Philip Glass

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Salt la: Navigare, căutare
Philip Glass
Philip Glass 018.jpg
Philip Glass în 1993
Informații generale
Nume naștere Philip Glass
Data și locul nașterii 31 ianuarie 1937 (1937-01-31) (77 de ani)
Baltimore, Maryland, SUA
Gen muzical Minimalism
Classică
Clasică Contemporană
Ambient
Ocupație Compozitor
Instrument(e) Pian
Ani de activitate 1956–prezent
Case de discuri Virgin
CBS Records
Nonesuch/Elektra
Sony Classical/SME Records
Orange Mountain Music
Colaborare cu Diesel M
Mike & Rich
Slag Boom Van Loon
Smooth Helmet
Website Pagină oficială

Philip Glass (n. 31 ianuarie 1937) este un compozitor american. Este adesea considerat cel mai influent compozitor al sfîrșitului de secol 20.[1][2][3] Muzica sa e de asemenea adesea descrisă controversat ca minimalistă, împreună cu lucrările altor „minimaliști de seamă” La Monte Young, Terry Riley și Steve Reich.[4]

Scurtă biografie[modificare | modificare sursă]

Mai tîrziu el s-a distanțat însăși de etichetarea sa ca "minimalist", descriindu-se în schimb ca un compositor de "muzică cu structuri repetitive."[5] Deși primele sale compoziții muzicale mature împart mult cu ceea ce se numește în mod normal "minimalist", el a evoluat stilistic.[6][7] În prezent, el se descrie ca fiind un "clasic", subliniind că este instruit în armonie și Contrapunct și a studiat compozitori ca Franz Schubert, Johann Sebastian Bach și Wolfgang Amadeus Mozart cu Nadia Boulanger.[8] Glass este un compozitor prolific: el a scris lucrări pentru grupul muzical pe care l-a fondat, Philip Glass Ensemble (în cadrul căruia interpretează la clape), precum și opere muzicale, opere de teatru și zece simfonii, unsprezece concerte, lucrări solo, muzică de cameră, inclusiv cvartet de coarde și sonate instrumentale, și Coloane sonore. Trei dintre coloanele sale sonore au fost nominalizate pentru Premiul Oscar.

Printre prietenii lui Glass se numără mulți artiști și colaboratori de-ai săi, inclusiv artiști vizuali (Richard Serra, Chuck Close), scriitori (Doris Lessing, David Henry Hwang, Allen Ginsberg), regizori de teatru și film (incluzînd Errol Morris, Robert Wilson, JoAnne Akalaitis, Godfrey Reggio, Paul Schrader, Martin Scorsese, Christopher Hampton, Bernard Rose, și mulți alții), coreografi (Lucinda Childs, Jerome Robbins, Twyla Tharp), musizicieni și compozitori (Ravi Shankar, David Byrne, dirijorul Dennis Russell Davies, Foday Musa Suso, Laurie Anderson, Linda Ronstadt, Paul Simon, Joan LaBarbara, Arthur Russell, David Bowie, Brian Eno, Roberto Carnevale, Patti Smith, Aphex Twin, Lisa Bielawa, Andrew Shapiro, John Moran, Bryce Dessner și Nico Muhly). Printre colaboratorii recenți a lui Glass sunt colegii New Yorkezi Woody Allen, Stephen Colbert,[9] și poetul și compozitorul Leonard Cohen. Potrivit unui interviu, Franz Schubert este compozitorul preferat a lui Glass, cu care el împărtășește ziua de naștere.[10]

Filme despre Philip Glass[modificare | modificare sursă]

  • 1976–Music With Roots in the Aether: Opera for Television. Tape 2: Philip Glass. Produs și Regizat de Robert Ashley.
  • 1983–Philip Glass. From Four American Composers. Regizat de Peter Greenaway.
  • 1985–A Composer's Notes: Philip Glass and the Making of an Opera. Regizat de Michael Blackwood.
  • 1986–Einstein on the Beach: The Changing Image of Opera. Regizat de Mark Obenhaus.
  • 2005–Looking Glass. Regizat de Éric Darmon.
  • 2007–glass: a portrait of Philip in twelve parts. Regizat de Scott Hicks.

Premii și nominalizări[modificare | modificare sursă]

Premii Golden Globe[modificare | modificare sursă]

Cea mai bună coloană sonoră

  • Cîștigat: Kundun (1998)
  • Cîștigat: The Truman Show (1999)
  • Nominalizat: The Hours (2002)

Premii BAFTA[modificare | modificare sursă]

Anthony Asquith Award for Film Music

  • Cîștigat: The Hours (2002)


Premii Oscar[modificare | modificare sursă]

Cea mai bună coloană sonoră

Altele[modificare | modificare sursă]

  • 2010 NEA Opera Honors Award[11]
  • 18th International Palm Springs Film Festival Award
  • Praemium Imperiale (2012)

Note[modificare | modificare sursă]

  1. ^ Naxos Classical Music Spotlight podcast: Philip Glass Heroes Symphony
  2. ^ The Most Influential People in Classical and Dance”, New York Magazine, 8 mai 2006, http://nymag.com/news/features/influentials/16903/, accesat la 10 noiembrie 2008 
  3. ^ O'Mahony, John (24 noiembrie 2001), „The Guardian Profile: Philip Glass”, The Guardian (London), http://www.guardian.co.uk/Archive/Article/0,4273,4306156,00.html, accesat la 10 noiembrie 2008 
  4. ^ Richardson, John (1999), Singing Archaelogy. Philip Glass's Akhnaten, University Press of New England, p.21
  5. ^ Biography”, PhilipGlass.com, http://www.philipglass.com/bio.php, accesat la 10 noiembrie 2008 
  6. ^ Smith, Ethan, „Is Glass Half Empty?”, New York Magazine, http://nymag.com/nymetro/arts/music/pop/reviews/485/, accesat la 10 noiembrie 2008 
  7. ^ Smith, Steve (23 septembrie 2007), „If Grant Had Been Singing at Appomattox”, The New York Times, http://www.nytimes.com/2007/09/23/arts/music/23smit.html 
  8. ^ McKoen, Belinda (28 iunie 2008), „The Sound of Glass”, Irish Times, http://www.irishtimes.com/newspaper/weekend/2008/0628/1214567621837.html, accesat la 10 noiembrie 2008 
  9. ^ Episode 6006 (1/12/2010)”, NoFactZone.net, 13 ianuarie 2010, http://www.nofactzone.net/2010/01/13/episode-6006-1122010/, accesat la 24 mai 2010 
  10. ^ Skipworth, Mark (31 ianuarie 2011). „Philip Glass shows no signs of easing up”. The Daily Telegraph (London). http://www.telegraph.co.uk/culture/hay-festival/8291801/Philip-Glass-shows-no-signs-of-easing-up.html. 
  11. ^ NEA Chairman Rocco Landesman Announces Recipients of the 2010 NEA Opera Honors”. 24 iunie 2010. http://www.arts.gov/honors/opera/media/2010-opera-honorees.html. 

Lectură suplimentară[modificare | modificare sursă]

  • William Duckworth (1995, 1999). Talking Music: Conversations With John Cage, Philip Glass, Laurie Anderson, and Five Generations of American Experimental Composers. New York, New York: Da Capo Press.
  • Philip Glass, Robert T. Jones (ed.) (1987, 1995). Music by Philip Glass. New York, New York: DaCapo Press.
  • Richard Kostelanetz (ed.) (1997). Writings on Glass. Essays, Interviews, Criticism. Berkeley, Los Angeles, London: University of California Press.
  • Robert Maycock (2002). Glass: A Biography of Philip Glass. Sanctuary Publishing.
  • Potter, Keith (2000). Four Musical Minimalists: La Monte Young, Terry Riley, Steve Reich, Philip Glass. Music in the Twentieth Century series. Cambridge, UK; New York, New York: Cambridge University Press.
  • John Richardson (1999). Singing Archaeology: Philip Glass's "Akhnaten". Wesleyan University Press.
  • K. Robert Schwarz (1996). Minimalists. 20th-Century Composers Series. London: Phaidon Press.
  • Bartman, William and Kesten, Joanne (editors). The Portraits Speak: Chuck Close in Conversation with 27 of his subjects, New York: A.R.T. Press, 1997
  • Knowlson, James (2004). Damned to Fame: The Life of Samuel Beckett, New York: Grove Press.

Legături externe[modificare | modificare sursă]

Commons
Wikimedia Commons conține materiale multimedia legate de Philip Glass