Iele

De la Wikipedia, enciclopedia liberă

Ielele sunt făpturi feminine supranaturale din mitologia românească, foarte răspândite în superstiţii, cărora nu li se poate stabili însă un profil precis, din cauza inconsecvenţei folclorului; totuşi, forma mitologică preferată este a unor fecioare zănatice, cu mare forţă de seducţie şi cu puteri magice, cumulând atributele Nimfelor, Naiadelor, Dryadelor, întrucâtva şi a Sirenelor. Se sugerează ca ar fi posibil ca in trecut sa fi fost preotesele unei zeităţi dacice.

Cuprins 1 Locul şi chipul revelărilor 2 Natura lor 3 Nume. Etimologie 4 Note 5 Vezi şi

[modifică] Locul şi chipul revelărilor

Ielele se crede că apar mai ales noaptea la lumina lunii, în hore, în locuri retrase (poieni, silvestre, iazuri, maluri de râuri, răscruci, vetre părăsite sau chiar în văzduh), dansând goale, mai rar cu veştmânt de zale, sau înfăşurate în văluri transparente şi cu clopoţei la picioare; fostul lor ring de dans rămâne ars ca de foc. Uneori doar cu trup aparent, alteori sunt doar năluci imateriale, cu aspect iluzoriu de femei vesele.

Numărul în care Ielele îşi fac apariţia e sau nelimitat, sau redus la 7, uneori chiar 3, în ultimul caz (Oltenia) legenda considerându-le pe fiicele lui Alexandru Macedon şi numindu-le: Catarina, Zalina şi Marina.

Locuiesc în cete, în aer, pe stânci singuratice sau în munţi, prin păduri sau anumiţi copaci ca paltinul şi nucul (preferaţi şi pentru horele lor), rareori la răspântii.

[modifică] Natura lor

De obicei, nu sunt socotite genii rele: se răzbună doar când sunt stârnite, ofensate, sau văzute în timpul dansului, iar atunci pedepsesc pe culpabil pocindu-l, după ce l-au adormit cu cântecul şi cu vîrtejul horei jucate în jurul acestuia de 3 ori. În această ipostază, au similitudini cu fecioarele Erinyes din mitologia greacă. Unele descântece le portretizează aşa:

Adesea "Ielele beau apă de prin fântâni şi oricine va bea după dânsele, îl pocesc".^[2]

După caracteristicile globale mai frecvente, Ielele sunt nemuritoare, frumoase, acorporale, voluptoase şi seducătoare, excelente dansatoare şi cântăreţe corale; îşi poartă despletit părul lung şi se îmbracă în veşminte vaporoase de mătase ori in, de obicei translucide sau chiar străvezii; invizibile ziua, pot fi văzute noaptea, cu mari riscuri pentru observator; deşi adesea cu aripi, pot zbura şi prin levitaţie, cu viteze teribile (într-o noapte, nouă mări şi nouă ţări), dar alteori călătoresc în trăsură cu cai de foc.

Nu se poate stabili totuşi o tipologie fermă, ea fiind variabilă de la o zonă folclorică la alta; astfel, Dimitrie Cantemir le numea cu unul dintre epitete, Frumoasele, simplificându-le funcţia mitologică la domeniul erotic şi considerându-le deci nişte "Nimfe ale aerului, îndrăgostite cel mai des de tinerii frumoşi"^[3]

[modifică] Nume. Etimologie

Mitul Ielelor este de origine incertă. Etimologiile speculate de mulţi folclorişti sunt oarecum fanteziste, întrucât Iele nu este un nume, ci pronumele personal, la persoana a treia, plural, feminin ele (sinonim în alte regiuni cu Dânsele); numele lor, real tainic şi inaccesibil, este înlocuit cu simboluri atributive clasificate, de obicei, în 2 categorii:

• epitete imparţiale: Iele, Dânsele, Drăgaice, Vâlve (Vâlva Băii, Vâlva Pădurii etc), Irodiţe, Rusalii, Nagode, Vântoase;
• epitete flatante sau propiţiatoare: Domniţe, Măiestre, Frumoase, Împărătesele Văzduhului, Fetele Codrului câmpului), Şoimane, Muşate, Miluite, Albe.

Evitând cunoaşterea numelui categorial, de tagmă, al Ielelor, folclorul înregistrează totuşi unele nume individuale: Ana, Bugiana, Dumernica, Foiofia, Lacargia, Lemnica, Liodiana, Magdalina, Ogrişteana, Păscuţa, Roşia, Rudeana, Ruja, Ruxanda, Simioana, Sandălina, Tiranda, Todosia, Trandafira.^[4]

[modifică] Note

1. ^ colecţie Vasile Alecsandri
2. ^ tradiţie din Prahova, citată de Bogdan Petriceicu Haşdeu în Magnum Etymologicum Romaniae
3. ^ Dimitrie Cantemir, Descriptio Moldaviae III, 1
4. ^ Victor Kernbach Dicţionar de mitologie generală, Editura Albatros

[modifică] Vezi şi

• Sânziana
• Drăgaica