Degradare civică

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Sari la navigare Sari la căutare

Degradarea civică (învechit: degradațiunea civică) a fost o pedeapsă prezentă în jurisprudența românească din secolele al XIX-lea și al XX-lea. A fost preluată din dreptul francez. Infracțiunile care erau pedepsite cu degradarea civică erau clasificate drept crime.

Codul penal Cuza[modificare | modificare sursă]

Degradațiunea civică era legiferată în art. 22 și 23. Ea consista conform Codului Penal din 1864, cu modificările ulterioare din 1874, 1882, 1893 și 1895, din:

  • destituirea și excluderea condamnaților de la funcții și oficii publice;
  • pierderea dreptului de vot, alegere și eligibilitate și drepturile de a purta decorații și titluri de onoare;
  • incapacitatea de fi jurat sau expert, martor în acte; de asemenea incapacitatea de a depune mărturie în fața curților de judecată, decât pentru a „da niște simple arătări”;
  • incapacitatea de face parte din consilii de familie, de a fi tutore, curator, consilier judecătoresc, cu excepție propriei familii;
  • pierderea dreptului a purta arme, de a servi în armată, de a ține școală și a preda ca profesor, institutor, învățător, repetitor sau priveghetor.[1]

Pedeapsa muncii silnice atrăgea și degradarea civică pe timpul pedepsei.

Codul penal Carol al II-lea[modificare | modificare sursă]

Codul penal Carol al II-lea păstra în mare definiția anterioară. Conform articolului 58, degradarea civică consta din:

  • destituirea din orice funcție publică și pierderea dreptului de a o deține;
  • pierderea dreptului de a fi alegător și eligibil, și a tuturor drepturilor politice și a dreptului de a purta decorații, medalii și titluri onorifice; pierderea dreptului de a primi pensie de la stat, județ, comună;
  • incapacitatea de fi jurat sau expert, martor în acte;
  • incapacitatea de face parte din consilii de familie, de a fi tutor, curator sau consilier judiciar, cu excepție propriilor copii;
  • pierderea dreptului de a ține școală și a preda în vreun institu public sau privat ca profesor, institutor, învățător sau priveghetor, cu excepția condamnaților politici.[2]

Codul penal din 1968[modificare | modificare sursă]

Degradarea civică nu mai apare în codul penal din 1969.[3]

Note[modificare | modificare sursă]

  1. ^ Codul penal din 1864, Art. 22
  2. ^ Codul penal din 1936, Art. 59
  3. ^ Vezi Codul Penal

Bibliografie[modificare | modificare sursă]

  • Bădulescu, George Șt. și Ionescu, George T. (1911), Codul penal adnotat cu jurisprudență și doctrină română și franceză. Cu o prefață de I. Tanoviceanu, București, Editura Curierului Judiciar
  • Ministerul Justiției (1936), Codul penal Carol al II-lea, București, Imprimeria Centrală