Republica bănățeană

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Salt la: Navigare, căutare
Republica Bănățeană
Banater Republik
Банатска република
Bánáti Köztársaság
State nerecunoscute

Flag of Austria-Hungary (1869-1918).svg

1918 Flag of Romania.svg
 
Flag of the Kingdom of Yugoslavia.svg
Localizarea {{{nume_genitiv}}}
Republica bănățeană
Capitală Timișoara
Formă de guvernare Republică
președinte
 - 1918 Otto Roth
Istorie
 - Fondare 1918
 - Republica 1918

Republica bănățeană (germană Banater Republik, sârbă Banatska republika, Банатска република, maghiară Bánáti köztársaság) a fost un stat proclamat la Timișoara pe 31 octombrie, 1918, odată cu destrămarea Imperiului Austro-Ungar. Republica era o tentativă de a menține integritatea Banatului multi-etnic, în fața pretențiilor teritoriale ale națiunilor interesate. Durata sa de viață a fost foarte scurtă, Republica încetând să mai existe pe 15 noiembrie 1918, odată cu intrarea forțelor armate sârbe în Banat.

Istoric[modificare | modificare sursă]

... ci României. Cu toate acestea, Serbia a ocupat întregul Banat, revendicându-l. La vremea respectivă sârbii reprezentau 17,97% din populaţia regiunii, fiind al treilea grup etnic, după români şi germani.

Sfârșitul primului război mondial a văzut populația Timișoarei într-o stare extrem de tensionată. La 31 octombrie 1918, are loc o mare demonstrație de stradă la Timișoara. În aceeași zi, în sala cazarmei militare, are loc o întrunire a celor mai importante personalități politice și militare locale și se înființează un Consiliu Național al Banatului, cu reprezentanți ale celor mai importante etnii din Banat: români, sârbi, germani și unguri.

Cu o zi înainte, dr. Otto Roth, membru în conducerea Partidului Social Democrat din Ungaria și locotenentul colonel Albert Bartha, șeful Statului Major al Comandamentului Militar Timișoara, au participat, în Budapesta la întrunirea liderilor politici maghiari. Întorși la Timișoara, au convorbiri, în seara de 30 octombrie, cu fruntașii maghiari locali și decid ca la adunarea populară din ziua următoare, care încheia demonstrația de stradă, să proclame Republica Autonomă Bănățeană, în cadrul Ungariei și să înființeze Sfatul Poporului din Banat, subordonat guvernului din Budapesta. Lider avea să fie dr. Otto Roth, iar comandant al armatei Albert Bartha. La adunarea din 31 octombrie, dr. Otto Roth proclamă Republica Bănățeană și declară că va rămâne atașat noului guvern maghiar. Manevra însă nu era deloc agreeată de români care o vedeau ca pe o încercare de a împiedica unirea Banatului cu Regatul României. Fruntașii românilor părăsesc consfătuirea și, într-o întrunire separată, alcătuiesc Consiliul Militar Național Român, având ca președinte pe dr. Aurel Cosma. Acesta răspundea deciziilor lui Otto Roth astfel: "Noi, românii, nu putem primi propunerea domnului Otto Roth. Aspirațiile neamului nostru ne îndeamnă să urmăm altă cale. Vom constitui Consiliul nostru național."

Tot în ziua de 31 octombrie s-a constituit Sfatul Național Militar al Șvabilor din Banat, având ca lider pe locotenentul colonel Albert Fuchs. În seara de 31 octombrie, mii de români din Timișoara și satele învecinate participă la o impresionantă adunare națională în Piața Libertății. Aprobă cu ovații cuvintele rostite de dr. Aurel Cosma: „De astăzi înainte s-au rupt pentru totdeauna lanțurile robiei națiunii române." Consiliul Militar Național Român se impune încă din primele zile cu o importantă forță politică, iar prin Comitetul Executiv a susținut interesele locuitorilor români și va acționa cu hotărâre pentru Unirea Banatului cu România. Va avea o contribuție majoră la impulsionarea procesului de instaurare a conducerii politico-administrative în localitățile bănățene. Într-un comunicat adresat populației arată că s-a atașat Consiliului Național Român Central de la Arad și va recunoaște numai dispozițiile acestuia. Era o declarație fermă prin care respingea ideea autonomiei Banatului sub forma Republicii Bănățene și totodată o exprimare limpede a voinței de Unire cu România.

La mijlocul lunii noiembrie situația din Timișoara se complică și mai mult. În baza unei Convenții Militare semnate la Belgrad, armata maghiară trebuia retrasă la nord de râul Mureș. Teritoriul evacuat trebuia ocupat de forțele aliate. Pe acest temei, unitățile militare sârbe intră în Banat și la 14 noiembrie 1918 ocupă Timișoara. Comandamentul sârb preia administrația militară, dizolvă Gărzile naționale, iar mai târziu preia și administrația civilă.

În 1919 Banatul a fost împărțit între România și Regatul Serbiei, Croaților și Slovenilor (numit mai târziu Iugoslavia). Mai târziu, o ultimă încercare de independență vine din partea germanilor din Banat, care în data de 16 aprilie 1920 trimit o petiție la Conferința de Pace de la Paris, cerând reinstituirea republicii, care ar fi inclus nu doar Banatul dar și regiunea vecină Bačka. Noua republică urma, după planurile germanilor, să fie împărțită în cantoane care să fie administrate de grupurile etnice majoritare din fiecare canton. Conferința de Pace de la Paris a refuzat însă această propunere.

Populația[modificare | modificare sursă]

Populația Republicii Bănățene era de 1.582.133, dintre care 592.049 români (37,42%), 387.545 germani (24,50%), 284.329 sârbi (17,97%), 242.152 unguri (15,31%), precum și comunități de slovaci, croați (carașoveni) și ruși. Componența religioasă era după cum urmează: 855.852 ortodocși (54,10%), 591.447 romano-catolici (37,38%), precum și grupuri mai puțin numeroase de calviniști, luterani, greco-catolici, evrei etc.

Vezi și[modificare | modificare sursă]

Surse[modificare | modificare sursă]

  • Drago Njegovan, Prisajedinjenje Vojvodine Srbiji, Novi Sad, 2004.
  • Milojko Brusin, Naša razgraničenja sa susedima 1919-1920, Novi Sad, 1998.
  • I. Munteanu, R. Munteanu, Timișoara. Monografie, Editura Mirton, 2002.
  • V. Dudaș, Aurel Cosma, Edit. Mirton, 1998.
  • Unirea Română, Timișoara, II, 1932, nr. 385, din 26 septembrie, p. 4.
  • Românul, Arad, VII, 1918, nr. 18, din 17/30 noiembrie, p. 4.
  • Primăria Timișoarei, Timișoara în primul război mondial [1]
  • William Marin: Kurze Geschichte der banater Deutschen: mit besonderer Berücksichtigung ihrer Beziehungen zur rumänischen Bevölkerung und ihrer Einstellung zur Vereinigung von 1918. Editura Facla. 1980. 245 p.
  • William Marin: Unirea din 1918 și poziția șvabilor bănățeni. Facla 1978. p. 171.
  • Reinhard Leber: Politische Kultur und Systemtransformation in Rumänien: Lokalstudie zu der Stadt Temeswar, Band 280 von Europäische Hochschulschriften. Editura P. Lang. 1996. ISBN=3631485689, 9783631485682. p. 310.
  • András Mihályhegyi: Die ungarische Räterepublik im Spannungsfeld zwischen Weltrevolution und nationalen Egoismen 1974.
  • Georg Wildmann: Donauschwäbische Geschichte. Vol. III 1918–1944. Editura Donauschwäbische Kulturstiftung. München 2010. ISBN=978-3-926276-73-5. p. 807

Legături externe[modificare | modificare sursă]