Raymond Poincaré
De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Raymond Poincaré (n. 20 august 1860, Bar-le-Duc, Franţa; d. 15 octombrie 1934, Paris) a fost un avocat şi om politic francez, prim-ministru al Franţei de mai multe ori şi preşedinte între 1913-1920.
[modifică] Activitatea politică
Poincaré a fost ales deputat în 1887, iar şase ani mai târziu a devenit cel mai tânăr ministru francez. Între 1893 şi 1894 a deţinut portofoliul educaţiei, în 1894 a fost numit ministru al Finanţelor, revenind la Ministerul Educaţiei în 1895. În 1903 a părăsit Camera Deputaţilor pentru a se concentra asupra profesiei de avocat. A ocupat apoi funţia de senator iar în 1906 a acceptat din nou portofoliul finanţelor.
În ianuarie 1912 Poincaré este numit Preşedinte al Consiliului de Miniştri în cadrul coaliţiei de guvernâmânt. Ocupă apoi funcţia de ministru de externe şi, datorită atitutidinii Germaniei, se implică puternic în întărirea Triplei Alianţe, motiv pentru care este acuzat de grupările de stânga de acţiuni pro-belice.
Un an mai târziu, în 1913, Poincaré îl învinge pe Georges Clemenceau în cursa prezidenţială.
[modifică] Poincaré în timpul Primului Război Mondial
În timpul Primului război mondial Poincaré a încercat să menţină unitatea naţională însă nu a reuşit să colaboreze constructiv cu Clemenceau (devenit prim-ministru în 1917).
După încheierea mandatului prezidenţial, Poincaré a revenit în funcţia de senator.În ianuarie 1923 a revenit la putere ca prim-ministru şi a ordonat Armatei franceze ocuparea regiunii Ruhr pentru a constrânge Germania să execute prevederile Tratatului de la Versailles.
În urma alegerilor din 1924 Poincaré a fost înlocuit de reprezentantul stângii, Edouard Herriot. În iulie 1926 a revenit la funcţia de prim-ministru, deţinând simultan şi portofoliul finanţelor. În cadrul acestor funcţii, a adus Franţei o perioadă de prosperitate economică. În iulie 1929, Raymond Poincaré s-a retras din activitatea politică din motive de sănătate.
