Orfan

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Sari la navigare Sari la căutare

Un orfan este un copil ai cărui părinți au murit, sunt necunoscuți sau i-au abandonat definitiv[1][2].Orfan este un copil care a pierdut pe unul dintre părinți sau pe amândoi. Dacă o persoană își pierde părinții la maturitate, nu se mai vorbește de orfan. În schimb, părinții care au pierdut un copil sunt numiți părinți orfani. Motivele care au dus la orfelinat copii au fost: războaiele, dezastre, accidente, terorism sau epidemii, etc. Dacă nicio rudă a orfanilor nu poate îndeplinii sau nu poate să se ocupe de creșterea copiilor, există diverse alte opțiuni de îngrijire a copiilor în România. Prin consultațiile oferite de personalul de asistență socială din cadrul centrelor de copii aparținând de Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului de la nivelul județului, copiii sunt găzduiți într-un centru de plasament până la rezolvarea situației, (anterior acesta se numea: orfelinat sau casă de copii școlari).

În testament, părinții pot stabili la cine ar trebui să vină copilul în cazul decesului prematur. Pentru aceasta ei numesc un tutore care este responsabil de sarcinile să preia îngrijirea părintească. Instanța de tutelă este ținută de decizia părinților atâta timp cât aceasta servește interesul superior al copilului . Nu există o reglementare sau o definiție obligatorie și uniformă la nivel global cu privire la problema orfanilor. În statele naționale individuale, reglementările legale sau confesionale pot diferi de la țară la țară. De exemplu, când vine vorba de imigrație în Statele Unite, Legea privind imigrația și cetățenia definește un orfan prin mai multe criterii. Potrivit acesteia, un copil poate deveni orfan prin moarte, dispariție, lipsa de îngrijire a părinților, separarea sau pierderea ambilor părinți. În plus, un copil este privit ca orfan atâta timp cât mama este necăsătorită și tatăl biologic nu l-a legitimat. Copilul unui părinte supraviețuitor poate fi, de asemenea, orfan dacă părintele supraviețuitor a rămas necăsătorit de la moartea celuilalt părinte [3].

Istoric[modificare | modificare sursă]

Războaiele, epidemiile(cum ar fi SIDA), pandemiile și sărăcia[4] au făcut ca mulți copii să devină orfani. Al doilea război mondial (1939-1945), cu numerele sale masive de decese și mișcări vaste de populație, a lăsat un număr mare de orfani în multe țări cu estimări pentru Europa, de la 1.000.000 la 13.000.000. Judt în 2006 estimează că erau 9.000 de copii orfani în Cehoslovacia, 60.000 în Olanda, 300.000 în Polonia și 200.000 în Iugoslavia, plus mulți alții în Uniunea Sovietică, Germania, Italia, China și în alte părți[5].

Cultură[modificare | modificare sursă]

Literatură[modificare | modificare sursă]

În literatură, chiar și în basme, tema orfanilor reapare adesea. exemple sunt:

Artă[modificare | modificare sursă]

Viața și soarta orfanilor i-au inspirat pe artiști în multe feluri și au fost bine primite de iubitorii de artă. Lucrările artistice reflectă evenimentele din timpul lor. În arta secvențială, orfanii sunt de obicei supereroi clasici precum Superman, Batman, Robin, Spider-Man, Wolverine, Iron Man, Captain Marvel, Captain America, Green Arrow, Daredevil sau luptători singuri în natură precum Tarzan sau Rahancare și-a pierdut atât părinții, cât și părinții adoptivi.

Orfanii în România[modificare | modificare sursă]

În anul 2001, în România existau peste 100.000 de copii instituționalizați, iar bugetul anual pentru întreținerea acestora era de aproximativ 20 de milioane euro, din care ceva mai mult de jumătate proveneau de la Uniunea Europeană[6].

În iulie 2004 existau 36.688 de copii protejați în centre de plasament, iar 5.610 dintre aceștia se aflau în instituții private (în grija unor fundații și ONG-uri)[7].

Fondurile organizațiilor neguvernamentale pentru protecția copilului proveneau în marea lor majoritate (90%) din străinătate[7]. La sfârșitul anului 2004, în centrele de plasament se aflau peste 32.000 de copii, iar în familii substitutive peste 50.000[8].

În iunie 2009, existau 42.000 de copii în sistemul de plasament[9][10]. Din aceștia, 20.000 se aflau în instituții și 22.000 în asistență maternală[9]. În anul 2009, numărul anual de adopții era de 1.000, față de 4.000 în anul 2000[10].

În iunie 2010, în sistemul de protecție se aflau circa 70.000 de copii și se făceau anual aproximativ 1.000 de adopții[11]. În anul 2010, pentru un copil aflat în asistență maternală se cheltuiau anual între 20.000 și 25.000 de lei, în timp ce costurile pentru un copil cu handicap aflat într-un centru rezidențial se ridicau la circa 27.000 de lei[11].

În anul 2011, România se afla pe primul loc în Europa, cu 10.000 de copii abandonați anual.[12]

Adopțiile internaționale[modificare | modificare sursă]

În perioada 20 decembrie 2001 - 18 decembrie 2003 au fost realizate 995 de adopții internaționale[13]. Cei mai mulți copii au plecat în Statele Unite ale Americii (384), în Italia (230) și în Spania (224)[13]. În urma presiunilor Uniunii Europene, de la 1 ianuarie 2005, adopțiile în străinatate se mai pot face doar de către rude de gradul doi[13].

Adopțiile ilegale[modificare | modificare sursă]

Cei mai mulți copii români adoptați ilegal au părăsit România în perioada 1990 - 1997[6]. Dintre cei aproximativ 17.000 de copii care au fost înfiați de străini, doar în jur de 5.000 au îndeplinit condițiile legale[6]. Fenomenul a fost posibil atât cu complicitatea unor avocați, dar și a unor factori de răspundere din Comitetul Român de Adopții[6]. Până în 1997, Legea adopțiilor a avut o serie de lacune care a permis scoaterea din țară a minorilor, sub acoperire legală[6].

Din august 1990 până în iulie 1991, a fost o libertate totală pentru români sau străini să adopte copii[14]. În această perioadă, 10.000 de copii au fost adoptați la nivel internațional, fapt care i-a determinat pe experții în domeniu să afirme că, în mai puțin de un an, România devenise o zonă fierbinte a adopțiilor internaționale[14]. Sub presiunea internațională, cauzată de imaginile din orfelinatele insalubre din România, care au făcut înconjurul lumii, statul român, fiind incapabil să reformeze sistemul de adopții, a emis o legislație slabă, care nu proteja interesul copilului și dădea liber adopțiilor internaționale realizate în grabă, în doar câteva luni[14]. Până în 1997, când s-au înființat Direcțiile Județene pentru Protecția Drepturilor Copiilor, sistemul de adopții era un haos[14]. Copiii erau adoptați rapid și nu erau trecuți în vreo bază de date[14]. În consecință, în baza de date a Oficiului Român de Adopții, care ar trebui să inventarieze adopțiile internaționale, poate fi găsit doar numărul copiilor dați spre adopție în acea perioadă, nu și domiciliile sau numele lor și ale noilor părinți[14].

Una dintre estimările numărului de copii adoptați, realizată prin numărarea deciziilor din instanțele judecătorești, arată un număr de 10.496 de adopții naționale și 16.041 internaționale în perioada 1990 - 1997[14].

Vezi și[modificare | modificare sursă]

Note[modificare | modificare sursă]

  1. ^ Merriam-Webster online dictionary
  2. ^ The Shorter Oxford English Dictionary, 3rd edition "One deprived by death of father or mother, or (usu.) of both; a fatherless or motherless child"
  3. ^ Orphan, Official Website of the Department of Homeland Security
  4. ^ Roman, Nicoleta (). „Introduction”. În Roman, Nicoleta. Orphans and Abandoned Children in European History: Sixteenth to Twentieth Centuries. Routledge Studies in Modern European History. Abingdon: Routledge. ISBN 9781351628839. Accesat în . The industrial revolution touched both villages and cities, with migration from one to the other going hand-in-hand with urban overpopulation and severe poverty. Urban population growth also led to an increase in abandonment, the poor swinging between finding work, begging or claiming social assistance from the State as a means of integrating themselves and their family, including their children, into society. 
  5. ^ For a high estimate see I.C.B. Dear and M.R.D. Foot, eds. The Oxford companion to World War II (1995) p. 208; for lower, see Tony Judt, Postwar: a history of Europe since 1945 (2006) p. 21.
  6. ^ a b c d e Mama mea e Europa!, 01 iunie 2001, evz.ro, accesat la 3 decembrie 2010
  7. ^ a b ONG-urile de protectia copilului cer fonduri de la stat, 14 iul 2004, adevarul.ro, accesat la 3 decembrie 2010
  8. ^ Sfertul minor al Romaniei, la primele greutati, 29 mai 2005, evz.ro, accesat la 31 mai 2011
  9. ^ a b Luminița Anghel: În sistemul de plasament există 40.000 de copii, iar pe listele de așteptare sunt 2.400 de familii care vor să adopte, 2 iunie 2009, realitatea.net, accesat la 3 decembrie 2010
  10. ^ a b În România există de 2,5 ori mai multe familii adoptatoare decât copii adoptabili, 14 iulie 2009, realitatea.net, accesat la 3 decembrie 2010
  11. ^ a b Oficiul Român pentru Adopții: Creșterea numărului de adopții ar reduce cheltuielile din bugetul de stat, 25 iun 2010, mediafax.ro, accesat la 3 decembrie 2010
  12. ^ Tristele recorduri ale Romaniei, 19 februarie 2010, Inpolitics.ro accesat la 22 iunie 2012
  13. ^ a b c Americanii, locul I la adoptat copii din Romania, 9 dec 2004, adevarul.ro, accesat la 3 decembrie 2010
  14. ^ a b c d e f g Misterul copiilor pierduti de Romania: "Nu stim care au fost adoptati", 11 ianuarie 2010, romanialibera.ro, accesat la 3 decembrie 2010

Legături externe[modificare | modificare sursă]