Căpușă

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Salt la: Navigare, căutare
CăpușăAjutor:Cum se citește o cutie de taxonomie
Ixodes scapularis.jpg
Ixodes scapularis
Clasificare științifică
Regn: Animalia
Încrengătură: Arthropoda
Clasă: Arachnida
Subclasă: Acari
Supraordin: Parasitiformes
Ordin: Ixodida
Leach, 1815
Suprafamilie: Ixodoidea
Leach, 1815
Familii

Căpușele sau ixodidele (Ixodida) sunt un ordin de acarieni ectoparaziți ai reptilelor, păsărilor și mamiferelor, cu mod de hrănire obligatoriu hematofag și intermitent, și cu o importanță deosebită din punct de vedere medical și veterinar[1]. Înțepătura căpușelor poate determina leziuni grave ale tegumentului, unele specii pot provoca paralizii, iar alte specii servesc ca vectori pentru diverse microorganisme transmițând tifosul, boala Lyme, febra recurentă etc. Ordinul ixodidelor cuprinde 896 de specii clasificate în trei familii:

În România au fost identificate 27 specii de căpușe, Ixodes ricinus fiind cea mai frecventă specie.

Căpușele au un corp acarian tipic, turtit dorso-ventral, dar care a fost adaptat la viața ectoparazitară. Spre deosebire de insecte, căpușele nu au cap, antene, torace sau abdomen [2][3]. Corpul este împărțit într-o regiune anterioară, capitulul sau gnatosoma, și o regiune posterioară, idiosoma, care constituie restul corpului. Capitulul sau gnatosoma, se compune dintr-o regiune posterioară, baza capitulului, și o regiune anterioară, piesele bucale care sunt formate de palpi, chelicere și hipostom. Idiosoma este compusă din plăci numite scuturi. Idiosoma este împărțită în podosomă care poartă 4 perechi de picioare la adulți (trei la larve) și orificiile genitale și opistosomă, care se află posterior de picioarele IV și poartă placa spiraculară și orificiu anal. Partea superioară a idiosomei este acoperită de scutul dorsal. La unele specii de ixodide, pe marginea scutului dorsal se găsesc câte o pereche de ochi.

Căpușele sunt cei mai mari acarieni, având o lungime de 2–30 mm, în funcție de specie și stadiu de viață. Dimorfismul sexual este bine dezvoltat la căpușele tari, masculii fiind de obicei mai mici decât femelele.[4]

Dușmani naturali[modificare | modificare sursă]

Anatomia femelei de căpuşă

Printre dușmanii naturali ai căpușelor se numără:

  • iernile extrem de reci (cu temperaturi sub −20 °C);
  • unele specii de fungi (cum ar fi Metarhizium anisopliae);
  • anumite nematode (viermi cilindrici), care pot afecta fatal căpușele;
  • păsări care se hrănesc cu insecte. Bibilica poate consuma cantități uriașe de căpușe, doar două păsări putând curăța un teren de aproximativ 8000 m² în decursul unui an;[5]
  • anumite viespi parazite mici, ca de exemplu viespile din suprafamilia Ichneumonoidea. Aceste viespi își depun ouăle în corpul căpușelor, iar larvele își consumă gazda dinspre interior, omorând-o.

Sistematică[modificare | modificare sursă]

Căpușele se împart în 3 familii și există peste 850 de specii înregistrate.[6]

((Această specie depune la suprafața pământului ouă din care ies larvele parazitare pe diferite animale mici din pădure(șopârle, păsări, mamifere). După metamorfoză, se urcă pe plante și atacă animalele mari și oamenii.

Înrudiți cu căpușele sunt și reprezentanții ordinului Holothyrida din subclasa Acari.[7] Aceștia se hrănesc din cadavrele de animale.

Căpușele din România[modificare | modificare sursă]

În România sunt răspândite 27 specii de căpușe (25 specii aparțin familiei Ixodidae și 2 specii familiei Argasidae)[8]

În România, bolile transmise prin căpușe au fost documentate încă de la sfârșitul secolului al 19-lea. Au fost raportate în România cazuri de infecție la om cu virusul encefalitei de căpușă, virusul febrei hemoragice de Crimeea-Congo, Francisella tularensis (Tularemia), Rickettsia conorii (Febra butunoasă), Coxiella burnetti (Febră Q), Borrelia burgdorferi (Borrelioza Lyme). Unii dintre acești patogeni au fost identificate și la căpușe: Borrelia burgdorferi și Francisella tularensis.

La om au fost identificate 4 specii de căpușe: Ixodes ricinus (cea mai frecventă), Dermacentor marginatus, Hyalomma marginatum marginatum și Rhipicephalus sanguineus.

Vitele sunt gazdele a 13 căpușe: Dermacentor marginatus, Dermacentor reticulatus, Haemaphysalis concinna, Haemaphysalis inermis, Haemaphysalis parva, Haemaphysalis punctata, Haemaphysalis sulcata, Hyalomma detritum scupense, Hyalomma marginatum marginatum, Ixodes ricinus, Rhipicephalus annulatus, Rhipicephalus bursa, Rhipicephalus sanguineus. Dintre vite oile sunt cele mai comune gazde, urmate de vaci și capre.

Căpușele din România și gazdele lor:

  1. Dermacentor marginatus (Sulzer, 1776) - om, animale de companie, vite, rozătoare, păsări
  2. Dermacentor reticulatus (Fabricius, 1794) - vite, carnivore
  3. Haemaphysalis concinna (Koch, 1844) - animale de companie, vite, rozătoare, mustelide
  4. Haemaphysalis inermis (Birula, 1895) - vite, rozătoare, carnivore, cervide, reptile
  5. Haemaphysalis parva (Neumann, 1897) - vite, lagomorfe, păsări, reptile
  6. Haemaphysalis punctata (Canestrini & Fanzago, 1878) - animale de companie, vite, rozătoare
  7. Haemaphysalis sulcata (Canestrini & Fanzago, 1878) - vite, reptile
  8. Hyalomma aegyptium (Linnaeus, 1758) - insectivore, reptile
  9. Hyalomma detritum scupense (Schulze, 1918) - vite, cervide
  10. Hyalomma marginatum marginatum (Koch, 1844) - om, vite, rozătoare, lagomorfe, păsări
  11. Ixodes apronophorus (Schulze, 1924) - rozătoare
  12. Ixodes arboricola (Schulze & Schlottke, 1930) - păsări
  13. Ixodes crenulatus (Koch, 1844) - mustelide
  14. Ixodes hexagonus (Leach, 1815) - mustelide, carnivore
  15. Ixodes laguri (Olenev, 1931) - rozătoare
  16. Ixodes redikorzevi (Olenev, 1927) - rozătoare, insectivore, carnivore, păsări, reptile
  17. Ixodes ricinus (Linnaeus, 1758) - om, animale de companie, vite, rozătoare, insectivore, lagomorfe, mustelide, carnivore, cervide, păsări, reptile
  18. Ixodes rugicollis (Schulze & Schlottke, 1930) - mustelide
  19. Ixodes simplex (Neumann, 1906) - chiroptere
  20. Ixodes trianguliceps (Birula, 1895) - rozătoare, insectivore
  21. Ixodes vespertilionis (Koch, 1844) - chiroptere
  22. Rhipicephalus annulatus (Say, 1821) - vite
  23. Rhipicephalus bursa (Canestrini & Fanzago, 1878) - animale de companie, vite, insectivore, mustelide
  24. Rhipicephalus rossicus (Yakimov & Kol-Yakimova, 1911) - rozătoare, insectivore
  25. Rhipicephalus sanguineus (Latreille, 1806) - om, animale de companie, vite, rozătoare
  1. Argas persicus (Oken, 1818) - păsări
  2. Argas reflexus (Fabricius, 1794. - păsări

Imagini[modificare | modificare sursă]

Note[modificare | modificare sursă]

  1. ^ Dumitrache Mirabela Oana. Cercetări privind ecobiologia și epidemiologia atacului cu căpușe ixodidae – vectori ai bolii Lyme în România. Rezumat al tezei de doctorat. Cluj-Napoca 2012
  2. ^ Vincent H. Resh, Ring T. Cardé. Encyclopedia of Insects. 2003
  3. ^ Daniel E. Sonenshine. Biology of ticks - Volume 1. 1991
  4. ^ John L. Capinera. Encyclopedia of Entomology. (4 Volume Set). Second Edition. Springer 2008
  5. ^ David Cameron Duffy, The effectiveness of Helmeted Guineafowl in the control of the deer tick, the vector of Lyme disease, Wilson Bull., 104(2), 1992, pp. 342-345
  6. ^ G. W. Krantz, D. E. Walter (Hrsg.): A Manual of Acarology. Third edition, Texas Tech University Press, 2009, pp. 111-117
  7. ^ J. S. H. Klompen, W. C. IV Black, J. E. Keirans, D. E. Norris (2000): Systematics and biogeography of hard ticks, a total evidence approach. In: Cladistics 16, pp. 79–102, doi:10.1111/j.1096-0031.2000.tb00349.x
  8. ^ [1] Elena Claudia Coipan, Alexandru Filip Vladimirescu, Octavian Ciolpan, Irina Teodorescu. Tick species (acari: ixodoidea) distribution, seasonality and host associations in Romania. Travaux du Muséum National d’Histoire Naturelle «Grigore Antipa». Vol. LIV (2). 2011

Bibliografie[modificare | modificare sursă]

  • Fauna Republicii Române. Vol. 5. : Arachnida. Fasc. 2 : Acaromorpha. Suprafamilia Ixodoidea (Căpușe). Editura Academiei Republicii Socialiste România. 1965
  • Elena Claudia Coipan, Alexandru Filip Vladimirescu, Octavian Ciolpan, Irina Teodorescu. Tick species (acari: ixodoidea) distribution, seasonality and host associations in Romania. Travaux du Muséum National d’Histoire Naturelle «Grigore Antipa». Vol. LIV (2). 2011
  • Chițimia, Lidia. Căpușele Ixodide. Ed. Myrton, Timișoara. 2007
  • Gerald W. Krantz, D. E. Walter. A manual of acarology, third edition. Texas Tech University Press, 2009.
  • Wall, R., Shearer, D., Veterinary ectoparasites: biology, pathology and control. Blacwell Science, Oxford, 2001.
  • Coons LB, Alberti G. The Acari-ticks. In: Harrison FW, Foelix R (eds) Microscopic anatomy of invertebrates. Chelicerate Arthropoda, vol. 8B. Wiley-Liss, New York, 1999 Sonenshine DE. Biology of ticks. Oxford University Press, New York, vol. 1 1993, vol. 2 1994
  • Parasitology and vector biology, 2nd edn. Harcourt, New York, 702 pp
  • Mike Service. Medical Entomology for Students. 4th Edition Cambridge University Press. 2008
  • Richard Wall, David Shearer. Veterinary Ectoparasites: Biology, Pathology and Control. 2001
  • Hans-Peter Wirtz: Zecken als Krankheitsüberträger: Was tun bei einem Stich? In: Biologie in unserer Zeit 31 (4), 2001, ISSN 0045-205X, S. 229 - 238.
  • Johannes Eckert, Karl Th. Friedhoff, Horst Zahner: Lehrbuch der Parasitologie für die Tiermedizin. Enke, Stuttgart 2008, ISBN 3-8304-1032-8.

Legături externe[modificare | modificare sursă]

Vezi și[modificare | modificare sursă]