Cortinarius percomis

De la Wikipedia, enciclopedia liberă

Cortinarius percomis
Genul Cortinarius, aici C. percomis
Clasificare științifică
Regn: Fungi
Diviziune: Basidiomycota
Clasă: Agaricomycetes
Ordin: Agaricales
Familie: Cortinariaceae
Gen: Cortinarius
Subgen: Phlegmacium
Specie: C. percomis
Nume binomial
Cortinarius percomis
Fr. (1838)
Sinonime
Modifică text Consultați documentația formatului

Cortinarius percomis (Elias Magnus Fries, 1838) din încrengătura Basidiomycota, în familia Cortinariaceae și de genul Cortinarius,[1][2] este o ciupercă comestibilă regional destul de răspândită, fiind un simbiont micoriza (formează micorize pe rădăcinile arborilor). O denumire populară nu este cunoscută. În România, Basarabia și Bucovina de Nord trăiește, de la câmpie la munte, în grupuri mai mici pe sol umed și calcaros, în păduri de conifere și în cele mixte sub brazi, molizi și pini, nu rar pe mușchi. Timpul apariției este din august până în octombrie (noiembrie).[3][4]

Taxonomie[modificare | modificare sursă]

Elias Fries

Numele binomial Cortinarius percomis a fost determinat de renumitul savant Elias Magnus Fries, de verificat în cartea sa Epicrisis systematis mycologici, seu synopsis hymenomycetum din 1838,[5] fiind și numele curent valabil (2022).

Numele Phlegmacium percome creat de micologii finlandezi Niskanen & Liimat. în 2022,[6] o sancționare a taxonului lui Axel Gudbrand Blytt (1843-1898) din 1905 (postum), unui micolog norvegian,[7] bazând pe denumirea lui Fries, este un sinonim obligatoriu. Mai mult, în momentul de față se năzuiește spre determinarea nouă a speciei, cu toate că termenul Phlegmacium este stabilit drept subgen al genului Cortinarius. Alte încercări de redenumire nu au fost efectuate.

Epitetul specific este derivat din cuvântul latin (latină percomis=peste măsură de drăguț, atrăgător),[8] datorită aspectului.

Descriere[modificare | modificare sursă]

Bres.: Cortinarius percomis
  • Pălăria: fermă și cărnoasă cu un diametru între 5-10 (13) cm este la început boltită emisferic cu marginea nestriată răsucită înspre interior, dar se întinde apoi, rămânând de obicei frumos convexă pentru mult timp. De abia la bătrânețe devine neregulat ondulată cu marginea răsucite în sus. Cuticula complet separabilă este netedă, golașă, unsuroasă până slinoasă, la umezeală chiar cleioasă. Coloritul se prezintă de obicei în diverse variații de galben, dar poate fi și galben-maroniu în primul rând la bătrânețe, marginea fiind atunci în regulă mai deschisă.
  • Lamelele: sunt subțiri, destul de aglomerate, cu lameluțe de lungime diferită precum aderate puțin bombat la picior, fiind acoperite în tinerețe de o cortină alb-gălbuie, formată din fibre foarte fine ca păienjeniș. Coloritul este inițial galben, apoi galben-verzui până galben-măsliniu și în sfârșit brun de scorțișoară. Muchiile ceva mai deschise sunt adesea crenate fin.
  • Piciorul: de 5-10 (12) cm lungime și 1- 2 cm grosime este tare și destul de gros, cilindric până slab clavat, spre bază ceva îngroșat și plin pe dinăuntru. Prezintă o zonă inelară insinuată cu nuanțe maronii, fiind în sus de ea brumat în stadiu mai tânăr. Coloritul gălbui, parțial și albicios este suprafibrat galben-verzui (resturi ale vălului) care se întunecă de la bază spre vârf cu maturarea.
  • Carnea: cărnoasă și destul de compactă, deschis gălbuie până galben portocalie și în picior galbenă ca sulful se decolorează după tăiere roșior. Mirosul destul de pronunțat diferă: el poate fi ca de maghiran, de muscat sau fructuos de mandarine, chiar și slab de Apă de Colonia, devenind la bătrânețe puțind, ca o „cârpă veche de bucătărie”. Gustul este blând.[3][4]
  • Caracteristici microscopice: are spori ocru-gălbui, sub-elipsoidali, în formă de migdale cu un apicol, moderat verucoși, apical mai grosieri, măsurând 10-12 x (5) 6-7 microni. Pulberea lor este brun de scorțișoară. Basidiile clavate cu 4 sterigme fiecare au o dimensiune de 30-35 x 7-9 microni. Pileocistidele (elemente sterile de pe suprafața pălăriei) cu cleme sunt cilindrice, septate, filamentoase, gelificate, cu hife amestecate până la 8 µm fin încrustate. Cheilocistidele (elemente sterile situate pe muchia lamelor) sunt nediferențiate, asemănătoare basdiolelor, însă pleurocistidele (elemente sterile situate în himenul de pe fețele lamelor) lipsesc.[9][10]
  • Reacții chimice: carnea se decolorează cu hidroxid de potasiu de 40% de-a rândul ocru-brun, roșu de zmeură și purpuriu, cuticula palid verde-măsliniu, și baza sângeriu, carnea cu sulfat de fier verzui și cu tinctură de Guaiacum într-o reacție tardivă verde pal.[11][12]
  • C. percomis, lamele și picior
    C. percomis, lamele și picior
  • C. percomis, aspect lateral
    C. percomis, aspect lateral
  • C. percomis mai tineri
    C. percomis mai tineri

Confuzii[modificare | modificare sursă]

Dacă nu se dă seama de mirosul destul de marcant, specia poate fi confundată de exemplu cu: Cortinarius allutus, (comestibil, miros de miere, gust blând),[13] Cortinarius anomalus (comestibil, de valoare scăzută),[14] Cortinarius balteatus (comestibil),[15] Cortinarius caperatus sin. Rozizes caperata (comestibil),[16] Cortinarius crassus (comestibil),[17] Cortinarius elegantissimus (otrăvitor),[18] Cortinarius meinhardii sin. Cortinarius vitellinus (letal),[19] Cortinarius mucosus (comestibil),[20] Cortinarius multiformis (comestibil, lamele inițial albicioase, apoi cenușii până la maroniu-roșcate și piciorul inițial albicios, apoi ocru deschis),[21] Cortinarius mussivus sin. Cortinarius russeoides (necomestibil),[22] Cortinarius nanceiensis (necomestibil),[23] Cortinarius odorifer (comestibil, cu un miros de anason),[24] Cortinarius olidus (necomestibil),[25] Cortinarius saginus (comestibil),[26][27] Cortinarius splendens (posibil letal, carne galbenă),[28] Cortinarius talus (comestibil),[29] Cortinarius triformis,[30] Cortinarius triumphans sin. Cortinarius crocolitus (comestibil)[31] sau Cortinarius varius (comestibil).[32]

Specii asemănătoare în imagini[modificare | modificare sursă]

  • Cortinarius allutus
    Cortinarius allutus
  • Cortinarius anomalus
    Cortinarius anomalus
  • Cortinarius balteatus
    Cortinarius balteatus
  • Cortinarius caperatus sin. Rozizes caperata
    Cortinarius caperatus sin. Rozizes caperata
  • Cortinarius crassus
    Cortinarius crassus
  • !!Cortinarius elegantissimus!!
    !!Cortinarius elegantissimus!!
  • !!!Cortinarius meinhardii!!!
    !!!Cortinarius meinhardii!!!
  • Cortinarius mucosus
    Cortinarius mucosus
  • Cortinarius multiformis
    Cortinarius multiformis
  • Cortinarius mussivus
    Cortinarius mussivus
  • !Cortinarius nanceiensis!
    !Cortinarius nanceiensis!
  • Cortinarius odorifer
    Cortinarius odorifer
  • !Cortinarius olidus!
    !Cortinarius olidus!
  • Cortinarius saginus
    Cortinarius saginus
  • !!!Cortinarius splendens!!!
    !!!Cortinarius splendens!!!
  • Cortinarius talus
    Cortinarius talus
  • !Cortinarius triformis!
    !Cortinarius triformis!
  • Cortinarius triumphans sin. Cortinarius crocolitus
    Cortinarius triumphans sin. Cortinarius crocolitus
  • Cortinarius varius
    Cortinarius varius

Valorificare[modificare | modificare sursă]

Cortinarius percomis este comestibil, dar de calitate culinară scăzută.

Note[modificare | modificare sursă]

  1. ^ Index Fungorum
  2. ^ Mycobank
  3. ^ a b Marcel Bon: „Pareys Buch der Pilze”, Editura Kosmos, Halberstadt 2012, p. 206-207 - 5, ISBN 978-3-440-13447-4
  4. ^ a b Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 2, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1980, p. 156-157, ISBN 3-405-12081-0
  5. ^ Elias Fries: „Epicrisis systematis mycologici, seu synopsis hymenomycetum”, Editura Typographia Academica, Uppsala (1836-1838), p. 260 [1]
  6. ^ Niskanen & Liimat.: „Phlegmacium percome”, în: „Fungal Diversity”, vol. 112, 2022, p. 149
  7. ^ Axel Gudbrand Blytt: „Phlegmacium percome”, în: „Skrifter udgivne af Videnskabs-Selskabet i Christiania”, Mathematisk-Naturvidenskabelig Klasse 6, Christiana (Copenhaga) 1905, p. 70
  8. ^ Erich Pertsch: „Langenscheidts Großes Schulwörterbuch”, ed. a 13-ea, Editura Langenscheidt, Berlin, München, Viena, Zürich, New York 1999, p. 872
  9. ^ Giacomo Bresadola : „Iconographia Mycologica, vol. XIII, Editura Società Botanica Italiana, Milano 1930, p. + tab. 608
  10. ^ Dennis E. Desjardin, Michael G. Wood, Frederick A. Stevens: „California Mushrooms: The Comprehensive Identification Guide”, Editura Timber Press, Londra 2014, p. 276, ISBN: 978-1--60469-353-9
  11. ^ Rose Marie Dähncke și Sabine Maria Dähncke: „700 Pilze in Farbfotos”, Editura AT Verlag, Aarau - Stuttgart 1979 și 1980, p. 442, ISBN 3-85502-0450
  12. ^ Interhias
  13. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 2, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1980, p. 130-131, ISBN 3-405-12081-0
  14. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 2, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1980, p. 186-187 - 2, ISBN 3-405-12081-0
  15. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 2, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1980, p. 136-137, ISBN 3-405-12081-0
  16. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 1, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1976, p. 190-191, ISBN 3-405-11774-7
  17. ^ Bruno Cetto: „I funghi dal vero”, vol. 4, Editura Arte Grafiche Saturnia, Trento 1983, p. 182-183, ISBN 88-85013-25-2
  18. ^ Bruno Cetto: „I funghi dal vero”, vol. 6, Editura Arte Grafiche Saturnia, Trento 1989, p. 222-223, ISBN 88-85013-46-5
  19. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 3, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1980, p. 156-157, ISBN 3-405-12124-8
  20. ^ Bruno Cetto: „I funghi dal vero”, vol. 4, Editura Arte Grafiche Saturnia, Trento 1983, p. 128-129, ISBN 88-85013-25-2
  21. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 1, ed. a 5-a, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1979, p. 226-227 - 1, ISBN 3-405-12116-7
  22. ^ Bruno Cetto: „I funghi dal vero”, vol. 6, Editura Arte Grafiche Saturnia, Trento 1989, p. 220-221, ISBN 88-85013-46-5
  23. ^ Bruno Cetto: „I funghi dal vero”, vol. 4, Editura Arte Grafiche Saturnia, Trento 1983, p. 198-199, ISBN 88-85013-25-2
  24. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 1, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1976, p. 214-215, ISBN 3-405-11774-7
  25. ^ Hans E. Laux: „Der große Pilzführer, Editura Kosmos, Halberstadt 2001, p. 370-371, ISBN 978-3-440-14530-2
  26. ^ Bruno Cetto]: „Der große Pilzführer”, vol. 3, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1980, p. 136-137, ISBN 3-405-12124-8
  27. ^ Bruno Cetto: „I funghi dal vero”, vol. 6, Editura Arte Grafiche Saturnia, Trento 1989, p. 170-171, ISBN 88-85013-46-5
  28. ^ Bruno Cetto: „I funghi dal vero”, vol. 4, Editura Arte Grafiche Saturnia, Trento 1983, p. 182-183, ISBN 88-85013-25-2
  29. ^ Bruno Cetto: „I funghi dal vero”, vol. 4, Editura Arte Grafiche Saturnia, Trento 1983, p. 148-149, ISBN 88-85013-25-2
  30. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 3, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1980, p. 176-177 2, ISBN 3-405-12124-8
  31. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 2, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1980, p. 136-137, ISBN 3-405-12081-0
  32. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 1, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1976, p. 210-211, ISBN 3-405-11774-7

Bibliografie[modificare | modificare sursă]

  • Bruno Cetto: „I funghi dal vero”, vol. 1-7, Editura Arte Grafiche Saturnia, Trento 1976-1993 (pentru cercetarea în total)
  • Régis Courtecuisse, ‎Bernard Duhem: „Mushrooms & Toadstools of Britain and Europe”, Editura HarperCollins, Londra 1995, ISBN: 978-00022-0025-7
  • Rose Marie Dähncke: „1200 Pilze in Farbfotos”, Editura AT Verlag, Aarau 2004, p. 809, ISBN 3-8289-1619-8
  • Christian Deconchat, Jean-Marie Polèse: „Champignons: l'encyclopédie”, Editura Éditions Artémis, Chamalières 2002, ISBN: 2-84416-145-6
  • Edmund Gardweidner: „Gros plan sur les champignons”, Editura Nathan, Paris 2017, ISBN: 978-20927-8876-9
  • Ewald Gerhard: „Der große BLV Pilzführer“ (cu 1200 de specii descrise și 1000 fotografii), Editura BLV Buchverlag GmbH & Co. KG, ediția a 9-a, München 2018, ISBN 978-3-8354-1839-4
  • German Josef Krieglsteiner (ed.), Andreas Gminder: „Verbreitungsatlas der Großpilze Deutschlands (West)“, Editura Ulmer, Stuttgart 1991, ISBN 3-8001-3536-1
  • German Josef Krieglsteiner, Andreas Gminder: „Die Großpilze Baden-Württembergs“, vol. 5: „Ständerpilze. Blätterpilze III“, Editura Ulmer, Stuttgart 2010, ISBN 978-3-8001-3572-1
  • Hans E. Laux: „Der große Pilzführer, Editura Kosmos, Halberstadt 2001, ISBN 978-3-440-14530-2
  • André Maublanc, Georges Viennot-Bourgin: „Les champignons comestibles et vénéneux”, Editura Lechevalier , Paris 1971, ISBN: 978-27205-0482-2
  • Meinhard Michael Moser în Helmut Gams: „Röhrlinge und Blätterpilze - Kleine Kryptogamenflora Mitteleuropas”, ediția a 5-ea, vol. 2, Editura Gustav Fischer, Stuttgart 1983
  • Roger Phillips: „Mushrooms: A comprehensive guide to mushroom identification”, Editura Macmillan, Londra sia Oxford 2013, ISBN: 978-0-330-44237-4

Legături externe[modificare | modificare sursă]

Adus de la https://ro.wikipedia.org/w/index.php?title=Cortinarius_percomis&oldid=15641871