Academia Națională de Informații (România)

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Salt la: Navigare, căutare
Academia Națională de Informații
Stema [1]
Înființată în 1992
Tipul Universitate de stat
Rector General de brigadă prof. univ. dr. Gheorghe Teodoru ȘTEFAN
Sediul București, România
Website Academia Națională de Informații

Academia Națională de Informații (denumită anterior Institutul Național de Informații) este unitatea de învățământ a Serviciului Român de Informații.

Academia Națională de Informații are ca obiectiv formarea ofițerilor de informații, atât pentru Serviciul Român de Informații, cât și pentru celelalte instituții cu atribuții în domeniul siguranței naționale.

Constituirea, organizarea și funcționarea Academiei Naționale de Informații „Mihai Viteazul” a avut la bază necesitatea adaptării învățământului universitar românesc de informații la cerințele începutului de mileniu, în acord cu transformările înregistrate în societate pe plan național și european și, deopotrivă, cu nevoile de pregătire a personalului Serviciului Român de Informații pentru îndeplinirea misiunilor specifice asigurării securității naționale și colective.

Tradiția învățământului superior în cadrul Serviciului Român de Informații datează din anul 1991, când a luat ființă Facultatea de Psihosociologie, în cadrul Academiei de Poliție „Alexandru Ioan Cuza”, iar un an mai târziu s-a decis constituirea Institutului Superior de Informații, ca instituție de învățământ superior militar de lungă durată, entitate instituțională de sine stătătoare, în subordinea Serviciului Român de Informații.

Pentru a răspunde într-o mai mare măsură cerinței privind pregătirea ofițerilor de informații, Institutul Superior de Informații a fost reorganizat și intitulat Institutul Național de Informații, care ulterior a devenit Academia Națională de Informații „Mihai Viteazul”, în a cărei structură au fost cuprinse două specializări: „Psihologie - informații” și „Comunicare și relații publice - informații”. În prezent, Academia Națională de Informații „Mihai Viteazul” este o comunitate universitară distinctă, care funcționează pe baza prevederilor Constituției României, cadrului legislativ în vigoare, ordinelor directorului Serviciului Român de Informații, precum și ordinelor ministrului Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului, cu un buget format din resursele alocate de stat și cele provenite din alte surse, în condițiile legii.

Urmare a procesului de evaluare derulat de către Agenția Română de Asigurare a Calității în Învățământul Superior (ARACIS), Academiei Naționale de Informații „Mihai Viteazul” i-a fost acordat calificativul Grad de încredere ridicat, prin Raportul Consiliului ARACIS nr. 7659 din 28.07.2010 privind evaluarea externă a calității academice.