Johannes Kepler

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Salt la: Navigare, căutare
Johannes Kepler
Johannes Kepler 1610.jpg
Date personale
Nume la naștere Johannes Kepler Modificați la Wikidata
Născut [1][2] Modificați la Wikidata
Weil der Stadt, Germania[3] Modificați la Wikidata
Decedat (58 de ani)[4][5][1][2][6][7][8] Modificați la Wikidata
Regensburg, Germania[9][10] Modificați la Wikidata
Înmormântat Regensburg Modificați la Wikidata
Părinți Katharina Kepler[*] Modificați la Wikidata
Cetățenie Banner of the Holy Roman Emperor with haloes (1400-1806).svg Sfântul Imperiu Roman Modificați la Wikidata
Religie ateu[*][5]
luteranism Modificați la Wikidata
Ocupație naturalist
astrolog[*]
teolog[*]
matematician
astronom
scriitor științific[*]
muzicolog[*]
fizician
cosmologist[*]
teoretician al muzicii[*]
scriitor de science fiction[*]
scriitor Modificați la Wikidata
Activitate
Domeniu optică  Modificați la Wikidata
Alma Mater Universitatea din Tübingen[5]  Modificați la Wikidata
Conducător de doctorat Michael Maestlin[*]  Modificați la Wikidata
Cunoscut pentru Astronomia nova[*][5]
Harmonices Mundi[*][5]
Epitome Astronomiae Copernicanae[*][5]
De Cometis Libelli Tres[*][5]
Rudolphine Tables[*][5]  Modificați la Wikidata
Semnătură
Unterschrift Kepler.svg

Johannes Kepler (n. 27 decembrie 1571, Weil der Stadt - d. 15 noiembrie 1630, Regensburg) a fost un matematician, astronom și naturalist german, care a formulat și confirmat legile mișcării planetelor (Legile lui Kepler). În matematică este considerat precursor al calculului integral.

Viața și activitatea[modificare | modificare sursă]

Kepler s-a născut la 27 decembrie 1571 în Weil der Stadt, Württemberg, Germania, și a studiat, începând cu anul 1591, teologia la Universitatea din Tübingen. Unul din profesorii săi era Michael Maestlin, apărător al teoriei heliocentrice a lui Copernic. Kepler ar fi dorit să devină preot protestant, dar în cele din urmă, având o mare înclinație pentru matematică, acceptă în 1594 funcția de profesor de matematică și astronomie la Universitatea din Graz, Austria. Aici lucrează la un complex de ipoteze geometrice având ca scop explicarea depărtării dintre orbitele celor cinci planete cunoscute în acel timp (Mercur, Venus, Marte, Jupiter și Saturn). Kepler consideră că soarele exercită o forță care scade proporțional o dată cu îndepărtarea de o planetă: „Planetele se mișcă în consecință pe o traiectorie eliptică, în centrul căreia se găsește soarele”. În acest fel enunță prima sa lege a mișcării planetelor (vezi Legile lui Kepler), publicată în lucrarea Mysterium Cosmographicum („Misterul lumii cosmice”, 1596).

În aprilie 1597 Kepler se căsătorește cu Barbara Mühlek. Din cauza presiunilor exercitate de Contrareforma catolică, Kepler este nevoit să plece din Graz și, în 1600, acceptă oferta de a lucra la Praga ca asistent al lui Tycho Brahe, astronom al curții împăratului Rudolf al II-lea. Calitățile de observator ale lui Tycho Brahe sunt acum completate cu cunoștințele excepționale de matematică ale lui Kepler. După moartea lui Brahe în anul 1601, Kepler devine urmașul lui ca matematician și astronom imperial. În 1604 Kepler observă Supernova 1604 și publică observațiile sale în lucrarea De Stella nova in pede Serpentarii („Despre o nouă stea la piciorul constelației șarpelui”). În lucrarea Astronomia Nova („Astronomia nouă”, 1609) publică rezultatele cercetărilor asupra elipsei planetei Marte și enunță a doua lege: „Cu cât o planetă este mai aproape de Soare, cu atât se mișcă mai repede”. În anul 1612 Kepler se stabilește la Linz în Austria, unde îi apare lucrarea Harmonices Mundi („Armonia lumii”, 1619). În ultimul capitol al acestei cărți, pe baza observațiilor și calculelor efectuate, enunță a treia lege a mișcării planetelor: „Pătratul timpului de revoluție este proporțional cu puterea a treia a distanței medii dintre o planetă și Soare”.

În anii 1615-1620 Kepler a trebuit să-și apere mama, care era acuzată de vrăjitorie. Până la urmă a reușit să-i obțină eliberarea, fără a putea însă împiedica torturile la care a fost supusă, în urma cărora ea a murit un an mai târziu. Kepler a trăit într-o epocă de intoleranță, a luptelor dintre catolici și protestanți din timpul războiului de treizeci de ani, fiind nevoit de mai multe ori să se refugieze pentru a scăpa de persecuții, cu toate încercările sale de a rămâne neutru.

Ultima sa operă importantă, apărută încă în timpul vieții, este Tabulae Rudolfinae (1627), care conține tabele ce descriu mișcările planetelor. Ea va constitui baza oricărui calcul astronomic pentru următorii 200 de ani. În lucrările sale despre teoria forțelor de gravitație, Isaac Newton s-a bazat în mare măsură pe observațiile lui Kepler.

În afara lucrărilor din domeniul astronomiei, Kepler a descris un procedeu de determinare a volumelor, pe baza căruia se va dezvolta calculul integral. De asemenea a studiat simetria fulgilor de zăpadă și a calculat forțele naturale care intervin în creșterea structurilor geometrice și care vor fi aplicate în studiul cristalografiei. A lucrat și în domeniul opticii, unde se poate aminti invenția sa numită „luneta lui Kepler”.

Johannes Kepler a murit la 15 noiembrie 1630 în Regensburg, Germania, în vârstă de 59 de ani. În memoria lui, Universitatea din Linz poartă numele de „Johannes-Kepler-Universität”.

Alte realizări[modificare | modificare sursă]

  • A explicat trecerea lui Mercur și Venus pe discul Soarelui
  • A explicat lumina roșiatică, care se vede în timpul eclipselor de Lună
  • A emis primul ideea unui ocular convergent pentru lunete, pusă în practică de Christiaan Huygens
  • A construit o lunetă astronomică (1611)
  • A intuit efectul de presiune a luminii asupra cozilor cometare

Opera principală[modificare | modificare sursă]

  • Mysterium Cosmographicum, 1596
  • Astronomia Nova, 1609
  • Dioptrice, 1611
  • Harmonices mundi, 1619
  • De Cometis, 1619
  • Tabulae rudolfinae, 1627


Recepția lucrărilor sale[modificare | modificare sursă]

Legile lui Kepler n-au fost acceptate imediat. Multe figuri importante precum Galileo și René Descartes au ignorat complet Astronomia nova a lui Kepler. Câțiva astronomi, printre care se numără și profesorul lui Kepler, Michael Maestlin, au obiectat asupra introducerii fizicii în astronomia sa. Din nefericire, și în România, Kepler și opera sa au fost cunoscute foarte tărziu. Astfel, episcopul Amfilohie Hotiniul nu-l amintește pe Johannes Kepler printre marii savanți ai renașterii europene în cartea sa Gramatica fizicii, spre deosebire de Tycho Brahe. Primul român, care a cunoscut opera lui Kepler și a amintit de ea în lucrările sale a fost Gheorghe Asachi [11]. Mai mult ca atât este straniu, că o foarte cunoscută carte, consacrată figurilor ilustre din perioada renașterii, cum este [12] nu-l include pr Johannes Kepler printre marii făuritori ai științei moderne, ci doar pe Galileo Galilei, Giordano Bruno, Tycho Brahe, Nicolai Copernic.În același timp din perspectiva prezentului, valoarea operei lui Johannes Kepler o depășește cu mult pe cea a lui Tycho Brahe și Giordano Bruno, fiind comparabilă cu cea a lui Galileo Galilei prin puterea deducției. Legile lui Kepler au intrat în fondul de aur al astronomiei, mecanicii și fizicii și doar legea lui Newton pentru forța de gravitație le generalizează, incluzându-le, ca un caz particular. Totuși, și până astăzi, astronomii și specialiștii în mecanică cerească pornesc cercetările sale în multe cazuri nu de la legea lui Newton, ci de la forma dată anterior acestei legi de către Johannes Kepler.

Fotografii[modificare | modificare sursă]


Note[modificare | modificare sursă]

  1. ^ a b "Johannes Kepler", data.bnf.fr, accesat la 10 octombrie 2015 
  2. ^ a b MacTutor History of Mathematics archive, accesat la 22 august 2017 
  3. ^ Kepler, p. 13 
  4. ^ "Johannes Kepler", Gemeinsame Normdatei, accesat la 9 aprilie 2014 
  5. ^ a b c d e f g h A Short History of Astronomy 
  6. ^ Encyclopædia Britannica Online, accesat la 9 octombrie 2017 
  7. ^ SNAC, accesat la 9 octombrie 2017 
  8. ^ Nationalencyklopedin, accesat la 9 octombrie 2017 
  9. ^ "Johannes Kepler", Gemeinsame Normdatei, accesat la 30 decembrie 2014 
  10. ^ Marea Enciclopedie Sovietică (1969–1978) 
  11. ^ Gheorghe Asachi//George Ștefan Andonie, Istoria matematicilor în România, vol. 1, București, Ed. Șt. și encicl., 1981
  12. ^ Colectiv de autori, Figuri ilustre din perioada renașterii, Ed. Albatros, 1972

Bibliografie[modificare | modificare sursă]

  • Rosemarie Schuder: Der Sohn der Hexe. In der Mühle des Teufels, Berlin 1968
  • Anna Maria Lombardi: Johannes Kepler. Einsichten in die himmlische Harmonie, Weinheim 2000
  • Jaroslav Folta (editor), Mysterium Cosmographicum,1596-1996. Acta Historiae Rerum Naturalium Necnon Technicarum (Prague Studies in the History of Science and Technology), Praga, 1998

Vezi și[modificare | modificare sursă]

  • Kepler, Johannes// Dicționar de astronomie și astronautică, București, Ed. Șt. și encicl., 1977, p. 187


Legături externe[modificare | modificare sursă]