Almageste

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Salt la: Navigare, căutare
Almageste
Claudius Ptolemaeus, Almagestum, 1515.djvu
Almagestum, coperta ediției în limba latină tipărită la Veneția, în anul 1515[1]
Ptolemy 16century.jpg
Ptolemeu, gravură din secolul al XVI-lea
Informații generale
Autor Claudiu Ptolemeu
Subiect astronomie;
matematici
Gen treatise[*]
Ediția originală
Titlu original
Ἡ Μεγάλη Σύνταξις
(Megále sýntaxis)
Țara primei apariții Egipt (provincie romană)
Data primei apariții 150

Almageste[3], uneori Almagest sau Almagesta (în latină: Almagestum sau Syntaxis mathematica) este o importantă lucrare de astronomie redactată prin anul 150 de Claudiu Ptolemeu și care peste o mie de ani a constituit baza cunoștințelor astronomice ale lumii islamice și europene.

Titlul original în greaca veche era Μαθηματική σύνταξις (Mathématikế sýntaxis), adică: „Tratat de matematică”, sau Ἡ Μεγάλη Σύνταξις (Megále sýntaxis),[4] adică: „Marele tratat”. Titlul actual, Almageste derivă din arabă المجسطي (al-Magisṭī), la rândul său, adaptare a cuvântului grecesc Μεγίστη, (Megíste), adică: „Cea foarte mare”, „Cea mai mare”, „Maxima”, cu care era, în general, indicată lucrarea.

Istoric[modificare | modificare sursă]

Modelul lui Ptolemeu este menționat într-o inscripție aflată la Canop, în Egipt, din 147 sau 148. Sprijinindu-se pe această inscripție, s-a datat, în mod tradițional, redactarea Almagestei. Istoricul N. T. Hamilton a arătat [5] că această inscripție face referire la un model anterior Almagestei, care nu a putut fi publicată, potrivit lui, înainte de anul 150.

Primele traduceri în arabă datează din secolul al IX-lea. În această epocă, deși era încă prezentă în Imperiul Bizantin, lucrarea fusese pierdută în Europa occidentală, unde i se mai păstrau doar niște vagi amintiri în cercurile astrologice. O primă traducere din greacă în latină a fost efectuată de Henri Aristippe din Catania, aflat în serviciul lui Roger al II-lea al Siciliei, prin anul 1160. Acesta a fost primul text al lui Ptolomeu difuzat în Europa occidentală, dar a avut o răspândire scăzută și, mai mult, nu s-au păstrat mai multe exemplare.

În secolul al XII-lea, a văzut lumina zilei o versiune tradusă din arabă în spaniolă care mai târziu va fi tradusă în latină, sub patronajul împăratului Frederic al II-lea. Prin 1175, o altă versiune, în latină, de data aceasta provenind direct din arabă, a fost realizată de Gerard din Cremona pornind de la un text provenind din Toledo, în Spania. A fost incapabil să traducă numeroși termen tehnici; se reține chiar numele arab Abrachir pentru Hiparh.

În secolul al XV-lea, o versiune greacă, venită din Bizanț, a apărut în Europa occidentală, iar Johannes Müller, mai bine cunoscut sub numele de Regiomontanus, i-a făcut o versiune prescurtată în latină, la îndemnul cardinalului Johannes Bessarion / Basilius Bessarion. În același timp, o traducere completă era făcută de Gheorghe din Trebizonda. Această versiune cuprindea un comentariu tot atât de lung ca și originalul. Această muncă de traducere, efectuată sub patronajul papei Nicolae al V-lea, era destinată să înlocuiască vechea traducere. Noua traducere era mult mai bună, însă comentariul a fost mult mai puțin apreciat și foarte criticat. Papa a refuzat să scrie dedicația, iar lucrarea lui Regiomontanus a predominat în secolul următor și încă după aceea.

Prima ediție critică a fost realizată de Erasmus în secolul al XVI-lea.

Comentarii la Almageste au fost scrise de Theon din Alexandria (complete), Pappus din Alexandria (fragmente) și Ammonius (pierdute).

Conținut[modificare | modificare sursă]

Imagine a traducerii latine de Gheorghe din Trebizonda (prin 1451).

Ptolemeu a propus aici o teorie geometrică pentru descrierea mișcărilor planetelor, Lunii și a Soarelui. Această teorie a epicicurilor și tabelele astronomice care o însoțesc sunt o dezvoltare a operei lui Hiparh. Ele vor rămâne referință timp de numeroase secole în lumile occidentale și arabe. Universul este conceput ca geocentric, ceea ce a condus lucrarea în uitare la sfârșitul Renașterii, când modelul heliocentric al lui Copernic, Kepler și Galilée a reușit să se impună în pofida reticențelor Bisericii.

Lucrarea este constituită din treisprezece cărți:

  • Cartea I. Postulate fundamentale ale astronomiei; teoria calculelor arcelor pe sferă; tabele trigonometrice; măsura oblicității eclipticii; tabele de declinație și de ascensie dreaptă pentru punctele eclipticii.
  • Cartea a II-a. Teoria climatelor; tabele de ascensie oblică; determinarea orelor temporare.
  • Cartea a III-a. Definiția anului solar; Determinarea duratei sale; Tabele ale mișcării medii; Anomalia Soarelui; Tabele; Distincția dintre timpul adevărat și timpul mediu.
  • Cartea a IV-a. Perioade lunare, determinarea mișcărilor lunare medii; anomalie și noduri; Tabele.
  • Cartea a V-a. A doua anomalie sau evecțiune.[6] Corecții ale paralaxei pentru Soare și Lună; Tabele.
  • Cartea a VI-a. Diametre aparente ale Soarelui și Lunii; Calcul al eclipselor; Tabele.
  • Cartea a VII-a. Precesia echinocțiilor; Catalog al stelelor boreale.
  • Cartea a VIII-a. Catalog al 1.022 de stele și 48 de constelații; Răsărituri și apusuri ale stelelor fixe.
  • Cartea a IX-a. Preliminarii ale teoriei planetelor; Mercur.
  • Cartea a X-a. Teoria lui Venus și Marte.
  • Cartea a XI-a. Teoria lui Jupiter și Saturn.
  • Cartea a XII-a. Calcul al retrogradațiilor, stațiuni și digresiuni maximate.
  • Cartea a XIII-a. Mișcarea planetelor în latitudine; previziunea fazelor lor de apariție și dispariție.

Ediții moderne și traduceri[modificare | modificare sursă]

  • Johan Ludvig Heiberg: Claudii Ptolemaei opera quae exstant omnia: 1 Syntaxis Mathematica, Teubner, Leipzig,1898 (conține textul latin și grec)
  • Gerald J. Toomer, Ptolemy's Almagest, Univ. Pr., Princeton, 1998, ISBN 0-691-00260-6 (conține doar traducerea în limba engleză, fără textul în limba greacă)
  • Traducerea cea mai recentă este de B. M. Perry, publicată de St. John's College, Annapolis, Maryland, Statele Unite ale Americii
  • Prima, și până acum unica ediție cu traducere în limba franceză, este aceea a abatelui Nicolas Halma, publicată în două volume în 1813 și 1816[7], retipărită în 1927 (Hermann, Paris).

Referințe și note[modificare | modificare sursă]

  1. ^ Almagestum, ediția tipărită la Veneția, în limba latină, în anul 1515. Exemplarul se află la Universitatea din Viena.
  2. ^ A Short History of Astronomy 
  3. ^ Dicționar enciclopedic, vol.I, A-C
  4. ^ Dicționar enciclopedic
  5. ^ en N.T. Hamilton, N.M. Swerdlov, G.J. Toomer, The Canobic Inscription: Ptolemy's Earliest Work, editori: J. L. Berggren și B. R. Goldstein, In: From Ancient Omens to Statistical Mechanics, 1987
  6. ^ Această parte este considerată de către Halma ca aportul esențial al lui Ptolemeu (Halma, prefață la ediția Almagestei).
  7. ^ Online pe Gallica, tome 1 și tome 2 (text grec și traducerea abatelui Halma)

Bibliografie[modificare | modificare sursă]

  • Dicționar enciclopedic, vol.I, A-C, Editura enciclopedică, București, 1993 ISBN 973-45-0046-5
  • Otto Neugebauer, A History of ancient mathematical Astronomy, Springer, Berlin/New York, 1975.
  • James Evans, The History and Practice of Ancient Astronomy, Oxford University Press, 1998 (ISBN 0-19-509539-1)
  • Michael Hoskin, The Cambridge Concise History of Astronomy, Cambridge University Press, 1999 (ISBN 0-521-57291-6)
  • Olaf Pedersen, A Survey of the Almagest, Odense University Press, 1974 (ISBN 87-7492-087-1. A revised edition, prepared by Alexander Jones, is due to be published by Springer on November 29, 2010.
  • Olaf Pedersen, Early Physics and Astronomy: A Historical Introduction, 2nd edition, Cambridge University Press, 1993 (ISBN 0-521-40340-5)

Legături externe[modificare | modificare sursă]

Commons
Wikimedia Commons conține materiale multimedia legate de Almageste

Vezi și[modificare | modificare sursă]