Partidul Națiunii

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Sari la navigare Sari la căutare
Partidul Națiunii
National Renaissance Front logo and badge.svg
Conducător Ion Gigurtu
Președinte Carol al II-lea al României
Înființat 22 iunie 1940
Desființat 14 septembrie 1940
Ideologie oficială Fascism
Monarhism
Ultranaționalism românesc
Conservatorism naționalist
Conservatorism social
Anti-legionarism
Naționalism economic
Naționalism religios (creștin ortodox)
Germanofilie
Antisemitism
Anti-comunism
Poziție politică extrema dreaptă

Partidul Națiunii (sau Partidul Națiunei) a fost denumirea pe care a purtat-o Frontul Renașterii Naționale, în urma decretului din 22 iunie 1940, conrorm căruia acesta devenea partid unic și totalitar, sub conducerea regelui Carol al II-lea al României.[1] Imnul partidului era Pe-al nostru steag e scris unire.

Apariția Partidului Națiunii și diferențele acestuia față de Frontul Renașterii Naționale[modificare | modificare sursă]

Frontul Renașterii Naționale[modificare | modificare sursă]

Deși Frontul Renașterii Naționale s-a autointitulat antisemit, acesta nu a adoptat vreo măsură anti-evreiască (până în 1940), cu excepția faptului că evreii nu se puteau înscrie în partid.[2][3] Partidele puternic antisemite ca Partidul Național Creștin sau Mișcarea legionară au fost ilegalizate, iar violențele stradale antisemite s-au mai domolit. Armand Călinescu, unul dintre conducătorii partidului, declara că Frontul respectă minoritățile din România. Partidul a fost susținut și de mulți oameni de stânga, cum ar fi Gala Galaction, Mihai Ralea, Petre Andrei, Gheorghe Grigorovici sau Cezar Petrescu.

Apariția Partidului Națiunii[modificare | modificare sursă]

Situația s-a schimbat în anul 1940, când, din cauza presiunilor primite atât de la legionari, cât și de la liderii partidelor democratice sau din afara țării, Regele Carol al II-lea a apelat la pro-nazistul Ion Gigurtu pentru a forma un guvern, fondându-se astfel Partidul Națiunii.[4][5][6] Partidul Națiunii a fost o variantă mult mai fascistă, totalitară, pro-nazistă și rasistă a Frontului Renașterii Naționale.[4][5]

Carol a apelat de asemenea și la legionari pentru susținere.[3] Astfel, Horia Sima a ajuns ministru al culturii, iar Nichifor Crainic, un antisemit notoriu și un simpatizant al legionarilor, a fost ministrul propagandei.

Guvernul Ion Gigurtu a adoptat măsuri rasiste și în special antisemite, similare cu Legile de la Nürnberg.

Prăbușirea[modificare | modificare sursă]

Din cauza presiunilor create de anexarea Transilvaniei de Nord de către Ungaria Hortistă, a Cadrilaterului de către Bulgaria, dar și a Basarabiei și Bucovinei de Nord de către URSS, regele Carol al II-lea a apelat la rivalul său, Ion Antonescu, pentru a instaura o dictatură militară și pentru a forma un nou guvern de uniune națională. Inițial, Antonescu a acceptat. Însă, folosindu-se de influența mai multor militari și partide politice, generalul îl forțează pe rege să abdice, în locul lui venind fiul său, Mihai. Astfel a fost instaurat Statul Național-Legionar, iar parlamentul a fost dizolvat, punând capăt existenței Partidului Națiunii.

Peste puțin timp, la ordinele lui Horia Sima, mai mulți apropiați ai regelui Carol, inclusiv lideri din Frontul Renașterii Naționale și din Partidul Națiunii au fost executați, majoritatea în urma Masacrului de la Jilava.

Referințe[modificare | modificare sursă]

  1. ^ https://app.memrise.com/course/100739/istoria-romanilor-pt-bac/2/
  2. ^ Eroare la citare: Etichetă <ref> invalidă; niciun text nu a fost furnizat pentru referințele numite Veiga 264
  3. ^ a b Final Report, p. 51.
  4. ^ a b Eroare la citare: Etichetă <ref> invalidă; niciun text nu a fost furnizat pentru referințele numite Butnaru 64
  5. ^ a b Eroare la citare: Etichetă <ref> invalidă; niciun text nu a fost furnizat pentru referințele numite Report 51-2
  6. ^ "Decret-lege pentru transformarea Frontului Renașterii Naționale în Partidul Națiunii", in Scurtu et al.