Porumbacu de Sus, Sibiu

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
(Redirecționat de la Porumbacu de Sus)
Jump to navigation Jump to search
Porumbacu de Sus
—  Sat  —
Porumbacu de Sus
Porumbacu de Sus
Porumbacu de Sus se află în România
Porumbacu de Sus
Porumbacu de Sus
Porumbacu de Sus (România)
Poziția geografică
Coordonate: 45°42′50″N 24°28′25″E45°42′50″N 24°28′25″E

ȚarăFlag of Romania.svg România
JudețSibiu county coat of arms.png Sibiu
Comună Porumbacu de Jos

SIRUTA145328

Populație (2011)
 - Total832 locuitori

Fus orarEET (+2)
 - Ora de vară (DST)EEST (+3)
Cod poștal557192

Prezență online
GeoNames Modificați la Wikidata
Commons
Wikimedia Commons conține materiale multimedia legate de Porumbacu de Sus, Sibiu

Porumbacu de Sus (germană Ober-Bornbach, în trad. „Pârâul Born din Sus”) este un sat în comuna Porumbacu de Jos din județul Sibiu, Transilvania, România.

Geografie[modificare | modificare sursă]

Satul Porumbacu de Sus este situat la poalele vârfului Negoiu din Munții Făgăraș, fiind localizat la 24 de grade, 28 minute, 30 secunde longitudine estică si 45 de grade, 44 minute, 10 secunde latitudine nordică.

Vatra satului, care este situat în partea de sud-est a județului Sibiu, are o suprafață de 91 ha. În partea de răsărit se află satul Sărata, la apus se află orașul Avrig și la nord se află satul (centrul de comună) Porumbacu de Jos.

Străzi principale, în partea apuseană: strada Susenilor în prelungire cu strada Mălăieștilor. O altă stradă duce de la podul Râului Mare până la Liscov în direcția Avrig. Celelalte străzi: Ungheț, Pariște sunt mai scurte; în partea răsăriteană străzile principale sunt Ulița Mare, Ulița Boierașului, Pe sub Coastă și Prund.

Istorie[modificare | modificare sursă]

Porumbacu de Sus în Harta Iosefină a Transilvaniei, 1769-1773Josephinische Landaufnahme pg254.jpg
  • Din registrul conscripțiunii[1] care a fost organizată în Ardeal, în anul 1733, la cererea episcopului unit Inocențiu Micu-Klein, aflăm că la Porumbacul de Sus au fost recenzate 125 de familii, adică vreo 625 de persoane[2]. Aflăm, din registrul aceleiași conscripțiuni, și numele preoților care serveau la bisericile din Porumbacul de Sus: Iuon, Andrej, Sztán, Iuon, Szimion, Georgie, Maftei, precum și Todor, toți uniți [3]. Despre ultimul dintre acești preoți, Todor, aflăm că ar exista dubii referitoare la reala sa hirotonire[4],[2]. În Porumbacul de Sus, în anul 1733, erau două biserici[2]. Denumirea localității, Felső-Porumbak, precum și numele unora dintre preoți erau redactate cu ortografie maghiară, întrucât rezultatele conscripțiunii erau destinate unei comisii formate din neromâni, în majoritate unguri[5]. Satul dateaza din anul 1223.

În prezent, în Porumbacu de Sus există tot 2 parohii, dar pe lângă acestea mai există și Biserica Catolica, care aparține de Biserica apuseană (fiind de rezervă) fiecare cu preotul său; parohia apuseană îl are preot pe părintele NICOLAE POPA, iar parohia răsăriteană îl are preot pe părintele NICOLAE ANCAU.

Obiceiurile tradiționale, specifice localității Porumbacu de Sus, dintre care la loc de frunte se situează cele desfășurate la solstițiul de iarnă de către cetele de feciori. Datinile și obiceiurile au constituit în satul tradițional din totdeauna cadrul în care s-a plămădit întreaga noastră producție spirituală, principalele momente de materializare în cântec și poezie a năzuințelor, bucuriilor si durerilor țăranului roman. Cele mai frumoase datini, cu implicațiile lor poetice, sunt legate de sărbătoarea Crăciunului. Cetele de feciori, in numar de doua (Rasariteana si Apuseana) se constituie, de obicei, la lăsatul postului de Craciun, cand isi aleg prin vot deschis si persoanele care conduc: primar ṣi crâșmar. Cetele au urmatoarele atributii:

  • colindatul in noaptea de Craciun, in schimbul unor daruri;
  • organizarea jocurilor si petrecerii tineretului satesc in cursul sarbatorilor de iarna, initierea feciorilor si fetelor la joc;
  • sa indeplineasca diferite rituri si ceremonii cu caracter vădit arhaic, legate de ocupatiile traditionale principale, de maritatul fetelor si insuratul feciorilor, sporul casei si gospodariei, sanatatea oamenilor, corelate cu o seama de opinii, credinte si practici traditionale.

Statutul fiecarui membru al cetei este relevat printr-un semn distinctiv, constand in elemente de port si podoabe specifice. In ajunul Craciunului, ceata de feciori porneste spre biserica alaturi de muzicantii dinainte stabiliti, pentru a primi binecuvantarea preotului. Merg apoi sa colinde preotul, primarul, dascalii si padurarii, fetele de maritat, dupa care incepe colindatul fiecarei gospodarii. Pe drum de la o casa la alta, ceata merge manifestandu-se zgomotos. La intrarea in casa, colindatorii dau binețe in formule simple si adecvate momentului - "Buna seara lui Ajun" - apoi ceata se orânduiește pentru colindat stand pe scaune in jurul mesei, dar si in picioare, pe masa aflandu-se darurile pregatite. In casa se canta 1 - 3 colinde, dupa natura repertoriului si starea celor din casa, la cererea gazdei sau la initiativa sefului. Dupa ce colinda si multumeste gazdei se executa jocul menit a aduce si el o buna dispozitie si sanatate si belsug pentru anul care vine.

Obiective memoriale[modificare | modificare sursă]

Cimitirul Eroilor Români din Primul Război Mondial este amplasat la hotarul comunei, la 1,5 km de localitate, spre est. A fost amenajat în anii ’20 și are o suprafață de 2.400 mp. În acest cimitir sunt 72 de morminte individuale și o groapă comună în care au fost înhumați cca. 500 de eroi. Inițial însemnele de căpătâi au fost din lemn, dar în anul 1960 acestea au fost înlocuite cu unele din beton.

Imagini[modificare | modificare sursă]

Personalități[modificare | modificare sursă]

  • Aurel Bărglăzan (1905 - 1960), profesor universitar, membru corespondent al Academiei Române

Bibliografie[modificare | modificare sursă]

  • Augustin Bunea, Din Istoria Românilor. Episcopul Ioan Inocențiu Klein (1728 - 1751), Anul Domnului 1900. Dela s. Unire 200. Blaș, Tipografia Seminariului archidiecesan gr.-cat.
  • Valeriu Frâncu, Porumbacu de Sus, Monografie 1999.

Note[modificare | modificare sursă]

  1. ^ Recensământ
  2. ^ a b c Augustin Bunea, Din Istoria Românilor. Episcopul Ioan Inocențiu Klein (1728 - 1751), p. 367.
  3. ^ În limba latină în text: uniti omnes
  4. ^ Non habet Poucseniam ideoq. est dubium an sit ordinatus.
  5. ^ Augustin Bunea, Din Istoria Românilor. Episcopul Ioan Inocențiu Klein (1728 - 1751), p. 303.

Legături externe[modificare | modificare sursă]