Penis

Pagina „pulă” trimite aici. Pentru alte sensuri vedeți pulă (dezambiguizare)

Localizarea penisului la bărbat

Penisul este organul sexual exteriorizat al bărbatului. Este situat în partea de jos a regiunii perineale, anterior față de scrot. Are o poziție inițial ascendentă, ușor oblică, iar în dreptul simfizei pubiene se desprinde de perineu, devenind liber și constituind penisul propriu-zis. Este un organ cilindric, turtit dorso-ventral. Este totodată un organ dublu fiziologic: are rol de transport al urinei către exterior, prin uretră, dar și de transport al spermei, tot prin uretră, la finalul actului sexual, proces numit ejaculare.

Etimologia numelui popular

Termenul de penis este folosit în principal ca termen medical și adesea în limbajul obișnuit este înlocuit cuvântul popular pulă (termen considerat vulgar în ziua de azi). Acesta este un cuvânt vechi românesc, a cărui etimologie este neclară. Majoritatea cercetătorilor susțin că respectivul ar proveni din latinescul '"phallus". Există paralele în folosirea unei păsări ca eufemism pentru organele genitale în mai toate limbile romanice, inclusiv cuvântul polla, care în dialectul madrilen al spaniolei are sensurile de penis și pui de găină. În vocabularul copiilor mai este denumit și puță sau coc.

Evoluție ontogenetică

În dezvoltarea sa ontogenetică, sistemul genital își i-a naștere, alături de sistemul urinar, dintr-o porțiune a 'mezodermului (nefrotom), segmentat ca și somitele, și din care se vor forma trei etape succesive: pronefrosul, mezonefrosul și metanefrosul. Pronefrosul se resoarbe, lăsând numai niște organe accesorii. Mezonefrosul (sau corpul lui Wolff), de asemenea se resoarbe, dând naștere gonadele (testiculele și ovarele). Tot acum iau naștere cele două canale: Wolff și Müller. La bărbat, din canalul Wollf vor lua naștere: calea spermatică, formată din epididim, canale deferente și canalul ejaculator, iar canalul Müller involuează. În ultima etapă, din metanefros, situat în pelvis, iau naștere rinichii, ce urcă în zona lombară, cât și mugurele uretral și bazinetul renal. Tot acum, prin dezvoltarea pintenului perineal, cloaca va da naștere sistemului urogenital (sinus urogenital), din care se va dezvolta vezica urinară, anterior și posterior, rectul.

Dezvoltare

De-a lungul vieții penisul trece prin mai multe stadii de dezvotare, mai mult sau mai puțin semnificative. Însă cea mai importantă fază de dezvoltare a acestuia este pubertatea. Cele mai importante faze de dezvoltare a penisului sunt:

• Etapa I. Faza intrauterină și postnatală. Penisul uman se dezvoltă încă din cea de-a III-a lună de sarcină, putând fi observat in cadrul ecografiei, și astfel se poate determina sexul copilului. La naștere penisul masoară în jur de 3-4 cm. În timpul vieții intrauterine pot apărea erecții involuntare și neavând niciun substrat emoțional sau conștient. Dezvoltare accentuată se oprește la naștere, însă acesta se dezvoltă lent în următorii ani.
• Etapa II. Faza copilăriei primare. Această fază de dezvoltare a penisului se întinde între vârsta de 2 ani și până la vârsta de 7 ani. În cadrul acestei faze penisul se dezvoltă ceva mai accentuat, crescând atât în lungime, cât și în circumferință. Lungimea acestuia la finalul acestei etape de dezvoltare este de 8-9 cm. Erecțiile sunt rare. La mulți copii, în această etapă ,prepuțul acoperă complet glandul penian, iar la mulți acesta poate fi lipit de gland, nepermițându-se decalotarea acestui. Acest lucru poate cauza inflamații și infecții ce pot determina recurgerea la înlăturarea chirurgicală prepuțului, operație numită circumcizie. După vârsta de 7 ani creșterea penisului încetinește, dar nu se oprește. Acesta continuă să se dezvolte lent, până la pubertate.
• Etapa III. Pubertatea. Această fază are un debut neregulat, dar în cele mai frecvente cazuri își are debutul în jurul vârstei de 12 ani și se finalizează în jurul vârstei de 18-19 ani. Pubertatea afectează ireversibil penisul, dar și restul organismului. Această fază are cauză principală creșterea producției de hormon testosteron, hormon produs de testicule, ce determină atât schimbările fizice, cât și cele emoționale, socilale și psihice ale bărbatului. Penisul, în această etapă, suferă cele mai majore schimbări ce constau în creșterea accelerată în lungime, ajungând la finalul pubertății să măsoare 17-18 cm; totodată se și îngroașă, iar erecțiile devin mai frecvente, fiind necontrolabile voit la începutul pubertății și apărând, în special, pe timpul nopții, terminându-se cu ejaculare (așa-zise-le poluții), semn al maturității sexuale a testiculelor.
• Etapa IV. Postpubertatea. Se întinde între vârsta de 18-19 ani până la 32-35 ani. Se caracterizează prin în încetinirea vizibilă a creșterii în lungime și circumferință a penisului, însă acesta continuă să se dezvolte mult mai lent în lungime decât în circumferință.
• Etapa V. Maturitatea. Este etapa finală a dezvoltării penisului căpătând forma și caracteristicile finale. Se întinde după vârsta de 35 de ani până la bătrânețe. Penisul păstrează forma și dimensiunile până în jurul vârstei de 55-60 de ani, după care începe să se atrofieze, și pierzând caracteristica vitală ce îl definește, erecția.

Anatomia penisului

Anatomia externă a penisului

Aparatul genital masculin (organele exterioare)

Este situat deasupra scrotului, înaintea simfizei pubiene, iar baza acestuia fiind acoperită de părul pubian.Penisul este alcătuit, în principal, din trei coloane de țesut erectil spongios. Anatomic, penisul se compune din trei porțiuni: rădăcina, corpul și glandul.

• Rădăcina penisului este prima parte a penisului fiind fixată în poziție prin bazele celor trei coloane de țesut erectil (cei doi corpi cavernoși și cel spongios) în zona ischio-pubiana a coxalului, acestea fiind acoperite de fibre musculare.
• Corpul penisului este fixat de simfiza pubiana prin două ligamente (superior și inferior), are forma de cilindru ușor turtit și prezintă o față superioară și una inferioară. Acesta atârnă când penisul este flasc, neavând fibre musculare pentru al susține. Pe toată lungimea acestuia se întind, în partea superioară, la stânga și la dreapta corpului penian, cei doi corpi cavernoși; sub aceștia trece corpul spongios, iar partea mediala a acestuia este traversată, în lungul acestuia, întinzându-se de la baza penisului și până în vârful glandului, uretra, care în stare de inactivitate este un spațiu virtual.
• Glandul reprezintă vârful penisului și este de fapt capătul lărgit al corpului spongios. În vârful acestuia, în mod normal, se de uretra, prin orificiul uretral extern. Are formă în general conică, dar poate fi și rotund, oval sau poate avea și alte forme. Are o culoare roz-violacee, în stare flască și violaceu-gri în erecție. Este, în mod normal, acoperit de prepuț.

• 

  Glandul

• 

  Glandul penisului - vedere din față

• 

  Glandul penisului - vedere laterală

Penisul prezintă un înveliș tegumentar care se continuă la nivelul glandului, formând prepuțul. Prepuțul nu adera la gland, iar la nivelul colului prezintă glandele prepuțiale care secretă smegma.

Anatomia internă a penisului

Din punct de vedere structural, penisul prezintă la exterior o serie de învelișuri (piele glabră,tunică musculară, tunică conjuctivă și fascii) iar în interior doi corpi cavernoși și un corp spongios.

Corpii cavernoși sunt acoperiți de un înveliș fibros numit albuginee, au formă cilindrică și prezintă numeroase cavități în care se află o bogată rețea vasculară (artere helicine, capilare sinusoide și vene cavernoase). Prin creșterea cantității de sânge din rețeaua vasculară a corpilor cavernoși se asigură erecția.

Corpul spongios se dispune între uretră și corpii cavernoși, înconjurând uretra. Posterior, prezintă o porțiune dilatată numită bulb uretral iar anterior se continuă cu glandul. La exterior, prezintă albugineea iar în interior un țesut spongios cu structură similară corpilor cavernoși.

Vascularizația și inervația penisului

Vascularizația penisului este asigurată de ramuri din artera rusinoasă.

Inervația somatică a învelișurilor este realizată de nervii rusinoși iar cea vegetativă de ramurile genitale ale plexului lombar.

Inervația organelor erectile este vegetativă, simpatică și parasimpatică, provenită din plexul hipogastric.

Fiziologia penisului

Penisul - flasc și erect

Starea de flasciditate și erecția penisului

În funcție de starea de activitate, fiziologic, penisului i se disting două faze de activitate, corelate cu starea psihică a bărbatului. Acestea sunt:

• starea de flasciditate
  

  

  Penis flasc
  este caracterizată de lipsa sângelui din corpii cavernoși, și este starea în care penisul se află în majoritatea timpului. În această stare prepuțul acoperă complet glandul, la marea majoritate a bărbaților necircumciși. Lungimea medie a penisului flasc, la un bărbat adult (30 ani), este de 10 cm, iar circumferința medie la același individ este de 11 cm.
• erecția
  

  

  Penis erect
  se datorează impregnării cu sânge a corpiilor cavernoși, sub influența impulsurilor provenite pe calea sistemului nervos parasimpatic, impulsuri care produc vasodilatația venelor cavernare. Erecția este un reflex voluntar, ce poate fi controlat parțial. Aceasta se caracterizează prin alungirea (lungimea penisului aproape se dublează), îngroșarea (circumferința penisului crește simțitor și vizibil, întărirea, ridicarea și curbarea mai mult sau mai puțin evidentă. Erecția poate fi menținută, fără stimulare suplimentară, până la 15 min., de către un adult tânăr (20 ani). Lungimea medie a penisului erect, la un bărbat adult (30 ani), este de 18 cm, iar circumferința medie la același individ este de 16 cm.

Vezi și

• Vulvă
• Vagin
• Fimoza
• Hipospadis
• Epispadis
• Testicul
• Prostata
• Pubertatea
• SIDA

Știați că...

• penisul europenilor este mai mic, în lungime, decât al africanilor.
• există o boală, boala Peyronie, în care penisul este curbat exagerat, iar erecția este dureroasă.
• există persoane care au penisul lung, dar foarte subțire.

Legături externe

• Sfatul Medicului
• Boala Peyronie