Cortinarius varius

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Sari la navigare Sari la căutare

Cortinarius varius
Semmelgelber-Schleimkopf-Cortinarius-varius.jpg
Hreanul pădurii
Clasificare științifică
Domeniu: Eucariote
Regn: Fungi
Diviziune: Basidiomycota
Clasă: Agaricomycetes
Ordin: Agaricales
Familie: Cortinariaceae
Gen: Cortinarius
Subgen: Phlegmacium
Specie: C. varius
Nume binomial
Cortinarius varius
(Schaeff.) Fr. (1838)
Sinonime
  • Agaricus varius Schaeff. (1774)
  • Agaricus lateritius Batsch (1783)
  • Agaricus crustuliniformis Bull. (1792)
  • Agaricus dasypodius Bull. (1792)
  • Agaricus decolorans Pers. (1796)
  • Agaricus callochrus Spreng. (1827)
  • Cortinarius decolorans (Pers.) Fr. (1838)
  • Phlegmacium decolorans (Pers.) Wünsche (1877)
  • Phlegmacium varium (Schaeff.) Wünsche (1877)
  • Gomphos decolorans (Pers.) O.Kuntze (1891)
  • Phlegmacium varium f. crassa (Pers.) Killerm. (1928)
  • Phlegmacium varium var. decolorans (Pers.) M.M.Moser (1960)
  • Cortinarius variiformis Malençon A.Ortega & Mahiques (1970)

Cortinarius varius (Jacob Christian Schäffer, 1783 ex Elias Magnus Fries, 1838), sin. Cortinarius variiformis Malençon (A. Ortega & Mahiques, 1970),[1][2] a încrengăturii Basidiomycota, din familia Cortinariaceae și genul Cortinarius, este o ciupercă comestibilă denumită în popor hreanul pădurii.[3][4] Acest burete coabitează, fiind un simbiont micoriza (formează micorize pe rădăcinile arborilor). În România, Basarabia și Bucovina de Nord, se dezvoltă în grupuri, de la câmpie la munte, în păduri de conifere calcaroase, mai ales sub molizi, dar de asemenea pe lângă brazi și pini, din (iulie) august până în octombrie (noiembrie), fiind o specie frecvent întâlnită.[5][6][7]

Taxonomie[modificare | modificare sursă]

J. Chr. Schäffer

Numele binomial a fost determinat drept Agaricus varius de faimosul savant german Jacob Christian Schäffer, în volumul 4 al marii sale opere Fungorum qui in Bavaria et Palatinatu circa Ratisbonam nascuntur Icones, nativis coloribus expressae din 1774.[8]

Apoi, în 1838, renumitul savant suedez Elias Magnus Fries a transferat specia la genul Cortinarius sub păstrarea epitetului, de verificat în in cartea sa Epicrisis systematis mycologici, seu synopsis hymenomycetum,[9] fiind și numele curent valabil (2022).

Toate celelalte încercări de redenumire sunt de asemenea acceptate, dar pot fi neglijate, nefiind folosite, cu excepția formei și a variațiilor (vezi infocaseta).

Epitetul specific este derivat din adjectivul latin (latină varius=felurit, variat, multicolor, etc.),[10] datorită aspectului ciupercii.

Descriere[modificare | modificare sursă]

Bres.: Cortinarius varius
  • Pălăria: are un diametru între 5 și 12 cm, este la început boltită semisferic cu marginile răsucite înspre interior, dar devine în scurt timp convexă și apoi plată, purtând în tinerețe fragmente ale vălului parțial în formă de cortină, formată din fibre foarte fine ca păienjeniș între marginea pălăriei și piciorul. Cuticula este netedă, compactă, foarte regulată și lucioasă, suprafața devenind unsuroasă pe vreme umedă. Culoarea pălăriei arată diverse tonuri de galben și ocru, variind până la gălbui-roșcat sau brun-cărămiziu, în nuanțe mai deschis gălbuie către margine.
  • Lamelele: sunt dese, subțiri, ușor bombate, înalte și bifurcate precum aderate la picior, fiind învăluite la început de sus menționata cortină, aici de culoare albuie. Coloritul este deja în tinerețe caracteristic palid violet, devenind apoi palid albăstrui, palid lila, în sfârșit ocru-roșcat.
  • Piciorul: de 5-8 cm lungime și 1,5- 2,5 cm grosime este foarte consistent, robust, cu un bulb pronunțat la bază și plin pe dinăuntru. Coloritul este albui, spre pălărie ușor palid-violet precum de culoare crem la bază. Nu poartă un inel.
  • Carnea: este foarte compactă, tare, albă, albicios-gălbuie în interiorul piciorului, cu miros slab și gust dulceag.[5][6][7]
  • Caracteristici microscopice: are spori gălbui, elipsoidali, punctați cu veruci negre verucoși, puțin în formă de migdale cu un apicol, măsurând 9 (10)-12 x (5) 6-7 microni. Pulberea are un colorit roșu-ruginiu. Basidiile clavate cu 4 sterigme fiecare au o dimensiune de 30-35 x 8-10 microni și prezintă cleme. Cistidele (elemente sterile situate în stratul himenal sau printre celulele din pielița pălăriei și a piciorului, probabil cu rol de excreție) de mărime asemănătoare și tot cu cleme, au forma de măciucă cu vârfuri rotunjite.[11]
  • Reacții chimice: carnea se decolorează cu hidroxid de potasiu în galben spre galben-portocaliu.[12]

Confuzii[modificare | modificare sursă]

Acest burete este ușor de recunoscut datorită contrastului evident între coloritul galben-viu al pălăriei și nuanțele lila ale lamelor. Dar o confundare prin începători nu este mereu nepericuloasă. Următoarele ciuperci au o anumită asemănare:

  • Cortinarius allutus, comestibil (la început lamele albicioase, apoi ruginii)[13]
  • Cortinarius collinitus, comestibil (inițial lamele albicioase, apoi maroniu-roșcate și picior acoperit la început de un văl lipicios lila-purpuriu)[14]
  • Cortinarius elegantior, comestibil (lamele albicios-galbene, apoi de măsliniu deschis, în sfârșit maronii ca scorțișoara și picior gălbui, acoperit la început de un văl palid)[15]
  • Cortinarius delibutus (comestibil), [16]
  • Cortinarius fluminoides, comestibil (lamele de culoarea lutului deschis, apoi maronii, pălăria colorată ocru închis)[17]
  • Cortinarius herbarum, comestibil (lamele de colorit crem-albui apoi ocru și pălărie de culoare albă)[18]
  • Cortinarius multiformis, (comestibil, lamele inițial albicioase, apoi cenușii până la maroniu-roșcate și piciorul inițial albicios, apoi ocru deschis)[19]
  • Cortinarius odorifer, comestibil, dar de valoare scăzută (lamele galben-verzuie la început, apoi maroniu-roșcate până la brun de scorțișoară și cu un miros de anason care nu se pierde la fiert)[20]
  • Cortinarius rubicundulus, otrăvitor (lamele ocru, bătrâne brun de scorțișoară, carnea colorându-se după tăietură imediat galben, apoi maro, gust și miros ușor de ridichi)[21]
  • Cortinarius sebaceus, comestibil (lamele inițial albicioase, apoi de colorit ocru până la maroniu deschis și picior alb-mătăsos)[22]
  • Cortinarius talus (comestibil),[23]
  • Cortinarius traganus, otrăvitor (lamele ocru roșcate, devenind apoi ruginii până brune, inițial acoperite de o cortină violetă, carne șofrănie)[24]
  • Cortinarius variicolor (comestibil, de calitate scăzută (pălăria mai întâi de culoare lila-violetă, trecând repede spre maroniu, coloritul lamelelor mai întâi gri-albăstrui, apoi brun de scorțișoară, miros de pământ)[25]
  • Cortinarius vibratilis, necomestibil (lamele alb-gălbuie la început, apoi maroniu-roșcate și picior alb, inițial acoperit de un văl lipicios, foarte amar)[26]

Câteodată soiul se confundă cu unele specii al genului Hebeloma, cu toate necomestibile prin gustul și/sau mirosul lor nepotrivit, ca de exemplu cu Hebeloma laterinum sin. Hebeloma edurum (pălărie crem până ocru-maronie cu tonuri roșiatice, lamele la început albicioase, apoi maronii și picior albicios-ocru.[27]

Imagini de specii similare[modificare | modificare sursă]

Valorificare[modificare | modificare sursă]

Datorită gustului precum mirosului său slab, hreanul pădurii nu se potrivește pentru unii foarte bine pregătit singur. Dar prin carnea sa tare se oferă ca adăugare la mâncăruri cu alte ciuperci, în primul rând cu hribii. Pentru alții buretele este predestinat pentru prepararea în legătură cu legume fine[28] sau adăugați la jumări de ou, omletă precum sufleu[29] ori folosiți pentru un foitaj cu șuncă respectiv într-o plăcintă (de exemplu „„în stilul reginei”, cu carne de vițel sau pui, sparanghel și mazăre).[30]

Note[modificare | modificare sursă]

  1. ^ Index Fungorum
  2. ^ GBIF
  3. ^ Denumire în limba română 1
  4. ^ Denumire în limba română 2
  5. ^ a b Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 1, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1976, p. 210-211, ISBN 3-405-11774-7
  6. ^ a b Gheorghe Sălăgeanu, Anișoara Sălăgeanu: „Determinator pentru recunoașterea ciupercilor comestibile, necomestibile și otrăvitoare din România”, Editura Ceres, București 1985, p. 92
  7. ^ a b Renate & Wilhelm Volk: „Pilze erkennen und delikat zubreiten“, Editura Ulmer, Stuttgart 1999, p. 83, ISBN 3-8001-3656-2
  8. ^ Jacob Christian Schäffer: „Fungorum qui in Bavaria et Palatinatu circa Ratisbonam nascuntur Icones, nativis coloribus expressae”, vol. 4, Editura J. J. Palmium, Erlangen 1774, p. 20
  9. ^ Elias Fries: „Epicrisis systematis mycologici, seu synopsis hymenomycetum”, Editura Typographia Academica, Uppsala 1838, p. 258 [1]
  10. ^ Erich Pertsch: „Langenscheidts Großes Schulwörterbuch”, ed. a 13-ea, Editura Langenscheidt, Berlin, München, Viena, Zürich, New York 1999, p. 1244
  11. ^ Giacomo Bresadola : „Iconographia Mycologica, vol. XIII, Editura Società Botanica Italiana, Milano 1930, p. + tab. 605
  12. ^ Rose Marie și Sabine Maria Dähncke: „700 Pilze in Farbfotos”, Editura AT Verlag, Aarau - Stuttgart 1979 și 1980, p. 432, ISBN 3-85502-0450
  13. ^ Rose Marie și Sabine Maria Dähncke: „700 Pilze in Farbfotos”, Editura AT Verlag, Aarau - Stuttgart 1979 și 1980, p. 417, ISBN 3-85502-0450
  14. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 1, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1976, p. 202-203, ISBN 3-405-11774-7
  15. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 1, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1976, p. 216-217, ISBN 3-405-11774-7
  16. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 2, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1980, p. 182-183, ISBN 3-405-12081-0
  17. ^ Rose Marie și Sabine Maria Dähncke: „700 Pilze in Farbfotos”, Editura AT Verlag, Aarau - Stuttgart 1979 și 1980, p. 417, ISBN 3-85502-0450
  18. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 2, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1980, p. 140-141, ISBN 3-405-12081-0
  19. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 1, ed. a 5-a, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1979, p. 226-227 - 1, ISBN 3-405-12116-7
  20. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 1, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1976, p. 214-215, ISBN 3-405-11774-7
  21. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 3, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1980, p. 172-173, ISBN 3-405-12124-8
  22. ^ Rose Marie și Sabine Maria Dähncke: „700 Pilze in Farbfotos”, Editura AT Verlag, Aarau - Stuttgart 1979 și 1980, p. 421, ISBN 3-85502-0450
  23. ^ Bruno Cetto: „I funghi dal vero”, vol. 4, Editura Arte Grafiche Saturnia, Trento 1983, p. 148-149, ISBN 88-85013-25-2
  24. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 2, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1980, p. 178-179, ISBN 3-405-12081-0
  25. ^ Rose Marie și Sabine Maria Dähncke: „700 Pilze in Farbfotos”, Editura AT Verlag, Aarau - Stuttgart 1979 și 1980, p. 430, ISBN 3-85502-0450
  26. ^ Bruno Cetto: „I funghi dal vero”, vol. 4, Editura Arte Grafiche Saturnia, Trento 1983, p. 136-137, ISBN 88-85013-25-2
  27. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 1, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1976, p. 196-197, ISBN 3-405-11774-7
  28. ^ Luce Höllthaler: „Pilzdelikatessen”, Editura Wilhelm Heyne Verlag, München 1982, p. 59, ISDN 3-453-40334-7
  29. ^ Renate & Wilhelm Volk: „ „Pilze erkennen und delikat zubreiten“, Editura Ulmer, Stuttgart 1999, p. 126, 131, 146, ISBN 3-8001-3656-2
  30. ^ Fritz-Martin Engel, Fred Timber: „Pilze, kennen – sammeln – kochen”, Editura Südwest Verlag, 1969 München, p. 117-118

Bibliografie[modificare | modificare sursă]

  • Bruno Cetto: „I funghi dal vero”, vol. 1-7, Editura Arte Grafiche Saturnia, Trento 1976-1993 (pentru cercetarea în total)
  • Ettore Bielli: „Funghi - Conoscere, riconoscere e ricercare tutte le specie di funghi più diffuse”, Editura DeAgostini Editore, Novara 2012, ISBN: 978-8841876954
  • Marcel Bon: „Pareys Buch der Pilze”, Editura Kosmos, Halberstadt 2012, ISBN 978-3-440-13447-4
  • Rose Marie Dähncke: „1200 Pilze in Farbfotos”, Editura AT Verlag, Aarau 2004, ISBN 3-8289-1619-8
  • Ewald Gerhard: „Der große BLV Pilzführer“ (cu 1200 de specii descrise și 1000 fotografii), Editura BLV Buchverlag GmbH & Co. KG, ediția a 9-a, München 2018, ISBN 978-3-8354-1839-4
  • Jean-Louis Lamaison & Jean-Marie Polese: „Der große Pilzatlas“, Editura Tandem Verlag GmbH, Potsdam 2012, ISBN 978-3-8427-0483-1
  • J. E. și M. Lange: „BLV Bestimmungsbuch - Pilze”, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna Viena 1977, ISBN 3-405-11568-2
  • Hans E. Laux: „Der große Pilzführer, Editura Kosmos, Halberstadt 2001, ISBN 978-3-440-14530-2
  • Gustav Lindau: „Kryptogamenflora für Anfänger: Eine Einführung in das Studium der blütenlosen Gewächse für Studierende und Liebhaber“, vol. 2, Editura Julius Springer, Berlin 1922
  • Csaba Locsmándi, Gizella Vasas: „Ghidul culegătorului de ciuperci: ciuperci comestibile și otrăvitoare”, Editura Casa, Oradea 2013
  • Till E. Lohmeyer & Ute Künkele: „Pilze – bestimmen und sammeln”, Editura Parragon Books Ltd., Bath 2014, ISBN 978-1-4454-8404-4
  • Meinhard Michael Moser în Helmut Gams: „Röhrlinge und Blätterpilze - Kleine Kryptogamenflora Mitteleuropas”, ediția a 5-ea, vol. 2, Editura Gustav Fischer, Stuttgart 1983

Legături externe[modificare | modificare sursă]