Cunigunda de Luxemburg

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Salt la: Navigare, căutare

Sfânta Cunigunda de Luxemburg (n. cca. 975 – d. 3 martie 1040, Kaufungen) a fost soția împăratului Henric al II-lea. Ea a devenit sfântă a Bisericii Catolice, patroană a Luxemburgului, iar ziua de sărbătorire a ei este 3 martie.

Prima partea vieții[modificare | modificare sursă]

Statuie a Sfintei Cunigunda ca împărăteasă romano-germană, în Bamberg.

Cunigunda a fost unul dintre cei 11 copii avuți de contele Siegfried I de Luxemburg (n. 922 – d. 15 august 998) cu Hedwiga de Nordgau (n. cca. 935 – d. 992). Ea era o descendentă la a șaptea generație din Carol cel Mare. Se spune că a avut o mare dorință să devină călugăriță și că mariajul ei cu împăratul Henric al II-lea ar fi fost unul strict spiritual; așadar, cei doi s-ar fi căsătorit exclusiv pentru a fi împreună și prin înțelegere reciprocă nu și-au consumat relația de maritală. Adevărul asupra acestei afirmații este dezbătut; deși într-adevăr cei doi nu au avut copii, se presupune că hagiografii ulteriori au construit în mod forțat imaginea unei căsătorii virginale.[1]

Se pare că ea ar fi fost activă pe plan politic. Ca sfetnic cel mai apropiat al împăratului, ea a luat parte la conciliile imperiale. Este de asemenea consemnat că ar fi exercitat inluență asupra soțului ei în ceea ce privește dotarea proprietăților bisericești, inclusiv a catedralei și mănăstirii din Bamberg.

În 1014, Cunigunda a plecat împreună cu soțul ei la Roma, unde a fost încoronată ca împărăteasă, primind odată cu Henric coroana imperială din mâinile papei Benedict al VIII-lea. Pe parcursul domniei, ea a suferit de o gravă boală, drept pentru care a depus jurămîntul ca, în cazul recâștigării sănătății, să întemeieze o mănăstire benedictină de călugărițe la Kassel. La însănătoșire, ea și-a ținut cuvântul și au început lucrările de edificare a mănăstirii; cu toate acestea, Henric a murit în 1024, înainte ca șlucrarea să fie finalizată. După moartea lui Henric, Cunigunda a fost nevoită să preia rolul de regentă. A făcut acest lucru alături de fratele ei, iar apoi a predat insignele imperiale atunci când Conrad al II-lea a fost ales pentru a succede soțului ei, în 8 septembrie 1024.

Viața religioasă[modificare | modificare sursă]

Ca văduvă, Sfânta Cunigunda a fost săracă, ca urmare a enormelor avuții acordate de către ea și de Henric pentru scopuri caritabile.

În 1025, la exact un an după moartea soțului ei, Cunigunda s-a retras la abația Kaufungen, din Hessa, unde a intrat în mănăstirea benedictină întemeiată chiar de ea. La momentul intrării în mănăstire, ea a oferit o relicvă din Sfânta Cruce, s-a lepădat de însemnele regale și a urmat traiul călugăresc. Astfel a rămas în mănăstire, îndeplinind munci caritabile, îngrijind pe cei bolnavi și trecându-și timpul cu rugăciuni. Ea a murit în 1040 și a fost înmormântată în catedrala din Bamberg alături de soțul ei.

Mormântul împăratului Henric al II-lea și al împărătesei Cunigunda.

Cunigunda va fi canonizată ulterior, de către papa Inocențiu al III-lea, la 29 martie 1200.

Note[modificare | modificare sursă]

  1. ^ Farmer, David Hugh (1997). The Oxford dictionary of saints (ed. 4. ed.). Oxford [u.a.]: Oxford Univ. Press. pp. 119. ISBN 0-19-280058-2 

Legături externe[modificare | modificare sursă]


Commons
Wikimedia Commons conține materiale multimedia legate de Cunigunda de Luxemburg