Pierre Boulez

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Salt la: Navigare, căutare
Pierre Boulez
Pierre Boulez (1968).jpg
Pierre Boulez în 1968
Date personale
Născut 26 martie 1925(1925-03-26)
Montbrison, Franța
Decedat (90 de ani)
Baden-Baden, Germania
Naționalitate franceză
Cetățenie Flag of France.svg Franța Modificați la Wikidata
Ocupație compositor, dirijor
Activitate
Alma mater Conservatoire national supérieur de musique et de danse[*]
Organizație Collège de France[1]
Premii Comandor al Ordinului Artelor și Literelor[*]
Ordinul pentru Merit în domeniul Științei și Artelor[*]
Medalia Gloria artis[*]
Gold Decoration for Services to the City of Vienna[*]
Theodor W. Adorno Award[*] ()
Praemium Imperiale[*]
Premiul Muzical Léonie Sonning[*]
Premiul Glenn Gould[*]
Pour le Mérite
Royal Philharmonic Society Gold Medal[*] ()
Berliner Kunstpreis[*] ()
Grawemeyer Award[*] ()
Prezență online

Pierre Boulez (n. 26 martie 1925, Montbrison, Franța – d. 5 ianuarie 2016, Baden-Baden, Germania) a fost un compozitor și dirijor francez. Au jucat un rol semnificativ în dezvoltarea a muzicii seriale, a muzicii aleatorie și a muzicii electronice.[2] A fundat Institutul de Cercetare și Coordonare Acustică/Muzicală (IRCAM) de la Paris. Ca dirijor, a condus unele dintre cele mai cunoscute orchestre din lumea, inclusiv Concertgebouw Amsterdam, Orchestra Filarmonică din Berlin, Orchestra Filarmonică din New York și Orchestra din Cleveland.

Carieră[modificare | modificare sursă]

S-a născut într-o familie burgheză fără legături speciale cu muzica.[2] La vârsta de cinci ani a descoperit această, ascultând Privighetoarea lui Igor Stravinski la radioul, și s-a apucat de pian un an mai târziu.[3] S-a dovedit un elev talentat. După studii bune la micul seminar la orașul său natal, a intrat în „clase pregătitoare” de matematică la Saint-Étienne, apoi în Lyon. În paralel a urmat lecții private de pian și de armonie.

S-a mutat la Paris în 1942. În anul 1944 a fost admis la Conservatoire national (academia națională de muzică) în clasa de armonie a Olivier Messiaen.[2] Acesta a recunoscut talentul elevului său, căruia i-a predat gratuit. Totuși, Boulez a devenit curând satul de maestrul său, descriind Turangalîla-Simfonia compusă de către acesta ca o „muzică de bordel”.[2] În anul 1945, a descoperit „cea de-a doua școală de la Viena” (Arnold Schönberg, Alban Berg, Anton Webern) prin compozitorul René Leibowitz, dar, de asemenea, a rupt curând legăturile. În 1946 si-a compus Prima sonată pentru pian, apoi în 1953–1956 Ciocanul fără stăpân.

Nereușind să găsească nici un dirijor pentru a conduce opere foarte complexe, el însuși a luat rolul, formându-se la locul de muncă.[2] La momentul respectiv și-a adoptat stilul distinctiv, fără baghetă, dirijând cu ambele mâinii.[3] În 1957 a condus în public pentru prima dată pentru crearea a propriei opere Visage nuptial, trebuind să-l înlocuiască pe Hermann Scherchen fără preaviz. În anul 1965 a fost invitat de Festivalul de la Bayreuth pentru a-l înlocui pe Hans Knappertsbusch, care decedase de curând. În paralel, s-a certat cu instituțiile franceze și s-a mutat în Germania la Baden-Baden. În anul 1971, l-a înlocuit pe Leonard Bernstein la Orchestra filarmonică din New York.[3] În aceeași perioadă a condus Orchestra Simfonică BBC.

În 1976 s-a întors în Franța unde a înființat Ensemble Intercontemporain, prima orchestră franceză permanentă specializată în muzică contemporană. A jucat și un rol esențial în crearea Orașului muzicii (Cité de la Musique) în arondismentul 19 din Paris.[3] La sfârșitul anilor 1970 a devenit un personaj oficial. A fost numit „Hitlerul din Europa muzicală” de compozitorul american Ned Rorem și „un stalinist muzicii” de compozitorul francez Pierre Schaeffer.[2] El însuși era cunoscut ca un polemist și un provocator.[4]

A murit pe 5 ianuarie la Baden-Baden, după ce a fost bolnav pentru ceva vreme: nu putuse participa la sărbătorile de ziua sa de naștere.[4]

Opere[modificare | modificare sursă]

Pierre Boulez (dreapta) cu Daniel Cohen la o repetiție în 2009

Catalog de opere:[5]

  • 1945: Douze Notations (Douăsprezece notații)
  • 1946: Première sonate, pentru pian (Sonata nr.1)
  • 1946–1947: Le Visage nuptial (Fața nuptială)
  • 1947: Le Soleil des eaux (Soarele din apele)
  • 1948-1949: Livre pour quatuor (Carte pentru cvartet)
  • 1948: Deuxième sonate, pentru pian (Sonata nr.2)
  • 1951: Structures pour deux pianos, cartea întâi
  • 1953–1955: Le Marteau sans maître (Ciocanul fără stăpân)
  • 1956: Structures pour deux pianos, cartea a doua
  • 1957: Don (Dar); Troisième sonate, pentru pian
  • 1962: Pli selon pli
  • 1964: Éclat
  • 1966: Éclat/Multiples
  • 1968: Livre pour cordes
  • 1968: Domaines
  • 1969: Pour le Dr. Kalmus
  • 1969: Über das, über ein verschwindelaren
  • 1970: Cummings ist der Dichter'
  • 1974: …Explosante-fixe…
  • 1975: Rituel in memoriam Bruno Maderna
  • 1976: Messagesquisse
  • 1984-1984: Répons
  • 1984: Dérive
  • 1984: Notations I-IV
  • 1984: Notations V - XII
  • 1985: Dialogue de l'ombre double
  • 1985-1995: Dialogue de l'ombre double, nouă versiune
  • 1985: Memoriale (…Explosante-Fixe… Originel)
  • 1986: Cummings ist der Dichter…
  • 1987: Initiale
  • 1990: Dérive 2
  • 1992: Anthèmes, pentru vioară
  • 1993: …Explosante-fixe…
  • 1994: Incises, pentru pian
  • 1996: Sur Incises
  • 1997: Anthèmes II

Referințe[modificare | modificare sursă]

Commons
Wikimedia Commons conține materiale multimedia legate de Pierre Boulez

Legături externe[modificare | modificare sursă]