Wilhelm Furtwängler

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Jump to navigation Jump to search
Wilhelm Furtwängler
Wilhelm Furtwängler by Emil Orlik.jpeg
Wilhelm Furtwängler
Date personale
Nume la naștereGustav Heinrich Ernst Martin Wilhelm Furtwängler Modificați la Wikidata
Născut[1][2][3][4][5][6][7][8][9] Modificați la Wikidata
Berlin-Schöneberg[*], Germania Modificați la Wikidata
Decedat (68 de ani)[1][2][3][4][5][6][7][8][9] Modificați la Wikidata
Baden-Baden, Germania Modificați la Wikidata
ÎnmormântatBergfriedhof[*] Modificați la Wikidata
Cauza decesuluicauze naturale[*] (pneumonie) Modificați la Wikidata
PărințiAdolf Furtwängler[*] Modificați la Wikidata
Căsătorit cuElisabeth Furtwängler[*] Modificați la Wikidata
CopiiAndreas Furtwängler[*]
Dagmar Bellová[*] Modificați la Wikidata
CetățenieFlag of Germany.svg Germania Modificați la Wikidata
Ocupațiecompozitor
dirijor
muzician Modificați la Wikidata
Activitate
Gen muzicalsimfonie  Modificați la Wikidata
Instrument(e)pian  Modificați la Wikidata
Case de discuriEMI  Modificați la Wikidata
PremiiOrdinul pentru Merit în domeniul Științei și Artelor[*]
Ordinul de Merit al Republicii Federale Germania în grad de mare cruce[*]
Legiunea de Onoare în grad de cavaler[*]
Crucea Federală de Merit  Modificați la Wikidata
Semnătură
SignaturFurtwängler.jpg
Prezență online
Wilhelm Furtwängler

Wilhelm Furtwängler (n. ,[1][2][3][4][5][6][7][8][9] Berlin-Schöneberg[*], Germania – d. ,[1][2][3][4][5][6][7][8][9] Baden-Baden, Germania) a fost un compozitor și dirijor german.

După terminarea liceului a luat lecții particulare de teorie muzicală, compoziție și pian cu Joseph Rheinberger, Max von Schillings și Conrad Ansorge.

După angajamente de relativ scurtă durată la Wrocław, Zürich, München, Strasbourg, Lübeck, este angajat în 1915 ca director al operei din Mannheim, după care pleacă la Viena în 1919 unde este dirijor-șef timp de doi ani al orchestrei "Tonkünstlerorchester".

Urmează o nouă serie de angajamente în diferite orașe germane, după care este numit director al Operei de Stat din Berlin în 1933.

În timpul celui de-al Treilea Reich, datorită reputației sale internaționale, autoritățile germane au încercat să îl folosească în scopuri propagandistice, cu toate că el se vedea ca persoană apolitică. Totuși s-a lăsat numit vicepreședinte al "Reichsmusikkammer", care era direct subordonată Ministerului propagandei a lui Goebbels. Unii susțin că a încercat să-i apere pe evrei (de exemplu, pe prim-violonistul orchestrei, Szymon Goldberg) de persecutarea autorităților.[10] Pe unii opozanți ai regimului amenințati cu arestarea se pare că i-a ascuns chiar în propria locuință[11].

Dar există și opinii diametral opuse, care îl consideră ca pe un oportunist fără pereche [12].

Începând cu 1944 a locuit mai mult la Lucerna în Elveția.

Compoziții[modificare | modificare sursă]

Compoziții orchestrale[modificare | modificare sursă]

  • Sinfonie D-dur: Allegro (1903)
  • Sinfonie h-moll: Largo (1908)
  • Sinfonie Nr. 1 h-moll (1938–41)
  • Sinfonie Nr. 2 e-moll (1944–45)
  • Sinfonie Nr. 3 cis-moll (1952–53)
  • Ouvertüre Es-dur op. 3 (1899)
  • Festlische Ouvertüre F-dur (1904)
  • Sinfonisches Konzert für Klavier und Orchester h-moll (1937)

Muzică de cameră[modificare | modificare sursă]

  • Trio für Violine, Cello und Klavier E-dur (1899)
  • Quintett für Klavier und Streichquartett C-dur (1932–35)
  • Sonate für Violine und Klavier Nr. 1 d-moll (1935)
  • Sonate für Violine und Klavier Nr. 2 D-dur (1938–39)

Piese corale[modificare | modificare sursă]

  • Schwindet ihr dunklen Wölbungen für Chor und Orchester (nach Goethes Faust I) (1902)
  • Religiöser Hymnus (O du Jungfrau, höchste Herrscherin der Welt) für Chor und Orchester (1903)
  • Te Deum für Chor und Orchester (1902–09)

Bibliografie[modificare | modificare sursă]

  • Johannes Althoff: Die Philharmonie. Berlin-Edition, Berlin 2002, ISBN 3-8148-0035-4
  • Oliver Blümel: Die zweite und dritte Sinfonie Wilhelm Furtwänglers. Tenea, Berlin 2003, ISBN 3-936582-70-X
  • Elisabeth Furtwängler: Über Wilhelm Furtwängler. F.A. Brockhaus, Wiesbaden 1979, ISBN 3-7653-0307-0
  • Herbert Haffner: Furtwängler. Parthas, Berlin 2003, ISBN 3-932529-45-6
  • Annemarie Kleinert: Berliner Philharmoniker von Karajan bis Rattle. Jaron, Berlin 2005, ISBN 3-89773-131-2 (online lesbar: hier)
  • Fred K. Prieberg: Kraftprobe. Wilhelm Furtwängler im Dritten Reich. Brockhaus, Wiesbaden 1986
  • DIE ZEIT Klassik-Edition, Band 10: Wilhelm Furtwängler.

Note[modificare | modificare sursă]

  1. ^ a b c d „Wilhelm Furtwängler”, Gemeinsame Normdatei, accesat în  
  2. ^ a b c d Autoritatea BnF, accesat în  
  3. ^ a b c d Wilhelm Furtwängler (în engleză), SNAC 
  4. ^ a b c d Wilhelm Furtwangler, Encyclopædia Britannica Online, accesat în  
  5. ^ a b c d Wilhelm Furtwängler, Find a Grave, accesat în  
  6. ^ a b c d Wilhelm Furtwängler, Filmportal.de, accesat în  
  7. ^ a b c d Wilhelm Furtwängler, Munzinger-Archiv, accesat în  
  8. ^ a b c d Gustav Ernst Heinrich Wilhelm Furtwängler, Brockhaus Enzyklopädie, accesat în  
  9. ^ a b c d Wilhelm Furtwängler, Store norske leksikon 
  10. ^ Fred K. Prieberg: Kraftprobe. Wilhelm Furtwängler im Dritten Reich. Wiesbaden 1986
  11. ^ Maria Stader: Nehmt meinen Dank. Erinnerungen. Nacherzählt von Robert D. Abraham, München, 1979, p. 291.
  12. ^ Eberhard Straub: Die Furtwänglers. Geschichte einer deutschen Familie. Siedler Verlag, München 2007, ISBN 978-3-88680-839-7