Penis

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Salt la: Navigare, căutare
Localizarea penisului la un bărbat tânăr

Penisul este organul sexual exteriorizat al omului, cât și la alte vertebrate și la unele dintre nevertebrate. La unele specii de mamifere, inclusiv la om, penisul joacă un rol și în micțiune. Gasteropodele prezintă atât organe sexuale masculine, dar și feminine (hermafrodite). Balenele și elefanții posedă cele mai mari penisuri (atât ca lungime, cât și ca circumferință) din regnul animal. La om penisul este situat în partea de jos a regiunii perineale, anterior față de scrot. Are o poziție inițial ascendentă, ușor oblică, iar în dreptul simfizei pubiene se desprinde de perineu, devenind liber și constituind penisul propriu-zis. Este un organ cilindric, turtit dorso-ventral. Este acoperit de un tegument de culoare mai închisă,prelungire a tegumentului abdominal, ce în dreptul glandului se răsfrânge pentru a forma prepuțul care în stare de erecție a penisului se poate retrage în spatele glandului, lăsându-l pe acesta expus excitațiilor fizice, dar si accidentelor și iritațiilor. Este totodată un organ cu dublu rol fiziologic: are rol de transport al urinei către exterior, prin uretră, dar și de transport al spermei, tot prin uretră, la finalul actului sexual, proces numit ejaculare, fapt ce face din penis un organ activ, făcând parte atât din aparatul excretor, cât și din cel reproducător. Penisul este organul masculinității, nu numai prin prisma rolului său fiziologic, ci din punct de vedere psihologic, afectând prin forma sa, prin aspectul său, dar mai ales prin mărimea sa, caracterul psihologic; astfel un penis mic determină un sindrom de inferioritate, pe când un penis dezvoltat, reprezintă un semn de masculinitate puternică. Majoritatea bărbaților au penisul acoperit de prepuț, dar în unele țări (Israel, S.U.A.), se practică circumcizia, proces chirurgical ce constă în înlăturarea prepuțului, din motive religioase. În țările europene, circumcizia se practică, numai în tratarea fimozei.

Etimologia numelui popular[modificare | modificare sursă]

Termenul de penis este folosit în principal ca termen medical și adesea în limbajul obișnuit este înlocuit cuvântul popular pulă (termen considerat vulgar în ziua de azi). Acesta este un cuvânt vechi românesc, a cărui etimologie este neclară. Majoritatea cercetătorilor susțin că respectivul ar proveni din latinescul '"phallus". Există paralele în folosirea unei păsări ca eufemism pentru organele genitale în mai toate limbile romanice, inclusiv cuvântul polla, care în dialectul madrilen al spaniolei are sensurile de penis și pui de găină. În vocabularul copiilor mai este denumit și puță sau cuc.

Evoluție ontogenetică[modificare | modificare sursă]

Stadiile comparative de dezvoltare a organelor genitale externe la bărbat și femeie

În dezvoltarea sa ontogenetică, sistemul genital își i-a naștere, alături de sistemul urinar, dintr-o porțiune a mezodermului (nefrotom), segmentat ca și somitele, și din care se vor forma trei etape succesive: pronefrosul, mezonefrosul și metanefrosul. Pronefrosul se resoarbe, lăsând numai niște organe accesorii. Mezonefrosul (sau corpul lui Wolff), de asemenea se resoarbe, dând naștere gonadele (testiculele și ovarele). Tot acum iau naștere cele două canale: Wolff și Müller. La bărbat, din canalul Wollf vor lua naștere: calea spermatică, formată din epididim, canale deferente și canalul ejaculator, iar canalul Müller involuează. În ultima etapă, din metanefros, situat în pelvis, iau naștere rinichii, ce urcă în zona lombară, cât și mugurele uretral și bazinetul renal. Tot acum, prin dezvoltarea pintenului perineal, cloaca va da naștere sistemului urogenital (sinus urogenital), din care se va dezvolta vezica urinară, anterior și posterior, rectul.

Dezvoltare[modificare | modificare sursă]

De-a lungul vieții penisul trece prin mai multe stadii de dezvotare, mai mult sau mai puțin semnificative. Însă cea mai importantă fază de dezvoltare a acestuia este pubertatea. Cele mai importante faze de dezvoltare a penisului sunt:

  • Etapa I. Faza intrauterină și postnatală. Penisul uman se dezvoltă încă din cea de-a III-a lună de sarcină, putând fi observat in cadrul ecografiei, și astfel se poate determina sexul copilului. La naștere penisul masoară în jur de 3-4 cm. În timpul vieții intrauterine pot apărea erecții involuntare și neavând niciun substrat emoțional sau conștient. Dezvoltare accentuată se oprește la naștere, însă acesta se dezvoltă lent în următorii ani.
  • Etapa II. Faza copilăriei primare. Această fază de dezvoltare a penisului se întinde între vârsta de 2 ani și până la vârsta de 7 ani. În cadrul acestei faze penisul se dezvoltă ceva mai accentuat, crescând atât în lungime, cât și în circumferință. Lungimea acestuia la finalul acestei etape de dezvoltare este de 8-9 cm. Erecțiile sunt rare. La mulți copii, în această etapă ,prepuțul acoperă complet glandul penian, iar la mulți acesta poate fi lipit de gland, nepermițându-se decalotarea acestui. Acest lucru poate cauza inflamații și infecții ce pot determina recurgerea la înlăturarea chirurgicală prepuțului, operație numită circumcizie. După vârsta de 7 ani creșterea penisului încetinește, dar nu se oprește. Acesta continuă să se dezvolte lent, până la pubertate.
  • Etapa III. Pubertatea. Această fază are un debut neregulat, dar în cele mai frecvente cazuri își are debutul în jurul vârstei de 12 ani și se finalizează în jurul vârstei de 18-19 ani. Pubertatea afectează ireversibil penisul, dar și restul organismului. Această fază are cauză principală creșterea producției de hormon testosteron, hormon produs de testicule, ce determină atât schimbările fizice, cât și cele emoționale, socilale și psihice ale bărbatului. Penisul, în această etapă, suferă cele mai majore schimbări ce constau în creșterea accelerată în lungime, ajungând la finalul pubertății să măsoare 17-18 cm; totodată se și îngroașă, iar erecțiile devin mai frecvente, fiind necontrolabile voit la începutul pubertății și apărând, în special, pe timpul nopții, terminându-se cu ejaculare (așa-zise-le poluții), semn al maturității sexuale a testiculelor.
  • Etapa IV. Postpubertatea. Se întinde între vârsta de 18-19 ani până la 32-35 ani. Se caracterizează prin în încetinirea vizibilă a creșterii în lungime și circumferință a penisului, însă acesta continuă să se dezvolte mult mai lent în lungime decât în circumferință.
  • Etapa V. Maturitatea. Este etapa finală a dezvoltării penisului căpătând forma și caracteristicile finale. Se întinde după vârsta de 35 de ani până la bătrânețe. Penisul păstrează forma și dimensiunile până în jurul vârstei de 55-60 de ani, după care începe să se atrofieze, și pierzând caracteristica vitală ce îl definește, erecția.

Anatomia penisului[modificare | modificare sursă]

Penisul (aspect normal)

Anatomia externă a penisului[modificare | modificare sursă]

Penisul este situat deasupra scrotului, înaintea simfizei pubiene, iar baza acestuia fiind acoperită de părul pubian. Acesta este alcătuit, în principal, din trei coloane de țesut erectil spongios. Penisul este organul genital copulator al bărbatului, dar și organ excretor, deoarece prin acesta trece porțiunea spongioasă a uretrei. Anatomic, penisul se compune din trei porțiuni: rădăcina, corpul și glandul.

  • Rădăcina penisului este partea fixă a penisului, fiind situată profund în perineu și este fixată de oasele bazinului prin ligamentul fundiform și ligamentul suspensor al penisului.
  • Corpul penisului este fixat de simfiza pubiană prin două ligamente (superior și inferior). Acesta are forma de cilindru ușor turtit și prezintă o față superioară (dorsul penisului), două margini laterale rotunjite și o față inferioară, pe suprafața căreia, când penisul este erect se observă o proeminență determinată de uretră. Corpul penisului atârnă când acesta este flasc, neavând fibre musculare pentru al susține. Pe toată lungimea acestuia se întind, în partea superioară, la stânga și la dreapta corpului penian, cei doi corpi cavernoși; sub aceștia trece corpul spongios, iar partea mediala a acestuia este traversată, în lungul acestuia, întinzându-se de la baza penisului și până în vârful glandului, uretra, care în stare de inactivitate este un spațiu virtual. Corpul penisului este acoperit de o piele fină și mobilă, care pe fața inferioară a penisului prezintă foliculi piloși dilatați și o dungă de culoare cafenie închisă, ce se întinde de la frenumul prepuțului, coboară pe fața inferioară a corpului penian, paralel cu uretra, către scrot, până la anus.
  • Glandul este, de fapt, exteriorizarea corpului spongios. Are formă conică sau rotundă, este de culoare roz - cenușie pal, când penisul este flasc și roz - violacee, când penisul este erect. Glandul penian are două componente distincte: corpul glandului și vârful glandului. Corpul glandului sau coroana glandului, care este partea mai voluminoasă a acestuia și are culoarea roză (flasc) și roz - cenușie (erect). Acesta întrece în circumferință corpul penisului, mai ales dorsal. Către corpul penisului, coroana glandului este mai închisă la culoare. Vârful glandului este partea terminală a penisului, fiind locul unde se deschide uretra, în mod normal, prin meatul urinar, este străjuit de două labii slab dezvoltate. În spatele coroanei se află un spațiu, șanțul balano-prepuțal, care în timpul erecției, în cele mai multe cazuri, este vizibil prin retragerea prepuțului. Pe partea posterioară a glandului se întinde o bandă fibroasă de țesut, frenumul prepuțului, ce pleacă imediat de sub partea inferioară a meatului urinar, fiind locul de ancorare a prepuțului.
  • Prepuțul este răsfrângerea tegumentului ce provine de pe corpul penian, și acoperă glandul, când penisul este flasc, și rareori când acesta este erect. Acesta are la exterior aspect tegumentar, iar spre gland, de mucoasă. Rolul său este de protecție și lubrifiere a glandului. El se ancorează la baza glandului, pe partea posterioară, cu ajutorul frenumului prepuțal. Pe suprafața internă a prepuțului, ce vine în contact intim cu glandul, se găsesc glande ce secretă smegma prepuțală (lichid lăptos, de consistență fermă, puternic mirositor, datorită acizilor organici, având rol de lubrifiere). Acumularea de smegmă la baza glandului determină un miros urât sau iritații.

Anatomia internă a penisului[modificare | modificare sursă]

Vascularizația și inervația penisului

Din punct de vedere structural, penisul prezintă la exterior o serie de învelișuri (piele glabră, tunică musculară, tunică conjuctivă și fascii), iar în interior doi corpi cavernoși și un corp spongios. Corpii cavernoși sunt acoperiți de un înveliș fibros numit albuginee, au formă cilindrică și prezintă numeroase cavități în care se află o bogată rețea vasculară (artere helicine, capilare sinusoide și vene cavernoase). Prin creșterea cantității de sânge din rețeaua vasculară a corpilor cavernoși se asigură erecția. Aceste formațiuni au o lungime de 15 - 16 cm, în starea flască a penisului și 20 - 21 cm, în erecție.Corpul spongios se dispune între uretră și corpii cavernoși, înconjurând uretra. Posterior, prezintă o porțiune dilatată numită bulb uretral iar anterior se continuă cu glandul. La exterior, prezintă albugineea iar în interior un țesut spongios cu structură similară corpilor cavernoși.

Vascularizația și inervația penisului[modificare | modificare sursă]

Vascularizația penisului este asigurată de ramuri din artera rusinoasă și vena dorsală profundă peniană. Inervația somatică a învelișurilor este realizată de nervii rusinoși iar cea vegetativă de ramurile genitale ale plexului lombar. Inervația organelor erectile este vegetativă, simpatică și parasimpatică, provenită din plexul hipogastric.

Fiziologia penisului[modificare | modificare sursă]

Starea de flasciditate și erecția penisului[modificare | modificare sursă]

Penis flasc
Penis erect

În funcție de starea de activitate, fiziologic, penisului i se disting două faze de activitate, corelate cu starea psihică a bărbatului. Acestea sunt:

  • starea de flasciditate este caracterizată de lipsa sângelui din corpii cavernoși, și este starea în care penisul se află în majoritatea timpului. În această stare prepuțul acoperă complet glandul, la marea majoritate a bărbaților necircumciși. Lungimea medie a penisului flasc, la un bărbat adult (30 ani), este de 10 - 12 cm, iar circumferința medie la același individ este de 11 cm.
  • erecția se datorează impregnării cu sânge a corpiilor cavernoși, sub influența impulsurilor provenite pe calea sistemului nervos parasimpatic, impulsuri care produc vasodilatația venelor cavernare. Erecția este un reflex voluntar, ce poate fi controlat parțial. Aceasta se caracterizează prin alungirea (lungimea penisului aproape se dublează), îngroșarea (circumferința penisului crește simțitor și vizibil, întărirea, ridicarea și curbarea mai mult sau mai puțin evidentă a penisului. Erecția poate fi menținută, fără stimulare suplimentară, până la 30 minute de către bărbatul tânăr (25 ani). Lungimea medie a penisului erect, la un bărbat adult (30 ani), este de 15 - 18 cm, iar circumferința medie la același individ este de 17 cm.

Bolile și afecțiunile penisului[modificare | modificare sursă]

Penisul poate fi afectat, de-a lungul vieții, de numeroase boli, afecțiuni sau procese degenerative mai mult sau mai puțin grave.

  • Boala Peyronie cunoscută și ca induranța plastică a penisului sau inflamația cronică a albugineei este o condiție a țesutului conjunctiv implicând creșterea plăcilor fibroase în țesutul moale al penisului (element caracteristic al bolii), afectând până la 4 % dintre bărbați. Procesul fibros apare în tunica albuginee, o tunică conjunctivă fibroasă care înconjuară corpii cavernoși determinând o curbare anormală a penisului.Boala Peyronie este caracterizată de curbarea penisului, precedată adesea de erecții dureroase și acompaniată de o zonă de fibroză. Etiologia bolii este necunoscută. Curbarea caracteristică este asociată cu disfuncția erectilă, ca rezultat al curburii tecii penisului cu intromisiune sau a lipsei rigidității diastal de zona de fibroză asociată. Această absență a rigidității pare a fi rezultatul compromiterii aportului de sânge penian diastal.Un anumit grad de curbare a penisului este considerat normal; numeroși bărbați născându-se cu aceast grad de curbare a penisului.Boala poate determina durere, întărire, leziuni de dimensiuni mari, sub forma unor corzi, sau curbarea anormală a penisului când este erect. Această boală poate face actul sexual dureros, dificil sau chiar imposibil. Boala afectează bărbatii adulți, mai ales cei de 40 de ani, și în special rasa caucaziană.
  • Epispadiasul este un defect (malformație congenitală) rară a penisului în care orificiul de deschidere a uretrei în partea superioară a penisului. Rata de prezență la bărbați este de 1 la 120.000 de persoane. Principala cauză a epispadiasului este eșecul fuziunii abdominale și pelvine în primele luni ale embriogenezei.
  • Hipospadiasul este un defect (malformație congenitală) rară, în care orificiul uretral este plasat pe partea posterioară a penisului. În funcție de poziționarea orificiului uretral, se cunosc mai multe grade de hipospadias: gradul 1 de hipospadias - când orificiul uretral se află poziționat în zona frenumului (50 - 75 % din cazuri), gradul 2 de hipospadias - când orificiul uretral se deschide pe axul posterior al penisului și gradul 3 de hipospadias - când orificiul uretral se deschide în zona perineului (20 - 30 % din cazuri).
  • Diphalia sau penisul dublu, este o afecțiune ce constă în prezența a două penisuri. Rata de incidență a acestei afecțiuni este de 1 la 5.500.000 de bărbați. Primul caz de diphalia a fost descris de Johannes Jacob Wecker, în 1609.
  • Agenezia peniană este un defect congenital în care penisul lipsește. Este prezent 1 caz la 6.000.000 de bărbați.
  • Micropenisul este un defect în care penisul este neobișnuit de mic, măsurând, în erecție, mai puțin de 7 cm, față de media normală de 15 cm.
  • Chordeea este un defect în care penisul curbat în jos, mai bine vizibil în stare de erecție. Acest defect nu terbuie asociat sau confundat cu hipospadiasul sau boala Peyronie.
  • Fimoza este o afecțiune ce se localizează la nivelul prepuțului, caracterizată prin strâmtorarea anormală a inelului prepuțal, ce determină o decalotare dureroasă sau chiar imposibilă, cât și inflamarea prepuțului. Rezolvarea acestei afecțiuni se face chirurgical, prin înlăturarea prepuțului (circumcizie).
  • Fractura penisului este ruptura a uneia sau ambelor membrane albugineea, membrana fibroasă ce acoperă corpii cavernoși. Este cauzată de contorsionarea penisului erect în timpul actului sexual.
  • Priapismul este o potențială periculoasă afecțiune genitală, caracterizată printr-o erecție dureroasă și persistentă, nefiind condiționată de excitație fizică sau psihică.

Vezi și[modificare | modificare sursă]

Referințe[modificare | modificare sursă]

Legături externe[modificare | modificare sursă]

Commons
Wikimedia Commons conține materiale multimedia legate de Penis