O scrisoare pierdută

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Salt la: Navigare, căutare
O scrisoare pierdută
Informații generale
Autor Ion Luca Caragiale
Gen Comedie de moravuri
Acte 4
Ediția originală
Limbă originală Română
Țară de prima lansare România
Data publicării 1884
Prima reprezentație 13 noiembrie 1884
Teatrul Național București
Personaje


O scrisoare pierdută este o comedie de moravuri sociale și politice, scrisă de dramaturgul român Ion Luca Caragiale, în anul 1884.

Sumar[modificare | modificare sursă]

Personaje[modificare | modificare sursă]

Structură[modificare | modificare sursă]

Comedia O scrisoare pierdută este împărțită în patru acte. Textul este conceput ca o succesiune dinamică de replici, iar principalul mod de expunere este dialogul. Intervențiile autorului, adică indicațiile scenice sau didascaliile, sunt prezente de obicei la începutul comediei, al unui act, sau sunt intercalate replicilor. Ele se referă la cadrul acțiunii, statutul personajelor, mimica și gestica acestora etc, și utilizează ca moduri de expunere descrierea și narațiunea.

Premiera piesei[modificare | modificare sursă]

Gloria literară a lui Caragiale a fost consfințită în seara zilei de 26 octombrie 1884, la Iași, la lectura piesei "O scrisoare pierdută", în casele lui Iacob Negruzzi. Piesa a fost jucată în premieră, pe scena Teatrului Național din București, la 13 noiembrie 1884, înregistrând un mare succes de public, prin seria de 11 reprezentații consecutive, în decurs de numai trei săptămâni.

Reprezentațiile piesei la alte teatre[modificare | modificare sursă]

A fost reluată, până la sfârșitul anului, cu actorii Teatrului Național, la Iași, apoi la Craiova, echivalând cu răspândirea ei în toată țară și cu receptarea unanimă a publicului amator de teatru. Pentru autor, spectacolele de la teatrul ieșean au însemnat consacrarea, după ce în 1879 primele două reprezentări ale comediei "O noapte furtunoasă" au provocat scandal și l-au îndepărtat pentru un timp pe dramaturg de Teatrul Național și după ce, în 1880, "Conu Leonida față cu reacțiunea" trecuse aproape neobservată, jucându-se pe o scenă de mâna a doua, cum avea să consemneze Titu Maiorescu în studiul său din 1885, Comediile d-lui I.L. Caragiale.

Interpretarea critică[modificare | modificare sursă]

Criticii teatrali ai timpului au socotit însă piesa lipsită de calități literare (Ionescu-Gion, Dassè, Claymoor), excepție făcând Ollănescu-Ascanio care a scris favorabil despre piesă. O apreciere favorabilă despre „O scrisoare pierdută”, scrie, fără a semna, și Gh. Panu în ziarul Lupta în decembrie 1884, cu ocazia reprezentării piesei la Naționalul ieșean.

Pe cei prezenți la reprezentațiile din 1884, Scrisoarea pierdută i-a impresionat prin acțiunea ei vie și prin forța extraordinară a satirei politice. Chiar detractorii lui Caragiale nu i-au putut refuza cunoașterea meritelor indiscutabile și în acest sens a fost nevoit să scrie în 1903, în "Causeris littèraires", Pompiliu Eliade, pentru care Scrisoarea pierdută era „cea mai bună bucată literară care s-a scris vreodată în limba română“, capodopera de necontestat a repertoriului nostru dramaturgic, o piesă clasică, în măsură să consacre nu numai un autor, ci și o întreagă literatură.

Referințe și note[modificare | modificare sursă]

Legături externe[modificare | modificare sursă]

Wikisursă
La Wikisursă există texte originale legate de O scrisoare pierdută