Şona, Braşov
De la Wikipedia, enciclopedia liberă
 |
Acest articol are nevoie de ajutorul dumneavoastră! Puteţi contribui la dezvoltarea şi îmbunătăţirea lui apăsând butonul „modifică pagina”. |
 |
Acest articol sau această secţiune are bibliografia incompletă sau inexistentă. Puteţi ajuta găsind susţinere bibliografică pentru conţinutul paginii. |
| Şona | |
| — Sat — | |
| Ţară |  România |
|---|---|
| Judeţ | Braşov |
| Comună | Mândra |
| Prima atestare | |
| Cod poştal | 507128 |
| Localnici | |
Şona (în dialectul săsesc Schinen, Šînen, în germană Schönen, Schona, în maghiară Sona) este o localitate în judeţul Braşov, Transilvania, România.
[modifică] Scurtă monografie a satului Şona
Satul Şona este aşezat la Est de oraşul Făgăraş, înşiruit pe malul drept al Oltului, străjuit la partea de Nord de coroana de dealuri colinate care depăşeşte mult lungimea satului şi a hotarelor lui spre răsărit şi apus.
Puţinele documente care există, confirmă că această aşezare românească datează din cel puţin secolul al XIII-lea e.n.[necesită citare]
În „Ţara Bârsei” şi „Ţara Făgăraşului”, în special la Nord de râul Olt foarte multe sate şi comune sunt locuite de români şi saşi. [necesită citare]
Numele de Şona derivă de la cuvântul german „Schönau” – în româneşte:"Lunca frumoasa"
Fântânile de pe întinsul satului – din pârăul Crucii, ande Hâlmu, lângă casa lui Borcoman, la Valea Lascului, în faţa casei ande Şerbănuţ şi la poarta ande Naptu, zidite cu piatră şi butinee de ciment, prin construcţia şi amplasamentul lor sunt asemănătoare cu fântânile din aşezările saşilor din apropierea satului Şona ca Şoarş, Rodbav, Cincu, etc.[necesită citare]
Străzile largi ale satului în special strada principală care adăposteşte aproape în întregime locuitorii satului, cimitirul săsesc care se află cuprins între ramificaţiile drumului care coboară în sat, pe turn, din hotarul din mijloc, biserica de lemn din faţa casei ande Banu, care s-a păstrat până în anul 1968, când s-a demolat, încă sunt mărturii convingătoare că în satul Şona şi pe meleagurile lui au trăit cândva şi oameni de origine germană.[necesită citare]
Doar românii care au locuit împreună cu saşii în satul Şona nu au părăsit satul.[necesită citare]
[modifică] Învăţământ
Deşi aşezarea satului nu a permis o comunicare mai strânsă cu satele învecinate totuşi alfabetul, şcoala, instruirea oamenilor a pătruns în sat încă din anul 1835, care se făcea în câte o casă pustie.[necesită citare] Învăţătorii erau preoţii şi cantorii celor două biserici – ortodoxă şi greco-catolică care predau rugăciunile şi cititul cu litere chirilice. Anul şcolar era foarte scurt – 2-3 luni, iar învăţătorii erau plătiţi în natură, cu grâu sau porumb 7.5 kg de elev pe perioada anuală de şcolarizare.[necesită citare]
Primul local propriu pentru şcoală s-a clădit în anul 1868 de către comuna politică. Prin anii 1878-1880 când s-a introdus cadastrul, localul şcolii a fost preluat şi transcris pe numele ambelor biserici devenind astfel proprietatea lor.[necesită citare] În anul 1902 s-a renovat cu cheltuiala confesiunilor nemaifiind destul de încăpătoare pentru a satisface cerinţele legii obligativităţii învăţământului.[necesită citare]
În 1923 a luat fiinţă şi grădiniţa de copii, spaţiul fiind insuficient pentru grădiniţă şi şcoală s-a recurs pentru solvarea acestor nevoi, la închirierea a încă două încăperi din sat. Ieşirea din această criză de spaţiu ar fi fost clădirea unei şcoli noi, moderne pe vremea aceea care să strângă sub acelaşi acoperiş clasele şcolare împrăştiate prin sat şi grădiniţa de copii.[necesită citare] Cum nimeni din edilii satului, ai judeţului, ai învăţământului n-au găsit un moment de gândire pentru rezolvarea acestui deziderat social,[necesită citare] situaţia s-a perindat până în anul 1934, când s-a început construcţia actualei şcoli care s-a tărăgănat până în anul 1945, când învăţământul primar a început să se contureze şi să primească sprijinul cuvenit.[necesită citare]
În anul 1928 numărul copiilor în vârstă de şcolarizare era de 130 dintre care 62 băieţi şi 68 fete. În anul 1928 la liceu urmau 5 băieţi şi 4 fete (liceul avea 8 clase) iar la şcoala normală 2 băieţi şi o fată, în seminar 2 băieţi, în şcoala de aviaţie 2 băieţi, în şcoala de notari 1 băiat şi la universitate 1.[necesită citare]
În şcoala de meserii erau 6 băieţi şi în şcoala de economie casnică 4 fete. Ucenicii pe la diferite meserii erau 8 băieţi şi 3 fete. Neştiutorii de carte erau 128 din care 40 bărbaţi şi 88 femei. Oamenii plecaţi din sat în anul 1928 erau 5 învăţători, 4 preoţi, 2 notari, 2 profesori, 1 avocat, 1 inginer, 1 militar şi 34 de meseriaşi.[necesită citare]
Învăţământul şi instruirea copiilor de vârstă şcolară a fost început de către învăţătorii Bucur Pujdercă, Gruia Novac, Moise Câlţea şi Vasile Stoicance, toţi născuţi în Şona[necesită citare] unde au revenit căutând să ridice la nivel superior învăţământul şcolar prin instruirea copiilor din satul lor natal.
În anul 1950 a s-a făcut colectivizarea agricolă în satul Şona, prin aceasta naţionalizându-se proprietăţile funciare ale proprietarilor locali, care au devenit angajaţi ai CAP. Ceea ce a produs, totuşi, o creştere a nivelului de trai, a fost electrificarea satului în anul 1953.
[modifică] Legături externe
|
|||||||||||
|
||||||||||
