Margareta I (daneză Margrete Valdemarsdatter, norvegiană Margrete Valdemarsdotter, suedeză Margareta Valdemarsdotter) (1353 – 28 octombrie 1412) a fost regină a Danemarcei, Norvegiei și Suediei și fondator al Uniunii de la Kalmar care a unit țările scandinave timp de peste un secol.
În Danemarca este cunoscută ca "Margareta I", pentru a o distinge de actuala regina, Margareta a II-a. Danemarca nu avea o tradiție în a permite femeilor să domnească așă că, atunci când fiul ei a murit, ea a fost numită Margareta, fiică a regelui Valdemar al Danemarcei, prin grația lui Dumnezeu și moștenitoare de drept a Danemarcei. A deținut titlul de regină a Danemarcei numai o scurtă perioadă în 1375.
În Norvegia era cunoscută drept regină (regină consort, apoi regina-mamă) și regentă. În Suedia era regina-mamă și domnitor plenipotențiar. Când s-a căsătorit cu Haakon în 1363, el a fost co-rege al Suediei.
Margareta s-a născut la Castelul Vordingborg ca fiică a regelui Valdemar al IV-lea al Danemarcei și a soției acestuia, Helvig de Sønderjylland. La vârsta de zece ani, ea s-a căsătorit cu regele Haakon al VI-lea al Norvegiei, care era fiul mai mic și singurul care a atins vârsta adultă al regelui Magnus al VII-lea al Norvegiei/Magnus al II-lea al Suediei.
Prima ei acțiune după decesul tatălui ei în 1375 a fost să determine alegerea fiului ei minor Olaf ca rege al Danemarcei în ciuda pretențiilor soțului surorii ei mai mari, Ducele Henric de Mecklenburg și a fiului lor. Ea a insistat ca el să fie proclamat moștenitorul de drept al Suediei, printre alte titluri. Olaf era prea mic ca să domnească însă Margareta s-a dovedit un conducător competent și perspicace în anii care au urmat.
În 1380, după decesul tatălui său, Olaf i-a succedat tatălui său ca rege al Norvegiei. Tânărul Olaf a murit totuși brusc la vârsta de 17 ani. Anul următor, Margareta, care a condus ambele regate în numele său, a fost aleasă regentă a Norvegiei și Danemarcei.