Gheorghe Mihail

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Salt la: Navigare, căutare
Generalul de armată Gheorghe Mihail.

Gheorghe Mihail (n. 13 martie 1887, Brăila - d. 2 februarie 1982, Sinaia) a fost un general de armată român, numit Șeful Statului Major la 23 August 1944.

Biografie[modificare | modificare sursă]

În 1905 a fost admis la Școala Militară de Ofițeri de Infaterie și Cavalerie pe care a terminat-o în 1907. Proaspătul sublocotenent a fost repartizat la Batalionul 6 Vânători. Pe 1 iulie 1910 este promovat locotenent și mutat la Regimentul 34 Infaterie, unitate în care a servit un timp îndelungat. Între 1919-1920 absolvă ca șef de promoție Școala Superioară de Război. Între 1911 - 1913, locotenentul Mihail urmează un curs de specializare în armata austro-ungară, fiind foarte apreciat de superiorii armatei. Întors în țară este promovat căpitan,

Primul Război[modificare | modificare sursă]

Gheorghe Mihail participă la campania din Bulgaria din 1913 în fruntea unei companii din Regimentului 34 Infanterie Constanța. În toamna anului 1916, proaspătul maior Gheorghe Mihail se distinge în luptele de pe Valea Buzăului la comanda Batalionului 2, fiind rănit la 7 octombrie. Refăcut s-a întors la comanda unității sale, cu care a participat la bătălia de Mărășești. Batalionul II/Regimentul 34 Infanterie a rezistat pe poziții și respins 3 atacuri succesive, câștigând timpul necesar intervenției rezervelor și luând 62 de prizonieri și 2 mitraliere. Pierderile regimentului au fost foarte mari (1586 morți, răniți și dispăruți), din rămășițe regimentului se organizează un batalion, care a fost pus în subordinea maiorului Gheorghe Mihail, singurul comandant de batalion rămas valid după luptele din acea zi. A fost ranit la celalalt picior, dar a ordonat să nu se spuna trupei că a fost lovit. Spre seară a fost găsit și evacuat. Pentru faptele sale din timpul celor două zile de lupte a fost decorat cu Ordinul "Mihai Viteazul" clasa a III-a și "Legiunea de Onoare" în grad de Cavaler.

Grade Militare[modificare | modificare sursă]

  • 1907 - sublocotenent
  • 1 iulie 1910 - locotenent
  • 1913 - căpitan
  • 1916 - maior
  • 1927 - colonel
  • 1935 - general de brigadă
  • 1939 - general de divizie
  • 1944 - general de corp de armată
  • noiembrie 1944 - general de armată

Funcții deținute[modificare | modificare sursă]

  • octombrie 1933 - Șef al Secției Informații a Marelui Stat Major
  • noiembrie 1937 - ianuarie 1938 - Șef al Casei Militare Regale
  • februarie - octombrie 1939 - Subsecretar de Stat la Ministerul Apărării Naționale
  • 4 iulie 1940 - Vicepreședinte al Consiliului de Miniștri,
  • 23 august 1940 - Șef al Marelui Stat Major.
  • 23 august 1944 - Redevine Șeful Marelui Stat Major
  • 12 octombrie 1944 - Inspector General al Infanteriei

Al Doilea Război Mondial[modificare | modificare sursă]

Din poziția de Șef al Marelui Stat Major l-a sfatuit pe Regele Carol II să accepte Dictatul de la Viena, deoarece, deși armata era dornică să lupte, dotarea sa lasă de dorit, iar numărul inamicilor era prea mare (Ungaria și URSS). După venirea lui Ion Antonescu la putere, generalul de divizie Gheorghe Mihail, considerat ca aparținând vechiului regim, a fost trecut în rezervă și i s-a stabilit domiciliul forțat la Sinaia.

În divergențele dintre familia regală și Mareșalul Ion Antonescu, generalul Mihail a avut o atitudine strict profesională care a justificat pozițiile Regelui Mihai.

În noiembrie 1943 a fost chemat de Regele Mihai I la palatul Foișor și i s-a expus planul acestuia de a încheia pacea, oferindu-i-se postul pe care îl ocupase în septembrie 1940. A participat la câteva întruniri, dar în urma unui conflict cu Emil Bodnăraș a decis să se retragă.

Evenimentele de la 23 august 1944 l-au găsit la București. A fost numit imediat Șef al Marelui Stat Major și a ordonat Armatelor 3și 4, aflate pe frontul din Moldova, să se retragă pe linia Adjud-Nămoloasa-Focșani-Brăila și să se opună oricărei încercări de dezarmare. Până la 31 august a coordonat lichidarea trupelor germane de pe teritoriul românesc.

A refuzat categoric cererea mareșalului Malinovski de a desființa diviziile române din interiorul țării sau a de le trimite pe front. A refuzat de asemenea să semneze Protocolul de colaborare militară, a cerut în repetate rânduri eliberarea soldaților luați prizonieri de sovietici în Moldova dupa 24 august, dar fără succes. Demisionează pe data de 12 octombrie 1944 datorită neînțelegerilor cu noii aliați, și a faptului că nu era de acord cu depășirea frontierelor din anul 1940 de trupele române.

Pe 20 ianuarie 1948 este arestat și judecat împreună cu Ion Gigurtu și alți membri ai cabinetului său pentru măsurile luate împotriva comuniștilor în 1940. A fost condamnat pe 23 ianuarie 1957 la 12 detenție riguroasă și confiscare a averii, trecând prin penitenciarele Văcărești, Pitești, Ocnele Mari, Sighet și Jilava. A fost eliberat de la închisoarea de la Jilava pe 10 octombrie 1957 pe baza decretului de amnistie din 25 septembrie 1957. A decedat aproape 25 de ani mai târziu, pe 2 februarie 1982.

Ordine și Medalii[modificare | modificare sursă]

  • Ordinul "Mihai Viteazul" cl. a III-a (1918)
  • "Legiunea de Onoare" în grad de Cavaler (1918)
  • Ordinul "Mihai Viteazul" cl. a III-a cu spade.

Legături externe[modificare | modificare sursă]

Lectură suplimentară[modificare | modificare sursă]

  • "WorldWar2.ro Armata romana in al Doilea Razboi Mondial"
  • Personalități ale infanteriei române: generalul de armată Gheorghe Mihail, generalul de armată Constantin Vasiliu-Rășcanu, generalul de armată Iacob Teclu, Vol. 2, Constantin Ucrain, Editura Pro Transilvania


Predecesor:
gen. Florea Țenescu
Șeful Marelui Stat Major al Armatei Române
23 august6 septembrie 1940

Succesor:
gen. Alexandru Ioanițiu


Predecesor:
gen. Ilie Șteflea
Șeful Marelui Stat Major al Armatei Române
23 august12 octombrie 1944

Succesor:
gen. Nicolae Rădescu