Utilizator:AT09W/Arhivă 2017

De la Wikipedia, enciclopedia liberă

Bun venit[modificare | modificare sursă]

...înapoi. Ne bucurăm că ai decis să contribui din nou.--Strainu (دسستي‎)  28 ianuarie 2017 02:25 (EET)

Mersi. Și eu mă bucur. --Wintereu 28 ianuarie 2017 03:36 (EET)
Și eu vă zic „bine ați revenit”! (îmi place parimia pe care ați pus-o în pagina de utilizator: when all is said and done... just smile...:) --Bătrânul (discuție) 28 ianuarie 2017 07:45 (EET)
O mână caldă! //  Gikü  vorbe  fapte  marți, 7 februarie 2017 18:25 (EEST)

Gând la gând...[modificare | modificare sursă]

Tocmai mă gândeam să vă rog să adresați un mesaj personalizat lui DiselEngineRo, când ați comis treaba. Mulțumesc. Dacă nu e prea mult, v-aș ruga (dacă se poate) să reformulați mesajul de avertizare astfel încât să nu mai sune a avertizare pentru vandalism. Eu unul cred că ștergerea textului de la Cafenea a fost efectul unui moment de iritare, provocat de difful inserat ca exemplu de către Mihai.

Disel după comportament și stil pare a fi de vârsta unui elev de liceu (poate puțin mai mare).--Accipiter Q. Gentilis(D) 1 februarie 2017 21:23 (EET)

Ok. Wintereu 1 februarie 2017 22:10 (EET)
Mulțam. Persoanei în cauză deocamdată încă îi mai acord credit. Să sperăm că îl va fructifica. --Accipiter Q. Gentilis(D) 2 februarie 2017 00:00 (EET)

Mulțumiri[modificare | modificare sursă]

Vă mulțumesc că i-ați dat advertismentul corect lui Ariel.Chis.--StoneJustice (discuție) 5 februarie 2017 11:25 (EET)

Întotdeauna verificați istoricul contribuțiilor. Aici ați fi observat că textul fără referințe șters a fost introdus anterior de către același utilizator. Altfel, ca idee generală, orice text nereferențiat cu surse de încredere poate fi (teoretic) șters. Practic, punem accent doar pe noile contribuții. În funcție de situație, se poate lua decizia ca o contribuție să fie ștearsă de la bun început sau să fie lăsată o perioadă rezonabilă de timp, cu notificarea utilizatorului respectiv care a introdus textul. Wintereu 5 februarie 2017 11:37 (EET)

Răspuns[modificare | modificare sursă]

Bună ziua, AT09W. Aveți mesaje noi în pagina de discuție a lui Strainu. 7 februarie 2017 09:09 (EET)
Puteți șterge această notificare oricând doriți îndepărtând formatul {{Mesaj}}.

Strainu (دسستي‎)  7 februarie 2017 09:09 (EET)

Gorun Manolescu[modificare | modificare sursă]

Am o rugăminte, deoarece nu mă pricep la rezolvat probleme Wikipedia. Puteți să îmi exemplificați ce ar trebui să fac, printr-un exemplu concret? PheonixRo (discuție) 19 februarie 2017 00:10 (EET)

  1. Eticheta {{listă}} pe care am adăugat-o este cât se poate de explicită și se referă la acele liste exhaustive de lucrări publicate pe care le-ați adăugat. Concret, ar trebui să selectați doar cele mai importante lucrări. Rețineți și faptul că Wikipedia nu este o colecție de informații de orice fel.
  2. În ceea ce privește eticheta {{notabilitate}}, vă invit să citiți îndrumarea Wikipedia:Articole biografice și Wikipedia:Notabilitate. Wintereu 19 februarie 2017 00:38 (EET)

Aș putea să înțeleg chestiunea cu listele exhaustive, cu informațiile de orice fel și cu caracterul enciclopedic. Aș dori însă să înțeleg, referitor să zicem la Lista jucătorilor de la U Cluj, dar aș putea găsi și alte articole: (1) credeți că o listă exhaustivă a fotbaliștilor de la o echipa de fotbal, este mai importantă decât o listă a lucrărilor unui inginer/om de cultură? (2) pot categorisi că niște lucrări de natura celor tocmai menționate, la care s-a lucrat intens, ca fiind informații de orice fel?, și (3) ce caracter enciclopedic are lista jucătorilor de fotbal de la U? Revenind la o discuție normală, voi încerca să mai fac o selecție. Și eu mi-aș dori să fie numai lucrări de nota 10 în ro.Wikipedia. Dar până atunci, trebuie înțeles că țara asta are nevoie de un alt mod de promovare, inclusiv (sau mai ales!) prin Wikipedia. Dacă și când voi mai lucra la pagini dedicate unor personalități din țara asta, poate contemporane nouă, mi-ar place să am parte și de puțin sprijin în documentare. Pentru că doar îndrumare, sincer, ... nu prea ajută. Haideți să împărțim lista academicienilor. Eu mă ocup de un sfert și dumneavoastră de un sfert! Restul, poate găsim pe altcineva.PheonixRo (discuție) 19 februarie 2017 01:18 (EET)

Bună seara,
Am intervenit cu o corecție, pentru a adapta formatul introdus la cele specificatede Wintereu mai sus. Concret, am înlocuit formatul {{listă}} cu formatul {{conținut}} și l-am mutat la secțiunea despre care se face referire.--Accipiter Q. Gentilis(D) 19 februarie 2017 02:25 (EET) P.S. Explicații *aici

Am redus semnificativ lista de lucrări, păstrând lucrări definitorii. Cred că nu se mai justifică păstrarea etichetei.PheonixRo (discuție) 19 februarie 2017 13:34 (EET)

Aureliu Emil Săndulescu[modificare | modificare sursă]

Deja simt că îmi crește pulsul. Am verificat și eu contribuțiile și am constat că este cam dificilă munca la bază - cea de a construi articole. Și este foarte plăcut atunci când dai sfaturi. Sincer, vei vedea cu timpul că munca ta este fără finalitate. Înainte de a începe să îți arogi o poziție de îndrumare, bine este să ai o mare / foarte mare experiență în dezvoltarea de articole. Da, accept corecturi în articolele create sau dezvoltate de mine. În schimb mă enervează îndrumările, arătatul cu degetul. Nu este bine nici măcar pentru Wikipedia(ro)! Am mai spus și cred că nu ai reținut. Deci repet: hai să construim împreună un număr de articole cu adevărat enciclopedice. Nu numai prin aspect (nu spun că nu este bine. Din contra.) dar, pentru început, prin creșterea informațiilor relevante sub formă cantitativă. După care, cu timpul, și sub aspect calitativ. Ai de ales: academicieni, ingineri, fizicieni, chimiști, muzee, colecții etc. În rest, dacă nu faci asta 80% din activitate înseamnă că pierzi timpul. Fără folos. Îți recomand (în cazul acesta, concret - Aureliu Emil Săndulescu) să analizezi ceea ce înseamnă fizica nucelară, ce contribuții românești există la el și la alții (Ștefania Mărăcineanu, Horia Hulubei, Alexandru Proca, Ioan Ursu (fizician), Nicolae Victor Zamfir etc) dacă nu cumva pot fi făcute (completate) legături între diferite articole Wikipedia astfel încât informația să fie mai clară, mai ușor de asimilat. Își doresc succes!PheonixRo (discuție) 19 februarie 2017 14:24 (EET)

Legat de prima parte (care bănuiesc că este la modul general), eu unul aș prefera mai degrabă să fiu îndrumat de către un utilizator care are o mare experiență administrativă, decât de cineva care dezvoltă articole. Lăsând la o parte faptul că o „foarte mare experiență în dezvoltarea de articole” despre mașini, spre exemplu, nu este deloc relevantă atunci când vine vorba de articole despre academicieni.
În ceea ce privește a doua parte a mesajului dumneavoastră, unul dintre principiile de-aici este calitate, nu cantitate. Toți suntem pasibili de anumite greșeli. Din punctul meu de vedere, însă, ori te străduiești să-ți iasă foarte bine de la început, ori mai bine nu faci. Eu nu agreez ideea asta pe care ați avansat-o: „cu timpul și sub aspect calitativ”. Calitativ trebuie să fie de la bun început. În caz contrar, riscul este ca acel articol să fie încărcat cu tot felul de etichete. Și-atunci, ce-ai făcut?!
Accept propunerea dumneavoastră. Înainte totuși de a face o listă, vă spun că am totuși o condiție: să fie reciproc. Am aici o listă cu cincizeci de pagini pe care mi-am propus să le traduc din limba engleză (politici, îndrumări, pagini de ajutor). Ați fi dispus să ajutați cu traducerea măcar a câtorva dintre ele? Wintereu 19 februarie 2017 15:46 (EET)
Nu. Îți recomand să faci altceva: să traduci 50 de pagini de calitate din română, în limba engleză. Iar dacă le faci și mai frumoase, este perfect!PheonixRo (discuție) 19 februarie 2017 17:20 (EET)
Dacă nu ești dispus să ne ajutăm reciproc, atunci mulțumesc pentru sugestii, însă am alte priorități. Wintereu 19 februarie 2017 17:47 (EET)
Fii util! Am modificat Infocaseta, din Om politic în Om de știință (deoarece este în primul rând om de știință). Constat că informația din casetă nu s-a modificat. De parcă s-a păstrat și cea veche, undeva într-o arhivă/bufer. De ex. soția apare de 2 ori iar ocupația a rămas Om politic!? Și mulțumesc anticipat.PheonixRo (discuție) 20 februarie 2017 01:05 (EET)
O parte din informațiile din infocasetă provin de la Wikidata; ele nu pot fi modificate direct din ro.Wikipedia. Am efectuat acolo modificările de cuviință. --Bătrânul (discuție) 20 februarie 2017 09:18 (EET)

GlebDragan1.jpg[modificare | modificare sursă]

Îți doresc succes. Nu înțeleg rolul pe care-l ai. Wikipedia (ro) are mii de articole, iar eu am pierdut deja prea mult timp cu observațiile tale. Va trebui să schimb modul de lucru. Aș fi dorit să ne vedem la ochi, să văd cu cine discut. Și cine și-a arogat rolul de frână într-un proiect ce poate fi util. Poate că interesul este de a promova alte culturi în cultura română! Interesul meu este altul. Preiau ce este util, dar vreau să dezvolt/promovez cultura română. Și încă o treabă: nu "paznicii" Wikipedia ar rebui să decidă momentul în care un conținut trebuie retras, ci cei care se simt afectați. Wikipedia nu este o operă de artă! Nu este nici un produs comercial! Oricare dintre persoanele pe care le-am abordat pentru promovare ar fi mulțumită/încântată de acest efort. Nu cred că vei găsi pe cineva care să reclame că a fost afectat de postările făcute de mine. În afară de tine! Deci: Succes!PheonixRo (discuție) 25 februarie 2017 15:37 (EET)

Ți-am cerut să clarifici două poze și te simți atacat? La cât de ușor îmi faci impresia că judeci alte persoane, te asigur că nu voi fi vreodată interesat „să ne vedem la ochi”. Toate cele bune. Wintereu 25 februarie 2017 18:01 (EET)
Am trimis clarificări pe permisiuni(at)wikipedia.org. Sper să îți parvină și să fii mulțumit. Și mai sper să nu mai consum atâta efort și timp, pentru că prea mult nu am.PheonixRo (discuție) 25 februarie 2017 19:04 (EET)
Fotografia File:Acad Aureliu Sandulescu.jpg este preluată din Romanian Journal of Physics Volume 52, Number 8-10, 2007. Suneți sigur că aveți drepturi de autor asupra ei ? --Accipiter Q. Gentilis(D) 25 februarie 2017 19:58 (EET)
Emailurile nu clarifică cu absolut nimic drepturile de autor. Tocmai le-am citit. Sunt doar niște emailuri prin care se solicită și se primesc niște poze, fără declarații și fără nici o mențiune despre drepturile de autor. Cui aparțin, cine le cedează etc --Silenzio (discuție) 25 februarie 2017 20:03 (EET)
Speram să se fi lămurit. Ceea ce am încărcat eu este de rezoluție mai bună decât pe Journal, deci este sursă. Iar Journal este revistă a Academiei. Iar adresa de email este din Academie, de la secretara Secței de științe fizice. Iar Săndulescu este membru al Secției de Științe fizice. Din păcate se pare că mai mult nu se poate, așa că... Ghinion! Altă întrebare!PheonixRo (discuție) 25 februarie 2017 22:28 (EET)

Fișierul conține informații suplimentare introduse de aparatul fotografic digital, iar aceste informații sunt identice. O imagine cu rezoluția mai mare ca cea introdusă de dv. se află aici, pe pagina AOSR.--Accipiter Q. Gentilis(D) 25 februarie 2017 22:49 (EET) P.S. Ultimul lucru pe care ar trebui să-l faceți, ar fi să continuați să jucați la cacialma. Sunt dispus să sprijin acțiunile celor care crează articole și nu pe ale celor care dau lecții în domenii în care nu se pricep. Indiferent de acțiunile în cauză însă, dacă ele merg în contra unor reguli de bun simț, atunci am să mă opun.

Apropos de cacealma: Dacă ați fi verificat mesajul pe email ați fi văzut că este vorba de aceeași rezoluție cu cea de la AOSR! Eu doar am redus la 50% rezoluția înainte de a urca pe Wikipedia fișierul - chiar și așa este prea mare. Și de altfel, cacealmalele nu mă caracterizează.PheonixRo (discuție) 27 februarie 2017 00:40 (EET)

Administrator[modificare | modificare sursă]

Bună seara! Vă admir activitatea și munca pe care o depuneți pe Wikipedia și pe celelalte proiecte Wikimedia în română. M-am gândit să vă propun administrator. Aceste permisiuni v-ar fi extrem de utile în combaterea vandalismului, în ștergerea paginilor de șters rapid etc. Sunteți de acord?--StoneJustice (discuție) 6 martie 2017 19:34 (EET)P.S. Nici nu-mi pot da seama cum nu sunteți deja admin! Consider că experiența de admin la Wikivoyage vă ajută mult.

V-am propus →Wikipedia:Candidați/Administrator/Wintereu(2). Mult noroc!--StoneJustice (discuție) 6 martie 2017 21:56 (EET)
Mulțumesc, însă declin propunerea. Toate cele bune. Wintereu 7 martie 2017 07:12 (EET)
Aveți mesaje noi
Aveți mesaje noi
Bună ziua, AT09W. Aveți mesaje noi pe pagina Discuție:Microorganism.
Puteți șterge această notificare oricând doriți îndepărtând formatul {{Răspuns}}.

Îmi recunosc limitele - ar fi necesară opinia unui cunoscător. Mulțumesc anticipat. --Bătrânul (discuție) 30 martie 2017 09:10 (EEST)

Părere[modificare | modificare sursă]

Salut,

Eu în locul dv. nu aș pune avertismentul ăla cu citarea surselor pe pagina de discuție a lui Alexandru M. În primul rând e un utilizator instruit și cu experiență și procedura aleasă nu prea pare în regulă (se poate aborda o discuție individuală). În al doilea rând persoana care a pus astăzi material pe pagina în cauză e Alexbotezzatu și nu Alexandru M., iar în al treilea rând exista deja o notă pe pagină precum că articolul nu are bibliografie pusă de Mishu57 la sfârșitul lunii ianuarie, (în contextul în care pagina a fost creată de Alexandru M. și ultima modificare a acestuia în text a fost făcută pe 30 ianuarie).--Accipiter Q. Gentilis(D) 11 aprilie 2017 21:10 (EEST)

Ok. Wintereu 11 aprilie 2017 21:27 (EEST)

?[modificare | modificare sursă]

Puteți să jutificați această modificare ? Observ că ați dat revert la un text - parțial referențiat și cu bibliografie adiacentă. Idem aici - justificați vă rog de ce ați scos un text închegat și parțial referențiat, bazat pe o bibliografie menționată, despre subiectul articolului.

De asemenea, am observat că destul de frecvent dați revert folosind ca justificare manualul de stil. Uneori postarea unor etichete potrivite care semnalizează probleme care pot fi rezolvate s-ar putea să fie mai utilă. --Accipiter Q. Gentilis(D) 1 mai 2017 08:03 (EEST)

Și mie mi se pare exagerat revertul.— Ionutzmovie discută 1 mai 2017 09:14 (EEST)
@Accipiter Q. Gentilis: justificarea se află la Discuție Utilizator:Roseti Carmen, unde am lăsat de la bun început un mesaj personalizat cu referire către ambele articole. Personal, înainte de a reintroduce parțial acele texte, aș aștepta câteva zile pentru a vedea dacă există vreun feedback de la utilizatoarea care le-a introdus. Mulțumesc. Wintereu 1 mai 2017 10:24 (EEST)
@Wintereu: știți că am mai avut discuții în legătură cu „milităria” pe ro.wiki. Nu am de gând să abordez discuția din perspectiva în care am purtat-o cu dv. în urmă cu ceva vreme, deoarece presupun că și eu și dv. am evoluat din acel stadiu. Rugămintea mea către dv. este ca înainte de a face o modificare de acest gen, să cântăriți suplimentar raportul cost-beneficiu, care în acest cazuri indică (după părera mea) că ați făcut erori. Nu-i bai, toți mai greșim. E simplu să fie dat revert, mult mai complicat e să cântărești în aceste cazuri, ce e mai bine.
Trebuie să fiți conștient de handicapul pe care îl aveți în interpretarea acestui gen de măsuri, prin faptul că nu scrieți articole (așa cum și eu trebuie să fiu conștient că în raport cu cei care se ocupă de patrulare, că am un handicap în ceea ce privește interpretarea unor modificări neconstructive). E o realitate și pentru dv. și pentru mine, de care trebuie să ținem cont amândoi. Este adevărat că fiecare se pricepe mai bine la altceva, dar asta nu e un motiv să nu încerce să-și adapteze linie de conduită în raport cu un punct de vedere mai apropiat de linia de mijloc.--Accipiter Q. Gentilis(D) 1 mai 2017 10:38 (EEST)
@Accipiter Q. Gentilis: de regulă dau mesaje personalizate utilizatorilor doar acolo unde am interes să mă implic. Uneori modul în care este redactat un text poate sugera câte ceva despre utilizatorul care l-a scris. În cazul de față, au fost câteva lucruri care mi-au plăcut. Prin urmare, aștept cu interes un feedback din partea acelei utilizatoare. Dacă nu vine, atunci asta este. Reintegrăm ce se poate, eventual și cu adăugarea unor etichete.
Legat de faptul că „fiecare se pricepe mai bine la altceva”, nu este prima dată când emiteți asemenea păreri. Indiferent despre cine ar fi vorba, eu unul m-aș gândi că nu este guvernată de vreun „handicap”, ci poate pur și simplu o alegere. Din partea dvs. o iau ca pe o invitație. Wintereu 1 mai 2017 11:24 (EEST)
Și dacă veneam și puneam eu referințele la textul respectiv? Nu sunt de acord cu ștergerile respective, dvs. împiedicați efortul colaborativ pe care îl presupune o enciclopedie ca Wikipedia.— Ionutzmovie discută 1 mai 2017 11:41 (EEST)
Trebuia să ștergeți doar textul fără referințe, în cel mai rău caz.— Ionutzmovie discută 1 mai 2017 11:42 (EEST)
Acțiunile dvs. se încadrează la Wikipedia:Nu speriați nou-veniții („Evitați ștergerea noilor articole, în condițiile în care autorii neexperimentați lucrează la ele și încearcă să le contureze.” Era evident faptul că articolul nu este finisat, posibilitatea ca autorul să revină fiind una ridicată.), eu unul aș fi descurajat din start dacă aș fi primit cu reverturi. Un utilizator nou nu are cum să știe toate politicile pe care le avem.— Ionutzmovie discută 1 mai 2017 11:44 (EEST)
Nu mai zic de discriminare între articole; sunt păstrate contribuții venite din partea unor utilizatori care nu cunosc limba română, ex TheNotoriousMMA, iar cele valide nu sunt păstrate (impresie generală, nu vă este adresată dvs. ci servește drept comparație).— Ionutzmovie discută 1 mai 2017 11:46 (EEST)
Toate problemele semnalate de dvs. puteau fi reamintite prin etichetele care se adaugă în partea superioară a articolului.— Ionutzmovie discută 1 mai 2017 11:50 (EEST)
@Ionutzmovie: vă sugerez foarte serios să vă cântăriți cu mare atenție cuvintele înainte de a mai lansa astfel de acuzații aiurea la adresa mea. Wintereu 1 mai 2017 12:50 (EEST)
Că altfel ce, ce-i cu amenințarea aia? M-am obișnuit ca toată lumea să facă lucrurile aici după cum îi taie capul.— Ionutzmovie discută 1 mai 2017 13:20 (EEST)
Încă ceva, Ionutzmovie. Apropo de ce înseamnă o enciclopedie și folosirea corectă a limbii române, uitați-vă puțin la această editare recentă a dvs. Ați înlocuit un verb la timpul prezent cu un alt verb la timpul prezent. Se folosește timpul trecut în acel context.
Îmi vorbiți de etichetare. La același articol (Habib Bourguiba), ați reintrodus acel text fără să adăugați surse pentru textele necitate, fără să marcați judecățile de valoare, fără măcar să-l etichetați corespunzător. Mai analizați-vă puțin și propriile contribuții. Vă rog frumos. Mulțumesc. Wintereu 1 mai 2017 13:39 (EEST)
Nu eu am fost cel care am șters conținutul articolului, dvs. ați fost cel care a greșit prin ștergerea textului, în locul etichetării acestuia. Din moment ce articolul este în lucru, nu aveți încă ce analiza.— Ionutzmovie discută 1 mai 2017 13:45 (EEST)
Greșelile de genul celor indicate mai sus se corectează pe parcurs, de către mai mulți utilizatori dacă este necesar. Știu că o corectare a textului poate lua mai mult decât dacă se ia articolul de la zero, însă acesta nu este un motiv să ștergem conșinutul acestuia dacă nu avem altul mai bun.— Ionutzmovie discută 1 mai 2017 13:48 (EEST)
Haideți să vă arăt exact din politică cum trebuia procedat: Wikipedia:Ștergere menționează, printre altele, „Articolele care trebuie doar îmbunătățite nu se propun pentru ștergere (dvs. ați șters textul direct, nici măcar nu ați făcut mai întâi o propunere), ci se modifică sau se etichetează corespunzător.” Mai pe larg, mai jos, la Articole a căror ștergere se poate evita, se menționează „Un articol care necesită atenția contribuitorilor: Ocupați-vă de articol chiar dumneavoastră sau aplicați, după caz, unul din formatele”. Eu nu am operat ștergerea, deci nu am încălcat Wikipedia:Ștergere, nefiind obligat să etichetez articolul dacă consideram că doresc să corectez sau să dezvolt ceea ce un utilizator nou a adăugat la noi. Faptul că Accipiter nu v-a acordat direct un avertisment sau continuarea a ceea ce ar fi trebuit să urmeze după avertismentele din 2014 a fost probabil ca o curtoazie din partea sa pentru activitatea dvs. de până acum.— Ionutzmovie discută 1 mai 2017 14:02 (EEST)
La Wikipedia:Manual de stil nu se menționează nimic despre ștergerea conținutului articolului în cazul în care acesta nu este corect scris, astfel că motivul dat de dvs. pentru ștergerea textului este unul eronat. De aceea am anulat și modificarea. Eu știu că unii utilizatori consideră că este mai bine cum procedează ei decât ceea ce le permit politicile, însă ele sunt ca niște legi care trebuie respectate, chiar dacă sunt rigide.— Ionutzmovie discută 1 mai 2017 14:07 (EEST)

@Ionutzmovie: faceți confuzii mari. Wikipedia:Ștergere se referă doar la ștergerea integrală a articolelor, nu la ștergerea unui text din articol. Prin urmare, nu aveam de ce să fac vreo propunere (de ștergere). Da, nu se menționează nimic pentru cazurile în care textul este unul eronat. Poate pentru dumneavoastră înseamnă că un asemenea text trebuie lăsat ca atare. Pentru mine înseamnă faptul că o astfel de situație este lăsată la latitudinea fiecărui utilizator, ținând totuși cont de eventualele consensuri, dacă acestea există. Prin urmare, nu am încălcat vreo politică sau îndrumare. De asemenea, politicile sunt făcute pentru a ne ajuta, nu pentru a ne limita sau a ne impune cu strictețe anumite lucruri. Wintereu 1 mai 2017 15:00 (EEST)

Da, dar conform Wikipedia:Vandalism, ștergerea unei părți semnificative dintr-un articol sau a întregului articol reprezintă forma cea mai des întâlnită de vandalism, iar dvs. ați șters conținutul articolului. Soluția corectă era etichetarea sau rescrierea articolului, cum era ea explicată în pagina indicată de mine mai sus, Wikipedia:Ștergere.— Ionutzmovie discută 1 mai 2017 15:06 (EEST)
Dacă ați recunoscut că „nu se menționează nimic pentru cazurile în care textul este unul eronat”, atunci nu aveați dreptul să ștergeți textul și intrați la Wikipedia:Vandalism.— Ionutzmovie discută 1 mai 2017 15:11 (EEST)
@Ionutzmovie: dacă ați adus în discuție Wikipedia:Vandalism, probabil ați uitat ce considerăm vandalism: editări cu rea intenție. Tocmai pentru că nu este specificat, orice utilizator are dreptul de a face după cum consideră. Faptul că în acele exemple atitudinea a fost greșită și poate descuranjantă nu înseamnă deloc că a fost vorba de vandalism sau altceva. Calitate, nu cantitate. Acesta este principiul meu. Wintereu 1 mai 2017 15:53 (EEST)
Uneori, există și alte metode în ceea ce privește menținerea calității unui articol. Trebuie să ne străduim a aborda un articol în cel mai bun și echilibrat mod posibil. Despre asta este vorba. Iar aici eu am greșit pentru că nu am avut cea mai bună abordare. Wintereu 1 mai 2017 16:03 (EEST)
Wikipedia:Ștergere am adus-o în discuție pentru că au mai fost texte scrise prost care au fost propuse spre ștergere, fiind unul din lucrurile pe care le puteați face și dvs.; utilizatorii care au făcut nominalizările nu au sărit direct la ștergerea conținutului.— Ionutzmovie discută 1 mai 2017 15:14 (EEST)
@Ionutzmovie: nici unul dintre acele articole nu a fost scris integral de către acea utilizatoare. Și oricum în cazul de față nu ar fi fost un motiv de a face o propunere de ștergere. Așa că, nu, nu este unul dintre lucrurile pe care le-ași fi putut face. Wintereu 1 mai 2017 15:53 (EEST)
Atunci vă invit să rescrieți textul în loc să-l ștergeți, ca să demonstrați buna intenție.— Ionutzmovie discută 1 mai 2017 16:05 (EEST)
@Ionutzmovie: am specificat deja aici încă de-acum câteva ore. Wintereu 1 mai 2017 17:15 (EEST)
Sunt de acord cu menținerea ridicată a calității, însă Wikipedia, fiind un proiect colaborativ, are tot felul de utilizatori care se ocupă de anumite aspecte: unii adaugă categorii, alții infocasete, alții diacritice sau diferite corecturi. Vă invit să lăsați deoparte amenințările care nu duc la nimic bun și să încheiem discuția cum a spus Strainu, cu două articole care respectă manualul de stil.— Ionutzmovie discută 1 mai 2017 16:25 (EEST)
@Ionutzmovie: vă rog să nu mai acuzați alți utilizatori de tot felul de lucruri, printre care și amenințări inexistente. Pot înțelege că ați manifestat anumite reacții impulsive. Am rugămintea să fiți puțin mai atent la ceea ce scrieți. Mulțumesc pentru înțelegere. Wintereu 1 mai 2017 17:15 (EEST)
Vă victimizați degeaba, am primit și eu zeci de acuze gratuite și nu s-a implicat nimeni. Dacă doi utilizatori v-au zis că ați greșit atunci poate că așa e. Eu nu mă mai implic în discuții sterile, continuați să faceți ce vreți, ca să nu fiu nevoit să-mi cântăresc atent cuvintele.— Ionutzmovie discută 1 mai 2017 19:14 (EEST)

Wintereu, respiră adânc și nu lăsa nemulțumirea să te conducă :) Pentru nou veniți e mai ușor să corecteze pe un text deja existent, dacă îl ștergi s-ar putea să nu știe de unde să-l mai ia și să nu mai aibă răbdarea să-l reintroducă. Dacă chiar erau chestii care ți-au plăcut, mai bine lăsai textul și îi spuneai autoarei să și-l corecteze, pentru că altfel nu poate fi păstrat. Sau corectai tu unul și i-l lăsai pe celălalt pentru exercițiu.

De asemenea, nu ajută să aduci în discuție alte articole, doar ca să acuzi. Nu tu ziceai că discuțiile la ro.wp deraiază rapid? Ține aproape de subiect și poate că cele două articole vor avea și conținut, și vor respecta și manualul de stil.--Strainu (دسستي‎)  1 mai 2017 15:04 (EEST)

@Strainu: nu am adus în discuție alte articole. La ce anume te referi? Wintereu 1 mai 2017 17:15 (EEST)
Hmm, cred că ai dat un link la ultima editare, care se modifică în timp, și m-am confuzat. Mă refeream la acest mesaj, dar văd acum că e vorba de unul din articolele în discuție. Scuze!--Strainu (دسستي‎)  1 mai 2017 18:11 (EEST)

Mai este un aspect: atunci când se traduce un articol sau o porțiune de articol prin Special:ContentTranslation, o bună parte din referințe zboară în neant. Dacă nu știi, ignori aspectul și iei țeapă. Fac această precizare fiindcă m-a intrigat aspectul "răsfirat" al referințelor din textele pe care le-am menționat. Este o probabilitate destul de rezonabilă să se fi putut întâmpl așa ceva.

Iar apropo de „fiecare se pricepe mai bine la altceva” e o realitate a vieții de zi cu zi, iar alegerile ne fac să ne pricepem mai bine într-un domeniu și mai puțin în altele. Poate cuvântul handicap are sonorități neplăcute uneori, dar eu prefer să-l folosesc în sensul de "dezavantaj". În rest nu mi-e jenă să recunosc faptul că mă pricep mai puțin ca alții la lucruri care nu au cine știe ce legătură cu specificul meu de activitate. --Accipiter Q. Gentilis(D) 1 mai 2017 19:22 (EEST)


Raspuns la observatiile utilizatorului Wintereu realizate pe 24 februarie 2017 cu privire la modificarile aduse paginii PROFI

Buna ziua,

Indraznesc sa adaug mesajul meu aici, fiindca nu stiu exact cum si pe cine ar trebui sa contactez pentru gasi o rezolvare la situatia pe care am expus-o acum o luna. Va multumesc pentru feedback-ul transmis si regret neintelegerile create. Va asigur de bunele mele intentii si de faptul ca nu am intentionat sa incalc sub nicio forma prevederile site-ului reprezentat de dumneavoastra. Singurul meu scop este acela de a actualiza anumite informatii care, in acest moment, pot dezinforma publicul. De aceea v-as ruga sa ma sustineti si sa ma indrumati spre a gasi o modalitate transparenta, acceptata de dumneavoastra, prin care sa pot finaliza procesul inceput si astfel datele sa fie aduse la zi chiar si pentru companiile care sunt in continua crestere si in care se produc schimbari frecvente, cum este cazul Profi;. Pentru eficientizare, raspund punctual la cele mentionate: 1.Nu am inteles nici la prima sesizare, nici acum, daca sunt refuzate anumite aspecte privind modul de prezentare a informatiilor sau intregul text din faptul ca am postat o singura data pe Wikipedia. Va rog sa imi spuneti daca din aceasta perspectiva sunt acceptate doar modificarile aduse de persoane care au contribuit la actualizarea mai multor subiecte distincte. De asemenea, ati mentionat ca textul sugereaza o tendinta de promovare a companiei, insa informatiile furnizate sunt puse intr-o lumina reala si echilibrata prin verificarea si introducerea datelor bibliografice. De aceea, m-ar ajuta sa inteleg pe care dintre paragrafele precizate le considerati ca fiind subiective. 2.Ati precizat ca unele date care nu mai sunt de actualitate nu reprezintă un motiv pentru a le șterge. Va rog sa imi recomandati cum ar trebui modificate anumite informatii, de pilda: -,,Cu peste 9500 de angajați care lucrează în 191 de localități din toate județele, PROFI este...”- datele privind numarul de angajati si de localitati numai sunt valabile, iar propozitia este la prezent. Situatia reala din acest moment este ca exista aproape 12.000 de angajati in 283 de localitati, iar pana la sfarsitul acestui an vor mai fi inaugurate pana la 200 de magazine in diverse localitati. -,,Concurenții Profi sunt Kaufland, Carrefour, Lidl, Penny Market, Mega Image, Billa”- brandul Billa nu mai exista pe piata. Totodata, aceasta fraza este dublata, atat la inceputul, cat si la sfarsitul textului. -,,Proprietar: Polish Enterprise Fund VI (PEF VI)” (in casuta de rezumat) – in decembrie 2016 compania a fost vanduta catre noul proprietar, Mid Europa Partners 3. Am inteles ca partea introductiva poate fi doar actualizata. 4. Realizarile acestei companii se refera la o mentionare schematica, in ordine cronologica, a urmatoarelor categorii: numarul de magazine, numarul de angajati, cifra de afaceri, campanii sociale si principalele evenimente ale firmei. Va rog sa imi spuneti eroarea creata atat timp cat si la alti retaileri apar aceste tipuri de informatii. 5. Daca dumneavoastra considerati ca anumite informatii care s-au schimbat ulterior ar putea fi de interes, as sugera ca acestea sa fie trecute la timpul trecut, nu la cel prezent. Astfel propunerea mea de text a venit ca o completare si o actualizare a ceea ce se afla in prezent pe site, bineinteles aranjate dupa o anumita structura (istorie, descriere magazine, numar de magazine, nr de angajati, cifra de afaceri, campanii sociale, evenimente) astfel incat cititorul sa nu se piarda in detalii. In cazul in care considerati ca mai sunt puncte de lamurit, va rog sa imi sugerati care ar fi modalitatea de rezolvarea a acestei situatii, eventual indreptati-ma catre cineva pe care il considerati acceptabil sa scrie materialul conform regulilor dumneavoastra dar totodata respectand realitatea. Cu multumiri, --Laura Sefa (discuție) 4 aprilie 2017 22:47 (EEST) --Laura Sefa (discuție) 8 mai 2017 20:13 (EEST)

Dacă mai apar și alții...[modificare | modificare sursă]

adăugați-i. -- Victor Blacus (discuție) 20 mai 2017 21:10 (EEST)

@Victor Blacus: sincer, mă gândeam să mai lăsăm vreo 2 zile, ca să apuce să facă mai mulți astfel încât să cadă mai de sus, dar dacă tot a demarat procesul, fie...
Apropo, trebuie un CU și pe {{ut|Cornelia Nistor}}, dar aici @Pafsanias: e mai în temă.--Accipiter Q. Gentilis(D) 20 mai 2017 21:34 (EEST)
Nu văd necesitatea de a crește statistica. Dacă mai apar și alții, adăugați. Formatul îl aveți acolo. -- Victor Blacus (discuție) 20 mai 2017 22:36 (EEST)

Rugaminte[modificare | modificare sursă]

Buna ziua! Revin cu rugamintea de a ma ajuta cu reactualizarea informatiilor de pe pagina Profi. Va multumesc anticipat!--Laura Sefa (discuție) 22 mai 2017 22:28 (EEST)

@Laura Sefa: mă ocup în seara aceasta de el. Toate cele bune, Wintereu 26 mai 2017 17:41 (EEST)
Rezolvat Rezolvat Wintereu 27 mai 2017 02:20 (EEST)

Viorel Cernica[modificare | modificare sursă]

Stimate domnule/ doamnă Wintereu,

Vă mulțumesc pentru atenționarea la articolul Viorel Cernica. Am modificat timpurile, folosind trecutul. Este totul în regulă acum? Vă mulțumesc. --Unminotaur (discuție) 4 iunie 2017 17:38 (EEST)

Și eu vă mulțumesc. Da, este bine. Am însă o rezervă în ceea ce privește secțiunea Bibliografie pe care ați introdus-o. Normal, bibliografia trebuie să se regăsească în text, sub forma notelor de subsol. Mă uit peste ea mai târziu. Dacă e vreo problemă, discutăm. Wintereu 4 iunie 2017 19:22 (EEST)

Articolul ”Cei mai înalți munți din România” pe care l-ați barat[modificare | modificare sursă]

@MIRAIL.MIHAI: Buna ziua! Știu că uneori este greu să modifici ceva, dar când este incorect trebuie modificat. De exemplu Vârful Capul Morarului nu poate fi catalogat vârf. Este culmea din Vârful Omu, care în timp ce coboară mai are niște ridicături. La facultatea de geografie toți profesorii au spus că în Bucegi sunt doar 2 vârfuri de 2500 m. Și erau profesori doctori care au scris cărți întregi de geografie, nu învățăcei. Să venim și cu câteva explicații. Domnul Ilie Fratu în lucrarea ”Poteci și cabane în Munții Făgărașului”, Editura Sport-Turism (1986), menționează (pagina 14) Vârful Capul Morarului (2501 m) din Munții Bucegi. Același autor renunță la Capul Morarului în lucrarea ”Pe custurile Făgărășene” (publicată în 1991), în lista de la paginile 9-10. Consultând L-35-87-D-b întocmită în 1982 de Direcția Topografică din cadrul Ministerului Apărării Naționale, a hărții topografice la 1:25.000, găsim la 500 m est de Vf.Omu două piscuri de 2480 m (din cadrul Colții Morarului). În prinvința înălțimii Vf.Omu, aceasta a fost lămurită chiar de Colonel inginer Iulian-Dan OLTEANU de la Direcția Topografică Militară a Ministerul Apărării Naționale. Citez spusele domniei sale: ”Cu privire la controversa privind altitudinea vârfului Omu din munții Bucegi, vă informăm că pe harțile topografice realizate de către Direcția Topografică Militară General de divizie Constantin Barozzi, este menționată altitudinea de 2504,90m. Această valoare reprezintă altitudinea față de nivelul mediu al Mării Baltice, determinată la nivelul solului (nu al umpluturii de pământ) în punct materializat prin bornă. Descrierea amplasamentului bornei prin schiță și prin poziționarea pe imagine precum și schița bornei (partea superioară, umplutură, nivelul solului și subteran), în care s-a determinat valoarea altitudinii, sunt prezentate în anexa nr.1 (imaginea 2, de la https://www.facebook.com/photo.php?fbid=795999167177918&set=gm.870344953061747&type=3&theater). Poziționarea bornei a avut în vedere îndeplinirea unor necesități specifice și nu neaparat altitudinea cea mai mare din masiv!!!. Față de solicitarea dumneavoastră, vă informăm că Direcția Topografică Militară General de divizie Constantin Barozzi este alături și în viitor de pasionații muntelui, pentru clarificarea eventualelor incertitudini, și vă invităm să descoperiți și alte date geospațiale, de la imagini aeriene de înaltă rezoluție actuale până la hărți vechi, pe geoportalul instituției noastre accesibil la adresa geomil.ro. Eventualele sugestii privind îmbunătățirea facilităților de descoperire a datelor, de navigare sau căutare, precum și de implementare de funcționalități suplimentare ar fi de folos pentru dezvoltarea continua a geoportalului în beneficiul utilizatorilor.” Am încheiat citatul. Deci altitudinea stației meteo este 2504,9 m. Borna geodezică din beton este situată la 10 m în spatele stației meteo. Borna face parte din punctele naționale topografice al triangulației de ordin 1 din România. Nivelul bazei Cabanei Omu este cu 2 metri mai sus decât stația meteo la 2507 m. În final altitudinea maximă ”naturală” din Munții Bucegi este 2514 m. Stânca nu a adus-o nimeni acolo (nu este antropică), este formă de relief naturală și ca atare se ia în considerare. Probleme mai sunt la vârful Lespezi și Călțun. Pe planșa L-35-86-A, 1:50.000 (1958), este trecut la sud-est de Negoiu un vârf, fără nume, de 2522 m, cel mai înalt din porțiunea respectivă. Ilie Fratu în ”Poteci și cabane în Munții Făgărașului” (1986) trece (pagina 14) 2522 m pentru Lespezi și 2510 m pentru Cornul Călțunului. Pe harta L-35-86-A-c, 1:25.000 (1981), a Direcția Topografice Militare din cadrul Ministerului Apărării Naționale, cota cea mai înaltă din zona respectivă, tot fără nume, este de 2517 m. Ilie Fratu, Andrei Beleaua și Octavian Fratu, în 1991, în lucrarea ”Pe custurile făgărășene”, trec Vf.Lespezi 2517 m și Cornul Călțunului 2505 m, la vest de Lespezi (pagina 252). Ică Giurgiu și Gabriel Silvășanu în ”Peșterile din Lespezi și Călțun”, publicat în Munții Carpați, nr.8 (1998), specifică tot varianta Lespezi - 2517 m, Călțun - 2505 m. Să vedem vârfurile Peleaga și Păpușa. Nae Popescu în ”Munții Retezat”, Editura Stadion (1973), spune Peleaga 2509 m și Păpușa Mare 2500. Același autor, în colecția Munții Noștri (1982) trece Peleaga 2509 m și Păpușa 2508 m. Pe harta L-34-94-D-d, 1:25.000 (1977), a Direcția Topografice Militare din cadrul Ministerului Apărării Naționale apare Peleaga 2507,9 m și Păpușa 2503,5 m. În lucrarea ”Pe custurile Făgărășene” (Fratu, Beleaua, Fratu, 1991) găsim Peleaga 2507 m și Păpușa 2504 m. În privința Vf.Vânătoarea lui Buteanu (corect se spune Vânătarea lui Buteanu), conform foii topografice L-35-86-A-b (1981) a Direcția Topografice Militare din cadrul Ministerului Apărării Naționale avem scrisă altitudinea de 2506,9 m. Tot în cadrul Direcția Topografice Militare, pe foaia L-35-86-B-a, 1:25.000 (1983) avem Vf.Dara 2499,6 m și Hârtopu 2505,5 m.

Ar fi multe epopei de spus, dar în principal contează să se informeze publicul corect și nu presupuneri. Am lucrat cu hărți topografice, ocad, arcgis, globalmaper, idrisi, vectorizări în cadrul masterului etc... și știu munții României destul de bine. Am străbătut toate masivele la pas și știu vârfurile la fața locului. Analalizând hărțile topografice din cadrul Direcției Topografice Militare, în România sunt 13 vârfuri de cel puțin 2500 m cu înălțimile oficiale: Moldoveanu (2544), Negoiu (2535), Viștea Mare (2527), Parângul Mare (2519), Lespezi (2517), Omu (2514), Peleaga (2508), Vânătoarea lui Buteanu (2507), Hârtopu (2506), Călțun (2505), Păpușa (2504), Bucura (2503) și Dara (2500). Ca o confirmare, înălțimile celor 13 vârfuri sunt trecute în ”Ghid - Munții Făgăraș” (2017) de Vasile Giurgiu. Va multumesc anticipat!.--MIRAIL.MIHAI (discuție) 6 iunie 2017 09:10 (EEST)

MIRAIL.MIHAI, este într-adevăr important ca informațiile corecte să ajungă în articolele Wikipedia. Totuși, când faceți asemenea schimbări importante, trebuie să vă menționați și sursele, altfel ceilalți editori vor fi foarte circumspecți față de modificările dvs. Vă sfătuiesc să citiți și să aplicați următoarele îndrumări: Wikipedia:Citarea surselor, Ajutor:Note. Este important să rețineți că nu contează ce știți dvs. personal, ci ce surse (hărți, cărti de specialitate etc.) puteți cita.--Strainu (دسستي‎)  6 iunie 2017 12:12 (EEST)
Strainu, păi tocmai asta este stimate domn/ă. 80% din informațiile pe care le-am văzut la acele articole cu vârfuri montane sunt păreri personale, simple fără linkuri de surse credibile sau cărți citate. Ar fi multe surse corecte de adăugat, dar necesită timp. Sunt mulți care nu au văzut în viața lor acel lucru (sau nu cunosc) și au auzit de la alții și modifică pe site. Știu cum este cu citarea surselor și cu ce ști/sau nu ști personal, important fiind cum ați spus dumneavoastră (hărți, cărti de specialitate etc). Știu ce înseamnă subiectivismul unora. Am avut deaface mai ales în articole gen populația orașelor sau a țărilor când subiectivismul atinge cote alarmante și sursele sunt lăsate pe planul doi. Și revenind la articolul în sine cu munții, o să mai pun niște surse credibile, citatete ”desciere” de la unii autori cunoscuți. O să-mi rezerv timp. Toate cele bune!.--MIRAIL.MIHAI (discuție) 6 iunie 2017 21:34 (EEST)
Cu siguranță linkuri spre hărți consacrate care se găsesc online, sunt la îndemână. Exemplu aici.--Accipiter Q. Gentilis(D) 6 iunie 2017 21:54 (EEST) P.S. Evident că o referință dintr-o lucrare consacrată cu indicarea tuturor datelor de ideintificare, este nec plus ultra...

Anonim transnistrean[modificare | modificare sursă]

Salut. Te rog să nu intri în discuție cu anonimul 217.19.216.253, problema lui e că bannerul în română pentru Wiki Loves Earth îl urmărește prin toate Wikipediile (bănuiesc că citește în rusă de obicei), el fiind din Transnistria și bannerul fiind setat să apară pe teritoriul Republicii Moldova. Remarcile „Aceasta e Wikipedia română” nu ajută absolut deloc. Mulțumesc pentru înțelegere. //  Gikü  vorbe  fapte  9 iunie 2017 00:25 (EEST)

@Gikü: mersi pentru explicații. Se pare că până la urmă a știut să vorbească și într-un mod civilizat. Wintereu 9 iunie 2017 23:20 (EEST)
Tu numești răspunsul ăla civilizat? E o evoluție de la a ne trimite la origini la a ne trimite la București, dar totuși...--Strainu (دسستي‎)  10 iunie 2017 01:24 (EEST)
Strainu, nu aveam cum să mă refer la un comentariu postat ulterior mesajului meu (9 iunie 2017 23:20 (EEST)— mesajul meu, 10 iunie 2017 00:40 (EEST)— mesajul anonimului). La momentul respectiv (când am scris), ultimul mesaj al anonimului era cel de la 9 iunie 2017 15:53 (EEST). Este posibil ca Gikü să fi șters din el anumite „urări”. Wintereu 10 iunie 2017 09:31 (EEST)



Discuția de mai sus este păstrată ca arhivă. Vă rugăm să nu o modificați. Comentarii ulterioare pot fi adăugate pe paginile de discuție ale subiectelor discutate.
Această discuție nu trebuie să mai fie modificată în niciun fel.