Cortinarius alboviolaceus

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Sari la navigare Sari la căutare

Cortinarius alboviolaceus
Cortinarius alboviolaceus a2 (3).JPG
Genul Cortinarius, aici C. alboviolaceus
Clasificare științifică
Domeniu: Eucariote
Regn: Fungi
Diviziune: Basidiomycota
Clasă: Agaricomycetes
Ordin: Agaricales
Familie: Cortinariaceae
Gen: Cortinarius
Specie: C. alboviolaceus
Nume binomial
Cortinarius alboviolaceus
(Pers.) Fr.) Fr. (1838)
Sinonime
  • Agaricus alboviolaceus (Pers.) (1801)
  • Inoloma alboviolaceum (Pers.) Wünsche (1877)
  • Gomphos alboviolaceus (Pers.) O.Kuntze (1891)
  • Cortinarius griseviolaceus Alexander Hanchett SmithA.H.Sm. (1944)
  • Cortinarius radicatoviolaceus Rob. Henry (1981)
  • Cortinarius fuscoviolascens Reumaux (1990)
  • Cortinarius mystagogi Carteret & Reumaux (2002)
  • Cortinarius mixtus Reumaux (2002)
  • Cortinarius mixtus var. foetulentus Carteret, Moënne-Locc. & Reumaux (2002)
  • Cortinarius radicatoviolaceus f. glutinocephalus Carteret & Reumaux (2014)

Cortinarius alboviolaceus (Pers., 1801 ex Elias Magnus Fries, 1838) din încrengătura Basidiomycota în familia Cortinariaceae și de genul Cortinarius,[1][2] este o ciupercă necomestibilă răspândită care coabitează, fiind un simbiont micoriza (formează micorize pe rădăcinile arborilor). Un nume popular nu este cunoscut. Buretele trăiește în România, Basarabia și Bucovina de Nord în grupuri mici pe terenuri umede, chiar și mlăștinoase, preferat pe sol sărac, acru până neutru, în păduri de foioase și mixte, cu predilecție sub fagi și mesteceni, dar s-au găsit și exemplare pe lângă molizi. Apare de la câmpie la munte din (august) septembrie până în noiembrie.[3][4]

Taxonomie[modificare | modificare sursă]

C. H. Persoon

Numele binomial Agaricus alboviolaceus a fost determinat de cunoscutul micolog bur Christian Hendrik Persoon în volumul 1 al operei sale Synopsis methodica Fungorum din 1801 drept Agaricus hemitrichus.[5]

Apoi, în 1838, renumitul savant Elias Magnus Fries a transferat specia la genul Cortinarius sub păstrarea epitetului, de verificat în cartea sa Epicrisis systematis mycologici, seu synopsis hymenomycetum,[6] fiind și numele curent valabil (2021).

Taxon obligatoriu este Inoloma alboviolaceum creat de botanistul german Friedrich Otto Wünsche pe baza descrierii lui Persoon, de verificat în cartea sa Die Pilze. Eine Anleitung zu ihrer Kenntnis din 1877.[7] (1877)

Toate celelalte denumiri precum forma și variația descrisă sunt de asemenea acceptate sinonim.

Epitetul specific este derivat din adjectivele latine (latină albus=alb, fiind palid),[8] și (latină violaceus=violet),[9] datorită aspectului general al ciupercii.

Descriere[modificare | modificare sursă]

Bresadola - Cortinarius alboviolaceus
  • Pălăria: cărnoasă are un diametru între 4 și 8 (10) cm, este la început boltită emisferic cu marginile răsucite înspre interior, dar devine în scurt timp arcuită, ocazional cu o cocoașă obtuză, la bătrânețe uneori cu centrul slab adâncit și ondulată. Cuticula uscată este neted-mătăsoasă, fin încarnată fibros și strălucitoare. Coloritul, inițial violet-argintiu până albicios-violet devine mai târziu gri-brun până ocru-maroniu cu reflexe violacee.
  • Lamelele: sunt subțiri și destul de distanțate, puțin bombate, intercalate și bifurcate precum aderate la picior, fiind învăluite la început de o cortină albicios-violetă asemănător unui păienjeniș, rest al vălului parțial. Coloritul, mai întâi albăstruie până gri-violet, se decolorează apoi mai întâi gri-brun cu muchii albicioase și în sfârșit puternic brun-roșiatic.
  • Piciorul: solid de 6-8 (12) cm lungime și de 1-1,5, tânăr 2,5 cm lățime este inițial destul voluminos și bulbos la bază, dar devine pe măsură ce se alungește în timpul evoluției aproape cilindric și mult mai zvelt, rămânând plin pe dinăuntru. Suprafața de fapt netedă este acoperită de un văl, dând-ei un aspect centuriat, ca încălțat cu cizme sau aproape inelar. Coloritul este alb-violaceu, îngălbenind la bătrânețe. Nu prezintă un inel.
  • Carnea: compactă poate fi puternic violetă la exemplare tinere, dar se decolorează cu avansarea în vârstă repede într-un violet palid. Are un miros și gust nu prea plăcut de cartofi cruzi cu o componentă slabă de ridiche.
  • Caracteristici microscopice: are spori ocru-gălbui, ovoidali, în formă de pară cu un apicol și fin verucoși, granulați pe dinăuntru, măsurând 10-14 x 6-8 microni. Pulberea lor este brună ca tutunul. Basidiile clavate cilindric cu 4 sterigme fiecare măsoară 35-45 x 10-12 microni. Cistidele (elemente sterile situate în stratul himenal sau printre celulele din pielița pălăriei și a piciorului, probabil cu rol de excreție) de aproape aceiași dimensiune, dar mai subțiri, au forma de măciucă cu vârfuri rotunjite. Cleme sunt prezente.[10]
  • Reacții chimice: nu sunt cunoscute.[11]

Confuzii[modificare | modificare sursă]

Specia poate fi confundată de exemplu cu Clitocybe nebularis, (limitat comestibilă, pălărie albicioasă, cenușie sau gri-brună, destul de similară în aparență cu Lepista nuda, lamele albicioase până crem-gălbuie, miros tipic foarte aromatic și ceva de făină, gust plăcut),[12][13] Cortinarius balteatus (tânăr comestibil), [14] Cortinarius caerulescens (necomestibil, miros neplăcut de mucegai, gust blând),[15] Cortinarius camphoratus (necomestibil),[16] Cortinarius collinitus (comestibil),[17] Cortinarius cyanites (necomestibil, în tinerețe cu lamele albastru-violete, la bătrânețe brun-violete, miros dulcișor și gust amar),[18] Cortinarius dionysae (necomestibil, miros extrem făinos, în special după tăiere, gust blând),[19] Cortinarius glaucopus (comestibil),[20] Cortinarius iodes (comestibil, cu cuticulă mucoasă, în tinerețe cu lamele violete, carnea fiind albă, miros și gust neostentativ),[21] Cortinarius infractus (necomestibil, extrem de amar),[22][23] Cortinarius magicus (necomestibil, miros de pâine proaspătă, ceva mucegăit, gust puțin acru),[24] Cortinarius purpurascens (comestibil),[25] Cortinarius salor (comestibil, cu cuticulă mucoasă, în tinerețe cu lamele violete, carnea fiind albicioasă până gri-brună cu nuanțe de albastru, miros și gust neostentativ),[26] Cortinarius sodagnitus (necomestibil, miros neînsemnat, gust acru, mai ales în cuticulă),[27] Cortinarius traganus (destul de otrăvitor),[28] Cortinarius violaceus (comestibil, pălăria, lamelele și carnea albastru-violet, miros de lemn de cedru și gust plăcut),[29] sau cu Lepista nuda (comestibilă)[30] și Lepista personata (comestibilă, pălărie pal gri-maronie, lamele albuie până gri-albăstruie, miros plăcut).[31]

Specii asemănătoare în imagini[modificare | modificare sursă]

Valorificare[modificare | modificare sursă]

Cortinarius alboviolaceus nu este otrăvitor, dar are în special un gust neplăcut de cartofi cruzi cu nuanțe de ridiche și adesea un postgust metalic care ar putea provoca grețuri la persoane sensibile.

Note[modificare | modificare sursă]

  1. ^ Index fungorum
  2. ^ Mycobank
  3. ^ Marcel Bon: „Pareys Buch der Pilze”, Editura Kosmos, Halberstadt 2012, p. 216-217, ISBN 978-3-440-13447-4
  4. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 2, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1980, p. 182-183, ISBN 3-405-12081-0
  5. ^ C. H. Persoon: „Synopsis methodica Fungorum”, vol. 1, Editura Henricus Dieterich, Göttingen 1801, p. 286
  6. ^ Elias Fries: „Epicrisis systematis mycologici, seu synopsis hymenomycetum”, Editura Typographia Academica, Uppsala (1836-1838), p. 280 [1]
  7. ^ Friedrich Otto Wünsche: „Die Pilze. Eine Anleitung zu ihrer Kenntnis”, Editura B. G. Teubner, Leipzig 1877, p. 127 [2]
  8. ^ Erich Pertsch: „Langenscheidts Großes Schulwörterbuch”, ed. a 13-ea, Editura Langenscheidt, Berlin, München, Viena, Zürich, New York 1999, p. 71, ISBN 3-468-07202-3
  9. ^ Erich Pertsch: „Langenscheidts Großes Schulwörterbuch”, ed. a 13-ea, Editura Langenscheidt, Berlin, München, Viena, Zürich, New York 1999, p. 1272, ISBN 3-468-07202-3
  10. ^ Giacomo Bresadola: „Iconographia Mycologica, vol. XIII, Editura Società Botanica Italiana, Milano 1930, p. + tab. 637
  11. ^ Helmut Gams (ed.): Meinhard Michael Moser: „Kleine Kryptogamenflora Mitteleuropas”, ediția a 3-a, vol. II/b 2 „Röhrlinge und Blätterpilze”, Editura Gustav Fischer, Stuttgart 1967, p. 310
  12. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 1, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1976, p. 322-323, ISBN 3-405-11774-7
  13. ^ Bruno Cetto: “I funghi dal vero”, vol. 5, Editura Arte Grafiche Saturnia, Trento 1986, p. 314-315, ISBN 88-85013-37-6
  14. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 2, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1980, p. 136-137, ISBN 3-405-12081-0
  15. ^ Bruno Cetto: „I funghi dal vero”, vol. 4, Editura Arte Grafiche Saturnia, Trento 1983, p. 176-177, ISBN 88-85013-25-2
  16. ^ Bruno Cetto: Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 3, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1980, p. 164-165, ISBN 3-405-12124-8
  17. ^ Ewald Gerhard: „Der große BLV Pilzführer“ (cu 1200 de specii descrise și 1000 fotografii), Editura BLV Buchverlag GmbH & Co. KG, ediția a 9-a, München 2018, p. 274-275, ISBN 978-3-8354-1839-4
  18. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 3, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1980, p. 160-161, ISBN 3-405-12124-8
  19. ^ Bruno Cetto: „I funghi dal vero”, vol. 4, Editura Arte Grafiche Saturnia, Trento 1983, p. 174-175, ISBN 88-85013-25-2
  20. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 2, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1980, p. 168-169, ISBN 3-405-12081-0
  21. ^ A. H. Smith: „Studies in the genus Cortinarius”, vol. 1, Editura Ann Arbor, Michigan 1939, p. 10-11
  22. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 2, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1980, p. 166-167, ISBN 3-405-12081-0
  23. ^ Bruno Cetto: „I funghi dal vero”, vol. 6, Editura Arte Grafiche Saturnia, Trento 1989, p. 210-211, ISBN 88-85013-46-5
  24. ^ Bruno Cetto: „I funghi dal vero”, vol. 6, Editura Arte Grafiche Saturnia, Trento 1989, p. 318-319, ISBN 88-85013-46-5
  25. ^ Rose Marie și Sabine Maria Dähncke: „700 Pilze in Farbfotos”, Editura AT Verlag, Aarau - Stuttgart 1979 și 1980, p. 436, ISBN 3-85502-0450
  26. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 1, ed. a 5-a, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1979, p. 210-211, ISBN 3-405-12116-7
  27. ^ Bruno Cetto: „I funghi dal vero”, vol. 5, Editura Arte Grafiche Saturnia, Trento 1986, p. 160-161, ISBN 88-85013-37-6
  28. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 2, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1980, p. 178-179, ISBN 3-405-12081-0
  29. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 1, ed. a 5-a, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1979, p. 226-227, ISBN 3-405-12116-7
  30. ^ Jean-Louis Lamaison & Jean-Marie Polese: „Der große Pilzatlas“, Editura Tandem Verlag GmbH, Potsdam 2012, p. 80, ISBN 978-3-8427-0483-1
  31. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 2, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1980, p. 322-323, ISBN 3-405-12081-0

Bibliografie[modificare | modificare sursă]

1967-p. 310

  • Bruno Cetto: „I funghi dal vero”, vol. 1-7, Editura Arte Grafiche Saturnia, Trento 1976-1993 (pentru cercetarea în total)
  • Josef Breitenbach, Fred Kränzlin: „Pilze der Schweiz“, vol. 5, partea a 2-a „Blätterpilze“, Editura Mykologia, Lucerna 1995 ISBN 3-85604-050-1
  • Rose Marie Dähncke: „1200 Pilze in Farbfotos”, Editura AT Verlag, Aarau 2004, ISBN 3-8289-1619-8
  • Ewald Gerhard: „Der große BLV Pilzführer“ (cu 1200 de specii descrise și 1000 fotografii), Editura BLV Buchverlag GmbH & Co. KG, ediția a 9-a, München 2018, ISBN 978-3-8354-1839-4
  • German Josef Krieglsteiner (ed.), Andreas Gminder: „Verbreitungsatlas der Großpilze Deutschlands (West)“, Editura Ulmer, Stuttgart 1991, ISBN 3-8001-3536-1
  • Jean-Louis Lamaison & Jean-Marie Polese: „Der große Pilzatlas“, Editura Tandem Verlag GmbH, Potsdam 2012, ISBN 978-3-8427-0483-1
  • Hans E. Laux: „Der große Pilzführer, Editura Kosmos, Halberstadt 2001, ISBN 978-3-440-14530-2
  • Meinhard Michael Moser în Helmut Gams: „Röhrlinge und Blätterpilze - Kleine Kryptogamenflora Mitteleuropas” ediția a 5-ea, vol. 2, Editura Gustav Fischer, Stuttgart 1983

Legături externe[modificare | modificare sursă]