Valdemar al IV-lea al Danemarcei

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Salt la: Navigare, căutare
Valdemar al IV-lea al Danemarcei
Waldemar4DenmarkCrop.JPG
Rege al Danemarcei
Domnie 24 iunie 1340 – 24 octombrie 1375
Predecesor Christopher al II-lea al Danemarcei
Succesor Olaf al II-lea al Danemarcei
Căsătorit(ă) cu Helvig de Schleswig
Urmași
Christopher, Duce de Lolland
Ingeborg, Ducesă de Mecklenburg
Margareta I a Danemarcei
Casa regală Casa de Estridsen
Tată Christopher al II-lea al Danemarcei
Mamă Euphemia de Pomerania
Naștere 1320
Deces 24 octombrie 1375 (54-55 de ani)
Castelul Gurre
Înmormântare Castelul Vordingborg

Valdemar al IV-lea (1320 - 24 octombrie 1375) a fost regele Danemarcei din 1340 până în 1375.

El a fost fiul cel tânăr al lui Christopher al II-lea al Danemarcei și și-a petrecut mare parte din copilărie și tinerețe în exil, la curtea lui Ludovic al IV-lea, Împărat Roman în Bavaria după înfrângerile tatălui și moartea sa, și a morții și întemnițării celor doi frați ai săi mai mari, Eric și Otto. El a acționat ca un pretendent și a așteptat revenirea sa.

După asasinarea Contelui Gerhard al III-lea de către Ebbesen și frații săi, Valdemar a fost proclamat rege al Danemarcei la Adunarea Viborg de ziua St. Hans, pe 24 iunie 1340, adunare condusă de Niels Ebbesen. Prin căsătoria lui cu Helvig, fiica lui Eric II-lea, Duce de Schleswig și cu ce îi rămăsese de la tatăl său, el a controlat aproximativ un sfert din teritoriul Iutlandei de nord.

El a fost obligat să semneze așa cum făcuse și tatăl său, probabil pentru că Danemarca fusese fără rege pentru o perioadă și numeni nu se aștepta ca regele de 24 de ani să fie o problemă mai mare pentru nobili decât fusese tatăl său. Însă Valdemar a fost un om inteligent și hotărât și și-a dat seama că singura modalitatea de a conduce Danemarca era de a obține controlul asupra teritoriului său.

Ebbesen a încercat să elibereze Iutlanda centrală de la Holstein, asediând Castelul Sønderborg la 2 noiembrie 1340, dar Ebbesen și frații săi au fost uciși.

Ipoteca Denamarcei[modificare | modificare sursă]

Sub Christopher al II-lea, Danemarca era în faliment și a fost ipotecată pe bucăți. Valdemar a căutat să ramburseze datoria și să revendice terenurile țării sale. Prima ocazie a venit împreună cu banii soției sale, Helvig, cu care se căsătorise. Ipoteca din restul Iutlandei de nord a fost plătită de către impozitele colectate de la țăranii din Kongeå. El a fost capabil să obțină nordul Friesland înapoi în 1344, pe care l-a impozitat imediat pentru a achita datoria din sudul Iutlandei, în valoare de 7.000 de mărci de argint.

Valdemar și-a îndreptat apoi atenția în Zeelanda. Episcopul de Roskilde, care a deținut castelul de la Copenhaga și orașul, i-a oferit lui Valdemar o bază sigură din care să adune impozitele din comerțul din Sound. El a fost primul rege danez care a condus Copenhaga, o posesie a episcopului de Roskilde. Valdemar a fost capabil să captureze sau să cumpere alte castele și cetăți până când avea să-i forțeze pe Holsteini să plece. Când a rămas fără bani, el a luat Castelele Kalundborg și Søborg prin forță.

Decesul[modificare | modificare sursă]

Deși se lupta cu statele Hansa, el a încercat să-i reprimeze pe nobilii rebeli care încercau să beneficieze de drepturile cu care l-au forțat pe tatăl lui Valdemar să cedeze și a luptat cu suedezii și norvegienii. A fost pregătit să preia controlul treptat în Iutlanda de sud însă a căzut bolnav.

Valdemar a apelat la ajutorul Papei George al XI-lea care a fost de acord să excomunice danezii răzvrătiți. Dar înainte ca toate acestea să fie făcute, Valdemar a murit la Castelul Gurre în nordul Zeelandei, pe 24 otombrie 1375. Valdemar a fost îngropat la Abatia Sorø in 1375.

Căsătoria și copii[modificare | modificare sursă]

Valdemar s-a căsătorit cu Hedwig de Schleswig în 1340 și au avut următorii copii:

  • Christopher, Duce de Lolland (1344–1363)
  • Margareta (1345 - 1350)
  • Ingeborg (1347 - 1370)
  • Caterina, a murit tânără
  • Valdemar, a murit tânăr
  • Margareta I a Danemarcei (1353–1412)

Referințe[modificare | modificare sursă]

  • Janus Møller Jensen. Denmark and the Crusades. 2007 p.41
  • Danmarks Historie II www.perbenny.dk