Jules Renard

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Salt la: Navigare, căutare

Pierre-Jules Renard

Jules Renard.jpg
Pseudonim Jules Renard
Naștere 22 februarie 1864
Châlons-du-Maine
Deces 22 mai 1910
Paris, la vârsta de 46 de ani
Ocupație romancier, povestitor, poet, dramaturg
Naționalitate Flag of France.svg francez
Activitatea literară
Activ ca scriitor 1892-1910
Mișcare/curent literar Naturalism
Specie literară poezie, teatru, roman, povestire
Operă de debut Les Roses (Trandafirii)
Note
Decorații:Legiunea de Onoare; Membru al Academiei Goncourt

Jules Renard (n. 1864, Châlons-du-Maine – d. 1910, Paris) a fost un novelist și dramaturg francez. A urmat cursurile de retorică și filozofie ale Liceului Charlemagne din Paris. După bacalaureat, a rămas la Paris unde a început să colaboreze la diverse reviste și să frecventeze cafenelele din Cartierul Latin, locul de întâlnire al boemei literare pariziene. Tot aici a întâlnit-o pe actrița Danielle Davyle, care i-a inspirat personajul Blanche din Le Plaisir de rompre.

În 1889, împreună cu câțiva prieteni, a fondat revista literară Mercure de France, în care a publicat povestiri care au apărut în 1890 sub titlul Sourires pincés. În această perioadă a început să se implice din ce în ce mai mult în viața artistică a capitalei și să frecventeze spectacolele în compania câtorva prieteni, printre care Maurice Barrès, André Gide sau Marcel Schwob. În casa lui Alphonse Daudet i-a cunoscut pe Auguste Rodin și Edmond de Goncourt. I s-a propus să facă parte din comitetul de lectură al Théâtre d’Art.

Din 1890 a publicat în cele mai prestigioase ziare pariziene: Le Figaro, Gil Blas sau L’Echo de Paris, iar în 1894 i-a apărut romanul autobiografic Poil de Carotte, excelent primit de critici, a cărei versiune teatrală a obținut un succes fenomenal în 1990.

Grație lui Edmond Rostand, a întâlnit-o în 1895 pe Sarah Bernhardt. În 1900 a fost ales consilier municipal al comunei Chaumont și a fost decorat cu Legiunea de Onoare, apoi din 1904 până în 1910 a fost primarul orașului Chitry-les-Mines. În 1907 a fost ales membru al Academiei Goncourt.

Cele mai cunoscute scrieri ale sale sunt Poil de Carotte (1894), Les Histoires Naturelles (1896), Le Plaisir de rompre (1898) și Huit jours à la campagne (1906). Jurnalul său intim, o capodoperă de introspecție, ironie și umor, îi domină opera.

Scrieri[modificare | modificare sursă]

  • Les Roses (versuri), 1883
  • Crime de village, 1888
  • L’Écornifleur, 1892
  • Poil de Carotte (Morcoveață), 1894
  • Le Vigneron dans sa vigne,1895
  • Histoires naturelles (Istorii naturale), 1896, unele transpuse pe muzică de Maurice Ravel
  • Le Plaisir de rompre, 1897
  • Huit jours à la campagne, 1906
  • Les Buccoliques, 1898 – 1908
  • Les Cloportes, (volum apărut postum, în 1919)
  • Journal (Jurnal) (volum apărut postum, în 1925)
  • Correspondance (volum apărut postum, 1925 – 1927)

Scrieri traduse în limba română[modificare | modificare sursă]

Anecdotă[modificare | modificare sursă]

În Jurnal, 1900: "Un exemplar din "Morcoveață" circulă la Chitry, adnotat cam în felul următor: Exemplar aflat din întâmplare la un librar. Este o carte în care el (adică Jules Renard) o bârfește pe maică-sa pentru a se răzbuna împotriva ei"[2].

Note[modificare | modificare sursă]

  1. ^ Selectia "Formula AS", Adriana Bittel, Formula AS - anul 2007, numărul 792, accesat la 21 ianuarie 2014
  2. ^ Modest Morariu, Prefață la: Jules Renard, Morcoveață, Editura Ion Creangă, București, 1970, p. 9.

Surse bibliografice[modificare | modificare sursă]

  • Clouard Henri, Histoire de la littérature française, Paris, Albin Michel, s.d. (1962), vol. I
  • Jules Renard, Œuvres choisies, Éditions en langues étrangères, Moscou, 1958.
  • Jules Renard, Morcoveață, Editura Ion Creangă, București, 1970.
  • Mic dicționar. Scriitori francezi, Editura științifică și enciclopedică, București, 1978.

Legături externe[modificare | modificare sursă]

Commons
Wikimedia Commons conține materiale multimedia legate de Jules Renard
Wikicitat
La Wikicitat găsiți citate legate de Jules Renard.