Clorură de litiu

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Salt la: Navigare, căutare
Clorură de litiu
Sticlă de ceas cu clorură de litiu
Sticlă de ceas cu clorură de litiu
Nume IUPAC
Alte denumiri fără
Identificare
Număr CAS 7447-41-8 [1].
Cod ATC
Informații generale
Formulă chimică LiCl
Aspect solid albă higroscopic
Masă molară 42,394(4) g/mol
Proprietăți
Densitate 2,068 g/cm3
Starea de agregare solidă
Punct de topire 605 °C [1]
Punct de fierbere 1325-1360 °C [2]
Solubilitate în apă
Solubilitate
Miros
Miros
Aciditate (pKa)
Bazicitate(pKb)
Structură cristalină
Anion
Cation
Duritate (Scara Mohs)
Presiunea vaporilor
Indice de refracție(nD) 1,662
Vâscozitate
Momentul dipol
Temperatură de aprindere
Date clinice
Statut legal
Categorie drog
Căi de administrare
Date farmacocinetice
Metabolism
Timp de înjumătățire biologic
Excreție
Pericol
Reglementări europene
Hazard X.svg [2]
Fraze R
Fraze S
Reglementări mondiale
NFPA 704

NFPA 704.svg

0
2
0
Unitățile SI și condiții de temperatură și presiune normale dacă nu s-a specificat altfel.

Clorura de litiu este o sare a litiului cu acidului clorhidric cu formula chimică LiCl, fiind și un compus ionic tipic și având proprietatea de higroscopicitate. Punctul de topire este relativ scăzut, de aproximativ 600 °C, iar punctul de fierbere variază între 1325-1360 °C. [2]

Proprietăți chimice[modificare | modificare sursă]

Sărurile formează hidrați cristalini, spre deosebire de clorurile altor metale alcaline. [3] Ca toate soluțiile de cloruri ionice, clorura de litiu în soluție poate fi o sursă de ioni de clorură; de exemplu, poate forma un precipitatul numit clorură de argint în urma tratării cu azotat de argint, după reacția:

LiCl + AgNO3 → AgCl + LiNO3

Utilizări[modificare | modificare sursă]

Clorura de litiu este folosită, în primul rând, pentru producția litiului prin electroliza topiturii unui amestec din această substanță combinată cu clorura de potasiu la o temperatură de 600 C. Compusul își mai găsește aplicații și în sinteza organică, ca aditiv în Reacția lui Stille. În biochimie, ajută la precipitarea acidului ribonucleic din extractele celulare. [4]

De asemenea, clorura de litiu este utilizată ca colorant pentru flacără, producând culorile roșu și negru.

Hazard[modificare | modificare sursă]

Simbolul de pericol pentru clorura de litiu [2]

Clorura de litiu este iritantă. În cazul contactului cu ochii, se recomandă spălarea acestora într-un jet de apă. Dacă apare contactul cu pielea, se îndepărtează hainele din zona pătată și se spală pielea cu apă în jet și săpun. [2] Sărurile de litiu atacă centrul nervos; pentru o scurtă perioadă în anii 1640, clorura de litiu a fost folosită ca substituent pentru clorura de sodiu, dar a fost interzisă datorită toxicității sale. [5][6][7]

Referințe[modificare | modificare sursă]

  1. ^ a b Câteva date, accesat la data de 28 aprilie 2012
  2. ^ a b c d e en Câteva despre clorura de litiu Accesat la data de 28 aprilie 2012
  3. ^ Holleman, A. F.; Wiberg, E. "Inorganic Chemistry" Academic Press: San Diego, 2001. ISBN 0-12-352651-5.
  4. ^ Cathala, G., Savouret, J., Mendez, B., West, B.L., Karin, M., Martial, J.A., and Baxter, J.D. (1983). „A Method for Isolation of Intact, Translationally Active Ribonucleic Acid”. DNA 2 (4): 329–335. doi:10.1089/dna.1983.2.329. PMID 6198133. 
  5. ^ Talbott J. H. (1950). „Utilizarea clorurii de litiu ca un substituent pentru clorura de sodiu”. Arch Med Interna. 85 (1): 1–10. PMID 15398859. 
  6. ^ L. J. Stone, M. luton, lu3. J. Gilroy. (1949). „Lithium Chloride as a Substitute for Sodium Chloride in the Diet”. Journal of the American Medical Association 139 (11): 688–692. PMID 18128981. 
  7. ^ Case of trie Substitute Salt”. TIME. 28 februarie 1949. http://www.time.com/time/magazine/article/0,9171,799873,00.html.