Cortinarius trivialis

De la Wikipedia, enciclopedia liberă

Cortinarius trivialis
Genul Cortinarius, aici C. trivialis
Clasificare științifică
Domeniu: Eucariote
Regn: Fungi
Diviziune: Basidiomycota
Clasă: Agaricomycetes
Ordin: Agaricales
Familie: Cortinariaceae
Gen: Cortinarius
Subgen: Myxacium
Specie: C. trivialis
Nume binomial
Cortinarius trivialis
J.E.Lange (1938 și 1940) p. 24, tab. 89
Sinonime
  • Cortinarius mucifluus Cooke (1888) sensu Rea (1922)
  • Myxacium collinitum var. repandum Ricken (1915)
  • Cortinarius collinitus var. trivialis (J.E.Lange) A.H.Sm. (1944)
  • Inocybe trivialis (J.E.Lange) M.M.Moser (1953)
  • Myxacium triviale (J.E.Lange) M.M.Moser (1955)
  • Cortinarius trivialis var. rickenii Rob.Henry (1976)
  • Cortinarius trivialis f. repandus (Ricken) Bidaud, Moënne-Locc., Reumaux & Rob.Henry (2000)
Modifică text Consultați documentația formatului

Cortinarius trivialis (Jakob Emanuel Lange, 1938 și 1940) din încrengătura Basidiomycota, în familia Cortinariaceae și de genul Cortinarius,[1][2] este o specie răspândită de ciuperci necomestibile care coabitează, fiind un simbiont micoriza (formează micorize pe rădăcinile arborilor). O denumire populară nu este cunoscută. În România, Basarabia și Bucovina de Nord trăiește în grupuri mari pe sol argilos sau calcaros în pădurile de foioase precum în cele mixte. Intră în simbioză mai ales cu fagi, mesteceni, plopi tremurători, sălcii și stejari. Apare și în câmpie, dar preferat de la deal la munte, din (august) septembrie până în noiembrie.[3][4]

Taxonomie[modificare | modificare sursă]

Jacob E. Lange

În 1888, micologul englez Mordecai Cubitt Cooke a creat numele Cortinarius mucifluus,[5] fiind văzut sinonim al ciupercii aici descrise de compatriotul său Carleton Rea în 1922, dar acceptat doar de Checklist of Basidiomycota of Great Britain and Ireland (2005).[1]

Primul care s-a ocupat confirmat cu această ciupercă a fost micologul german Adalbert Ricken, denumind-o Myxacium collinitum var. repandum.[6] De menționat este că, în anul 2000, micologii francezi André Bidaud, Pierre Moënne-Loccoz, Patrick Reumaux și alții au descris o formă a buretelui pe baza descrierii lui Ricken.[7]

Dar numele binomial hotărât a fost determinat și pictat drept Cortinarius trivialis de micologul danez Jakob Emanuel Lange în volumul 3 al operei sale deosebite Flora Agaricina Danica din 1938,[8] descriind specia încă odată în volumul 5 al acelei opere din anul 1940.[9] Acest taxon reprezintă numele curent valabil. (2021).

Toate celelalte încercări de redenumire precum forma și variațiile sunt acceptate sinonim.

Epitetul specific este derivat din cuvântul latin (latină trivialis=obișnuit),[10] referindu-se poate ori la apariția frecventă, ori la calitatea culinară a ciupercii.

Descriere[modificare | modificare sursă]

J. E. Lange - Cortinarius trivialis
  • Pălăria: destul de cărnoasă și fermă are un diametru între 4 și 9 (11 cm), este la început boltită emisferic cu marginile nestriate și răsucite spre interior pentru timp lung, devine apoi convexă și în sfârșit puțin adâncită, formând nu rar o cocoașă tocită. Cuticula netedă și lucioasă este de obicei unsuros-vâscoasă. Pe vreme ploioasă, stratul de mucilagiu este foarte umflat și picură de pe marginea pălăriei. Coloritul poate fi ocru-gălbui, galben-măsliniu, galben-maroniu sau brun-roșcat, mijlocul este de obicei puțin mai închis.
  • Lamelele: sunt subțiri, destul de aglomerate, slab bombate, bifurcate și intercalate precum aderate la picior, fiind acoperite în tinerețe de o cortină albicioasă, formată din fibre foarte fine și mucoase. Muchiile devin în vârstă slab ondulate. Coloritul inițial de un liliachiu palid devine cu avansarea în vârstă din ce în ce mai brun-ruginiu, datorită culorii sporilor.
  • Piciorul: solid de 4-12 cm lungime și de 1-1,5 (2) cm lățime este cilindric, spre bază nu rar ceva fusiform, rămânând plin pe dinăuntru. Suprafața, de asemenea foarte cleioasă, este de un colorit brun-gălbui până brun, spre vârf albicioasă cu resturi de văl mătăsoase, deschise, mai târziu maronii, și, sub zona inelară prefigurată, ruginie cauzată de spori, este învelită de benzi aspre albicioase până galben-măslinii.
  • Carnea: este compactă, fermă, de un galben palid, spre vârful piciorului adesea slab albăstruie și la bază maronie. Nu se decolorează după tăiere. Mirosul este imperceptibil, iar gustul insipid, nu rar mai mult sau mai puțin amărui.[3][4]
  • Caracteristici microscopice: cu o dimensiune de 13-15,4 x 7-8,2 microni sunt îngust amigdaloizi, fusiformi când sunt priviți de sus, majoritatea cu o depresie hilară clar pronunțată și flageli. Suprafața este plină de negi foarte lați, dar nu înalți, încrustați grosier, suprastând în formă de cocoloașe, proeminenți într-o manieră noduroasă, pulberea lor având un colorit ruginiu. Basidiile clavate, preponderent hialine, uneori pigmentate galben-auriu, poartă 4 sterigme fiecare și măsoară 25-35 x 7-11 microni. Pileocistidele (elemente sterile de pe suprafața pălăriei) în stratul superior de hife (numit ixocutis) de 250 µm grosime sunt duble, puternic gelificate, intacte, destul de paralele, culcate afânat, hialine, cel mult extrem de fin încrustate, în stratul superior parțial pigmentate intracelular brun-gălbui. Cleme sunt prezente. Cheilocistidele (elemente sterile situate pe muchia lamelor) care se găsesc în primul rând la exemplare tinere sunt heteromorfe cu celule marginale neremarcabile. Pleurocistidele (elemente sterile situate în himenul de pe fețele lamelor) lipsesc. Trama lamelară constă din celule preponderent înguste, pigmentate slab gălbui fără încrustații izbitoare.[11][12]
  • Reacții chimice: carnea se decolorează cu hidroxid de potasiu de 40 %. maximal palid maroniu și cuticula ocru-brun până brun-portocaliu.[11]
  • C. trivialis, vălul parțial
    C. trivialis, vălul parțial
  • C. trivialis foarte tineri cu văl
    C. trivialis foarte tineri cu văl
  • C. trivialis mai tineri: lamele și picior
    C. trivialis mai tineri: lamele și picior
  • C. trivialis mai bătrâni lamele și picior
    C. trivialis mai bătrâni lamele și picior

Confuzii[modificare | modificare sursă]

Specia poate fi confundată de exemplu cu Cortinarius allutus, (comestibil, miros de miere, gust blând),[13] Cortinarius armillatus (comestibil, de valoare culinară scăzută),[14] Cortinarius bovinus (necomestibil),[15] Cortinarius delibutus (comestibil), [16] Cortinarius elatior (comestibil),[17] Cortinarius largus (necomestibil, miros mai mult sau mai puțin pământos, gust blând),[18] Cortinarius livido-ochraceus (comestibil),[19] Cortinarius mucifluus (comestibil),[20] Cortinarius mucosus (comestibil),[21] Cortinarius multiformis (comestibil, lamele inițial albicioase, apoi cenușii până la maroniu-roșcate și piciorul inițial albicios, apoi ocru deschis),[22] Cortinarius pholideus (necomestibil),[23] Cortinarius stillatitius (comestibil, miros de miere),[24] Cortinarius subferrugineus (necomestibil),[25] Cortinarius turmalis (necomestibil, miros ceva fistichiu ca de drojdie sau de lapte acru, chiar de picioare fetide, gust blând)[26] sau Cortinarius vibratilis (necomestibil, lamele alb-gălbuie la început, apoi maroniu-roșcate și picior alb, inițial acoperit de un văl lipicios, foarte amar).[27]

Specii asemănătoare în imagini[modificare | modificare sursă]

  • Cortinarius armillatus
    Cortinarius armillatus
  • Cortinarius allutus
    Cortinarius allutus
  • !Cortinarius bovinus!
    !Cortinarius bovinus!
  • Cortinarius delibutus
    Cortinarius delibutus
  • Cortinarius elatior
    Cortinarius elatior
  • !Cortinarius largus!
    !Cortinarius largus!
  • Cortinarius livido-ochraceus
    Cortinarius livido-ochraceus
  • Cortinarius mucifluus
    Cortinarius mucifluus
  • Cortinarius mucosus
    Cortinarius mucosus
  • Cortinarius multiformis
    Cortinarius multiformis
  • Cortinarius stillatitius
    Cortinarius stillatitius
  • !Cortinarius subferrugineus!
    !Cortinarius subferrugineus!
  • !Cortinarus turmalis!
    !Cortinarus turmalis!
  • !Cortinarius vibratilis!
    !Cortinarius vibratilis!
  • !Cortinarius pholideus!
    !Cortinarius pholideus!

Valorificare[modificare | modificare sursă]

Această ciupercă nu este comestibilă din cauza exteriorului mucos și al gustului neplăcut.

Note[modificare | modificare sursă]

  1. ^ a b Index Fungorum
  2. ^ Mycobank
  3. ^ a b Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 1, ed. a 5-a, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1979, p. 208-209, ISBN 3-405-12116-7
  4. ^ a b Hans E. Laux: „Der große Pilzführer, Editura Kosmos, Halberstadt 2001, p. 386-387, ISBN 978-3-440-14530-2
  5. ^ Mordecai Cubitt Cooke: „Illustrations of British Fungi... To serve as an atlas to the Handbook of British Fungi”, vol. 5, Editura Williams & Norgate, Londra 1888, p. 735 (740)
  6. ^ Adalbert Ricken: „Die Blätterpilze (Agaricaceae) Deutschlands und der angrenzenden Länder, besonders Oesterreichs und der Schweiz”, vol. 1, Editura Theodor Oswald Weigel, Leipzig 1910, p. 124, tab. 35, fig. 5
  7. ^ André Bidaud et al.: „Cortinarius trivialis f. repandus” în: „Atlas des Cortinaires”, vol. X, Editura Fédération mycologique Dauphiné-Savoie, Meyzieu 2000, p. 494
  8. ^ Jakob Emanuel Lange: „Flora Agaricina Danica”, vol. 3, Editura Recato AS, Copenhaga 1938, p. 24, tab. 89 C [1]
  9. ^ Jakob Emanuel Lange: „Flora Agaricina Danica”, vol. 5, Editura Recato AS, Copenhaga 1940, p. VI al suplimentului (= p. 111)
  10. ^ Erich Pertsch: „Langenscheidts Großes Schulwörterbuch”, ed. a 13-ea, Editura Langenscheidt, Berlin, München, Viena, Zürich, New York 1999, p. 1216, ISBN 3-468-07202-3
  11. ^ a b Interhias, nr. 36
  12. ^ R. Kärcher, D. Deibt: „Zur Kenntnis des Cortinarius (myx.) trivialis Lge. - Natternstieliger Schleimfuß”, în: „Zeitschrift für Mykologie, vol. 53, nr. 1, 1987, p. 44
  13. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 2, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1980, p. 130-131, ISBN 3-405-12081-0
  14. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 2, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1980, p. 212-213 - 2, ISBN 3-405-12081-0
  15. ^ Bruno Cetto: „I funghi dal vero”, vol. 4, Editura Arte Grafiche Saturnia, Trento 1983, p. 216-217, ISBN 88-85013-25-2
  16. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 2, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1980, p. 182-183, ISBN 3-405-12081-0
  17. ^ Bruno Cetto: „I funghi dal vero”, vol. 4, Editura Arte Grafiche Saturnia, Trento 1983, p. 130-131, ISBN 88-85013-25-2
  18. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 3, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1980, p. 146-147, ISBN 3-405-12124-8
  19. ^ Rose Marie Dähncke: „1200 Pilze in Farbfotos”, Editura AT Verlag, Aarau 2004, p. 789, ISBN 3-8289-1619-8
  20. ^ Bruno Cetto: „I funghi dal vero”, vol. 7, Editura Arte Grafiche Saturnia, Trento 1993, p. 178-179, ISBN 88-85013-57-0 (editat postum)
  21. ^ Bruno Cetto: „I funghi dal vero”, vol. 4, Editura Arte Grafiche Saturnia, Trento 1983, p. 132-133, ISBN 88-85013-25-2
  22. ^ Rose Marie și Sabine Maria Dähncke: „700 Pilze in Farbfotos”, Editura AT Verlag, Aarau - Stuttgart 1979 și 1980, p. 418, ISBN 3-85502-0450
  23. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 3, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1980, p. 170-171, ISBN 3-405-12124-8
  24. ^ Bruno Cetto: “I funghi dal vero”, vol. 6, Editura Arte Grafiche Saturnia, Trento 1989, p. 230-231, ISBN 88-85013-46-5
  25. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 3, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1980, p. 176-177, ISBN 3-405-12124-8
  26. ^ Bruno Cetto: „I funghi dal vero”, vol. 5, Editura Arte Grafiche Saturnia, Trento 1986, p. 215-216, ISBN 88-85013-37-6
  27. ^ Bruno Cetto: „I funghi dal vero”, vol. 4, Editura Arte Grafiche Saturnia, Trento 1983, p. 136-137, ISBN 88-85013-25-2

Bibliografie[modificare | modificare sursă]

  • Bruno Cetto: „I funghi dal vero”, vol. 1-7, Editura Arte Grafiche Saturnia, Trento 1976-1993 (pentru cercetarea în total)
  • Marcel Bon: „Pareys Buch der Pilze”, Editura Kosmos, Halberstadt 2012, ISBN 978-3-440-13447-4
  • Rose Marie Dähncke: „1200 Pilze in Farbfotos”, Editura AT Verlag, Aarau 2004, ISBN 3-8289-1619-8
  • Ewald Gerhard: „Der große BLV Pilzführer“ (cu 1200 de specii descrise și 1000 fotografii), Editura BLV Buchverlag GmbH & Co. KG, ediția a 9-a, München 2018, ISBN 978-3-8354-1839-4
  • Andreas Gminder: „Handbuch für Pilzsammler: 340 Arten Mitteleuropas sicher bestimmen”, ed. a 2-a, Editura Kosmos, Halberstadt 2014, ISBN 978-3440-14364-3
  • German Josef Krieglsteiner (ed.), Andreas Gminder: „Verbreitungsatlas der Großpilze Deutschlands (West)“, Editura Ulmer, Stuttgart 1991, ISBN 3-8001-3536-1
  • J. E. și M. Lange: „BLV Bestimmungsbuch - Pilze”, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna Viena 1977, ISBN 3-405-11568-2
  • Meinhard Michael Moser în Helmut Gams: „Röhrlinge und Blätterpilze - Kleine Kryptogamenflora Mitteleuropas” ediția a 5-ea, vol. 2, Editura Gustav Fischer, Stuttgart 1983
  • Gerhard Stinglwagner, ‎Ilse Haseder, ‎Reinhold Erlbeck: „Das Kosmos Wald- und Forstlexikon: Mit über 17.000 Stichwörtern“, Editura Franckh-Kosmos Verlags-GmbH & Co. KG, Stuttgart 2016, ISBN: 978-3-440-15524-0
  • Reinhard Tröger, ‎Peter Hübsch: „Einheimische Grosspilze: Bestimmungstafeln für Pilzfreunde”. Editura Spektrum Akademischer Verlag, Heidelberg-Berlin 1999, ISBN: 978-34372-0443-2

Legături externe[modificare | modificare sursă]

Adus de la https://ro.wikipedia.org/w/index.php?title=Cortinarius_trivialis&oldid=15464055