Jiří Staca

Adaugă legături
De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Dezvoltare
Unul sau mai mulți editori lucrează în prezent la această pagină sau secțiune. Pentru a evita conflictele de editare și alte confuzii creatorul solicită ca, pentru o perioadă scurtă de timp, această pagină să nu fie editată inutil sau nominalizată pentru ștergere în această etapă incipientă de dezvoltare, chiar dacă există unele lacune de conținut.

Dacă observați că nu au mai avut loc modificări de 10 zile puteți șterge această etichetă.

Pagina a fost modificată ultima oară de către Donarius (Contribuții • Jurnal) acum 1 zi.
Jiří Staca
Date personale
Născut[2][1] Modificați la Wikidata
Samarina, Epir-Macedonia de Vest⁠(d), Grecia[3] Modificați la Wikidata
Decedat (74 de ani)[2] Modificați la Wikidata
Praga, Cehoslovacia[2] Modificați la Wikidata
Cetățenie Imperiul Otoman
 Cehoslovacia Modificați la Wikidata
Ocupațiefilolog[*]​
traducător Modificați la Wikidata
Limbi vorbitelimba română
limba cehă Modificați la Wikidata
StudiiFilozofická fakulta Univerzity Karlovy[*][[Filozofická fakulta Univerzity Karlovy (Faculty of Charles University in Prague)|​]][1]
Note
PremiiOrdinul Coroana României
Ordinul Coroana Italiei[*]​
Medalia „Meritul comercial și industrial”  Modificați la Wikidata
Modifică date / text Consultați documentația formatului

Jiří Staca, cunoscut și ca George Staca[4][5] sau Gheorghe Staca,[6][7] (n. , Samarina, Epir-Macedonia de Vest⁠(d), Grecia – d. , Praga, Cehoslovacia) a fost un filolog și traducător ceh de origine aromână.[5][7][8]

A urmat studii de filologie romanică la Facultatea de Filosofie⁠(d) a Universității Caroline din Praga (FFUK)[4][6] și s-a stabilit în Cehoslovacia,[7] unde a lucrat ca profesor de spaniolă, italiană și română[7] la Academia Comercială din Praga.[4][6][7][9][10] A predat, începând din anul 1919,[7] cursuri de limba română la Universitatea Carolină din Praga[6][7] și a făcut parte, alături de Marie Kavková și Antonín Křečan, din primul colectiv de profesori ai noii secții de limba română, care a fost înființată în anul universitar 1950–1951 în cadrul Catedrei de Limbi romanice de la Facultatea de Filosofie a Universității Caroline din Praga.[11]

A alcătuit în perioada interbelică un primul ghid de conversație ceho-român intitulat Čech mezi Rumuny (rumunsky) („Cehul printre români”, 1938) și a adunat material pentru un dicționar român-ceh de mărime medie, care a fost publicat însă abia în 1961 sub titlul Rumunsko-český slovník („Dicționar româno-ceh”).[7] A tradus, de asemenea, câteva piese de teatru românești ca Năpasta și O scrisoare pierdută ale lui Ion Luca Caragiale și Omul cu mârțoaga a lui Gheorghe Ciprian.[5] Profesorul George Staca a îndeplinit, în plus, timp de mai mulți ani funcția de consul general onorific al României la Praga.[4][5]

Biografie[modificare | modificare sursă]

Studii[modificare | modificare sursă]

S-a născut în anul 1884 în satul Samarina din regiunea Macedonia de Vest (care făcea parte atunci din Imperiul Otoman, iar astăzi este o parte componentă a Greciei),[4] într-o familie aromână[7][8][5] cu origini românești.[6][9] A absolvit cursurile Liceului Românesc din Bitola în anul 1904. Cu ajutorul profesorului ceh Jan Urban Jarník,[6] care manifesta o simpatie sinceră față de români,[12] a venit în Boemia și a urmat studii la Facultatea de Filosofie⁠(d) a Universității Caroline din Praga (FFUK),[4][6] unde s-a specializat în limbile romanice moderne[6] și a obținut apoi titlul de doctor în filologie.[4]

George Staca a făcut parte, alături de Hertvík Jarník, Vladimír Buben și Method Zavoral, din cercul prietenilor limbii și culturii române, format în jurul profesorului Jarník, și a acumulat în perioada studiilor, potrivit prof. Jindra Hušková, o „frumoasă cultură literară”.[5] După absolvirea facultății, a efectuat câteva călătorii de studii în Italia și Spania[4] și s-a stabilit în Boemia,[7] unde a lucrat ca profesor de spaniolă, italiană și română[7] la Academia Comercială (Școala de Înalte Studii Comerciale; în cehă Vysoká škola obchodní) din Praga.[4][6][7][9][10]

Primul Război Mondial[modificare | modificare sursă]

În perioada Primului Război Mondial, el a venit des la spitalul amenajat în Mănăstirea Strahov din Praga, condusă în acea vreme de abatele Metodiu Zavoral, pentru a-i vizita pe soldații români răniți, care erau originari din Transilvania și fuseseră înrolați forțat în Armata Austro-Ungară.[12]

Tot în aceeași perioadă, la inițiativa dr. Edvard Beneš, care fusese anterior profesor la Academia Comercială din Praga, dr. George Staca s-a implicat în activitățile subversive cehoslovace și a luat legătura cu ofițerii români din regimentele străine aduse de austrieci la Praga spre sfârșitul anului 1914 și începutul anului 1915 pentru a menține ordinea în oraș și a supraveghea loialitatea cehilor, care a fost pusă ulterior la îndoială după ce tot efectivul militar ceh din Regimentul 28 Infanterie a dezertat la 3 aprilie 1915 și s-a predat Armatei Imperiale Ruse.[13] Staca a căutat să-i împiedice pe ofițerii români nou-veniți în oraș să frecventeze cazinoul german din Praga, unde ar fi putut fi contaminați de atmosfera dușmănoasă a ocupanților, și a reușit să-i introducă pe marea majoritate a lor în societatea cehă pentru a-i familiariza cu mediul cultural ceh și a-i face să manifeste solidaritate cu idealurile naționale cehe.[13] Ca urmare a eforturilor prof. Staca, au fost formate la scurt timp mai multe cercuri intime ceho-române, primul dintre ele luând ființă în martie 1915 în cartierul praghez Letná.[13] După proclamarea independenței Cehoslovaciei la 28 octombrie 1918, ofițerii români s-au pus, împreună cu trupele lor, la dispoziția Consiliului Național Cehoslovac și, refuzând să asculte ordinele superiorilor, au participat activ ca singura unitate militară organizată la înăbușirea contrarevoluției pregătite de un grup de ofițeri germani aflați la Praga și la ocuparea comandamentului militar austro-ungar din Praga.[13]

Profesor de limba română[modificare | modificare sursă]

George Staca a fost naturalizat, după război, de noul stat Cehoslovacia.[5] Începând din anul 1919,[7] el a activat ca lector de limba română la Universitatea Carolină din Praga,[6][7] continuând tradiția cultivării interesului cehilor pentru limba română, pe care o inițiase profesorul Jan Urban Jarník.[14] A fost astfel unul dintre cei trei profesori de limba română care au predat în perioada interbelică la universitățile din Cehoslovacia: Staca a predat la Universitatea Carolină din Praga, Hertvík Jarník la Universitatea Masaryk din Brno și Jindra Hušková la Universitatea Comenius din Bratislava.[5] Printre studenții din perioada interbelică ai prof. Staca s-a aflat filologul romanist J. Š. Kvapil (1904–1975), viitor critic și istoric literar, traducător de literatură română și profesor universitar la Universitatea Palacký din Olomouc.[15] El a alcătuit în perioada interbelică un primul ghid de conversație ceho-român intitulat Čech mezi Rumuny (rumunsky) („Cehul printre români”, 1938) și a adunat material pentru un dicționar român-ceh de mărime medie, care a fost publicat însă abia în 1961 sub titlul Rumunsko-český slovník („Dicționar româno-ceh”).[7] În această perioadă a locuit pe str. Ibsenova nr. 3 din districtul Praga 12.[4]

El a îndeplinit multă vreme funcția de consul onorar al României la Praga,[4][5][6][16][17][18][19][20] având adresa „U Divadla” 1207.[18] În urma raportului nr. 78.614 din 1929 al ministrului de externe G. G. Mironescu, a fost înaintat începând din 1 ianuarie 1930 la gradul de consul ge­neral onorar pe lângă Legațiunea României din Praga.[21] Profesorul Staca a sprijinit, de asemenea, activitatea Institutului Ceho-Slovaco-Român și a filialelor sale de la Brno și Bratislava.[22]

Jiří Staca a participat la înființarea unei secții de limba română în cadrul Catedrei de Limbi romanice de la Facultatea de Filosofie⁠(d) a Universității Caroline din Praga în anul universitar 1950–1951 și a făcut parte, alături de Marie Kavková și Antonín Křečan, din primul colectiv de profesori ai noii secții,[11] avându-l printre studenții săi pe viitorul lingvist Jirí Felix.[11] A decedat în anul 1958.[6][7]

Activitatea publicistică[modificare | modificare sursă]

Filologul dr. Zdeněk Wittoch, redactorul dicționarului româno-ceh.

Jiří Staca a început să lucreze din anul 1928[9] la redactarea primului dicționar româno-ceh,[23] împreună cu un grup de colaboratori, printre care dna Božena Hudíková.[9] Dicționarul a fost tipărit pe fragmente de Státní grafická unie din Praga începând din 1938, dar tipărirea a fost întreruptă în 1942, în timpul celui de-al Doilea Război Mondial.[9] Redactarea dicționarului a continuat până în 1948, când Jiří Staca și-a dat seama că dicționarul trebuie îmbunătățit și adaptat la cerințele actuale, atât din punct de vedere tehnic, cât și din punct de vedere al conținutului.[9] Această activitate nu a putut fi dusă la sfârșit și a fost preluată în anul 1949, cu asentimentul și colaborarea bătrânului profesor, de dr. Zdeněk Wittoch, specialist în limbile slave și romanice la Academia Cehoslovacă de Științe, care a creat până în anul 1951 un colectiv, din care au mai făcut parte alți doi cercetători: dr. Vladimír Hořejší (1925–1992) și Ioan Săcăreanu (1887–1959).[9][23] Redactor științific a fost numit prof. dr. Vladimír Buben (1888–1956), iar consilier expert prof. Antonín Křečan (1887–1972).[9]

Cei trei redactori au rescris și completat dicționarul până în anul 1954, folosind aproape toate dicționarele de limba română și unele dicționare bilingve româno-străine, și au reușit să intre în contact în primăvara anului 1953 cu Academia RPR, în special cu Institutul de Lingvistică de la București.[9] Wittoch și Hořejší s-au deplasat la București, iar un colectiv condus de acad. Emil Petrovici a verificat această lucrare în anul 1955.[9] Textul a fost cercetat de profesorii Maria Iliescu și Mihai Isbășescu, care au fost înlocuiți înspre final de Valeria Popa.[24] Un rol activ la rescrierea și editarea finală a manuscrisului pentru tipărire l-a avut tânărul lingvist ceh Jirí Felix.[11][25] Manuscrisul Dicționarului româno-ceh (Rumunsko-český slovník), care a fost elaborat în cadrul Institutului de Studii Slave al Academiei Cehoslovace de Științe,[11] a fost depus la editura Státní pedagogické nakladatelství din Praga în 13 iunie 1957.[25] Dicționarul, care conține circa 40.000 de cuvinte[23] și are 1033 de pagini,[7] a fost publicat la Praga abia în anul 1961, după moartea prof. Staca,[11][26] și continua să fie folosit inclusiv în anul 2018.[7]

Profesorul Staca a colaborat, de asemenea, alături de Jindřiška Hušková-Flajšhansová, Antonín Křečan și Vladimír Halenár, la redactarea volumului Konverzačná příručka rumunčiny („Ghid de conversație româno-slovac”, 1961).[27] În afara activității științifice, Jiří Staca a tradus în limba cehă câteva piese de teatru românești precum Năpasta și O scrisoare pierdută (1931) a lui Ion Luca Caragiale[5] și comedia Omul cu mârțoaga (1930) a lui Gheorghe Ciprian,[4][5] care au fost reprezentate ulterior pe scenele teatrelor cehoslovace.[4] Prima piesă de teatru românească reprezentată pe scena cehoslovacă a fost drama Năpasta,[5] în traducerea profesorilor George Staca și Otakar Hink,[17][28][29][30] care s-a jucat în premieră la Bratislava,[5] în prezența autorilor, în ziua de 9 noiembrie 1929.[17][28][29][30]

Onoruri[modificare | modificare sursă]

Jiří Staca a fost decorat în perioada interbelică cu mai multe ordine române și străine:

Scrieri[modificare | modificare sursă]

Cărți proprii[modificare | modificare sursă]

  • Čech mezi Rumuny (rumunsky) („Cehul printre români”), Orbis, Praga, col. „Brána jazyků. Rychlé kursy jazyků”, 1938, 155 p.
  • Rumunsko-český slovník („Dicționar româno-ceh”), Státní pedagogické nakladatelství, Praga, 1961, 1033 p. – împreună cu dr. Vladimír Hořejší, Ioan Săcăreanu și dr. Zdeněk Wittoch
  • Konverzačná príručka rumunčiny („Ghid de conversație în limba română”), Slovenské pedagogické nakladateľstvo, Bratislava, 1961 – împreună cu Antonín Křečan și Jindra Hušková; dicționarul româno-slovac a fost elaborat de Vladimír Halenár

Traduceri[modificare | modificare sursă]

  • Ion Luca Caragiale, Křive obvinení (Năpasta), spectacol în limba cehă, prezentat în anul 1929 sub titlul Muž zo tmy („Omul din întuneric”) la Teatrul Național din Bratislava, în regia lui Janko Borodáč și în anul 1930 pe scena teatrului Komorné Divadlo din Praga – traducere din limba română în limba cehă de dr. Jiří Staca și Otakar Hink[32][33][34]
  • Ion Luca Caragiale, Ztracený dopis (O scrisoare pierdută), comedie în patru acte, Česká grafická Unie, Praga, 1931, 89 p. – traducere din limba română în limba cehă de dr. Jiří Staca și Otakar Hink,[32][35] prefață scrisă de dr. Čeněk Šofferle (fost consilier de secție la Ministerul Instrucției din Cehoslovacia)[35]
  • Gheorghe Ciprian, Muž s kobylou (Omul cu mârțoaga), comedie în patru acte, Česká grafická Unie, Praga, 1930, 87 p. – traducere din limba română în limba cehă de Jiří Staca, prefață scrisă de dr. Čeněk Šofferle[36]
  • Victor Eftimiu, Muž který zahlédl smrt (Omul care a văzut moartea), comedie în trei acte, Československá grafická Unie, Praga, 1934, 67 p. – traducere din limba română în limba cehă de dr. Jiří Staca[37]
  • Nicolae Gane, Rumunské novelly („Nuvele românești”), J. Otto, Praga, col. „Světová knihovna” nr. 999, 1905, 85 p. (ed. a II-a, 1912) – traducere din limba română în limba cehă de Jiří Staca și K. Hora, editat de Jaroslav Kvapil;[38][39][40][41][42] conține povestirile „Eleonora”, „Štěpánova šalmaj” („Fluierul lui Ștefan”) și „Osmanova skála” („Piatra lui Osman”)[43][44][45]

Note[modificare | modificare sursă]

  1. ^ a b c Students of the Universities of Prague 1882–1945 
  2. ^ a b c d e Czech National Authority Database, accesat în  
  3. ^ Czech National Authority Database, accesat în  
  4. ^ a b c d e f g h i j k l m n o Stephen Taylor (ed.), Who's who in Central and East-Europe 1933/34, vol. 2, The Central European Times Publishing, Zürich, 1935, p. 922.
  5. ^ a b c d e f g h i j k l m ***, „Relațiile culturale româno-cehoslovace — Premergătorii prieteniei cehoslovace — Relațiile universitare — Opere românești traduse in limba cehă — Convorbire cu d-na dr. Jindra Huskova-Flajshansova”, în Universul, anul XLVIII, nr. 272, luni 3 noiembrie 1930, p. 4.
  6. ^ a b c d e f g h i j k l Traian Ionescu-Nișcov, Relații social-culturale ceho-române (Epoca modernă), Ed. Dacia, Cluj-Napoca, 1981, p. 156.
  7. ^ a b c d e f g h i j k l m n o p q r Libuše Valentová (), „Studii Românești la Universitatea Carolină din Praga”, România literară (43), arhivat din original la , accesat în  
  8. ^ a b Jan Urban Jarník, Corespondență, vol. 1, Ed. Minerva, București, 1980, p. 113.
  9. ^ a b c d e f g h i j k „Předmluva” („Prefață”), în Jiří Staca, Vladimír Hořejší, Ioan Săcăreanu și Zdeněk Wittoch, Rumunsko-český slovník („Dicționar româno-ceh”), Státní pedagogické nakladatelství, Praga, 1961, p. 5.
  10. ^ a b Jan Urban Jarník, Corespondență, vol. 1, Ed. Minerva, București, 1980, p. 317.
  11. ^ a b c d e f Teodora Alexandra, „Dr. Docent Jiři Felix, profesor Honoris Causa al Universității din București, la cei 80 de ani ai săi”, în Universitatea din București, Facultatea de Limbi și Literaturi Străine, Asociația Slaviștilor din România, Romanoslavica, vol. XLVII (volum dedicat celei de-a 90-a aniversări a profesorului Mirco Jivcovici), nr. 3, Editura Universității din București, 2011, p. 259.
  12. ^ a b Jindra Hušková-Flajšhansová și corespondenții săi români, Editura Minerva, București, 1991, p. 40.
  13. ^ a b c d Čeněk Šofferle (), „«28 octombrie și Românii»” (PDF), România literară (5), p. 23, accesat în  
  14. ^ Sergiu Selian (), „Interviu cu profesorul Jiři Felix. Preocupări cehoslovace pentru limba și literatura română” (PDF), România literară (5), p. 30, accesat în  
  15. ^ Kvapil J. Š. (Josef Šofferle), Obec překladatelů, accesat în  
  16. ^ Věstník Ministerstva vnitra, Czech Republic. Ministerstvo vnitra, Praga, 1924, p. 350.
  17. ^ a b c ***, „Mari manifestații pentru România în Cehoslovacia”, în Gazeta Transilvaniei, Brașov, anul XCII, nr. 122, joi 21 noiembrie 1929, p. 3.
  18. ^ a b The Year-book of the Czechoslovak Republic, Orbis, Praga, 1929, p. 278.
  19. ^ Sextil Pușcariu, Études de linguistique roumaine, Monitorul Oficial și Imprimeriile Statului, Imprimeria Națională, Cluj–București, 1937, p. XVIII.
  20. ^ Jan Urban Jarník, Corespondență, vol. 1, Ed. Minerva, București, 1980, p. 358.
  21. ^ Decretul regal nr. 698 din 28 februarie 1930 privind înaintare în grad, publicat în Monitorul Oficial, Partea I-a, nr. 56, luni 10 martie 1930, p. 1862.
  22. ^ Libuše Valentová (), „Scrisoare din Praga: Revenirea la o tradiție” (PDF), România literară (47), p. 22, accesat în  
  23. ^ a b c V. Savin (), „Prietenii de pe malurile Vltavei” (PDF), Flacăra (7 (143)), pp. 10–11, accesat în  
  24. ^ „Předmluva” („Prefață”), în Jiří Staca, Vladimír Hořejší, Ioan Săcăreanu și Zdeněk Wittoch, Rumunsko-český slovník („Dicționar româno-ceh”), Státní pedagogické nakladatelství, Praga, 1961, pp. 5–6.
  25. ^ a b „Předmluva” („Prefață”), în Jiří Staca, Vladimír Hořejší, Ioan Săcăreanu și Zdeněk Wittoch, Rumunsko-český slovník („Dicționar româno-ceh”), Státní pedagogické nakladatelství, Praga, 1961, p. 6.
  26. ^ *** (), „Un ambasador al culturii române în Cehia – prof. univ. Jiri Felix”, Curentul, accesat în  
  27. ^ Vladimír Forst (red.), ed. (), Lexikon české literatury (PDF), 2/I H–J, Praga: Nakladatelství Academia, p. 369, accesat în  
  28. ^ a b ***, „Festivalul românesc de la Bratislava. O entuziastă manifestație de simpatie. «Năpasta». Institutul cehoslovac-român”, în Epoca, nr. 241, 17 noiembrie 1929, p. 2.
  29. ^ a b ***, „Impresii de la festivalul românesc din Bratislava”, în Rampa, anul XIV, nr. 3549, 17 noiembrie 1929, p. 3.
  30. ^ a b ***, „Festivalul românesc de la Bratislava. O entuziastă manifestație de simpatie. «Năpasta». Institutul cehoslovac-român”, în Neamul românesc, anul XXIV, nr. 255, 20 noiembrie 1929, p. 1.
  31. ^ Înaltul decret regal nr. 3.040 din 1929 privind conferiri de medalii, menționat în Monitorul Oficial, Partea I-a, nr. 142, luni 30 iunie 1930, p. 4840. Este menționat în acel decret ca „profesor dr. Georges Staea dela Academia Comercialá, consul onorific al României din Praga”.
  32. ^ a b Gh. Călin, „Ion Luca Caragiale – în limba slovacă”, în Asociația Slaviștilor din Republica Socialistă România, Romanoslavica, Literatură – Istorie, București, anul XV, 1967, p. 120.
  33. ^ Scrisori către Ovid Densușianu, vol. II, Ed. Minerva, București, 1979, p. 231.
  34. ^ Libuša Vajdová (îngr. ed.), Jindra Hušková-Flajšhansová și corespondenții săi români, Editura Minerva, București, 1991, p. 32.
  35. ^ a b Geta Costache și Anca Podgoreanu (ed.), Scriitori români în limbi străine: ghid bibliografic de literatură română, vol. 1 (A–H), Biblioteca Centrală Universitară „Carol I”, București, 2014, p. 202. ISBN: 978-973-88947-6-1
  36. ^ Geta Costache și Anca Podgoreanu (ed.), Scriitori români în limbi străine: ghid bibliografic de literatură română, vol. 1 (A–H), Biblioteca Centrală Universitară „Carol I”, București, 2014, p. 296. ISBN: 978-973-88947-6-1
  37. ^ Geta Costache și Anca Podgoreanu (ed.), Scriitori români în limbi străine: ghid bibliografic de literatură română, vol. 1 (A–H), Biblioteca Centrală Universitară „Carol I”, București, 2014, p. 396. ISBN: 978-973-88947-6-1
  38. ^ Geta Costache și Anca Podgoreanu (ed.), Scriitori români în limbi străine: ghid bibliografic de literatură română, vol. 1 (A–H), Biblioteca Centrală Universitară „Carol I”, București, 2014, p. 468. ISBN: 978-973-88947-6-1
  39. ^ Traian Ionescu-Nișcov, Relații social-culturale ceho-române (Epoca modernă), Ed. Dacia, Cluj-Napoca, 1981, p. 109.
  40. ^ Jan Schmitt, Pŕiruční seznam české literatury, vydané v poslednich 25 letech českými nakladateli, vol. 1, Spolku českých knihkupců a nakladatelů, Praga, 1916, p. 98.
  41. ^ „📗 Rumunské novelly – Nicolae Gane (1905, J. Otto)”, Antikvariát Avion, accesat în  
  42. ^ „📗 Rumunské novely – Nicolae Gane (1912, J. Otto)”, Antikvariát Avion, accesat în  
  43. ^ 1000 Nejkrásnějších novell: 1000 světových spisovatelů, vol. 26–30, Jos. R. Vilímek, Praga, 1910, p. 84.
  44. ^ Literární rozhledy, vol. 4, 1911, p. 69.
  45. ^ Icu Crăciun, Izbăvirea prin cultură: publicistică literară, Editura Grinta, Cluj-Napoca, 2008 , p. 24.
Adus de la https://ro.wikipedia.org/w/index.php?title=Jiří_Staca&oldid=16230399