Paparudă
De la Wikipedia, enciclopedia liberă
 |
Un editor a propus unirea acestei pagini cu o alta. S-a sugerat ca paginile „Paparuda” şi „Paparudă” să fie unite într-una singură. |
Paparuda (Păpăluga) este o veche divinitate locală din mitologia românească, probabil preromână, a ploii fertilizante, invocată de grupuri de femei pe timp de secetă[1] şi redusă cu timpul la o schemă de ritual.
Cuprins |
[modifică] Ritualul conservat de folclor
Într-o variantă caracteristică a folclorului, în care este conservat mitul Paparudei, invocaţia magică e adresată direct Paparudei ca unei zeiţe: "Paparudă, rudă/ vino de te udă/ ca să cadă ploile/ cu găleţile,/ paparudele/ să dea porumburile/ cât gardurile"[2]
Ritualul, având o dată tradiţională fixă (marţi în a treia săptămână post-pascală, dar şi ori de câte ori e secetă prelungită, în iunie şi iulie), este magic, aparţinând tipologiei cultelor agrare şi cu totul deosebit de vrăjile practicate de cărămidari şi solomonari pentru legarea sau dezlegarea ploii: în timp de secetă, tinere fete execută Jocul Paparudelor, ca figurante ale unui dans rudimentar, în fuste simbolice de frunzare; concomitent, femeile din sat le stropesc cu găleţi de apă. Uneori e o singură Paparudă - o figurantă sub zece ani:
„În vremea verii, când semănăturile sunt primejduite de secetă, oamenii de la ţară îmbracă o copilă mai mică de 10 ani cu o camaşă făcută din frunze de copaci şi buruieni. Toate celelalte copile o urmează şi se duc jucând şi cântând prin împrejurimi; iar oriunde sosesc, babele au obiceiul de le toarnă apa rece în cap. Cântecul pe care-l cântă este alcătuit cam aşa: Papalugo, suie-te la cer, deschide-i porţile, trimite de acolo ploaia aici, ca să crească bine secara, graul, meiul şi altele!" [3]”[modifică] Etimologie
Pe lângă forma românească, Paparudă, şi cea aromână, Pirpiruna, este înregistrată forma bulgară Perperuda (obicei bulgar în timp de secetă)[4] şi, totodată, se găsesc consemnate, dialectal, formele sârbo-croate Perperuna, Perepuna, Peperuna şi slavonul prporuše.[5]
Cu privire la etimologia formelor bulgare şi sârbo-croate, Gieysztor înclină să explice cuvântul ca derivat din teonimul (nomen dei) Perun, în opinia sa, peperudele fiind "cu siguranţă" (zapewne) "tovarăşele lui Perun".[6] Ovsec, pe de altă parte, avanseaza ipoteza că ar putea fi explicate prin latinul papilio, italianul parpaglione, "fluture cap-de-mort".[7] Georgieva,[8] deşi nu respinge ferm explicaţia prin teonimul Perun, admite că forma bulgară ar putea fi un relict preslav, tracic, dintr-o rădăcină per-. Sorin Paliga întăreşte ipoteza relictului tracic, considerând că "acesta pare a fi drumul unei explicaţii plauzibile"[9] şi comparând formele menţionate anterior cu numele personal trac Paparion, considerat înrudit (prin reduplicare) cu teonimul trac Papas, teonim amintit şi de Decev drept "epitet al lui Zeus şi al lui Attis (divinitate tracă)" [10]. Astfel, sensul străvechi al cuvântului nu poate fi reconstituit. Cu toate acestea, Paliga este de părere că atestarea unui antroponim tracic înrudit cu un epitet din sfera mitologicului arată că formele Peperuda, Paparuda (cu unele variante dialectale) trebuie explicate, mai degraba, ca relict tracic, nu ca derivat din nomen dei Perun. Pe lânga atestarea formei trace Paparion, un alt argument în favoarea ipotezei originii tracice este şi raspândirea formelor doar la slavii de sud şi în română, respectiv în areale cu o importantă influenţă tracă ori traco-dacă.[11]
[modifică] Sensul mistic al ritualului
Nuditatea Paparudei e menită sa evoce puritatea genuină a naturii însufleţite, gata de a fi fecundată (Glia de către Cer, prin mijlocirea spermei cereşti - ploaia).[12] Mircea Eliade explică nuditatea paparudelor recurgând la omologarea actului agricol cu cel sexual, omologare bine-cunoscută în istoria religiilor:
„Seminţele sunt îngropate în pământ - pământul este închipuit ca o mare matrice, în care rodesc tot felul de germeni. Pămîntul devine, aşadar, el însuşi femeie. Gestul semănătorului capătă semnificaţii oculte; este un gest generator, şi plugul (la început, un simplu par ascuţit) devine emblemă falică. Dar pământul rămâne neroditor fără ploaie; femeia telurică trebuie fecundată prin furtuna cerească. Iar ploaia -amănuntul acesta a fost observat din cele dintâi timpuri- este în strânsă legătură cu Luna şi ritmurile lunare. Ritmuri care stăpânesc nenumărate niveluri cosmice: mările şi ploile, creşterea vegetalelor, femeia. Luna "unifică", "totalizează" niveluri cosmice aparent deosebite: apele, ploile, viaţa vegetală, femeia etc. Este de la sine înţeles deci că într-o societate agricolă, în care soarta omului stă atât de strâns legată de ploaie, femeia are în puterea ei secretele vieţii şi ale morţii. Participând singură la magia Lunii, ea singură poate conjura ploaia, căci virtuţile acvatice numai ea le înţelege. De aceea, în toate ritualurile agricole de aducere a ploii iau parte exclusiv femeile (paparudele etc.). În faţa secetei care ameninţă, nuditatea rituală a femeii are o valoare magică: paprudele goale atrag pe marele bărbat sideral.[13]”
[modifică] Note
- ^ Ion Ghinoiu, 1995. Le Calendrier populaire. Mort et rennaissance annuelle des divinites. Ethnologie française 25, 3. pag 470
- ^ G. Dem. Teodorescu, Poesii populare române, 1885
- ^ Dimitrie Cantemir, Descriptio Moldave
- ^ Georgieva, Ivanicka, Balgarska narodna mitologija, Sofia: Izdatelstvo nauka i izkustvo, 1993, pag. 232-233
- ^ Ovsec, Damjan J, Slovanska mitologija in verovanje, Ljubljana: Domus, 1991, paginile 170 şi 291
- ^ Gieysztor, loc citat anterior
- ^ Ovsec, loc citat anterior
- ^ loc. citat anterior
- ^ Sorin Paliga, Influenţe romane şi preromane în limbile slave de sud, Ediţia a II-a electronică, Bucureşti 2003, pag. 50 .pdf
- ^ D. Decev, Die thrakischen Sprachreste, Viena: R.M. Rohrer, 1957: 355–356
- ^ Sorin Paliga, ibidem
- ^ Victor Kernbach, Dicţionar de mitologie generală, Editura Albatros, Bucureşti, 1983
- ^ Mircea Eliade, Mitul Reintegrării, Editura Humanitas, Bucureşti, 2003, pag. 17-18
|
||||||||||||||||
