Trei Auguști și Cinci Suverani

Istoria Chinei Istoria Chinei
ANTICHITATE
Dinastia Xia c. 2100–c. 1600 BCE
Dinastia Shang c. 1600–c. 1046 BCE
Dinastia Zhou c. 1045–256 BCE
Zhou de Vest
Zhou de Est
Primăverile și Toamnele
Statele Combatante
PERIOADA IMPERIALĂ
Dinastia Qin 221–206 BCE
Dinastia Han 206 BCE – 220 CE
Han de Vest
Dinastia Xin
Han de Est
Trei Regate 220–280
Wei, Shu și Wu
Dinastia Jin 265–420
Jin de Vest	16 Regate 304–439
Jin de Est	16 Regate 304–439
Dinastiile din Sud și din Nord 420–589
Dinastia Sui 581–618
Dinastia Tang 618–907
(A doua Dinastie Zhou 690–705)
5 Dinastii și 10 Regate 907–960	Dinastia Liao 907–1125
Dinastia Song 960–1279
Song de Nod		Xia de Vest
Song de Sud	Jin
Dinastia Yuan 1271–1368
Dinastia Ming 1368–1644
Dinastia Qing 1644–1911
PERIOADA MODERNĂ
Republica Chineză 1912–1949
Republica Populară Chineză Istoria Republicii Populare Chineze 1949–present	Taiwan Istoria Taiwanului 1949–present
Articole înrudite Istoriografia chineză Cronologia Chinei Dinastiile Chinei Istoria lingvistică Arta chineză Istoria Economică Istoria învățământului Istoria științei și tehnologiei Istoria juridică Istoria Mass-mediei Istoria militară chineză Istoria navală chineză
Acest infocasetă: vizualizare • discuție • modificare

Trei Auguști și Cinci Împărați (Sānhuáng wǔdì - San-huang wu-ti) au fost suveranii mitologici ai Chinei în perioada cuprinsă între 2850 î.Hr. și 2205 î.Hr., adică timpul imediat premergător dinastiei Xia, prima dinastie atestată istoric.

Cei Trei Auguști[modificare | modificare sursă]

Cei Trei Auguști, deseori pomeniți și cu numele de cei Trei Suverani, erau semi-zei sau regi-zei care foloseau puterile lor magice în favoarea propriului lor popor, a cărui viață o îmbunătățeau. Datorită virtuții și puterilor lor supranaturale au viețuit incredibil de mult și au guvernat într-o perioadă îndelungată de pace.

Celor Trei Auguști li se atribuie diferite identități în diferitele texte istorice chineze: astfel în Analele marelui istoric din Sima Qian se spune că au fost:

Suveranul ceresc, care a domnit mai bine de 18.000 ani;
Suveranul terestru, care a domnit mai bine de 11.000 ani;
Suveranul uman, care a domnit 45.600 ani.

Izvoarele Yundou shu și Yuanming bao îi identifică astfel:

Fuxi și Nüwa sunt zeul și zeița, soțul și soția, cărora le este atribuită descendența omenirii după un potop nimicitor, iar Shennong ar fi inventat agricultura și ar fi fost primul care a folosit plantele medicinale.

Izvoarele Shangshu dazhuan și Baihu tongyi substituie pe Nüwa cu Suiren, inventatorul focului. Izvorul Diwang shiji substituie pe Nüwa cu Împăratul Galbăn, strămoșul totem (presupus) al întregului popor Han.

Cei Cinci Împărați[modificare | modificare sursă]

Și aceștia ca și primii trei Auguști, sunt personaje legendare: regi-înțelepți și, din punct de vedere moral, perfecți. Conform Analelor Marelui Istoric acești împărați au fost:

Yao și Shun sunt cunoscuți și ca Cei Doi Împărați, și, împreună cu Yu cel Mare, fondatorul dinastiei Xia, în epocile următoare au fost considerați de istoriografia chineză drept suverani model și exemplu de urmat în ceea ce privește etica confuciană. Shangshu Xu și Diwang shiji includ între acești regi model pe Shaohao în locul Împăratului Galbăn.

Balada lui Chu identifică în cei Cinci Împărați divinitățile punctelor cardinale:

Shaohao (est)
Zhuanxu (nord)
Împăratul Galben (centrul)
Shennong (vest)
Fuxi (sud)

Cartea Riturilor pune în evidență o presupusă legătură între cei Cinci Împărați și cei Cinci Lignaggi:

Youchao-shi;
Suiren-shi;
Fuyi;
Nüwa;
Shennong.

Din punct de vedere semantic, primul împărat istoric atestat a fost Qin Shi Huang, care a și inventat un nou termen pentru "Împărat" (huangdi), combinând titlul de "august" (huang) și pe cel de "rege-zeu" (di).

Notă: nu trebuie să se confunde numele Huángdì «Împăratul Jaune» (sec. al XXVI-lea î.e.c.) cu Huángdì, care înseamnă «împărat» și care a fost folosit de Qin Shi Huangdi în sec. al III-lea î.e.c.

Bibliografie[modificare | modificare sursă]

La redécouverte de la Chine ancienne, Corinne Debaine-Francfort, Découvertes Gallimard (n° 360), 1998
Le monde chinois, Jacques Gernet, Armand Colin, 1972

Vezi și[modificare | modificare sursă]