Koala

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Salt la: Navigare, căutare
Koala
Koala climbing tree.jpg
Stare de conservare
Status iucn3.1 LC ro.svg
Risc scăzut (lc) (IUCN 3.1)[1]
Clasificare științifică
Regn: Animalia
Încrengătură: Chordata
Clasă: Mammalia
Infraclasă: Marsupialia
Ordin: Diprotodontia
Subordin: Vombatiformes
Familie: Phascolarctidae
Gen: Phascolarctos
Specie: P. cinereus
Nume binomial
Phascolarctos cinereus
(Goldfuss, 1817)
Koala Range.jpg
Răspândirea koalei (roșu – nativ, mov – introdus)
Sinonime[2][3]
  • Lipurus cinereus Goldfuss, 1817
  • Marodactylus cinereus Goldfuss, 1820
  • Phascolarctos fuscus Desmarest, 1820
  • Phascolarctos flindersii Lesson, 1827
  • Phascolarctos koala J.E. Gray, 1827
  • Koala subiens Burnett, 1830

Koala sau coala (Phascolarctos cinereus) numit și ursul cu pungă sau eronat ursul koala este un mamifer marsupial erbivor arboricol endemic din Australia. Este singurul reprezentant existent al familiei Phascolarctidae și este înrudit cu vombatul actual. [3] Koala se găsește în zonele de coastă ale regiunilor continentale din estul și sudul Australiei: Queensland, Noua Galie de Sud, Victoria și Australia de Sud. Este ușor de recunoscut după corpul său robust, lipsit de coadă, urechile rotunjite și pufoase și nasul mare în formă de lingură. Koala are o lungime a corpului de 60-85 cm și o greutatea de 4-15 kg. Culoarea blănii variază de la cenușiu-argintie la brun-ciocolatie. Koala din populațiile nordice sunt de obicei mai mici și mai deschise la culoare decât cele din sud. Este posibil că aceste populații să fie subspecii distincte, dar acest lucru este discutabil.

Koala trăiesc de obicei în pădurile de eucalipt, iar frunzele acestor copaci reprezintă o mare parte din dieta lor. Pentru că această hrană are conținut scăzut de nutrienți și calorii, ei sunt animale sedentare și dorm 20 de ore pe zi. Nu sunt sociali, și singurele relații sunt între mamă și pui. Masculii adulți comunică cu pufnituri sonore care intimidează rivalii și atrag femelele. Masculii își marchează prezența cu niște glande mirositoare pe piept. Fiind marsupiali, dau naștere unor pui subdezvoltați, care se târăsc în marsupiul mamei, unde stau între șase și zece luni. Puii de Koala sunt numiți pe engleză „joey”, și sunt înțărcați la vârsta de un an. Koala nu au mulți prădători și paraziți, dar sunt amenințați de numeroși agenți patogeni, cum ar fi bacteriile din familia Chlamydiaceae și retrovirusul Koala. Pe lângă asta, mai sunt amenințați și de incendiile de pădure și de secetă.

Au apărut în legendele și picturile rupestre ale aborigenilor de mii de ani. Prima întâlnire cunoscută dintre un european și un Koala a avut loc în 1798, și o imagine a animalului a fost publicată în 1810 de către naturalistul George Perry. Botanistul Robert Brown a scris în 1814 prima descriere științifică detaliată a animalului, deși a rămas nepublicată pentru 180 de ani. Artistul popular John Gould a ilustrat și a descris Koala, introducând specia publicului englez. Mai multe detalii despre biologia koalei au fost descoperite în secolul 19 de către diferiți zoologi britanici. Datorită aparenței distinctive, este considerat un simbol al Australiei. Koala este listat la „risc scăzut” de către Uniunea Internațională pentru Conservarea Naturii. Guvernul Australian listează populațiile din Queensland și New South Wales ca „vulnerabil”. Koala a fost vânat intens în secolul 20 pentru blană, și omorârea lor la scară mare în Queensland a produs o nemulțumire publică care a inițiat o mișcare pentru a proteja specia. S-au fondat sanctuare și indivizi ai căror habitat a fost distrus au fost mutați în zone mai bune. Acum, cea mai mare amenințare la adresa lor este distrugerea habitatului, provocată de agricultură și urbanizare.

Etimologie[modificare | modificare sursă]

Cuvântul koala provine de la cuvântul dharug gula. Deși vocala „u” a fost scrisă original în ortografia engleză ca „oo” (în pronunțări ca și coola sau koolah), a fost schimbată în „oa”, probabil din greșeală. Se spune greșit că acest cuvânt înseamnă „care nu bea”.[4] Din cauza asemănării koalei cu un urs, era des numit, eronat, urs koala, în particular de către primii locuitori ai continentului.[5] Alte nume, ca ursul maimuță, ursul nativ, și ursul de copac au mai fost folosite.[4] Numele indigene includ cullawine, koolawong, colah, karbor, colo, coolbun, boorabee, burroor, bangaroo, pucawan, banjorah, și burrenbong; majoritatea din acestea însemnând „fără băutură”.[6] Numele generic, Phascolarctos, e derivat din cuvintele grecești phaskolos „sac” și arktos „urs”. Numele specific, cinereus, înseamnă „cenușiu” în latină.[7]

Taxonomie și evoluție[modificare | modificare sursă]





Peramelidae



Dasyuridae



Dromiciops



Diprotodontia

posumii

Petauroidea



Phalangeroidea





H. moschatus




Potoroinae



Macropodinae





Vombatiformes

P. cinereus




T. carnifex




Ngapakaldia




Diprotodontidae

D. optatum




Z. trilobus



N. lavarackorum





M. williamsi




I. illumidens



Vombatidae











Filogenia grupului Diprodontia cu tot cu un grup exterior[8]

Koalei i s-a dat numele de gen „Phascolarctos” în 1816 de către zoologul francez Henri Marie Ducrotay de Blainville,[9] care nu a vrut să-i dea numele specific (a doua parte a numelui) până la cercetări ulterioare. În 1819, zoologul german Georg August Goldfuss i-a dat numele binomial Lipurus cinereus. Pentru că Phascolarctos a fost publicat primul, și conform regulilor, are prioritate ca numele oficial al genului.[10] Naturalistul francez Anselme Gaëtan Desmarest a propus numele Phascolartos fuscus în 1820, sugerând că versiunea maro era o specie diferită de cea gri. Alte nume sugerate de zoologi europeni sunt Marodactylus cinereus (Goldfuss, 1820), P. flindersii René Primevère Lesson, 1827) și P. koala (John Edward Gray, 1827).[2]

Koala este clasificată laolaltă cu vombatul (familia Vombatidae) și câteva familii dispărute (incluzând tapirii marsupiali, leii marsupiali și vombații giganți) în subordinul Vombatiformes în ordinul Diprotodontia.[11] Vombatiformes este un grup pereche unei clade care include macropodele (cangurii și Wallaby) and posumii.[12] Strămoșii vombatiformelor trăiau, cel mai probabil, în copaci.[8] Linia Koala a fost, probabil, prima care s-a despărțit, acum 40 de milioane de ani, în timpul Eocenului.[13]

Koala actuală este singurul reprezentant existent al familiei Phascolarctidae, care cuprindea odată câteva genuri și specii. În timpul Oligocenului și Miocenului, Koala trăiau în păduri tropicale și aveau diete mai largi.[14] Unele specii, ca Nimiokoala greystanesi (acum dispărut) și unele specii din genul Perikoala erau cam de aceeași mărime ca și Koala modernă, în timp ce altele, ca unele specii din genul Litokoala, erau mai mari cu o jumătate sau chiar două treimi.[15] La fel ca specia de acum, Koala preistorice aveau stucturi auditive bine-dezvoltate, ceea ce sugerează că metoda de comunicare prin pufnete la distanță mare a fost folosită încă de atunci.[14] În timpul Miocenului, Australia a început să se usuce, ducând la dispariția pădurilor tropicale și răspândirea pădurilor rare de eucalipt. Genul Phascolarctos s-a desprins din genul Litokoala în Miocenul târziu[14][16] și și-a făcut adaptări speciale care i-au permis să treacă pe o dietă compusă exclusiv din eucalipt: deplasarea palatului în sus; molari și premolari mai mari; o fosă pterigoidă mai mică;[14] și o bară mai mare între molari și incisivi.[17]

În timpul Pliocenului și Pleistocenului, când Australia a suferit schimbări în climat și vegetație, speciile de Koala au crescut.[15] Phascolarctos cinereus may have emerged as a dwarf form of the giant koala (P. stirtoni). Reducerea în mărime a unor mamifere mari era un fenomen comun la scară mondială în timpul Pleistocenului târziu. În general, se crede că unele mamifere australiene mai mici, cum sunt wallabii, au rezultat din acest proces. Un studiu din 2008 a pus această ipoteză sub semnul întrebării, notând că P. cinereus și P. stirtoni erau simpatrice în timpul Pleistocenului mijlociu și târziu, și poate chiar din Pliocen.[18] Cele mai vechi fosile de Koala datează din Pleistocenul mijlociu.[19]

Genetică și specii[modificare | modificare sursă]

În general, trei subspecii diferite au fost recunoscute: Koala din Queensland (P. cinereus adustus Thomas 1923), Koala din New South Wales(P. c. cinereus Goldfuss 1817) și Koala victoriană(P. c. victor, Troughton 1835). Aceste subspecii diferă prin culoarea și grosimea blănii, mărimea corpului și forma craniului. Koala din Queensland este cea mai mică, cu blană scurtă și argintie și un craniu mai scurt. Koala victoriană este cea mai mică, cu blană deasă și maro și cu un craniu mai lat.[20][21] Granițele dintre teritoriile acestor subspecii se bazează pe granițele dintre statele Australiei, și statutul lor ca subspecii este disputat. Un studiu genetic din 1999 sugerează că subspeciile reprezintă populații diferite cu flux de gene limitat între ele, și că aceste trei subspecii reprezintă un singur grup evoluționar.[21] Alte studii au arătat că au un nivel ridicat de împerechere între rude și puțină variație genetică.[22][23] O diversitate genetică așa de scăzută ar fi putut fi o caracteristică a populațiilor de Koala din Pleistocenul târziu.[24] S-a arătat că râurile și drumurile limitează fluxul genetic și contribuie la diferențele genetice ale populațiilor din sud-estul Queenslandului.[25] În Aprilie 2013, oamenii de știință de la Muzeul Australian și Universitatea de Tehnologie din Queensland au anunțat că au secvențat complet genomul koalei.[26]

Descriere[modificare | modificare sursă]

Koala care se scarpină și se îngrijește

Koala e un animal îndesat, cu un cap mare și coadă neexistentă sau vestigială. [27][28] Lungimea corpului său e de 60-85 cm și are o greutate de 4-15 kg,[28] fiind unul din cele mai mari marsupiale arboricole.[29] Koala din Victoria sunt de două ori mai grei decât cei din Queensland.[20] Specia e dimorfistă sexual, masculii fiind cu 50% mai mari decât femelele. Masculii se mai deosebesc de femele prin nasurile lor mai curbate[29] și prin prezența unor glande pe piept, care se observă ca pete lipsite de păr.[30] Ca la majoritatea marsupialelor, masculul koala are penisul bifurcat, iar femela are două vagine laterale și două utere separate.[27] Prepuțul masculului conține bacterii naturale care joacă un rol important în fecundare.[31] Deschizătura marsupiului e strânsă de un sfincter, pentru a preveni căderea puilor afară.[32]

Părul koalei e mai gros și mai lung pe spate, și mai scurt pe burtă. Urechile au blană groasă pe ambele părți; interior și exterior.[29] Blana neagră variază de la gri deschis la maro ciocolatiu.[27] Blana de pe burtă e albicioasă; pe crupă e albă cu picățele, și mai neagră pe spate.[28] Koala are cea mai bună blană izolatoare pe spate al oricărui marsupial și e foarte eficientă împotriva vântului și ploii, pe când blana de pe purtă poate reflecta radiațiile solare.[33] Ghearele curbate și ascuțite ale koala sunt bine adaptate pentru cățăratul în copaci. Lăbuțele membrelor anterioare au două degete opozabile (primul și al doilea, care sunt opozabile celorlalte trei) care le permit să se prindă de ramurile mici. Pe lăbuțele membrelor posterioare, al doilea și al treilea deget sunt unite, o condiție tipică pentru membrii Diprotodontia, iar ghearele atașate (care sunt încă separate) sunt folosite pentru îngrijire.[34] Ca și la oameni și alte primate, koala au papile dermale pe lăbuțe.[35] Animalul are un schelet robust și un trunci scurt și muscular cu membre superioare lungi, proporționate care ajută la cățărare și prindrea de ramuri. Alt lucru care ajută koala la cățărare sunt mușchii coapsei care se prind de tibie mai jos decât la alte animale.[36] Koala are o perniță cartilaginoasă la sfârșitul coloanei vertebrale care îl poate face să se simtă mai confortabil când se așează pe ramurile unui copac.[32]

Scheletul unei koala montat pe un suport

Koala are unul din cele mai mici creiere în raport cu greutatea corporală al oricărui mamifer,[37] fiind cu 60% mai mic decât al oricărui diprotodont tipic. Suprafața creierului e destul de netedă, tipic pentru un animal „primitiv”.[38] Ocupă 61% din cavitatea cranială[37] și e presat de suprafața interioară de către lichidul cerebrospinal. Rolul acestei cantități relativi mari de lichid nu e cunoscută, deși o posibilitate a fi rolul de absorbire al șocurilor, protejând creierul dacă animalul cade dintr-un copac.[38] Dimensiunea mică a creierului koalei poate fi o adaptare la restricțiile de energie impuse de dieta sa, care e insuficientă pentru susținerea unui creier mai mare.[37] Din cauza creierului său mic, koala are o abilitate limitată de a avea un comportament complex sau nefamiliar. Spre exemplu, când este adus în fața unor frunze așezate pe jos în fața sa, animalul nu se poate adapta schimbării rutinei sale de hrănire și nu le va mânca.[39] Simțul olfactiv al koalei e normal, fiind cunoscut faptul că miroase uleiurile rămurelelor individuale pentru a le evalua comestibilitatea.[37] Nasul său e destul de mare și e acoperit de piele tare.Aude bine din cauza urechilor sale rotunde[32], urechea sa medie fiind bine dezvoltată.[14] Văzul koalei nu e bine dezvoltat,[32] iar ochii săi relativ mici sunt neobișnuiți în cadrul marsupialelor cu pupile verticale.[29] Koala se folosesc de un organ ciudat pentru a produce un sunet jos. Față de corzile vocale ale mamiferelor, care se pliază în laringe, aceste organe se află în palatul moale și sunt numite corzile vocale ale palatului moale.[40]

Dinții koalei, de la stânga la dreapta: molari, premolari (negru), diastemă, canini, incisivi

Koala are mai multe adaptări pentru dieta sa pe bază de eucalipt, care are o valoare nutritivă mică, o toxicitate ridicată și e bogată în fibre.[41] Dentiția animalului constă în incisivi și dinții jugali (un singur premolar și 4 premolari pe fiecare arcadă dentară), care sunt separați de un spațiu gol mare - diastemă (o trăsătură caracteristică mamiferelor erbivore). Incisivii sunt folosiți pentru apucarea frunzelor, care sunt pasate premolarilor pentru a fi rupte de pețiol înainte de a fi date molarilor cu margini înalte pentru a fi mărunțite în bucăți mici.[42] Koala pot, de asemenea, să păstreze hrana în sacii bucali înainte de a fi gata de mestecat.[43] Molarii parțial tociți ai exemplarelor de vârstă mijlocie sunt optimi pentru ruperea frunzelor în bucățele mici, ceea ce înseamnă o digestie și o absorbție a nutrienților în intestine mai eficientă,[44] care digeră frunzele de eucalipt pentru a furniza majoritatea energiei animalului.[42] Koala regurgitează uneori mâncarea în gură pentru a fi mestecată a doua oară.[45]

Spre deosebire de canguri și de posumii mâncători de eucalipt, koala fermentează hrana în epigastru, iar retenția lor digestivă poate dura până la 100 de ore în sălbăticie, și până la 200 de ore în captivitate.[42] Acest fap e datorat dimensiunii foarte mari a cecului lor - 200 cm în lungime și 10 cm în diametru - cea mai mare proporționalitate a oricărui animal.[46] Koala pot selecta de bucăți de hrană să rețină pentru o fermentare mai lungă și care să o lase să treacă. Bucățile mai mari trec, de obicei, mai repede, deoarece durează mai mult să fie digerate.[42] Deși epigastrul e proporțional mai mare la koala decât la alte erbivore, doar 10% din energia animalului e obținută prin fermentație. Precum koala obțin o cantitate mică de energie din dieta lor, rata lor metabolică e de două ori mai mică decât cea a unui mamifer normal,[41] deși acest lucru poate varia între anotimpuri și sexe.[42] Koala conservă apa prin trecerea fecalelor relativ uscate prin fibre nedigerate, și prin păstrarea apei în cecum.[44]

Ecologie și temperament[modificare | modificare sursă]

Koala ce merge pe pământ

Raza geografică a koalei acoperă aproximativ 1.000.000 km2 și 30 de ecoregiuni.[47] Se extinde prin Australia de est și sud-est, cuprinzând nord-estul, centrul și sud-estul Queensland, estul New South Wales, Victoria și sud-estul Australiel de Sud. Koala a fost introdus aproape de Adelaide și în mai multe insule, incluzând Insula Cangurilor și Insula Franceză.[1] Populația din Insula Magnetică reprezintă limita nordică a răspândirii sale.[47] Fosilele arată că răspândirea koalei s-a întins până în sud-vestul Australiei de Vest în timpul Pleistocenului târziu. Cel mai probabil au devenit extincți în aceste regiuni din cauza schimbărilor de mediu și a vânătorii de către aborigenii australieni.[48]

În Queensland, koala sunt puțini și răspândiți inegal, excepție făcând sud-estul, unde se află în numere mari. În New South Wales, sunt abundenți doar în Pilliga, pe când în Victoria sunt comuni aproape peste tot. În Australia de Sud, koala au fost extirpați până în 1920 și apoi reintroduși.[1] Habitatul koalei variază de la păduri rare până la foarte rare, iar climatul de la tropical la rece.[29] În climatele semi-aride, preferă habitatele riverane, unde pârâiașele și pâriele aproapiate furnizează adăpost în timpul secetelor și perioadelor extrem de calde.[49]

Hrănire și activitate[modificare | modificare sursă]

Mâncând

Koala sunt erbivori, și chiar dacă majoritatea dietei lor constă în frunze de eucalipt, pot fi găsiți în alți copaci, cum ar fi Acacia, Allocasuarina, Callitris, Leptospermum și Melaleuca.[50] Deși există peste 600 de specii de eucalipt, koala preferă doar în jur de 30.[51] Ei tind să aleagă speciile care au o cantitate mare de proteine și proporții mici de fibre și lignină.[44] Cea mai favorită specie e Eucalyptus microcorys, E. tereticornis, și E. camaldusenis, care, în medie, constituie 20% din dieta lor.[52] În ciuda reptuației lor de „fițoși”, koala sunt mai generaliști decât alte specii de marsupiale, cum ar fi Petauroides volans. Deoarece frunzele de eucalipt conțin multă apă, koala nu trebuie să bea des;[50] zilnic el bea de la 71 la 91 mililitri de apă pe kilogram. Deși femelele își pot satisface nevoia de apă doar mâncând frunzele, masculii mai mari au nevoie de mai multă apă găsită pe pământ sau în scorburile copacilor.[44] Când se hrănesc, koala se țin de ramură cu labele din spate și cu una din față, pe când cealaltă apucă frunzele. Koala mai mici se pot apropia mai mult de vârful unei ramuri, dar cei mai mari stau pe lângă trunchi.[53] Koala mănâncă până la 400 gr de frunze pe zi, în 4-6 sesiuni.[54] În ciuda adaptărilor lor la un mod de viață cu puțină energie, au puțin rezerve de grăsimi și trebuie să se hrănească des.[55]

Deoarece obțin așa de puțină energie din dieta lor, koala trebuie să limiteze uzul acesteia și să doarmă 20 de ore pe zi;[56] doar 4 minute zilnic sunt petrecute în mișcare.[57] Sunt mai activi noaptea și își petrec majoritatea orelor în care nu dorm hrănindu-se. De obicei, mănâncă și dorm în același copac, probabil pentru o zi întreagă.[58] În zilele foarte calde koala poate coborî în cea mai rece parte a copacului, care e mai răcoroasă decât aerul înconjurător. Koala va îmbrățișa copacul pentru a pierde căldură fără a gâfâi.[59] În zilele calde, koala se poate odihni cu spatele pe o ramură sau întinzându-se pe burtă sau pe spate, cu membrele în aer.[56] În timpul perioadelor reci și umede, se ghemuiește într-o minge pentru a conserva energie.[58] În zilele cu vânt, koala va găsi o ramură mai joasă și groasă pe care să stea. Deși petrece majoritatea timpului în copac, animalul va coborî pe pământ și va merge la alt copac, pe toate cele 4 membre.[56] Koala se îngrijește, de obicei, cu lăbuțele din spate, dar uneori și le folosește pe cele din față sau gura.[60]

Activități sociale[modificare | modificare sursă]

Koala sunt animale asociale și petrec doar 15 minute zilnic pentru activități sociale. În Victoria, domeniile vitale sunt mici și se intercalează mult, pe când în centrul Queensland-ului sunt mai mari și se intercalează mai puțin.[61] Societatea koala pare să consiste în „rezidenți” și „nomazi”, primii fiind femelele adulte și masculii mai bătrâni. Masculii rezidenți sunt teritoriali și îi domină pe ceilalți prin dimensiunea corporală mai mare.[62] Masculii alpha tind să stea în teritoriile apropiate de femele, pe când masculii mai tineri se subordonează până când cresc și ating dimensiunea maximă.[63] Masculii adulți se mai aventurează ocazional în afara domeniilor vitale a lor; când o fac, cei dominanți își rețin statutul.[61] Când un mascul urcă într-un copac, îl marchează frecându-și glanda de pe piept de trunci sau de o ramură; ei au mai fost observați urinând pe trunchi. Acest comportament de lăsare a amprentelor odore probabil e un mod de comunicare, koala mirosind baza trunchiului înainte de a urca pe el.[64] Lăsarea mirosurilor e comună în timpul întâlnirilor agresive.[65] Secrețiile glandei de pe piept sunt amestecuri chimice complexe - cam 40 de compuși au fost identificați - care variază în compoziție și comcentrație în funcție de anotimpuri și de vârsta exemplarului.[66]

Masculii adulți comunică prin strigăte zgomotoase - sunete de frecvență joasă care constau în inhalații ca sforăituri și exalații rezonante ce sună ca un mârâit.[67] S-a hipotetizat că aceste sunete sunt generate de către organe vocale unice găsite la koala.[40] Din cauza frecvenței lor joase, aceste stigăte pot călători departe prin aer și vegetație.[68] Koala pot striga oricând în timpul anului, mai ales în timpul sezonului de împerechere, când acesta servește la atragerea femelelor și, probabil, intimidarea altor masculi.[69] De asemenea, mai strigă când vor să-și arate prezența vecinilor lor atunci când urcă într-un nou copac.[68] Aceste sunete semnalează dimensiunea corporală a masculului, și, de asemenea, o și exagerează;[70] femelele sunt mai atrase de strigătele care vin de la masculi mai mari.[71] Și femelele koala strigă, dar mai ușor, în plus, ele mârâie, geamă și țipă. Aceste chemări sunt produse când sunt în pericol și când vor să se apere.[67] Puii de koala strigă când sunt în pericol. Cu cât cresc, strigătul devine un „squawk” care e produs și când sunt în pericol, și când sunt agresivi. Când alt individ se cațără peste el, koala scoate un mormăit ușor, cu gura închisă. Koala au multe expresii faciale. Când se mârâie, mormăie sau strigă, animalul își răsucește buza superioară și își îndreaptă urechea în față. În timpul strigătelor, buzele se retrag și urechile sunt aduse înapoi. Femelele își expun buzele și își ridică urechile când sunt agitate.[72]

Comportamentul agonistic constă în hărțuieli între indivizii ce se cațără unul pe altul sau se întâlnesc. Ocazional, acesta include și mușcatul. Masculii mai puternici se pot lua la bătaie, fugări și mușca unul pe altul.[73] În situații extreme, un mascul poate încerca să îndepărteze un rival mai mic dintr-un copac. Pentru aceasta, agresorul, mai mare, trebuie să urce în copac și să încerce să încolțească victima, care va încerca să fugă pe lângă el sau să se ducă spre vârful unei crengi. Agresorul atacă, apucând ținta de umeri și mușcând-o în continuu. Odată ce individul mai slab pleacă, învingătorul strigă și marchează copacul.[74] Femelele însărcinate sau care alăptează sunt particular agresive și vor ataca indivizii care se apropie prea mult.[73] Totuși, în general, koala tind să evite comportamentul agresiv, care consumă multă energie.[63]

Reproducere și dezvoltare[modificare | modificare sursă]

Mamă cu un pui pe spate

Koala se împerechează sezonal, nașterile având loc din octombrie până în mai. Femelele în estru tind să-și țină capul mai în spate decât de obicei, având des tremurături sau spasme. Totuși, masculii nu par a recunoaște aceste semne, fiind observați fecundând femele care nu erau în estru. Din cauza mărimii sale mai mari, un mascul se poate forța pe o femelă, fecundând-o din spate, în cazuri extreme dând-o jos din copac. O femelă poate țipa și lupta viguros cu pretendenții săi, dar se va supune celui dominant, sau celui mai familiar. Strigătele și țipetele care acompaniază împerecherile pot atrage alți masculi în acel loc, obligând masculul să amâne împerecherea și să lupte cu intrușii. Aceste bătăi pot permite femelelor să evalueze cine ce masculul dominant.[75] Maculii mai bătrâni au, de obicei, mai multe zgârieturi, cicatrici și tăieturi pe părțile expuse ale nasului și pleoapele lor.[76]

Durata gestației la koala e de 33-35 zile,[77] ea dând naștere unui singur pui (deși se mai întâmplă să aibă și gemeni). Ca și la toate celelalte marsupiale, puiul, sau joey, e născut când e încă în etapa embrionară, cântărind doar 0,5 g. Totuși, buzele, membrele superioare, și sistemele respirator, digestiv și urinar sunt funcționale. Puiul se târăște în punga mamei, unde își continuă dezvoltarea.[78] Spre deosebire de celelalte marsupiale, koala nu-și curăță marsupiul.[79]

O femelă are două mameloane; puiul se prinde de unul și suge pentru restul vieții sale în pungă.[78] Koala are una din cele mai mici rate de producție a laptelui nutritiv în raport cu mărimea oricărui alt mamifer. Femela compensează dând lapte timp de 12 luni.[80] La 7 săptămâni, capul puiului devine mai lung și mare proporțional, pigmentația începe să se dezolte, iar sexul său poate fi determinar (scrotul apare la masculi și punga la femele). la 13 săptămâni, puiul cântărește circa 50 de grame, capul fiindu-i de două ori mai mare. Ochii încep să se deschidă iar blana îi crește pe frunte, ceafă, umeri și brațe. La 26 de săptămâni, animalul, având blana completă, seamănă cu un adult, începând să-și scoată capul afară din marsupiu.[81]

Cum micul koala se apropie de vârsta de 6 luni, mama începe să-l pregătească pentru dieta pe bază de eucalipt pre-digerându-i frunzele, producând un rest fecal pe care puiul îl mănâncă din cloaca ei. Restul e diferit în compoziție de excrementele normale, înfățișând în loc conținutului cecului, care are o concentrație ridicată de bacterii. Mâncat timp de o lună, restul furnizează o sursă suplimentară de proteină, în timpul tranziției de la dietă pe bază de lapte la una pe bază de frunze.[82] Puiul iese complet din pungă pentru prima dată la 6 sau 7 luni, când cântărește 300-500 grame. Explorează noile împrejurimi cu grijă, ținându-se de mama sa pentru sprijin. Până la 9 luni, cântărește peste 1 kilogram, blana sa luând culoarea celei de adult. Fiind părăsit permanent punga, stă pe spatele mamei sale pentru transport, învățând să se cațere apucând crengi.[83] Treptat, petrece mai mult timp separat de mama sa, la 12 luni fiind complet înțărcat, cânărind în jur de 2,5 kg. Când mama devine însărcinată din nou, legătura sa cu puiul ei precedent e permanent tăiată. Puii nou înțărcați sunt încurajați să plece când mama lor are un comportament agresiv față de ei.[84]

Un pui tânăr, prezervat la Spitalul de Koala Port Macquarie

Femelele devin mature sexual la vârsta de aproape 3 ani iar apoi pot fi însărcinate; în comparație, masculii ating maturitatea sexuală la vârsta de 4 ani,[85] deși pot produce spermă încă de la 2 ani.[84] Pe când glandele de pe piept pot fi funcționale de la 18 luni, masculii nu încep răspânire mirosurilor pâmă când nu ating maturitatea sexuală.[66] Deoarece puiul e dependent de mamă pentru o perioadă lungă, femelele se împerechează de obicei în ani alternativi. Factorii de mediu favorabili, cum ar fi o multitudine de copaci cu hrană de bună calitate, le permită să se reproducă anual.[86]

Sănătate și mortalitate[modificare | modificare sursă]

Koala pot trăi de la 13 la 18 ani în sălbăticie. Femelele trăiesc, de obicei, atât, deoarece masculii mor mai repede din cauza vieții lor mai primejdioase.[87] Koala supraviețuiesc în general căderilor din copaci, urcând imediat înapoi, dar există răni și morți provocate de acestea, mai ales la masculii tineri și cei care se luptă.[88] Pe la vârsta de 6 ani, dinții de mestecat ai koalei încep să se tocească, eficiența lor scăzând. La un moment dat, marginile se vor toci complet iar animalul va muri de foame.[89]

Koala au puțini prădători; câinii dingo și pitonii mari pot să-i vâneze, pe când păsările răpitoare (cum ar fi bufnița puternică și acvila) sunt pericole pentru pui. Nu sunt prea afectați de paraziții externi, în afară de căpușe în regiunile de coastă. Koala pot de asemenea suferi de râie de la căpușa Sarcoptes scabiei, și de ulcere de piele de la bacteria Mycobacterium ulcerans, dar niciuna fiind comune. Paraziții interni sunt puțini și cam inofensivi.[88] Aceștia includ tenia Bertiella obesa, găsită în intestin, și de nematodele Marsupostrongylus longilarvatus și Durikainema phascolarcti, care sunt des găsite în plămâni.[90] Într-un stiudiu de 3 ani al aproape 600 de koala făcut de Spitalul Grădinei Zoologică Sălbatică Australiană din Queensland, 73,8% din animale au fost infectate cu cel puțin o specie din genul de protozoare parazite Trypanosoma, cel mai comun fiind T. irwini.[91]

Koala pot fi infectați cu patogeni cum ar fi bacteriile Chlamydiaceae,[88] care cauzează keratoconjuctivită, infecția tractului urinar și infecța tractului reproductiv.[92] Astfel de infecțoo sunt foarte întinse pe continent, dar sunt absente pe unele insule.[93] Retrovirusul Koala (RVKo) poate cauza Sindromul Imuno-Deficienței Koala (SIDK), care e similar cu SIDA la oameni. Răspândirea RVKo în populațiile de koala arată un tipar de infectare de la nordul la sudul Australiei. Populațiile nordice sunt complet infectate, pe când unele populații sudice (incluzând cea din Insula Cangurilor) sunt sănătoase.[94]

Animalele sunt vulnerabile incendiilor de pădure din cauza mișcării lor lente și a flamabilității eucalipților.[95] Koala caută adăpost instinctiv în crengile din vârf, unde e vulnerabil căldurii intense și flăcărilor. Incendiile de pădure distrug și habitatul animalului, care limitează deplasarea lor și duce la scăderea populației și la pierderea de diversitate genetică.[96] Deshidratarea și supraîncălzirea pot fi, și ele, fatale.[97] Prin urmare, koala e vulnerabil efectelor schimărilor climatice. Modelele schimbărilor climatice în Australia prezic climate mai calde și uscate, sugerând că aria koalei va scădea în est și în sud, în favoarea climatelor mai umede.[98] Secetele afectează, de asemenea, koala. De exemplu, o secetă severă din 1980 a cauzat pierderea frunzelor a multor eucalipți. Ulterior, 63% din populația din sud-vestul Queensland-ului a murit, în special animalele tinere care erau date afară din principalele locuri cu hrană de către koala dominanți, mai bătrâni, redresarea fiind înceată.[39] Mai târziu, această populație a scăzut de la estimativ 59.900 de indivizi în 1995 la 11.600 în 2009, o scădere atribuită în cea mai mare parte condițiilor mai aride și uscate ce au rezultat din secete anuale din 2002 în 2007.[99] Alt rezultat negativ prezis al schimbărilor climatice e efectul creșterii nivelului atmosferic de CO2 în hrana koalei; creșterile de CO2 în eucalipți reduce cantitatea de proteine și o crește pe cea de tanin în frunze, reducând claitatea sursei de hrană.[100]

Relațiile cu oamenii[modificare | modificare sursă]

Istorie[modificare | modificare sursă]

Ilustrația lui George Perry din Arcana, o lucrare a sa din 1810, a fost prima imagine publicată a unei Koala.

Prima referință scrisă despre Koala a fost înregistrată de John Price, un servitor al lui John Hunter, guvernatorul statului New South Wales. John Price a văzut un „cullawine” pe 26 Ianuarie 1798, în timpul unei expediții către Munții Albaștri,[101] deși ceea ce a scris despre el nu a fost publicat decât după aproape un secol în Historical Records of Australia (Descrieri Istorice ale Australiei).[102] În 1802, exploratorul francez Francis Louis Barrallier a văzut animalul atunci când cei doi ghizi aborigeni ai săi, întorcându-se de la o vânătoare, au adus două picioare de Koala pe care intenționau să le mănânce. Barrallier a conservat membrele și le-a trimis, împreună cu notele sale, unui succesor al lui John Hunter, Philip Gidley King, care le-a dat mai departe lui Joseph Banks. La fel ca cele ale lui Prince, notele lui Barrallier nu s-au publicat până în 1897.[103] Articole despre „Koolah” appeared in the Sydney Gazette la sfârșitul anului 1803, și l-a făcut pe Rege să îi comande lui John Lewin picturi în acuarele despre Koala. Lewin a pictat trei imagini, dintre care una a fost reprodusă în lucrarea lui Georges Cuvier, Le Règne Animal (Regnul Animal) (publicată prima oară în 1827) și în alte câteva lucrări europene despre istoria naturală.[104]

Botanistul Robert Brown a fost primul care a scris o descriere științifică a Koalei în 1814, bazată pe o femelă capturată lângă Muntele Kembla în regiunea Illawarra din New South Wales. Ilustratorul botanic Ferdinand Bauer i-a desenat craniul, gâtul, picioarele și labele. Dar lucrarea lui Robert Brown a rămas nepublicată și nebăgată în seamă, pentru că observațiile și notele sale au rămas în posesia lui până la moartea sa, când au fost preluate de Muzeul de Istorie Naturală din Londra. Nu au fost identificate până în 1994, în timp ce picturile în acuarele ale lui Ferdinand Bauer n-au fost publicate până în 1989.[105] Chirurgul britanic Everard Home a dat detalii despre koala, bazate pe mărturiile oculare ale lui William Paterson, care s-a împrietenit cu Brown și Bauer în timpul șederii lor New South Wales.[106] Everard Home, care a publicat în 1808 descrierea sa în revista Tranzacțiile Filozofice ale Societății Regale,[107] i-a dat Koalei numele științific Didelphis coola.[108]

Prima imagine publicată a Koalei a apărut în lucrarea de istorie naturală a lui George Perry, Arcana (1810).[109] Perry l-a numit „Leneșul de Noua Olandă” deoarece îl considera similar cu adevărații leneși, genul Bradypus din America Centrală și de Sud. Disprețul său pentru Koala, evident în descriere, era tipic atitudinii predominante a englezilor despre fauna Australialiei, pe care o considerau ciudată și primitivă:[110]

„… ochiul este plasat ca la leneș, foarte aproape de gură și nas, ceea ce îi dă o fizionomie greoaie și nepotrivită, și fără eleganță în această combinație … în caracterul lor nu au multe care să intereseze naturalistul sau filozoful. Totuși, cum Natura nu face nimic degeaba, putem considera că chiar și aceste creaturi somnoroase și fără simț au fost create cu înțelepciune pentru a întregi una din marile zale ale lanțului naturii animate …".[111]

Ilustratorul John Gould a popularizat Koala cu lucrarea sa din 1863, The Mammals of Australia (Mamiferele Australiei).

Naturalistul și artistul John Gould a ilustrat și a descris Koala în lucrarea sa în trei volume The Mammals of Australia (Mamiferele Australiei)(1845–63), și a pus fauna puțin-cunoscută a Australiei, inclusiv Koala, în atenția publicului general britanic.[112] Într-o serie de publicații despre fiziologia și anatomia mamiferelor australiene Richard Owen a prezentat Societății Zoologice din Londra o lucrare despre anatomia Koalei.[113] În această publicație citată pe scară largă el a făcut prima descriere minuțioasă a anatomiei sale interne, și a observat similaritatea structurală generală cu vombatul.[114] Naturalistul englez George Robert Waterhouse, curator al Societății Zoologice din Londra, a fost primul care a clasificat Koala corect, ca marsupial, prin 1840. A identificat similarități între el și rudele sale fosile Diprotodon și Nototherium, descoperite doar cu câțiva ani în urmă.[115] În mod similar, Gerard Krefft, curatorul Muzeului Australian, a observat cum lucrau mecanismele evolutive în timp ce compara Koala cu strămoșii săi, în lucrarea sa din 1871, Mamiferele Australiei (alta decât cea a lui John Gould).[116]

Prima Koala în viață a ajuns în Marea Britanie în 1881, cumpărată de către Societatea Zoologică din Londra. După cum povestea procurorul societății, William Alexander Forbes, animalul a murit accidental când capacul greu al unui dulap de toaletă a căzut pe el și nu a mai putut să iasă de sub el. Forbes a profitat de ocazie și a disecat specimenul proaspăt, și a putut astfel să studieze sistemul reproducător femeiesc, creierul și ficatul — părți pe care Owen nu le-a descris, pentru că nu a avut acces decât la specimene conservate.[117] embriologul scoțian William Caldwell, renumit în societățile științifice pentru faptul că a aflat cum se înmulțesc ornitorincii, a descris dezvoltarea uterină a Koalei în 1884,[118] și a folosit noile informații pentru a plasa Koala și monotremele într-un cadru temporal evoluționar.[119]

Henric, Ducele de Gloucester, a vizitat Sanctuarul Koala Park din Sydney în 1934[120] și a fost „interesat intens de urși [Koala]”. O fotografie cu el, împreună cu Noel Burnet, fondatorul parcului, și o Koala, a apărut în ziarul Sydney Morning Herald. After Al Doilea Război Mondial, când turismul spre Australia a crescut și multe animale au fost exportate în alte țări, popularitatea internațională a Koalei a crescut. Unele figuri politice importante s-au fotografiat împreună cu o Koala, ca Regina Elisabeta a II-a, Prințul Henry, Naruhito, Prințul Moștenitor al Japoniei, Prințesa Moștenitoare Masako, Papa Ioan Paul al II-lea, Bill Clinton, Mihail Gorbaciov și Nelson Mandela.[121]

Semnificații culturale[modificare | modificare sursă]

Jucării de pluș cu Koala ca suvenire
Jucăriile de pluș în formă de koala sunt suveniruri populare printre turiști.
Amy și Oliver, cei doi Koala de bronz (Glenys Lindsay)
Amy și Oliver, cele două Koala de bronz (Glenys Lindsay)

Koala este bine-cunoscută în toată lumea și este o atracție majoră a parcurilor și a grădinilor zoologice. Au apărut în reclame, jocuri, benzi desenate, desene animate și ca jucării de pluș.[122] În 1998, a adus industriei turistice profituri estimate de peste un miliard de dolari, iar profiturile încă cresc.[123] În 1997, jumătate dintre turiști, mai ales cei din Coreea, Japonia și Taiwan Korea, s-au dus la grădini zoologice; aproape 75% din turiștii europeni și japonezi au pus Koala pe vârful listei de animale pe care voiau să le vadă.[124] Biologul Stephen Jackson a spus: „Dacă ai face un sondaj despre animalul cel mai strâns asociat cu Australia, ar fi un pariu cinstit că Koala ar fi cu mult în fața cangurului.”[122] Factorii care contribuie la popularitatea Koalei sunt proporțiile corpului similare cu cele ale unui copil și fața sa ca a unui ursuleț de pluș.[125]

Koala apare în povestirile despre Timpul Visării și în mitologia aborigenă. Tribul Tharaval credea că animalul i-a ajutat să vâslească barca care i-a adus în Australia.[126] Alt mit spune cum un trib a omorât o Koala și i-a folosit intestinele lungi pentru a construi un pod pentru oamenii din alte părți ale lumii. Aceasta evidențiază rolul Koalei ca vânat și lungimea intestinelor sale.[127] Unele legende povestesc cum și-a pierdut Koala coada. În una dintre ele, cangurul i-o taie to pentru a o pedepsi pentru că era leneșă și lacomă.[128] Triburile din Queensland și Victoria considerau Koala un animal înțelept și îi cereau sfatul. Triburile care vorbeau limba Bidjara considerau că acest animal a transformat pustiurile aride în păduri.[129] Koala este reprezentată în petroglife, deși nu atât ca alte animale.[130]

Locuitorii europeni timpurii ai Australiei considerau Koala ca fiind un animal ca un leneș cu „o aparență fioroasă și amenințătoare”.[131] La începutul secolului al XX-lea, reputația Koalei s-a îmbunătățit, în principal datorită popularității crescânde și a apariției în câteva cărți pentru copii.[132] A apărut în cartea lui Ethel Pedley Dot și Cangurul din 1899, în care este prezentat ca „nostimul urs nativ”.[131] Artistul Norman Lindsay a prezentat o Koala mai antropomorfică koala în benzile desenate din revista The Bulletin, începând din 1904. O koala pe nume „Bunyip Bluegum” a apărut în Budinca Magică, o carte de Norman Lindsay scrisă în 1918.[133] Probabil cel mai faimos Koala fictiv este Blinky Bill. Creat de Dorothy Wall în 1933, a apărut în câteva cărți și a fost protagonistul unor filme, seriale, produse și unui cântec ecologic din 1986 de cântărețul John Williamson. Primele timbre australiene cu o Koala pe ele au fost tipărite în 1930.[134] Reclamele pentru compania aeriană națională a Australiei, Qantas, care au început în 1967 și au durat câteva decenii, au avut pe post de personaj principal o Koala (cu vocea lui Howard Morris), care se plângea că în Australia veneau prea mulți turiști și termina cu fraza „Urăsc Qantas”.[135] Această reclamă a fost considerată una dintre cele mai bune reclame din toate timpurile.[136].

The song "Ode to a Koala Bear" appears on the B-side of the 1983 Paul McCartney/Michael Jackson duet album Say Say Say.[137] A koala is the main character in Hanna-Barbera's The Kwicky Koala Show and Nippon Animation's Noozles, both of which were animated cartoons of the early 1980s. Food products shaped like the koala include the Caramello Koala chocolate bar and the bite-sized cookie snack Koala's March. Dadswells Bridge in Victoria features a tourist complex shaped like a giant koala,[121] and the Queensland Reds rugby team has a koala as its mascot.[138] The Platinum Koala coin features the animal on the reverse and Elizabeth II on the obverse.[139]

Probleme de conservare[modificare | modificare sursă]

În 2008, Uniunea Internațională pentru Conservarea Naturii a listat koala la „risc scăzut” din următoarea cauză: „Distribuirea sa largă, posibila populație numeroasă, și deoarece e puțin probabil să scadă la o rată care să necesite listarea la o categorie periclitată.”[1] Factorii de decizie politică australieni au refuzat o propunere în 2009 de a include koala în Actul de Protecție a Mediului și de Conservare a Biodiversității din 1999.[19] În 2012, Guvernul Australian a listat populațiile de koala din Queensland și New South Wales ca „vulnerabile”, din cauza scăderii a 40% din populație în primul stat și a 33% în al doilea. Populațiile din Victoria și Australia de Sud par să fie abundente; totuși, Fundația Australiană Koala susține că excluderea populațiilor din Victoria de sub măsurile de protecție e bazată pe o neînțelegere că populația totală de koala e 200.000, pe când ei cred că e mai mică de 100.000[140]

Pieile de koala erau comercializate pe scară largă în secolul XX

Koala erau vânați pentru carne de către aborigeni. O tehnică comună pentru capturarea animalului era atașarea unei bucle din coajă unui băț lung și subțire, pentru a fora un laț. Acesta era folosit pentru a captura un animal urcat într-un copac, în afara razei unui vânător; un animal adus jos în acest mod ar fi fost omorât ulterior cu un topor de piatră sau un băț de vânătoare (waddy).[141] Conform tradițiilor unor triburi, era considerată tabu jupuirea animalului, pe când alte triburi credeau că capul animalului avea un statut special, reținându-le pentru înmormântare.[142]

Koala au fost vânați în număr mare de către coloniștii europeni de la începutul secolului XX,[143] mai ales din cauza blanei lor groase și moi. Mai mult de 2 milioane de piei sunt estimate a fi părăsit Australia până în 1924. Ele erau cerute pentru a fi folosite la covoare, straturi de căptușeală, manșoane și ca decorațiuni pentru îmbrăcămintea de damă.[144] Sacrificări masive au avut loc în Queensland în 1915, 1917 și din nou în 1919, când peste un milion de koala au fost omorâți cu puști, otravă și lațuri. Protestul public asupra acestor sacrificări a fost, probabil prima problemă de mediu la scară largă ce i-a îngrijorat pe toți australienii. Scriitorul și criticul social Vance Palmer, scriind o scrisoare pentru The Courier-Mail, a exprimat sentimentul popular:

„Împușcarea ursului nostru nativ, inofensiv și adorabil nu e nimic altceva decât barbarie… Nimeni nu l-a acuzat vreodată că strică grâul fermierului, mănâncă iarba unui okupa, sau că răspândește opuntia. Nu e niciun viciu social care poate fi pus în cârca sa... Nu-i este dator cu nimic pistolarului... Și deja a fost aproape exterminat din unele zone.”[145]

În ciuda noii mișcări de protecție a Koalei, foametea adusă de seceta din 1926–28 a rezultat în uciderea altor 600.000 de koala în timpul unui sezon de vânătoare liberă din August 1927.[146] În 1934, Frederick Lewis, the Inspectorul-șef pentru Vânătoare în Victoria, a spus că acest animal odată abundent a fost adus aproape de extincție, rămânând numai vreo 500–1000 de exemplare.[147]

Glandă odorizantă pe pieptul unui mascul adult — Lone Pine Koala Sanctuary

Primele eforturi reușite pentru protejarea speciei au fost inițiate de înființarea Sanctuarul Lone Park pentru Koala din Brisbane și a Sanctuarului Koala Park din Sydney în anii 1920 și 1930. Proprietarul sanctuarului din Sydney, Noel Burnet, a fost primul care să înmulțească Koale în caprivitate și a primit reputația de cea mai mare autoritate contemporană în domeniul lor.[148] În 1934, David Fleay, curatorul secției de mamifere australiene la Grădina Zoologică din Melbourne, a întemeiat prima cușcă pentru animale australiene, care conținea Koala. Acest lucru i-a dat ocazia de a face un studiu detaliat despre dieta lor în captivitate. Fleay și-a continuat eforturile de conservare și la Sanctuarul Healesville și la David Fleay Wildlife Park.[149]

Din 1870, Koalele au fost introduse în câteva insule, incluzând Insula Cangurului și Insula Franceză. Populațiile de acolo au crescut semnificativ,[150] și, cum insulele nu sunt destul de mari pentru a susține o populație mare, nu mai rămâne suficientă hrană pentru atâtea Koale.[151] Prin 1920, Lewis a inițiat un program amplu de a transfera și reloca acele Koale a căror habitat a fost fragmentat sau redus, cu intenția de a le aduce înapoi până la urmă. De exemplu, între 1930 și 1931, 165 de Koale au fost translocate în Insula Prepelițelor. După o perioadă de creștere a populației, din care a rezultat mâncarea în exces a eucalipților de pe insulă, aproape 1300 de exemplare au fost duse pe continent în 1944. Translocarea Koalelor a devenit comună; Peter Menkorst, managerul statului Victoria, a estimat că, din 1923 până în 2006, aproape 25.000 de animale au fost translocate în mai mult de 250 de locuri diferite din Victoria.[152] Din anii 1990, guvernul a încercat să le controleze prin omorâre, dar protestul public și internațional i-a forțat să folosească translocarea și sterilizarea.[153]

Semn de circulație cu o Koala și un cangur

Unele dintre cele mai mari amenințări umane la adresa Koalei sunt distugerea și fragmentarea habitatului. În zonele de coastă, principala cauză a acestora este urbanizarea, iar în zonele rurale habitatul lor este distrus pentru agricultură. Arborii nativi sunt de asemenea tăiați.[154] În 2000, Australia era a cincea țară din lume în defrișări, tăind 564.800 ha de păduri.[155] Aria de răspândire a Koalei s-a micșorat cu mai mult de 50% de când au ajuns europenii, în principal din cauza fragmentării habitatului în Queensland.[47] În Queensland și New South Wales, statutul Koalei este de „vulnerabil”, ceea ce înseamnă că dezvoltatorii din acele state trebuie să ia în calcul impactul asupra mediului atunci când construiesc clădiri.[140] În Koalele, Koalele trăiesc în multe arii protejate.[1]

În timp ce urbanizarea este o amenințare pentru Koale, ele pot supraviețui în zone urbane, cu condiția ca acolo să fie destui copaci.[156] Populațiile urbane au și ele vulnerabilități, diferite de cele ale populațiilor din zonele naturale: accidentele de mașină și atacurile câinilor omoară aproape 4000 de exemplare pe an.[100] Koalele rămite sun de obicei duse la veterinari sau la centre de reabilitare.[156] Într-un studiu retrospectiv cu durata de 30 de ani, făcut la un centru de reabilitare din New South Wales, s-a arătat că trauma fizică (de obicei provocată de o coliziune sau de un atac a unui câine) era cea mai frecventă cauză a morții, urmată de infecție cu bacteriile Chlamydiaceae.[157] Cei care le îngrijesc au permisiuni speciale, dar trebuie să elibereze animalele înapoi în sălbăticie când sunt suficient de sănătoase, sau, în cazul puilor, suficient de mature. La fel ca majoritatea animalelor native australiene, o Koala nu poate fi ținută legal ca animal de companie în Australia sau oriunde altundeva.[158]

Referințe[modificare | modificare sursă]

  1. ^ a b c d e Gordon, G.; Menkhorst, P.; Robinson, T.; Lunney, D.; Martin, R.; Ellis, M. (2008). „'Phascolarctos cinereus'”. Lista roșie a speciilor periclitate IUCN. Versiunea 2012.2. International Union for Conservation of Nature. http://www.iucnredlist.org/details/16892. Accesat la 8 martie 2013. 
  2. ^ a b Moyal, p. 45.
  3. ^ a b Groves, C. P. (2005). „Order Diprotodontia”. in Wilson, D. E.; Reeder, D. M. Mammal Species of the World (ed. 3rd). Johns Hopkins University Press. p. 43. ISBN 978-0-8018-8221-0. OCLC 62265494. http://www.bucknell.edu/msw3/browse.asp?id=11000005 
  4. ^ a b Dixon, R. M. W.; Moore, B.; Ramson, W. S.; Thomas, M. (2006). Australian Aboriginal Words in English: Their Origin and Meaning (ed. 2nd). Oxford University Press. p. 65. ISBN 978-0-19-554073-4 
  5. ^ Leitner, G.; Sieloff, I. (1998). „Aboriginal words and concepts in Australian English”. World Englishes 17 (2): 153–69. doi:10.1111/1467-971X.00089. 
  6. ^ Donegan, J. (2000). „Unfair game: Queensland's open season on koalas in 1927”. Access: History 3 (1): 35–50. http://mesto-ku.narod.ru/koalas.pdf. 
  7. ^ Kidd, D. A. (1973). Collins Latin Gem Dictionary. Collins. p. 53. ISBN 978-0-00-458641-0 
  8. ^ a b Weisbecker, V.; Archer, M. (2008). „Parallel evolution of hand anatomy in kangaroos and vombatiform marsupials: Functional and evolutionary implications”. Palaeontology 51 (2): 321–38. doi:10.1111/j.1475-4983.2007.00750.x. 
  9. ^ de Blainville, H. (1816). „Prodrome d'une nouvelle distribution systématique du règne animal” (în French). Bulletin de la Société Philomáthique, Paris 8: 105–24. http://biodiversitylibrary.org/page/4439803. 
  10. ^ Jackson, pp. 58–59.
  11. ^ Long, J. A. (2002). Prehistoric Mammals of Australia and New Guinea: One Hundred Million Years of Evolution. Johns Hopkins University Press. pp. 77–82. ISBN 978-0-8018-7223-5 
  12. ^ Asher, R.; Horovitz, I.; Sánchez-Villagra, M. (2004). „First combined cladistic analysis of marsupial mammal interrelationships”. Molecular Phylogenetics and Evolution 33 (1): 240–50. doi:10.1016/j.ympev.2004.05.004. PMID 15324852. 
  13. ^ Beck, R. M. D. (2008). „A dated phylogeny of marsupials using a molecular supermatrix and multiple fossil constraints”. Journal of Mammalogy 89 (1): 175–89. doi:10.1644/06-MAMM-A-437.1. 
  14. ^ a b c d e Louysa, J.; Aplin, K.; Beck, R. M. D.; Archer, M. (2009). „Cranial anatomy of Oligo-Miocene koalas (Diprotodontia: Phascolarctidae): Stages in the evolution of an extreme leaf-eating specialization”. Journal of Vertebrate Paleontology 29 (4): 981–92. doi:10.1671/039.029.0412. 
  15. ^ a b Archer, M.; Arena, R.; Bassarova, M.; Black, K.; Brammall, J.; Cooke, B. M.; Creaser, P; Crosby, K.; Gillespie, A.; Godthelp, H.; Gott, M.; Hand, S. J.; Kear, B. P.; Krikmann, A.; Mackness, B.; Muirhead, J.; Musser, A.; Myers, T.; Pledge, N. S.; Wang, Y.; Wroe, S. (1999). „The evolutionary history and diversity of Australian mammals”. Australian Mammalogy 21: 1–45. http://www.academia.edu/1157777/THE_EVOLUTIONARY_HISTORY_AND_DIVERSITY_OF_AUSTRALIAN_MAMMALS. 
  16. ^ Black, K.; Archer, M.; Hand, S. J. (2012). „New Tertiary koala (Marsupialia, Phascolarctidae) from Riversleigh, Australia, with a revision of phascolarctid phylogenetics, paleoecology, and paleobiodiversity”. Journal of Vertebrate Paleontology 32 (1): 125–38. doi:10.1080/02724634.2012.626825. 
  17. ^ Tyndale-Biscoe, p. 226.
  18. ^ Price, G. J. (2008). „Is the modern koala (Phascolarctos cinereus) a derived dwarf of a Pleistocene giant? Implications for testing megafauna extinction hypotheses”. Quaternary Science Reviews 27 (27–28): 2516–21. doi:10.1016/j.quascirev.2008.08.026. http://www.academia.edu/1299583/Is_the_modern_koala_Phascolarctos_cinereus_a_derived_dwarf_of_a_Pleistocene_giant_Implications_for_testing_megafauna_extinction_hypotheses. 
  19. ^ a b Price, G. J. (2013). „Long-term trends in lineage 'health' of the Australian koala (Mammalia: Phascolarctidae): Using paleo-diversity to prioritize species for conservation”. in Louys, J. (ed.). Paleontology in Ecology and Conservation. Springer Earth System Sciences. Springer. pp. 171–92. ISBN 978-3-642-25037-8 
  20. ^ a b Martin and Handasyde, p. 7.
  21. ^ a b Houlden, B. A.; Costello, B. H.; Sharkey, D.; Fowler, E. V.; Melzer, A.; Ellis, W.; Carrick, F.; Baverstock, P. R.; Elphinstone, M. S. (1999). „Phylogeographic differentiation in the mitochondrial control region in the koala, Phascolarctos cinereus (Goldfuss 1817)”. Molecular Ecology 8 (6): 999–1011. doi:10.1046/j.1365-294x.1999.00656.x. PMID 10434420. 
  22. ^ Houlden, B. A.; England, P. R.; Taylor A. C.; Greville, W. D.; Sherwin, W. B. (1996). „Low genetic variability of the koala Phascolarctos cinereus in south-eastern Australia following a severe population bottleneck”. Molecular Ecology 52 (2): 269–81. PMID 8673272. 
  23. ^ Wilmer, J. M. W.; Melzer, A.; Carrick, F.; Moritz, C. (1993). „Low genetic diversity and inbreeding depression in Queensland Koalas”. Wildlife Research 20 (2): 177–87. doi:10.1071/WR9930177. 
  24. ^ Tsangaras, K.; Ávila-Arcos, M. C.; Ishida, Y.; Helgen, K. M.; Roca, A. L.; Greenwood, A. D. (2012). „Historically low mitochondrial DNA diversity in koalas (Phascolarctos cinereus)”. BMC Genetics 13: 92. doi:10.1186/1471-2156-13-92. PMID 23095716. 
  25. ^ Lee, K. E.; Seddon, J. M.; Corley, S.; Williams, E.; Johnston, S.; Villers, D.; Preece, H.; Carrick, F. (2010). „Genetic variation and structuring in the threatened koala populations of Southeast Queensland”. Conservation Genetics 11 (6): 2091–103. doi:10.1007/s10592-009-9987-9. 
  26. ^ Davey, M. (10 aprilie 2013). „Australians crack the code of koala's genetic blueprint”. The Age. http://www.theage.com.au/national/australians-crack-the-code-of-koalas-genetic-blueprint-20130409-2hjfm.html. Accesat la 25 iunie 2013. 
  27. ^ a b c Jackson, pp. 1–4.
  28. ^ a b c Nowak, R. (2005). Walker's Marsupials of the World. Johns Hopkins University Press. pp. 135–36. ISBN 978-0-8018-8211-1 
  29. ^ a b c d e Jackson, S. (2003). Australian Mammals: Biology and Captive Management. CSIRO Publishing. pp. 147–51. ISBN 978-0-643-06635-9 
  30. ^ Martin and Handasyde, p. 55.
  31. ^ UQ researchers unlock another koala secret”. UQ News. University of Queensland. 9 mai 2001. http://www.uq.edu.au/news/?article=2193. Accesat la 26 iunie 2013. 
  32. ^ a b c d Physical Characteristics”. Australian Koala Foundation. https://www.savethekoala.com/about-koalas/physical-characteristics-koala. Accesat la 2 aprilie 2013. 
  33. ^ Degabriele, R.; Dawson, T. J. (1979). „Metabolism and heat balance in an arboreal marsupial, the koala (Phascolarctos cinereus)”. Journal of Comparative Physiology B 134 (4): 293–301. doi:10.1007/BF00709996. ISSN 1432-1351. 
  34. ^ Martin and Handasyde, p. 5.
  35. ^ Coppock, C. A. (2007). Contrast: An Investigator's Basic Reference Guide to Fingerprint Identification Concepts. Charles C Thomas Publisher. p. 21. ISBN 978-0-398-08514-8 
  36. ^ Moyal, p. 183.
  37. ^ a b c d Jackson, p. 81.
  38. ^ a b Martin and Handasyde, p. 52.
  39. ^ a b Tyndale-Biscoe, p. 234.
  40. ^ a b Charlton, B. D.; Frey, R.; McKinnon, A. J.; Fritsch, G.; Fitch, W. T.; Reby, D. (2013). „Koalas use a novel vocal organ to produce unusually low-pitched mating calls”. Current Biology 23 (23): R1035. doi:10.1016/j.cub.2013.10.069. 
  41. ^ a b Jackson, p. 76.
  42. ^ a b c d e Martin and Handasyde, pp. 46–49.
  43. ^ Lee, A. L.; Martin, R. W. (1988). The Koala: A Natural History. New South Wales University Press. p. 20. ISBN 978-0-86840-354-0 
  44. ^ a b c d Tyndale-Biscoe, p. 231.
  45. ^ Logan, M. (2001). „Evidence for the occurrence of rumination-like behaviour, or merycism, in the koala (Phascolarctos cinereus, Goldfuss)”. Journal of Zoology 255 (1): 83–87. doi:10.1017/S0952836901001121. 
  46. ^ Moyal, p. 188.
  47. ^ a b c McGregor, D. C.; Kerr, S. E.; Krockenberger, A. K. (2013). Festa-Bianchet, Marco. ed. „The distribution and abundance of an island population of koalas (Phascolarctos cinereus) in the far north of their geographic range”. PLoS One 8 (3): e59713. doi:10.1371/journal.pone.0059713. 
  48. ^ Martin and Handasyde, pp. 12–13.
  49. ^ Smith, A. G.; McAlpine, C. A.; Rhodes, J. R.; Lunney, D.; Seabrook, L.; Baxter, G. (2013). „Out on a limb: Habitat use of a specialist folivore, the koala, at the edge of its range in a modified semi-arid landscape”. Landscape Ecology 28 (3): 418–26. doi:10.1007/s10980-013-9846-4. 
  50. ^ a b Jackson, pp. 73–74.
  51. ^ Martin, R. (2001). „Koala”. in Macdonald, D.. Encyclopedia of Mammals (ed. 2nd). Oxford University Press. pp. 852–54. ISBN 978-0-7607-1969-5 
  52. ^ Osawa, R. (1993). „Dietary preferences of Koalas, Phascolarctos cinereus (Marsupiala: Phascolarctidae) for Eucalyptus spp. with a specific reference to their simple sugar contents”. Australian Mammalogy 16 (1): 85–88. http://books.google.com/books?id=RF-PjvKUo3AC&pg=PA87. 
  53. ^ Jackson, p. 96.
  54. ^ Moyal, p. 187.
  55. ^ Moyal, p. 189.
  56. ^ a b c Jackson, pp. 93–94.
  57. ^ Grand, T. I.; Barboza, P. S. (2001). „Anatomy and development of the koala, Phascolarctos cinereus: An evolutionary perspective on the superfamily Vombatoidea”. Anatomy and Embryology 203 (3): 211–23. doi:10.1007/s004290000153. PMID 11303907. 
  58. ^ a b Martin and Handasyde, p. 39.
  59. ^ Koalas hug trees to lose heat
  60. ^ Jackson, pp. 97–98.
  61. ^ a b Jackson, pp. 98–99.
  62. ^ Ellis, W. A.; Hale, P. T.; Carrick, F. (2002). „Breeding dynamics of koalas in open woodlands”. Wildlife Research 29 (1): 19–25. doi:10.1071/WR01042. 
  63. ^ a b Moyal, p. 191.
  64. ^ Martin and Handasyde, pp. 54–56.
  65. ^ Smith, M. (1980). „Behaviour of the Koala, Phascolarctos cinereus (Goldfuss), in captivity IV. Scent-marking”. Australian Wildlife Research 7 (1): 35–40. doi:10.1071/WR9800035. 
  66. ^ a b Tobey, J. R.; Nute, T. R.; Bercovitch, F. B. (2009). „Age and seasonal changes in the semiochemicals of the sternal gland secretions of male koalas (Phascolarctos cinereus)”. Australian Journal of Zoology 57 (2): 111–18. doi:10.1071/ZO0809. 
  67. ^ a b Smith, M. (1980). „Behaviour of the Koala, Phascolarctos cinereus (Goldfuss), in captivity III*. Vocalisations”. Australian Wildlife Research 7 (1): 13–34. doi:10.1071/WR9800013. 
  68. ^ a b Martin and Handasyde, pp. 56–58.
  69. ^ Ellis, W.; Bercovitch, F.; FitzGibbon, S.; Roe, P.; Wimmer, J.; Melzer, A.; Wilson, R. (2011). „Koala bellows and their association with the spatial dynamics of free-ranging koalas” (PDF). Behavioral Ecology 22 (2): 372–77. doi:10.1093/beheco/arq216. http://beheco.oxfordjournals.org/content/early/2011/02/04/beheco.arq216.full.pdf. 
  70. ^ Charlton, B. D.; Ellis, W. A. H.; McKinnon, A. J.; Cowin, G. J.; Brumm, J.; Nilsson, K.; Fitch, W. T. (2011). „Cues to body size in the formant spacing of male koala (Phascolarctos cinereus) bellows: Honesty in an exaggerated trait”. Journal of Experimental Biology 214 (20): 3414–22. doi:10.1242/jeb.061358. 
  71. ^ Charlton, B. D.; Ellis, W. A. H.; Brumm, J.; Nilsson, K.; Fitch, W. T. (2012). „Female koalas prefer bellows in which lower formants indicate larger males”. Animal Behaviour 84 (6): 1565–71. doi:10.1016/j.anbehav.2012.09.034. 
  72. ^ Jackson, pp. 102–05.
  73. ^ a b Smith, M. (1980). „Behaviour of the Koala, Phascolarctos cinereus (Goldfuss), in captivity VI*. Aggression”. Australian Wildlife Research 7 (2): 177–90. doi:10.1071/WR9800177. 
  74. ^ Jackson, pp. 101–02.
  75. ^ Martin and Handasyde, pp. 58–60.
  76. ^ Moyal, p. 192.
  77. ^ Gifford, A.; Fry, G.; Houlden, B. A.; Fletcher, T. P.; Deane, E. M. (2002). „Gestational length in the koala, Phascolarctos cinereus”. Animal Reproduction Science 70 (3): 261–66. doi:10.1016/S0378-4320(02)00010-6. PMID 11943495. 
  78. ^ a b Martin and Handasyde, pp. 60–61.
  79. ^ Moyal, p. 181.
  80. ^ Martin and Handasyde, p. 62.
  81. ^ Martin and Handasyde, p. 63.
  82. ^ Tyndale-Biscoe, p. 235.
  83. ^ Martin and Handasyde, pp. 64–66.
  84. ^ a b Martin and Handasyde, pp. 66–69.
  85. ^ Ellis, W. A. H.; Bercovitch, F. B. (2011). „Body size and sexual selection in the koala”. Behavioral Ecology and Sociobiology 65 (6): 1229–35. doi:10.1007/s00265-010-1136-4. 
  86. ^ Tyndale-Biscoe, p. 236.
  87. ^ Martin and Handasyde, pp. 69.
  88. ^ a b c Martin and Handasyde, pp. 71–75.
  89. ^ Lanyon, J. M.; Sanson, G. D. (1986). „Koala (Phascolarctos cinereus) dentition and nutrition. II. Implications of tooth wear in nutrition”. Journal of Zoology 209 (2): 169–81. doi:10.1111/j.1469-7998.1986.tb03573.x. 
  90. ^ Spratt, D. M.; Gill, P. A. (1998). „Durikainema phascolarcti n. sp. (Nematoda: Muspiceoidea: Robertdollfusidae) from the pulmonary arteries of the koala Phascolarctos cinereus with associated pathological changes”. Systematic Parasitology 39 (2): 101–06. doi:10.1023/A:1005957809179. 
  91. ^ McInnes, L. M.; Gillett, A.; Hanger, J.; Reid, S. A.; Ryan, U. M. (2011). „The potential impact of native Australian trypanosome infections on the health of koalas (Phascolarctos cinereus)”. Parasitology 138 (7): 873–83. doi:10.1017/S0031182011000369. PMID 21524321. 
  92. ^ Jackson, pp. 229–30.
  93. ^ Martin and Handasyde p. 114.
  94. ^ Stoye, J. P. (2006). „Koala retrovirus: A genome invasion in real time”. Genome Biology 7 (11): 241. doi:10.1186/gb-2006-7-11-241. PMID 17118218. 
  95. ^ Martin and Handsyde, p. 26.
  96. ^ Moyal, pp. 209–11.
  97. ^ Jackson, p. 80.
  98. ^ Adams-Hosking, C.; Grantham, H. S.; Rhodes, J. R.; McAlpine, C.; Moss, P. T. (2011). „Modelling climate-change-induced shifts in the distribution of the koala”. Wildlife Research 38 (2): 122–30. doi:10.1071/WR10156. 
  99. ^ Seabrook, L.; McAlpine, C.; Baxter, G.; Rhodes, J.; Bradley, A.; Lunney, D. (2011). „Drought-driven change in wildlife distribution and numbers: A case study of koalas in south west Queensland”. Wildlife Research 38 (6): 509–24. doi:10.1071/WR11064. 
  100. ^ a b Foden, W.; Stuart, S. N. (2009) Species and Climate Change: More than Just the Polar Bear. IUCN Species Survival Commission, pp. 36–37. (raport).
  101. ^ Phillips, B. (1996). Koalas: The Little Australians We'd All Hate to Lose. Australian Government Publishing Service. p. 13. ISBN 978-0-644-09697-3 
  102. ^ Moyal, p. 8.
  103. ^ Moyal, pp. 9–10.
  104. ^ Moyal, pp. 12–13.
  105. ^ Moyal, pp. 16–28.
  106. ^ Moyal, pp. 33–36.
  107. ^ Home, E. (1808). „An account of some peculiarities in the anatomical structure of the wombat, with observations on the female organs of generation”. Philosophical Transactions of the Royal Society 98: 304–12. doi:10.1098/rstl.1808.0020. http://archive.org/stream/philtrans02276790/02276790#page/n0/mode/2up. 
  108. ^ Moyal, p. 36.
  109. ^ Moyal, p. 37.
  110. ^ Moyal, p. 40.
  111. ^ Perry, G.. „Koalo, or New Holland Sloth”. Arcana; or the Museum of Natural History: 109. http://archive.org/stream/arcanaormuseumof00perr#page/n109/mode/2up. 
  112. ^ Moyal, pp. 87–93.
  113. ^ Owen, R. (1836). „Richard Owen, esq., in the chair”. Proceedings of the Zoological Society of London 4 (1): 109–13. doi:10.1111/j.1096-3642.1836.tb01376.x. http://biodiversitylibrary.org/page/30570836. 
  114. ^ Moyal, pp. 94–86.
  115. ^ Moyal, pp. 46–48.
  116. ^ Moyal, pp. 103–05.
  117. ^ Moyal pp. 105–06.
  118. ^ Caldwell, H. (1884). „On the arrangement of the embryonic membranes in marsupial mammals”. Quarterly Journal of Microscopical Sciences s2–24 (96): 655–58. http://jcs.biologists.org/content/s2-24/96/655.full.pdf+html. 
  119. ^ Moyal, p. 111.
  120. ^ At Koala Park”. The Sydney Morning Herald (NSW : 1842 – 1954) (NSW: National Library of Australia): p. 14. 28 noiembrie 1934. http://nla.gov.au/nla.news-article17133871. Accesat la 14 mai 2013. 
  121. ^ a b Jackson, pp. 155–58.
  122. ^ a b Jackson, p. ix.
  123. ^ Moyal, p. 201.
  124. ^ Moyal, p. 216.
  125. ^ Martin and Handasyde, p. 3.
  126. ^ Jackson, p. 21.
  127. ^ Martin and Handasyde, p. 17.
  128. ^ Jackson, p. 28.
  129. ^ Jackson, pp. 41–43.
  130. ^ Jackson, pp. 45–46.
  131. ^ a b Jackson, pp. 142–44.
  132. ^ Moyal, p. 162.
  133. ^ Jackson, p. 147.
  134. ^ Moyal, p. 164.
  135. ^ Teddy will be missed”. Boca Raton News. 15 martie 1976. http://news.google.com/newspapers?id=eBEQAAAAIBAJ&sjid=0IwDAAAAIBAJ&pg=3697,2152784&dq=qantas+koala+commercial. Accesat la 16 august 2013. 
  136. ^ 100 greatest TV spots of all time”. Drew Babb & Associates. http://www.drewbabb.com/100-greatest-commercials/commercials-page-five.htm. Accesat la 16 august 2013. 
  137. ^ Jackson, pp. 149–52.
  138. ^ Jackson, p. 160.
  139. ^ Platinum Australian Koala”. Goldline.com. http://www.goldline.com/coins-platinum-australian-koala. Accesat la 28 martie 2013. 
  140. ^ a b Koalas added to threatened species list”. ABC. 30 aprilie 2012. http://www.abc.net.au/news/2012-04-30/koala-listed-as-vulnerable/3980216/?site=sydney. Accesat la 2 mai 2012. 
  141. ^ Moyal, pp. 59–61.
  142. ^ Moyal, pp. 80–81.
  143. ^ Moyal, pp. 121–28.
  144. ^ Moyal, p. 125.
  145. ^ Moyal, p. 127.
  146. ^ Evans, R. (2007). A History of Queensland. Cambridge University Press. p. 168. ISBN 978-0-521-87692-6 
  147. ^ Moyal, p. 122.
  148. ^ Moyal, pp. 157–59.
  149. ^ Moyal, pp. 159–61.
  150. ^ Jackson, pp. 163–64.
  151. ^ Jackson, p. 179.
  152. ^ Moyal, pp. 166–67.
  153. ^ Jackson, pp. 184–87.
  154. ^ Martin and Handasyde, pp. 104–07.
  155. ^ Jackson, pp. 220–22.
  156. ^ a b Holtcamp, W. (5 ianuarie 2007). „Will Urban Sprawl KO the Koala?”. National Wildlife. http://www.nwf.org/News-and-Magazines/National-Wildlife/Animals/Archives/2007/Will-Urban-Sprawl-KO-the-Koala.aspx. Accesat la 22 martie 2013. 
  157. ^ Griffith, J. E.; Dhand, N. K.; Krockenberger, M. B.; Higgins, D. P. (2013). „A retrospective study of admission trends of koalas to a rehabilitation facility over 30 years”. Journal of Wildlife Diseases 49 (1): 18–28. doi:10.7589/2012-05-135. PMID 23307368. 
  158. ^ Frequently asked questions (FAQs)”. Australian Koala Foundation. https://www.savethekoala.com/about-koalas/frequently-asked-questions. Accesat la 21 martie 2013. 

Bibliografie[modificare | modificare sursă]

Legături externe[modificare | modificare sursă]

Wikispecies
Wikispecies conține informații legate de Koala

Format:Diprodontia