Armata Austro-Ungară
.svg)
Forțele terestre austro-ungare (în germană Landstreitkräfte Österreich-Ungarns, în maghiară Császári és Királyi Hadsereg), care au existat în perioada 1867–1918, erau formate din Armata comună (a cărei denumire era precedată până în 1889 de indicativul k. k., iar din 1889 de indicativul k.u.k. care era conform legislației din 1867), din Forțele de apărare cezaro-crăiești fondate în 1868, din Forțele de apărare regale maghiare (și din componenta lor croato-slavonă[1]), precum și din Landsturm în caz de război. Împreună cu Marina de Război formau Forțele armate ale Dublei Monarhii.
Regimente cu pondere românească însemnată[modificare | modificare sursă]
Regimente de linie[modificare | modificare sursă]
Regimentele cu pondere românească însemnată din Transilvania și Banat erau cuprinse în Corpul XII de Armată (Sibiu) și Corpul VII de Armată (Timișoara).[2]
- IR 2 Brașov (27%)
- IR 5 Sătmar (39%)
- IR 33 Arad (54%)
- IR 37 Oradea Mare (49%)
- IR 43 Caransebeș (78%)
- IR 50 Alba Iulia (71%)
- IR 51 Cluj (72%)
- IR 61 Timișoara (38%)
- IR 62 Târgu Mureș (46%)
- IR 63 Bistrița (73%)
- IR 64 Orăștie (86%)
Regimente de Honvezi[modificare | modificare sursă]
- HIR 4 Oradea
- HIR 12 Sătmar
- HIR 21 Cluj
- HIR 22 Târgu Mureș
- HIR 23 Sibiu
- HIR 24 Brașov (majoritar secuiesc)
- HIR 32 Dej
Regimente de Landwehr[modificare | modificare sursă]
În ceea ce privește Bucovina, aici exista regimentul majoritar românesc IR 41 Cernăuți, cu o pondere de 54% români.
Generali români[modificare | modificare sursă]
- Ioan Boeriu, general (Feldmarschalleutnant), purtător al Ordinului Maria Terezia
- Gheorghe Domășnean, general
- Petru baron Duca de Kádár, general de infanterie (Feldzeugmeister) și consilier și conferințiar de stat al împăratului
- Dionisie Florianu, general-maior
- Alexandru Lupu, general
- Dănilă Papp, general
- Leonida baron de Pop, general de infanterie și adjutant general al împaratului
Vezi și[modificare | modificare sursă]
Pentru forța armată maritimă a Austro-Ungariei vezi: Marina imperială austro-ungară.
Note[modificare | modificare sursă]
- ^ István Deák: Der k. (u) k. Offizier 1848– 1918, Wien – Köln – Weimer, 1991., s. 72.Format:Zitat
- ^ Ioan I. Șerban, Românii în armata austro-ungară în anii primului război mondial, în: Annales Universitatis Apulensis, Series Historica, 2-3 (1998-1999), pag. 206.
Bibliografie[modificare | modificare sursă]
- Maximilian Ehnl, Die österreichisch-ungarische Landmacht nach Aufbau, Gliederung, Friedensgarnison, Einteilung und nationaler Zusammensetzung im Sommer 1914 (Österreich-Ungarns letzter Krieg, Ergänzungsheft 9), Wien 1934;
- Liviu Maior, Românii în armata habsburgică. Soldați și ofițeri uitați, Ed. Academiei, București 2004;
- Adam Wandruszka (editor), Die Habsburgermonarchie 1848-1918. Die bewaffnte Macht, vol. V, Verlag der Österreichischen Akademie der Wissenschaften, Wien 1987.
Legături externe[modificare | modificare sursă]
- Dan-Simion Grecu, Aspecte ale vieții preoților militari români din armata austro-ungară (1914-1918), în: Buletinul Cercului de Studii de Istorie Poștală din Ardeal, Banat și Bucovina, an XII, nr. 3.