Dinastia Ottoniană

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Salt la: Navigare, căutare
Arborele genealogic al familiei Ottonienilor, potrivit unui manuscris din secolul al XII-lea.

Dinastia Ottoniană a fost o dinastie medievală de regi germani din Sfântul Imperiu Roman (919-1024), numită astfel după primul împărat pe care l-a avut partea de est a Imperiului franc. Este cunoscută și cu denumirea dinastia saxonă din cauza originii din Saxonia a familiei, cunoscută și cu denumirea Liudolfingi, după numele primului membru cunoscut din această familie, Liudolf. Dinastia ottoniană a fost în același timp prima dinastie imperială din Sfântul Imperiu Roman, ca succesoare a dinastiei dinastiei carolingiene a francilor și care este recunoscută în general ca fondatoare a imperiului medieval romano-german, oficial cunoscut ca Sfântul Imperiu Roman.

Arborele genealogic al Ottonilor

La conducerea Germaniei și a Sfântului Imperiu Roman[modificare | modificare sursă]

Deși nu a fost niciodată uns împărat, Henric I "Păsărarul" (Heinrich), duce de Saxonia, este considerat fondatorul dinastiei imperiale germane, întrucât alegerea sa ca rege al Germaniei a făcut posibil ca fiul său, Otto I să ajungă împărat. Începând cu Otto I, cei mai mulți regi ai Germaniei erau încoronați de papă și ca împărați (în germană Kaiser) romano-germani. Sub Ottoni, regatul francilor estici a devenit în cele din urmă Germania, cu rezultatul unificării ducatelor Lorena, Saxonia, Franconia, Suabia, Turingia și Bavaria, odată cu încoronarea imperială a lui Otto I din anul 962. Aceasta nu a fost totuși o restaurare în Evul Mediu a Imperiului Roman antic pentru că:

  1. Imperiul romano-german nu avea capitala la Roma, acest oraș italic era doar loc de încoronare al împăraților, fiind centrul bisericii creștine catolice.
  2. Imperiul romano-german nu a avut o guvernare (administrație) centralizată asemenea Imperiului Roman.
  3. Regii germani care urmau să fie încoronați și la Roma, au asigurat temporar și protecție a Scaunului Papal, dar dea lungul Evului Mediu rivalitatea dintre puterea catolică papală și aceștia a făcut adesea că papii refuzau încoronarea lor.
  4. Ducatele germane de la nord de Alpi, din care se alegea regele german, respectiv (prin încoronare) viitorul împărat romano-german, erau numeroase și au reușit până la 1871, când a luat naștere Imperiul German, să-și păstreze autonomii de guvernare semnificative.

După stingerea dinastiei ottoniene, odată cu moartea împăratului Henric al II-lea (1024), coroana a fost preluată de dinastia salienă. Liutgarda, fiică a împăratului Otto I s-a măritat cu ducele salian Conrad "cel Roșu" de Lorena. Nepotul său a fost împăratul Conrad al II-lea (Konrad II).

Regi și împărați ottonieni:

Alți membri ai casei Liudolfingilor (Ottonilor):

Bibliografie[modificare | modificare sursă]

  • Karl Leyser, Ottonian Government. în: The English Historical Review, 96 (octombrie 1981), p. 721-753.