Triclorură de azot

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Salt la: Navigare, căutare
Triclorură de azot
NCl3-dimensions-by-ED-from-CRC-91-2D.png
Nume IUPAC
Alte denumiri
Identificare
Număr CAS 10025-85-1
Cod ATC
Informații generale
Formulă chimică NCl3
Aspect lichid galben, uleios și exploziv
Masă molară 120,365 g/mol
Proprietăți
Densitate 1,635 g/mL
Starea de agregare
Punct de topire
Punct de fierbere
Solubilitate
Solubilitate
Miros
Miros
Aciditate (pKa)
Bazicitate(pKb)
Structură cristalină
Anion
Cation
Duritate (Scara Mohs)
Presiunea vaporilor
Indice de refracție(nD)
Vâscozitate
Momentul dipol
Temperatură de aprindere
Date clinice
Statut legal
Categorie drog
Căi de administrare
Date farmacocinetice
Metabolism
Timp de înjumătățire biologic
Excreție
Pericol
Reglementări europene
E : Exploziv
Exploziv,
Fraze R
Fraze S
Reglementări mondiale
NFPA 704

NFPA 704.svg

0
2
4
OX
Unitățile SI și condiții de temperatură și presiune normale dacă nu s-a specificat altfel.

Triclorura de azot este o sare a azotului cu acidului clorhidric cu formula chimică NCl3. Este un lichid galben, uleios și exploziv.

Proprietăți[modificare | modificare sursă]

Chimice[modificare | modificare sursă]

Triclorura de azot este un compus foarte reactiv. Adesea, azotul este considerat a avea starea de oxidare de 3+ în acesta, iar atomii de clor în starea de oxidare -1. În urma hidrolizei substanței cu apa fierbinte rezultă amoniac și acid hipocloros:

\mathrm{NCl_3 + 3H_2 O \longrightarrow NH_3 + 3HClO}

De asemenea, este explozivă, entalpia de formare a acesteia fiind de 232 kJ / mol, în timp ce se descompune direct în azot și clor:

\mathrm{2NCl_3 \longrightarrow N_2 + 3Cl_2}

Obținere[modificare | modificare sursă]

Triclorura de azot se obține prin trecerea unui curent de clor printr-o soluție concentrată de amoniac, auzindu-se aud pârâituri și observându-se scântei mici la fiecare bulă de gaz care ajunge în lichid, după reacția:

\mathrm{4NH_3 + 3Cl_2 \longrightarrow NCl_3 + 3NH_4 Cl}

Bibliografie[modificare | modificare sursă]

  • Raluca, Ripan (1961). Manual de lucrări de chimie anorganică. Editura de stat didactică și pedagogică. pp. 87