, apoi în format cartonat în același an, conținând ilustrații realizate de Léon Benett. Romanul face parte din seria Călătorii extraordinare.

Autorul își exprimă neliniștea în fața progresului înregistrat în domeniul explozibililor, lucru care transpare deja (dar cu o tentă umoristică) din De la Pământ la Lună și care se afirmă în Cele 500 de milioane ale Begumei. În fața steagului tratează tema amenințării Franței și întregii lumi de către existența unei super-arme, care putea fi oricând detonată, similară cu ceea ce numim astăzi armă de distrugere în masă.

Acest roman face parte din perioada sumbră, pesimistă și mizantropă a producțiilor verniene, completată de Stăpânul Lumii.

Intriga

Thomas Roch este un inventator genial în domeniul militar. Invenția sa ar trebui să îi aducă glorie și avere, dar mania grandorii îl determină să închidă ușa tuturor ministerelor de război europene și americane, deoarece niciunul nu este dispus să îi plătească suma exorbitrantă pe care o cere pentru secretul militar al cărui singur deținător este.

Decât să se ruineze pentru a achiziționa explozivul revoluționar și decât să îl lase să cadă în mâna altei țări, guvernul de la Washington preferă să îl interneze pe nebunul Roch într-un sanatoriu. În acest sanatoriu, "Healthfull-House", începe povestea: niște vizitatori străini vin să îl vadă pe Roch, ca pe o „curiozitate locală”. Printre ei se află enigmaticul conte d'Artigas, a cărui bogăție și renume l-au precedat în întreaga lume, precum și căpitanul Spade, mâna sa dreaptă.

În aceeași noapte, aceștia realizează o dublă răpire, a inventatorului și a paznicului său, care sunt duși pe insula "Back-Cup", un loc izolat din arhipelagul Bermudelor. Multe nave care s-au apropiat de această insulă au dispărut fără urmă. Insula și-a luat numele de la forma ei, aceea a unei cești răsturnate, și este un loc greu de cucerit.

Contele pătrunde în această fortăreață cu ajutorul unui submarin, printr-un tunel aflat sub nivelul mării. Interiorul insulei amintește de sălașul în care căpitanul Nemo și-a ancorat definitiv submarinul Nautilus în alt roman vernian, Insula misterioasă. Din cauza fumului care iese din insulă, aceasta pare a fi vulcanică; se dovedește însă că fumul este rezultatul unui șiretlic pus la cale de locuitori, pentru a ține departe ochii curioși.

Periplul este relatat prin intermediul jurnalului ținut de către paznicul lui Roch, Gaydon (în realitate un inginer francez care speră să cumpere secretul armei pentru țara sa). Contele d'Artigas se dovedește a fi un pirat temut care bântuise oceanele lumii și care dorește să pună mâna pe invenția lui Roch pentru a teroriza toate țările. Echipajul său, condus de căpitanul Spade, îi este în întregime dedicat, iar inginerul Serko are misiunea de a-i smulge lui Roch secretul invenției.

Gaydon reușește să trimită pe apă un mesaj de avertizare, mesaj care ajunge în mâinile englezilor. Se încheie imediat un pact între toate puterile maritime, care își pun laolaltă navele de război cele mai bune pentru a ataca bârlogul tâlharilor. Cu această ocazie, se va vedea la lucru devastatorul exploziv descoperit de Roch. Dar, pus în fața steagului tricolor al Franței, țara sa de origine, inventatorul este trezit din nebunia sa și realizează marea greșeală pe care era să o facă.

Capitolele cărții

• I. - Healthful-House
• II. - Contele d'Artigas
• III. - O dublă răpire
• IV. - Goeleta Ebba
• V. - Unde mă aflu? (însemnările inginerului Simon Hart)
• VI. - Pe punte
• VII. - Două zile de navigație
• VIII. - Back-Cup
• IX. - În interior

• X. - Ker Karraje
• XI. - Timp de cinci săptămâni
• XII. - Sfaturile inginerului Serko
• XIII. - Cu Dumnezeu înainte!
• XIV. - Sword în lupta cu remorcherul
• XV. - Așteptarea
• XVI. - Alte câteva ore
• XVII. - Unul contra cinci
• XVIII. - La bordul lui Tonnant

Surse de inspirație

După publicarea cărții, Verne și editorul său, Hetzel, au fost dați în judecată pentru defăimare de către chimistul Eugène Turpin (1848-1927), inventatorul acidului picric, care s-a recunoscut în personajul Roch, lucru care i-a displăcut. Turpin a încercat să își vândă invenția guvernului francez care, în 1885, a refuzat-o, deși a cumpărat-o ulterior (a fost folosită din plin în Primul Război Mondial). Dar Turpin nu a înnebunit, nici nu și-a oferit invenția altui guvern în afara celui al Franței. Verne a fost apărat cu succes de Raymond Poincaré, cel care a devenit mai târziu președinte al Franței.

O scrisoare trimisă fratelui lui Verne, Paul, pare totuși să sugereze că Turpin a fost, într-adevăr, modelul pentru Roch. Este posibil ca personajul lui Roch să fi fost inspirat și de Alfred Nobel, cel care a inventat dinamita și a regretat ulterior că a oferit lumii o forță atât de distructivă (vezi [1] Arhivat în 18 noiembrie 2006, la Wayback Machine., [2] Arhivat în 25 septembrie 2018, la Wayback Machine.).

Tonnant, numele crucișătorului francez care a arborat tricolorul (cu un impact atât de puternic asupra lui Roch), nu a fost ales întâmplător. A existat un vas de război francez cu acest nume, construit în perioada Revoluției franceze, capturat de britanici în Bătălia Nilului și folosit împotriva francezilor în Bătălia de la Trafalgar (și, ulterior, împotriva americanilor în Războiul din 1812). A rămas în Marina Regală până la casarea sa din 1821 - dar, cel puțin simbolic, prin opera lui Verne, Tonnant (ca și Roch) a revenit la adevărata sa patrie.

Cartea a fost scrisă și publicată în perioada în care Franța se afla în plin scandal provocat de Afacerea Dreyfus. Aceasta a divizat națiunea franceză în două tabere, în disputa legată de faptul dacă ofițerul evreu Alfred Dreyfus se facea sau nu vinovat de trădare și spionaj pentru Germania. Verne a susținut inițial aripa dreaptă, anti-Dreyfus, fiind discutabil dacă el era sau nu antisemit. Walter A. McDougall a declarat că „nu există vreo dovadă clară de antisemitism din partea lui Verne” [3] Arhivat în 8 august 2006, la Wayback Machine., în timp ce Herbert R. Lottman pretinde că „Verne a refuzat rugămintea de a-și modera antisemitismul pasional” ([4]) și că Hector Servadac conține „stereotipii în stilul lui Shylock care nu îi fac cinste” ([5] Arhivat în 25 aprilie 2011, la Wayback Machine.). Oricum ar sta lucrurile, Verne a fost cu siguranță un naționalist pentru care ideea unui ofițer francez - evreu sau nu - care spionează pentru Germania ar fi una dintre cele mai urâte anateme. Inițial, la fel ca majoritatea francezilor, el a crezut implicit în vina lui Dreyfus. Totuși, în 1899, Verne a susținut revizuirea juridică a cazului Dreyfus (vezi [6] Arhivat în 29 martie 2010, la Wayback Machine.). Deși Roch nu poate fi considerat a-l reprezenta pe Dreyfus, tema unui trădător aparent care, în final, se dovedește a fi un patriot capabil de a se sacrifica pentru țară, poate avea legătură cu schimbarea de opinie pe care Verne (și mulți dintre cititori) au avut-o legată de Dreyfus.

Unii critici îl consideră pe Roch un arhetip timpuriu pentru „savantul nebun” al cărui geniu dezaxat pune lumea în primejdie și care apare în multe thrillere ale secolului XX (vezi [7]). Lucrul acesta este discutabil, ținând cont că profesorul Moriarty al lui Arthur Conan Doyle și-a făcut apariția dincolo de Canal în aceeași perioadă cu savantul lui Verne. Unii dintre eroii negativi cu care se confruntă James Bond par a fi descendenți literari direcți sau indirecți ai lui Ker Karaje, cu a lui ascunzătoare bine echipată de pe insulă.

Teme abordate în cadrul romanului

După părerea lui Daniel Compère, acesta este ROMANUL lui Jules Verne, în sensul că aici se regăsesc majoritatea temelor abordate de autor separat în alte opere:

• submarinul (20.000 de leghe sub mări).
• conducătorul enigmatic al mașinăriei (Nemo din 20.000 de leghe sub mări, Robur din Robur Cuceritorul și Stăpânul lumii, Mathias Sandorf din romanul omonim).
• incognito-ul și uzurparea identității (Nemo, Robur, Mathias Sandorf).
• puterea de distrugere a ființei umane (Nemo, Robur, Mathias Sandorf, plus Cele 500 de milioane ale Begumei).
• balistica (De la Pământ la Lună, Cele 500 de milioane ale Begumei, Întâmplări neobișnuite).
• patriotismul (Cele 500 de milioane ale Begumei).
• activitatea vulcanică (O călătorie spre centrul pământului, Vulcanul de aur).

Lista personajelor

• Contele d'Artigas, personaj enigmatic care folosește electricitatea pentru a pune în mișcare un submarin; amintește de căpitanul Nemo, având aceeași fascinație pentru armele de distrugere în masă. Identitatea lui adevărată, aceea a temutului pirat Ker Karraje, este revelată în prima parte a romanului.
• Căpitanul Spade, mâna dreaptă a contelui d'Artigas
• Paznicul Gaydon, naratorul poveștii prin intermediul jurnalului pe care îl ține, adevărata sa identitate (inginerul francez Simon Hart) fiind prezentată la începutul cărții
• Thomas Roch, inventatorul Fulguratorului, o armă de distrugere în masă fără precedent
• Inginerul Serkö, membru al echipei interlope a contelui d'Artigas din baza de la Back-Cup; este un personaj ambiguu, protejându-l pe Gaydon și, în același timp, interogându-l
• Effrondat, maistrul echipajului Ebbei, goeleta contelui d'Artigas, propulsată cu ajutorul submarinului aflat sub linia ei de plutire

Adaptări

• 1958 - Vynález zkázy, film cehoslovac realizat de Karel Zeman (vezi [8]). Filmul este considerat de către critici „o bornă istorică a resurselor cinematografice și a imaginației”, realizat fără efectele speciale și animația computerizată disponibile astăzi ([9]). Zeman a folosit o mulțime dintre desenele litografiate care au însoțit textul original al lui Verne.

• 2002 - Pata Pata hikôsen No Bôken, serial animat de televiziune de 26 de episoade, realizat în coproducție de Japonia și Coreea de Sud. În afara cărții de față, serialul are ca sursă de inspirație și romanul Uimitoarea aventură a misiunii Barsac.

Traduceri în limba română

• perioada interbelică - În fața steagului, Ed. Socec & Co, 280 pag.
• perioada interbelică - În fața steagului, Ed. Cultura Românească, traducere George B. Rareș, 334 pag.
• 1965 - În fața steagului, Ed. Tineretului, traducere Iulia Soare, 200 pag.
• 1992 - În fața steagului, Ed. Sibila, 176 pag.
• 2006 - În fața steagului, Ed. Lucman, 224 pag.
• 2010 - În fața steagului, Ed. ErcPress, Colecția „Jules Verne”, vol. 1, traducere Iulia Soare, 208 pag., ISBN 978-973-157-932-0

Vezi și

• Romane - Jules Verne
• Călătorii extraordinare

Bibliografie

• Jérôme Angelier, Dictionnaire Jules Verne, Éditions Pygmalion (2006)
• MELLOT et EMBS, Le guide Jules Verne, Éditions de L'Amateur. (2005)

Legături externe

• fr Cartea în diferite formate gratuite pe Ebooks