Cortinarius livido-ochraceus

De la Wikipedia, enciclopedia liberă

Cortinarius livido-ochraceus
Genul Cortinarius, aici C. livido-ochraceus
Clasificare științifică
Domeniu: Eucariote
Regn: Fungi
Diviziune: Basidiomycota
Clasă: Agaricomycetes
Ordin: Agaricales
Familie: Cortinariaceae
Gen: Cortinarius
Subgen: Myxacium
Specie: C. elatior
Nume binomial
Cortinarius livido-ochraceus
(Berk.) Berk. (1860)
Sinonime
  • Agaricus livido-ochraceus Berk. (1836)
  • Cortinarius collinitus var. pumilus Fr. (1874)
  • Gomphos lividoochraceus (Berk.) O.Kuntze (1891)
  • Cortinarius livido-ochraceus f. major Britzelm. (1897)
  • Myxacium livido-ochraceus Ricken (1911)
  • Cortinarius pumilus (Fr.) J.E.Lange (1940)
  • Myxacium pumilum (Fr.) M.M.Moser (1953)
  • Cortinarius livido-ochraceus subsp. elatior Melot (1989)
  • Cortinarius livido-ochraceus var. elatior (Melot) Blanco-Dios (2018)
Modifică text Consultați documentația formatului

Cortinarius livido-ochraceus (Miles Joseph Berkeley, 1836 ex Miles Joseph Berkeley, 1860) din încrengătura Basidiomycota, în familia Cortinariaceae și de genul Cortinarius[1][2] este o ciupercă comestibilă destul de răspândită, fiind un simbiont micoriza (formează micorize pe rădăcinile arborilor). Un nume popular nu este cunoscut. În România, Basarabia și Bucovina de Nord trăiește de la câmpie la munte, sociabil în grupuri, în păduri de foioase și în cele mixte, sub carpeni, fagi, mesteceni și stejari, pe sol mai acru până la slab bazic. Timpul apariției este din august până în noiembrie.[3][4]

Taxonomie[modificare | modificare sursă]

Miles J. Berkeley

Numele binomial Agaricus livido-ochraceus a fost determinat de micologul englez Miles Joseph Berkeley în volumul 5 al cărții The English Flora din 1836.[5]

În 1860, el însuși a transferat specia la genul Cortinarius sub păstrarea epitetului, de verificat în opera sa Outlines of British fungology, containing characters of above a thousand species of fungi and a complete list of all that have been described as natives of the British Isles din 1860,[6] fiind și numele curent valabil (2023).

Taxoni obligatori sunt Gomphos lividoochraceus al micologului german Otto Kuntze din 1891[7] precum Myxacium livido-ochraceus al compatriotului său Adalbert Ricken din 1911,[8] ambii bazând pe descrierea lui Berkeley.

Berkeley (1860) a fost primul micolog care a recunoscut că, pe lângă Cortinarius elatior , a trebuit să existe cel puțin un alt taxon similar, pe care l-a identificat în mod valid drept Cortinarius (Myxacium) livido-ochraceus spec. nov.. Decisiv pentru acest lucru au fost coloritul neobișnuit ocru pal (livido-ochraceus), marginea nestriată a pălăriei și în special habitusul clar mai mic.[9]

Epitetul specific este derivat din cuvintele latine (latină lividus=de culoarea plumbului)[10] și (latină ochraceus=ocru),[11] datorită aspectului general.

Descriere[modificare | modificare sursă]

Cooke: Cortinarius livido-ochraceus
  • Pălăria: destul de subțire cu un diametru între 4 și 6 (7 cm) este la început boltită emisferic cu marginile nestriate răsucite spre interior, capătă însă repede forma de clopot, adesea cu o cocoașă largă, turtită care poate deveni ceva mai ascuțită când ciuperca se aplatizează în vârstă. De obicei, cuticula nu este canelată radial, fiind mai presus de toate în tinerețe vâscoasă (mai târziu lipicioasă) și lucioasă. Coloritul este bej până gri-ocru, ca de miere, ocazional și ocru-maroniu.
  • Lamelele: sunt subțiri, dar clar distanțate între ele, intercalate, bifurcate, slab bombate, netede, uneori încrețite, aderate la și ocazional anastomozate (conectate între ele) spre picior, fiind învăluite la început de o cortină deschis alb-violetă, rest al vălului parțial. Coloritul inițial bej-cenușiu, niciodată cu o tentă liliachie, devine cu timpul ocru-brun deschis și în sfârșit brun-ruginiu. Muchiile sterile sunt mai palide și câteodată ciliate.
  • Piciorul: solid, plin pe dinăuntru are o lungime de 4-6 (8) și o lățime de 0,6-1,2 cm, fiind fusiform și înrădăcinând în formă de cocean. Suprafața cleioasă, netedă, fără solzi, doar spre vârf canelată fin longitudinal este albă, spre bază cu nuanțe violet-liliachii.
  • Carnea: nu prea groasă, gri-albicioasă până deschis ocru-gălbuie. Nu se decolorează după tăiere. Mirosul este imperceptibil, dar capătă imediat după secțiune un miros de miere, la bază deosebit de pronunțat, gustul fiind blând.[3][4]
  • Caracteristici microscopice: are spori colorați ocru, amigdaloizi până fusiformi oval, uneori cu o depresie slabă, cu apexul ceva mai rotunjit lat, fin verucoși, pe alocuri cu negi puternic solzoși, măsurând 11,5 (11,9)-13 (15) x 6,5-7 (8) microni. Pulberea lor este brun-ruginie. Basidiile clavate, hialine sau cu un conținut de celule brun-ocracee cu o ansă bazală de anastomoză poartă 4 sterigme fiecare și măsoară 43x13 până 38 x11 microni. Pileocistidele (elemente sterile de pe suprafața pălăriei) în stratul superior de hife (numit ixocutis) sunt un trichoderm cu celule filamentoase împletite gros și erecte de 200 µm grosime și aproximativ (4-) 5 –10 µm lățime, ocazional ramificate, cu terminale sferice, gelatinizate și cu incrustații gălbui, fără cleme. Epicutis este formată din hife cilindrice, fără panglici și rotunjite la vârf. Hipodermul este format de hife sub-globuloase sau elipsoidale gelatinizate de 18 –40 µm mărime. Pleurocistidele (elemente sterile situate în himenul de pe fețele lamelor) sunt hialine, acoperite cu numeroase ciorchini de celule sterile în formă de balon până la cea de bec cu o lățime de 20-30 μm. Cheilocistidele (elemente sterile situate pe muchia lamelor) cu o dimensiune de 18-42 x 13-23 microni, fără cleme, sunt încorporate destul de puternic, putând fi eliberate numai după stoarcere. Ele nu formează niciodată o bandă permanentă la muchii.[12][13][14]
  • Reacții chimice: carnea capătă cu hidroxid de potasiu tonuri de roz, mai închise în bulb, pe când cuticula se decolorează purpuriu.[15]
  • C. livido-ochraceus, lamele și picior
    C. livido-ochraceus, lamele și picior

Confuzii[modificare | modificare sursă]

Cortinarius livido-ochraceus poate fi confundat în primul rând cu gemenul său mai mare Cortinarius elatior (comestibil),[16], dar, de asemenea, de exemplu cu Cortinarius callisteus (otrăvitor),[17] Cortinarius collinitus (comestibil),[18] Cortinarius delibutus (comestibil), [19] Cortinarius mucifluoides (comestibil, și el cu miros de miere) + imagini, Cortinarius mucosus (comestibil),[20] Cortinarius multiformis (comestibil),[21] Cortinarius stillatitius (comestibil),[22] Cortinarius trivialis (necomestibil),[23] Cortinarius turmalis (necomestibil, miros ceva fistichiu ca de [[drojdie)[24] sau Cortinarius vibratilis (necomestibil, foarte amar).[25]

Specii asemănătoare în imagini[modificare | modificare sursă]

  • !!Cortinarius callisteus!!
    !!Cortinarius callisteus!!
  • Cortinarius collinitus
    Cortinarius collinitus
  • Cortinarius delibutus
    Cortinarius delibutus
  • Cortinarius mucosus
    Cortinarius mucosus
  • Cortinarius multiformis
    Cortinarius multiformis
  • Cortinarius stillatitus
    Cortinarius stillatitus
  • !Cortinarius trivialis!
    !Cortinarius trivialis!
  • !Cortinarus turmalis!
    !Cortinarus turmalis!
  • !Cortinarius vibratilis!
    !Cortinarius vibratilis!

Valorificare[modificare | modificare sursă]

Cortinarius elatior este comestibil și de calitate culinară maximal mediocră. Dați seama că există riscul de confuzie cu alte ciuperci ale genului destul de otrăvitoare.

Note[modificare | modificare sursă]

  1. ^ Index Fungorum
  2. ^ Mycobank
  3. ^ a b Rose Marie Dähncke: „1200 Pilze in Farbfotos”, Editura AT Verlag, Aarau 2004, p. 789, ISBN 3-8289-1619-8
  4. ^ a b Helmut Gams (ed.): Meinhard Michael Moser: „Kleine Kryptogamenflora Mitteleuropas”, ediția a 3-a, vol. II/b 2 „Röhrlinge und Blätterpilze”, Editura Gustav Fischer, Stuttgart 1967, p. 314, nr. 2049
  5. ^ Miles Joseph Berkeley, în „James Edgar Smith: „The English Flora”, vol. 5, partea a 2-a, Editura Longman, Hurst et al., Londra 1836, p. 89
  6. ^ Miles Joseph Berkeley: „Outlines of British fungology, containing characters of above a thousand species of fungi and a complete list of all that have been described as natives of the British isles”, Editura. L. Reeve, Londra 1860, p. 186
  7. ^ Otto Kuntze: „Revisio generum plantarum”, vol. 2, Editura Arthur Felix, Leipzig 1891, p. 856-857
  8. ^ Adalbert Ricken: „Die Blätterpilze (Agaricaceae) Deutschlands und der angrenzenden Länder, besonders Oesterreichs und der Schweiz”, vol. 2, Editura Theodor Oswald Weigel, Leipzig 1915. p. 127
  9. ^ Reinhold Kärcher: „Beiträge zur Kenntnis der Cortinarien – Cortinarius Studien (I)”, în: „Zeitschrift für Mykologie”, vol. 70, nr. 1, Editura Deutsche Gesellschaft für Mykologie, Berlin 2004, p. 65
  10. ^ Erich Pertsch: „Langenscheidts Großes Schulwörterbuch”, ed. a 13-ea, Editura Langenscheidt, Berlin, München, Viena, Zürich, New York 1999, p. 697
  11. ^ Erich Pertsch: „Langenscheidts Großes Schulwörterbuch”, ed. a 13-ea, Editura Langenscheidt, Berlin, München, Viena, Zürich, New York 1999, p. 820
  12. ^ Reinhold Kärcher: „Beiträge zur Kenntnis der Cortinarien – Cortinarius Studien (I)”, în: „Zeitschrift für Mykologie”, vol. 70, nr. 1, Editura Deutsche Gesellschaft für Mykologie, Berlin 2004, p. 76
  13. ^ Inteerhias, nr. 72
  14. ^ Natura mediterraneo
  15. ^ Raya, L. Moreno B. (ed.): „Flora Micológica de Andalucía”, Editura Consejería de Medio Ambiente y Ordenación del Territorio, Junta de Andalucía, Sevilla 2018, p. 1054, ISBN: 978-84-16591-07-7
  16. ^ Bruno Cetto: „I funghi dal vero”, vol. 4, Editura Arte Grafiche Saturnia, Trento 1983, p. 130-131, ISBN 88-85013-25-2
  17. ^ Marcel Bon: “Pareys Buch der Pilze”, Editura Kosmos, Halberstadt 2012, p. 222-223, ISBN 978-3-440-13447-4
  18. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 1, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1976, p. 202-203, ISBN 3-405-11774-7
  19. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 2, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1980, p. 182-183, ISBN 3-405-12081-0
  20. ^ Bruno Cetto: „I funghi dal vero”, vol. 4, Editura Arte Grafiche Saturnia, Trento 1983, p. 128-129, ISBN 88-85013-25-2
  21. ^ Rose Marie și Sabine Maria Dähncke: „700 Pilze in Farbfotos”, Editura AT Verlag, Aarau - Stuttgart 1979 și 1980, p. 418, ISBN 3-85502-0450
  22. ^ Bruno Cetto: „I funghi dal vero”, vol. 6, Editura Arte Grafiche Saturnia, Trento 1989, p. 230-231, ISBN 88-85013-46-5
  23. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 1, ed. a 5-a, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1979, p. 208-209, ISBN 3-405-12116-7
  24. ^ Bruno Cetto: „I funghi dal vero”, vol. 5, Editura Arte Grafiche Saturnia, Trento 1986, p. 215-216, ISBN 88-85013-37-6
  25. ^ Bruno Cetto: „I funghi dal vero”, vol. 4, Editura Arte Grafiche Saturnia, Trento 1983, p. 136-137, ISBN 88-85013-25-2

Bibliografie[modificare | modificare sursă]

  • Bruno Cetto: „I funghi dal vero”, vol. 1-7, Editura Arte Grafiche Saturnia, Trento 1976-1993 (pentru cercetarea în total)
  • Josef Breitenbach, Fred Kränzlin: „Pilze der Schweiz“, vol. 5, partea a 2-a „Blätterpilze - Cortinariaceae“, Editura Mykologia, Lucerna 2000, ISBN: 978-3-85604-050-5
  • Óscar García Cardo, José María García Cardo: „Guía de setas de la provincia de Cuenca”, Editura Ediciones de la Universidad de Castilla-La Mancha, Cuenca 2019, ISBN: 978-84-9044-345-3
  • Régis Courtecuisse, Bernard Duhem: “Mushrooms & Toadstools of Britain and Europe”, Editura HarperCollins, Chicago 1995, ISBN: 978-00022-0025-7
  • Irmgard Krisai-Greilhuber: „Die Makromyceten im Raum von Wien: Ökologie und Floristik“, Editura IHW-Verlag, Eching 1992, ISBN: 978-3-980-27326-8
  • Paul Konrad, André Maublanc: „Icones selectae fungorum”, Editura Paul Lechevalier, Paris 1937
  • German Josef Krieglsteiner (ed.), Andreas Gminder: „Verbreitungsatlas der Großpilze Deutschlands (West)“, Editura Ulmer, Stuttgart 1991, ISBN 3-8001-3536-1
  • André Marchand: „Champignons du Nord et du Midi”, vol. 8: „Les cortinaires, suite et fin”, Editura Société Mycologique des Pyrénées Méditerranéennes, Perpignan 1991, ISBN: ‎978-29039-4001-0
  • Meinhard Michael Moser în Helmut Gams: „Röhrlinge und Blätterpilze - Kleine Kryptogamenflora Mitteleuropas”, ediția a 5-ea, vol. 2, Editura Gustav Fischer, Stuttgart 1983
  • Carleton Rea: „British Basidiomycetae: A handbook to the larger British fungi”, Editura Cambridge University Press, Cambridge 1922
  • Karl Soop: „Cortinarius in Sweden”, Editura autorului, Stockholm 2008, ISBN: 978-9197-48037-6

Legături externe[modificare | modificare sursă]

Adus de la https://ro.wikipedia.org/w/index.php?title=Cortinarius_livido-ochraceus&oldid=15464083