Sânziene

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Salt la: Navigare, căutare

Sânzienele sunt, în mitologia românească, zâne bune din clasa ielelor dar care atunci când nu le este respecată sărbatoarea devin surate cu Rusaliile care sunt zâne rele.Uneori Sânzienele sunt sinonime cu Drăgaicele, manifestându-se, potrivit superstiției, în ziua sf. Ioan Botezătorul.

Manifestări[modificare | modificare sursă]

Pe lângă manifestările tipice făpturilor supranaturale din clasa ielelor, Sânzienele au și manifestări oculare: flori de sceieți, tunse de puf, sunt atârnate peste noapte de streașină și, după cât crește puful dimineața, se stabilește norocul celor care înfăptuiesc datina.[1]

Natură și etimologie[modificare | modificare sursă]

Sânzienele sunt o pluralitate anonimă, dar există și o zână bună: Iana Sânziana. După Mircea Eliade, Sânzienele provin dintr-un cult roman, raportat la zeița Diana - Sanctae Dianae:

Pârvan[2] presupune că Diana daco-romană (Diana sancta, potentissima) era aceeași divinitate cu Artemis-Bendis a tracilor (Herodot, IV, 33). Această echivalență, oricît de probabilă ar fi ea, nu este încă demonstrată[3], dar nu este nici o îndoială că sub numele roman al Dianei s-ar ascunde, sincretizată sau nu, o zeiță aborigenă. Or cultul acestei zeițe a supraviețuit după romanizarea Daciei și numele de Diana se găsește în vocabula românească zâna. Diana Sancta din Sarmizegetusa[4] a devenit Sânziana (<San(cta) Diana), figură centrală a folclorului românesc.[5]. Continuitatea religioasă și lingvistică a fost asigurată mai ales datorită faptului că procesul de transformare a avut loc intr-un mediu popular, adică rural (campestru și silvestru).[6]

Vezi și[modificare | modificare sursă]

Note[modificare | modificare sursă]

  1. ^ Victor Kernbach, Dicționar de mitologie generală, Editura Albatros, București, 1983, p. 647
  2. ^ cf. Getica, p. 163
  3. ^ Vezi E. Lozovan, "Dacia Sacra", p. 230
  4. ^ Lozovan, "Dacia Sacra", pag. 230 și H. Daicoviciu, Diana de la Sarmizegetusa, Ulpia Traiana
  5. ^ Dianiatici, "stăpâniți de Diana", dădu în românește zănateci, "nebuni, rătăciți". Pârvan, Contribuții epigrafice la istoria creștinismului daco-roman, (București, 1911), p. 120; E. Lozovan, "Dacia Sacra", p. 231
  6. ^ Mircea Eliade, De la Zalmoxis la Ghenghis Han, Bucureșsti, 1980, pp. 79-80

Legături externe[modificare | modificare sursă]