Spiriduș
Spiridușii (probabil din lat. spiritus – „spirit, suflu, duh de viață”) sunt duhuri binevoitoare domestice prezente în mituri și superstiții ale românilor.
Cuprins |
Paralele cu alte mitologii [modificare]
Prin caracterul său, spiridușul poate fi comparat cu spiritul protector genius din mitologia romană, cu piticii Elf și Kobold din mitologia popoarelor nordice, cu demonul familial lutin de la francezi, cu omulețul Brownie din poveștile scoțiene și cu duhul Domovoi din mitologia slavă.
Trăsături [modificare]
Tocmai pentru distincția realizată anterior, fiind amintite nume ale unor spirite similare din alte culturi, spiridușul trebuie delimitat ca o prezență specifică mitologiei românești. Astfel, spiridușul este clocit de un om și poate avea un posesor diferit de acela dacă este vândut unei alte persoane. El se naște dintr-un ou părăsit care a fost clocit la subsoară un timp determinat; în funcție de proveniența oului, spiridușul are adeseori aspectul unui pui de găină sau a unui șarpe miniatural. Spiridușul se păstrează într-o sticlă și poate fi îndepărtat doar dacă este legat într-o basma la îndemâna eventualilor hoți. Un spiriduș trebuie să primească mereu de lucru; cu pricepere, cel care l-a clocit sau proprietarul poate să obțină bani sau obiecte cu ajutorul său. O plată în bani sau un dar înmânat de spiriduș unei persoane străine se întoarce întotdeauna la posesorul spiridușului.
Spiridușul nefast [modificare]
Deși prezența spiridușului este benefică în cele mai multe cazuri, există situații izolate unde el poate lucra împotriva posesorului său. Tudor Pamfile notează: „un drăcușor în carne și oase sau întruchiparea acestuia într-o vietate văzută sau nevăzută care, la casa unde șade, aduce toate nenorocirile de pe lume, atâta timp cât trăiește omul”. Spiridușul casei, cel care poate duce la îndeplinire munci casnice, acționează după bunul plac în momentul în care nu îi este dată o ocupație, aducând adeseori stricăciuni gospodăriei.
Bibliografie [modificare]
- Kernbach, Victor (1983). Dicționar de mitologie generală, Editura Albatros, București, pag. 652
|
|||||||||||||||||||
