Portal:Astronomie/Articole selectate

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
modificare 

Articole selectate 1

Portal:Astronomie/Articole selectate/1 Georges Lemaître (17 iulie 1894 – 20 iunie 1966) a fost un preot catolic belgian, matematician, astronom și profesor de fizică la Universitatea Catolică din Louvain. El a fost primul care a identificat că recesiunea galaxiilor din apropiere poate fi explicată printr-o teorie a unui univers în expansiune, care a fost confirmată observațional la scurt timp după aceea de Edwin Hubble. El a fost primul care a obținut ceea ce este acum cunoscut sub numele de legea lui Hubble, sau legea Hubble–Lemaître, și a făcut prima estimare a ceea ce se numește acum constanta Hubble, pe care a publicat-o în 1927, cu doi ani înaintea articolului lui Hubble. Lemaître a propus și ceea ce ulterior a devenit cunoscută sub denumirea de „teoria Big Bang” a originii universului, numindu-l inițial „ipoteza atomului primordial”.

În 1927 lucrarea care îi va aduce faimă internațională a fost publicată în Annales de la Société Scientifique de Bruxelles (Analele Societății Științifice din Bruxelles) sub titlul "Un Univers homogène de masse constante et de rayon croissant rendant compte de la vitesse radiale des nébuleuses extragalactiques" („Un Univers omogen de masă constantă și rază în creștere care reprezintă viteza radială a nebuloaselor extragalactice”). În această lucrare, el a prezentat noua sa idee că Universul se extinde, idee derivată din Relativitatea generală.

modificare 

Articole selectate 2

Portal:Astronomie/Articole selectate/2

Galileo Galilei (n. 15 februarie 1564 – d. 8 ianuarie 1642) a fost un fizician, matematician, astronom și filosof italian care a jucat un rol important în Revoluția Științifică. Printre realizările sale se numără îmbunătățirea telescoapelor și observațiile astronomice realizate astfel, precum și suportul pentru copernicanism. Galileo a fost numit „părintele astronomiei observaționale moderne”, „părintele fizicii moderne”, „părintele științei” și „părintele științei moderne”. Stephen Hawking a spus că „Galileo, poate mai mult decât orice altă persoană, a fost responsabil pentru nașterea științei moderne.”

Mișcarea obiectelor uniform accelerate, predată în aproape toate cursurile de fizică la nivel de liceu și început de facultate, a fost studiată de Galileo ca subiect al cinematicii. Contribuțiile sale la astronomia observațională includ confirmarea prin telescop a fazelor planetei Venus, descoperirea celor mai mari patru sateliți ai lui Jupiter (denumiți în cinstea sa, sateliți galileeni), și observarea și analiza petelor solare. Galileo a lucrat și în știința aplicată și în tehnologie, îmbunătățind tehnica de construcție a busolelor.

modificare 

Articole selectate 3

Portal:Astronomie/Articole selectate/3

Charles Messier (26 iunie 1730 – 12 aprilie 1817) a fost un astronom francez, „vânător” de comete, primul care a creat un catalog sistematic de obiecte astronomice precum nebuloase, roiuri de stele și galaxii care au devenit cunoscute drept „obiecte Messier”. În acea perioadă, toate sursele de lumină confuză de pe cer erau numite nebuloase.

Odată cu publicarea catalogului, el și-a propus să se ajute pe el însuși și pe alți astronomi și observatori în principala lor activitate astronomică, enumerând toate obiectele pe care le putea identifica și care ar putea fi ușor confundate cu cometele tranzitorii. Cu toate acestea, Messier a catalogat neintenționat unele dintre cele mai interesante stele pentru astronomia amatorilor de astăzi.

A devenit un observator al cerului în timp ce lucra pentru Joseph-Nicolas Delisle la observatorul din Paris, la vârsta de 21 de ani. A fost primul astronom care s-a dedicat aproape exclusiv căutării cometelor și, în așteptarea revenirii cometei Halley, a dat peste un fals pozitiv atunci când a confundat o nebuloasă cu cometa. Pentru a evita greșelile suplimentare, el a început să compileze obiecte fixate pe cer care ar putea fi confundate cu ușurință cu o cometă, un obiect difuz și slab luminat.

modificare 

Articole selectate 4

Portal:Astronomie/Articole selectate/4

Johannes Kepler (27 decembrie 1571 – 15 noiembrie 1630) a fost un astronom, matematician, astrolog german. El este o figură cheie în Revoluția științifică din secolul al XVII-lea, mai cunoscut pentru legile mișcării planetelor și pentru cărțile sale Astronomia nova, Harmonices Mundi și Epitome Astronomiae Copernicanae. Aceste lucrări au furnizat unul dintre fundamentele Legea atracției universale a lui Newton. În matematică, Kepler este considerat precursor al calculului integral.

Kepler a fost profesor de matematică la o școală de seminar din Graz. Mai târziu a devenit asistent al astronomului Tycho Brahe la Praga și, în cele din urmă, matematician imperial al împăratului Rudolf al II-lea și al celor doi succesori ai lui, Matia și Ferdinand al II-lea. De asemenea, a predat matematica la Linz și a fost sfătuitor al generalului Wallenstein. În plus, a lucrat în domeniul opticii, a inventat o versiune îmbunătățită a lenetei astronomic și a fost menționat în descoperirile telescopice ale contemporanului său Galileo Galilei. A fost membru corespondent al Accademia dei Lincei din Roma.

Kepler a trăit într-o epocă în care nu exista o distincție clară între astronomie și astrologie, dar exista o diviziune puternică între astronomie (o ramură a matematicii în cadrul artelor liberale) și fizică (o ramură a filosofiei naturale).

modificare 

Articole selectate 5

Portal:Astronomie/Articole selectate/5

Tycho Brahe (14 decembrie 1546 - 24 octombrie 1601) a fost un astronom și matematician danez. A adus contribuții importante în observarea și măsurarea exactă a mișcării planetelor precum și la catalogarea a peste 800 de stele. Datele adunate de el au depășit în exactitate toate măsurătorile astronomice anterioare inventării telescopului la începutul secolului al XVII-lea. Sora sa, Sophie Brahe, a avut preocupări în diverse domenii științifice și l-a asistat în multe din observațiile sale astronomice.

Brahe s-a născut la 14 decembrie 1546, la Knudstrup (astăzi în Suedia) într-o familie de nobili. La 20 de ani pierde într-un duel o parte a nasului, din care cauză tot restul vieții poartă o proteză nazală dintr-un aliaj de aur și argint. În 1560 începe studiul retoricii și filosofiei la Universitatea din Copenhaga. În 1562 se mută la Universitatea din Leipzig, unde studiază dreptul, iar din 1566 alchimia, medicina și astronomia. În timpul liber se ocupă cu observarea stelelor și fenomenelor cerești. În 1571 se întoarce în Danemarca și își construiește un laborator de chimie și observații astronomice. Telescopul nu era încă inventat și Brahe determină poziția stelelor și planetelor cu ajutorul unui compas și al unui cvadrant/„cadran” special conceput de el, constatând multe greșeli în datele existente. Aici descoperă el în anul 1572 o stea necunoscută până atunci (stella nova) în constelația Cassiopeia (supernova SN 1572). Frederic al II-lea, rege al Danemarcei și Norvegiei, îi pune la dispoziție mijloacele financiare pentru construirea unui observator astronomic pe insula Hven (1576), unde Brahe își face observațiile timp de 20 de ani și care devine cel mai important centru al astronomiei din vremea respectivă.

modificare 

Articole selectate 6

Portal:Astronomie/Articole selectate/6

Nicolaus Copernicus (19 februarie 1473 – 24 mai 1543) a fost un matematician și astronom renascentist, care a formulat un model al universului care a pus Soarele și nu Pământul în centrul universului, după toate probabilitățile independent de Aristarh din Samos, care formulase un astfel de model cu vreo optsprezece secole mai devreme.

Publicarea modelului lui Copernic în cartea sa De revolutionibus orbium coelestium (Despre revoluțiile sferelor cerești), chiar înainte de moartea sa în 1543, a fost un eveniment major în istoria științei, declanșând Revoluția Copernicană și aducând o contribuție de pionierat la revoluția științifică.

Copernic s-a născut și a murit în Prusia Regală, regiune care făcea parte din Regatul Poloniei încă din 1466. Poliglot și polimat, a obținut un doctorat în drept canonic și a fost matematician, astronom, medic, savant, traducător, guvernator, diplomat și economist. Copernic vorbea fluent în latină, germană și poloneză; el vorbea și greacă și italiană și avea cunoștințe de ebraică. Marea majoritate a scrierilor existente ale lui Copernic sunt în latină, limba academiei europene din timpul vieții sale.

Impulsul pentru căutarea unei alte teorii decât cea geocentrică a venit inițial din pure considerente „practice”, mai exact ca urmare a constatării că ordinea planetelor pe sferele cerești nu e în nici un fel justificată de geocentrism.

modificare 

Articole selectate 7

Portal:Astronomie/Articole selectate/7

Giovanni Domenico Cassini (8 iunie 1625 – 14 septembrie 1712) a fost un astronom, matematician, inginer și astrolog italo-francez.

Cassini a fost astronom la Observatorul Panzano din 1648 până în 1669. A fost numit profesor de astronomie la Universitatea din Bologna în 1650 și a devenit, în 1671, directorul Observatorului de la Paris. El a adoptat pe deplin noua sa țară, în măsura în care a devenit cunoscut sub numele de Jean-Dominique Cassini - deși acesta este și numele strănepotului său, Dominique, conte de Cassini.

Cassini a observat și publicat marcajele de pe suprafață lui Marte (văzute anterior de Christiaan Huygens, dar nepublicate), a determinat perioadele de rotație ale planetelor Marte și Jupiter și a descoperit patru sateliți ai lui Saturn: Iapetus și Rhea în 1671 și 1672, și Tethys și Dione în 1684. Cassini a fost primul care a observat acești patru sateliți ai lui Saturn, pe care i-a numit Sidera Lodoicea (stelele lui Louis). În plus, el a descoperit divizia Cassini în Inelele lui Saturn (1675). Împarte cu Robert Hooke creditul pentru descoperirea Marii Pete Roșii de pe Jupiter (cca. 1665). În jurul anului 1690, Cassini a fost primul care a observat rotația diferențială în atmosfera lui Jupiter. A dat prima definiție valabilă a paralaxei Soarelui. Aceasta a permis pentru prima dată o estimare a dimensiunilor Sistemului Solar.

modificare 

Articole selectate 8

Portal:Astronomie/Articole selectate/8

Percival Lowell (13 martie 1855 – 12 noiembrie 1916) a fost un om de afaceri american, autor, matematician și astronom care a alimentat speculațiile că au existat canale pe Marte. El a fondat Observatorul Lowell din Flagstaff, Arizona și a format începutul efortului care a dus la descoperirea lui Pluto la 14 ani de la moartea sa.

Lowell este cunoscut mai ales pentru că a susținut, alături de colegul său, astronomul William Henry Pickering, presupusa existență a canalelor pe Marte, ipoteză lansată de astronomul italian Giovanni Schiaparelli în 1877. Unul din primii care s-au îndoit serios de această ipoteză, aducând o serie de argumente științifice serioase, a fost asistentul lor din anii 1890, Andrew Ellicott Douglass, un alt astronom american, care a activat la University of Arizona din Tucson, Arizona, cunoscut mai ales pentru munca sa de confirmare sau neconfirmare a unor ipoteze astronomice, dar mai ales pentru fondarea dendrocronologiei.

În 1904, Lowell a primit Premiul Jules Janssen, cel mai înalt premiu al Société astronomique de France, societatea astronomică franceză. În ultimii 23 de ani ai vieții sale, astronomia, Observatorul Lowell și lucrările sale au reprezentat punctele centrale ale vieții sale.

modificare 

Articole selectate 9

Portal:Astronomie/Articole selectate/9

Edwin Hubble (20 noiembrie 1889 – 28 septembrie 1953) a fost un astronom american. A jucat un rol crucial în stabilirea domeniilor astronomiei extragalactice și a cosmologiei observaționale și este considerat unul dintre cei mai importanți astronomi din toate timpurile.

A schimbat profund înțelegerea felului în care trebuie să concepem Universul prin demonstrarea existenței altor galaxii, altele decât cea a noastră, Calea Lactee.

Hubble a descoperit, de asemenea, modul corect de aplicare al „Efectului Doppler” la expansiunea Universului, numit specific în astronomie și cosmologie „Deplasarea spre roșu”. Efectul observat de el în modificarea spectrul electromagnetic al galaxiilor stabilea o proporționalitate între variația spectrului electromagnetic al unei anumite galaxii și depărtarea acesteia de planeta noastră, Pământ. Această proporționalitate, care a devenit cunoscută ca Legea lui Hubble, a definit și a măsurat expansiunea universului.

modificare 

Articole selectate 10

Portal:Astronomie/Articole selectate/10

Ptolemeu (c.100 – c. 170) a fost un matematician, astronom, geograf și astrolog grec. El a locuit în orașul Alexandria, în provincia romană din Egipt, sub stăpânirea Imperiului Roman, a avut un nume latin, a citat filosofii greci, și a folosit observații babiloniene și teoria lunară babiloniană. Astronomul din secolul al XIV-lea Theodore Meliteniotes a dat ca loc de naștere drept orașul grecesc Ptolemais Hermiou în Thebaid. Această atestare este destul de târzie, însă nu există alte dovezi care să o confirme sau să o contrazică. A murit la Alexandria în jurul anului 168.

Ptolemeu a scris mai multe tratate științifice, dintre care trei au fost importante pentru științele bizantine, islamice și occidentale de mai târziu. Primul este tratatul astronomic acum cunoscut sub numele de Almageste, deși inițial a fost intitulat Tratatul matematic (Μαθηματικὴ Σύνταξις, Mathēmatikē Syntaxis) și apoi cunoscut sub numele de Marele Tratat (Ἡ Μεγάλη Σύνταξις, Hē Megálē Syntaxis). Al doilea este Geografia, care este o discuție aprofundată a cunoștințelor geografice ale lumii greco-romane. Al treilea este tratatul astrologic în care a încercat să adapteze astrologia horoscopică la filosofia naturală aristotelică din zilele sale. Aceasta este uneori cunoscută sub denumirea de Apotelesmatiká dar mai des cunoscută sub numele de Tetrabiblos, din grecescul Τετράβιβλος care înseamnă „patru cărți”.