Asistentă maternală

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Jump to navigation Jump to search

Conform Art.1, H.G. 217 / 1998, asistentul maternal profesionist este persoana fizică, atestată în condițiile prezentei hotărâri, care asigură prin activitatea pe care o desfășoară la domiciliul său creșterea, îngrijirea și educarea, necesare dezvoltării armonioase a copiilor pe care îi primește în plasament sau încredințare.

Persoana care prestează o astfel de activitate trebuie să probeze existența unor calități referitoare la comportamentul în societate, starea sănătății și profilul psihologic, astfel încât să existe garanția privind îndeplinirea corectă a obligațiilor pe care și le asumă ca părinte.

Persoana care optează pentru această profesie răspunde solicitărilor asistentului social și al psihologului, printr-un interviu, prin care sunt determinate: profilul psihologic al solicitantului; motivația acestuia de a deveni asistent maternal profesionist; precum și atitudinea persoanelor cu care acesta locuiește, față de implicațiile desfășurate de creșterea unui copil. Apoi, persoanele aflate în perioada de probă sunt obligate să urmeze cursuri de formare (H.G. 217/ 1998), cu o durată de minim 60 de ore și cuprinzând următoarele domenii:

  1. cadrul juridic și administrativ al protecției drepturilor omului;
  2. dezvoltarea copilului, îngrijirea copilului sănătos și bolnav; psihologia copilului, puericultură, pedagogie socială;
  3. problematica specifică a copilului aflat în dificultate;
  4. drepturile și obligațiile asistentului maternal profesionist.

Asistenții maternali profesioniști au următoarele obligații referitoare la copiii primiți în plasament sau încredințare (Art.12/ H.G.217/1998):

  1. să asigure creșterea, îngrijirea și educarea copiilor, în vederea asigurării unei dezvoltări armonioase - fizică, psihică, intelectuală și afectivă - a acestora;
  2. să asigure integrarea copiilor în familia lor, aplicându- le un tratament egal cu ceilalți membrii ai familiei;
  3. să asigure integrarea copiilor în viața socială.

Prin instituirea profesiei de asistent maternal se realizează ocrotirea temporară a copiilor aflați în dificultate, se oferă o posibilitate de reconversie profesională și de ieșire din șomaj.

Totuși, sunt de semnalat câteva aspecte contradictorii: la nivel de limbaj nu se realizează acordul de gen (titulatura este „asistent maternal”, iar starea de fapt arată că doar femeile adoptă o astfel de meserie); prevederile legale sunt profund discriminatorii: impun diferențe între mamele naturale și cele sociale (ultimele fiind obligate să urmeze cursuri de formare și să primească o acreditare; sunt părinți temporari); diferențiază între bărbați și femei în calitate de părinți (titulatura corectă ar putea fi “asistent parental”); tratează inegal persoanele angajate față de cele neangajate pe piața muncii (Art.2, H.G. 217/ 1998: persoanele care desfășoară o activitate salarizată, alta decât asistent maternal, pot deveni asistent maternal profesionist numai cu condiția încetării contractului individual de muncă pe baza căruia își desfășoară respectiva activitate salarizată); discriminează între drepturile părinților naturali (care pot desfășura o activitate salarizată și pot avea copii conform liberei lor alegeri) și părinții adoptivi, care ca și asistenții maternali sunt supuși unor proceduri speciale.

În alte sisteme de protecție (englez și american) este cunoscută așa numita „îngrijire de tip matern”: foster care. „Foster care” reprezintă oferirea de îngrijire și suport de tip familial pentru copiii care nu pot să conviețuiască împreună cu părinții lor naturali sau cu protectorii lor legali. Sistemul de „foster care” este administrat de departamentul serviciilor sociale locale, care evaluează nevoile și resursele în legătură cu fiecare situație în parte. Precedent pentru „foster care” în SUA a fost „ucenicia”, procedură prin care tinerii fără cămin erau plasați spre îngrijire unui meșteșugar sau comerciant, primind adăpost și instruire în schimbul muncii. Sistemul uceniciei este cunoscut și în România.

Adopție[modificare | modificare sursă]

Adoptarea prin asistentă maternală[1] este un tip de adopție internă în care copilul este inițial plasat într-un sistem de asistență parentală și apoi este plasat spre adopție. Copiii pot fi plasați în îngrijire de asistență parentală din mai multe motive; inclusiv retragerea de la domiciliu de către o agenție guvernamentală din cauza maltratării.[2]

Legislație[modificare | modificare sursă]

  • Ordonanța de urgență 26 / 1997; Legea 108 / 1998;
  • Ordonanța de urgență 25 / 1997; Legea 87 / 1998;
  • Hotărârea de urgență 217 / 1998, cu privire la condițiile de obținere a atestatului, procedurile de atestare și statutul asistentului maternal profesionist;

Vezi și[modificare | modificare sursă]


Note[modificare | modificare sursă]

  1. ^ „The Current State of Foster Care in the U.S”. University of New England Master of Social Work Online. University of New England. 
  2. ^ Services, U.S. Department of Health and Human. „HHS.gov”. HHS.gov. 

Bibliografie[modificare | modificare sursă]

  • Barker, Robert L., 1999, The Social Work Dictionary, Silver Spring, NASW Press
  • Tăbăcaru, Cristian (Coord.), 1998, Asistentul maternal, București: Ed. Tritonic
  • Dragomir, O, Miroiu M, Lexicon feminist, Polirom, Iasi, 2002.