Craniu
De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Craniul sau cutia craniană (din latină cranium; denumire populară: ţeastă, din latinescul testa, cap) este o structură osoasă care conţine şi protejează encefalul. la animalele vertebrate craniate. Aceasta se află în partea superioară a endoscheletului mamiferelor. Craniul uman este compus din opt oase care împreună formează o cavitate ovoidă cu duritate variabilă şi cu o capacitate de circa 1.450 ml (la adulţi).
Cuprins |
[modifică] Dezambiguizare semantică
Scheletul capului sau masivul scheletic cranio-facial este un ansamblu de oase ale craniului (în latină ossa cranii) şi ale feţei (în latină ossa faciei) cunoscut şi sub numele de ţeastă, scăfârlie, hârcă sau cap. Cel din urmă termen este impropriu din punct de vedere anatomic deoarece craniul este de fapt o parte care constituie capul. Cu toate acestea, în alte domenii cum ar fi embriologia sau biologia, craniul este considerat ca fiind sinonim al capului. Distincţia dintre craniu şi faţă este foarte clară: în esenţă craniul conţine encefalul în timp ce faţa este zona în care se află muşchii mimicii, muşchii cu care se realizează mestecatul şi cateva dintre organele de simţ.
[modifică] Funcţii
- Protejarea encefalului;
- Participă la masticarea hrănii;
[modifică] Structura
este de obicei alcătuit dintr-un:
[modifică] Oasele craniului
Oasele craniului sunt opt. Patru dintre ele nu au pereche şi au poziţie mediană, iar patru dintre ele au pereche şi au poziţie lateral-simetrică.
- Osul frontal (lat: os frontale)
- Osul etmoid (lat: os ethmoidale)
- Osul sfenoid (lat: os sphenoidale)
- Osul occipital (lat: os occipitale)
- Osul temporal (2) (lat: os temporale)
- Osul parietal (2) (lat: os parietale)
[modifică] Regiuni craniene
Partea interioară a craniului se numeşte endocraniu iar parte exterioară exocraniu. Pe de altă parte, craniul poate fi segmetat pe verticală şi în acest caz se vorbeşte despre craniul superior sau bolta craniană(lat: calvaria) şi craniul inferior sau baza craniului (lat: basis cranii).
Această diviziune nu este arbitrară ci se fundamentează pe originea embriologică diferită a structurii oaselor craniene: osificare endocondrală pentru oasele de la baza craniului şi osificare intramembranoasă pentru oasele boltei. Bolta este formată din oasele: frontal (partea verticală), parietali, scuamele temporalilor şi occipital (partea superioară). Baza cuprinde restul părţilor scheletului cranian. Limita între bază şi boltă este reprezentată printr-o linie care formează o circumferinţă sinuoasă şi care pleacă de la depresiunea naso-frontală până la protuberanţa occipitală externă.
[modifică] Origine, dezvoltare şi creştere
Structurile cefalice craniene încep să se dezvolte în mezenchim provenind din celulele crestei neurale şi ale mezodermului paraxial. Oasele care formează craniul nu au aceeaşi origine, din această cauză se face distincţie între regiunile boltei şi ale bazei craniului.
Neurocraniul membranos – bolta craniană
Oasele boltei craniene sunt oase plate cu rol de protecţie. Aceastea iau naştere în timpul procesului de osificare intramembranoasă din plăcile ţesutului conjunctiv fibros (mezenchim) care înconjoară encefalul. Astfel, în mod centrifug se dezvoltă (osifică) oasele membranoase plate. În momentul naşterii, procesul de osificare nu este încheiat iar oasele boltei nu sunt complet unite având spaţii între ele acoperite de ţesut fibros (aceste suturi sunt denumite fontanele).
Neurocraniul cartilaginos (condrocraniul) – baza craniului
Oasele bazei craniului se dezvoltă din condrocraniu prin procesul de osificare endocondrală. Condrocraniul este o structură formată din diferite nuclee cartilaginoase osteogenice separate (condrocraniul precordal îşi are originea în creasta neurală iar condocraniul cordal în mezodermul paraxial).
Fontanelele – craniul nou-născutului
La naştere, oasele plate ale craniului nu sunt complet osificate şi sunt separate de spaţii ocupate de ţesut conjunctiv fibros (provenit din creasta neurală) care în viitor va contribui la formarea definitivă a oaselor şi a articulaţiilor oaselor (sinfibroză). Aşadar, aceste spaţii sunt:
- sutura metopică
- coronală
- sagitală
- lambdoidă.
În acele locuri în care se articulează mai mult de două oase, suturile sunt ample şi formează şase fontanele:
- două impare şi mediane: fontanela anterioară şi posterioară;
- două laterale şi pare: mastoida şi sfenoida.
Fontanelele au o importanţă capitală în timpul naşterii pentru că permit suprapunerea plăcilor osoase ale craniului care dau posibilitatea trecerii capului fătului prin canalul de naştere. În timpul puerperiului, oasele revin la poziţia lor iniţială. În timpul copilariei, palparea fontanelei anterioare permite verificarea normalităţii în dezvoltare, a osificării craniului precum şi a presiunii intracraniene.
Creştere şi consolidare
Fontanelele au nevoie de mulţi ani pentru a se osifica complet şi pentru a obţine coaptaţia totală cu oasele craniului. Creşterea oaselor bolţii craniene care continuă până la stadiul de adult se realizează din materialul fibros al suturilor fontanele. Acest mecanism permite o relativă adaptabilitate a cutiei craniene conformă cu creşterea şi dezvoltarea encefalului şi a masivului facial. Capacitatea craniană completă este atinsă la vârsta cuprinsă între cinci şi şapte ani.
[modifică] Articulaţii
Articulaţiile oaselor craniului sunt imobile şi fixează oasele între ele prin intermediul cartilajelor (sincondroză) sau al ţesutului conjuctiv fibros (sinfibroză). Acele oase care fac parte din baza craniului, dezvoltate în timpul osificării endocondrale, se unesc între ele prin intermediul sincondrozei. Oasele care formează bolta craniană, cât şi oasele feţei, dezvoltate din primordii de ţesut conjunctiv, se unesc între ele prin sinfibroză sau suturi (lat: suturae). În funcţie de configuraţia suprafeţelor articulare, se disting trei tipuri de suturi (sinfibroze) ale craniului:
- suturi dentate formate din unirea suprafeţelor articulare. Este articulaţia care uneşte oasele frontal, occipital, parietal, sfenoid şi etmoid (articulaţia fronto-parietală, parieto-parietală, parieto-occipitală, fronto-etmoidală, fronto-sfenoidală) şi articulaţiile cu masivul facial (fronto-malară, fronto-nazală, etc).
- suturile scuamoase formate din unirea suprafeţelor rugoase “cu bizou”.
- articulaţia vomerului cu sfenoidul formată din unirea unei suprafeţe cu formă de creastă (creastă sfenoidală inferioară) care se fixează într-o suprafaţă complementară în formă de fantă.
