Religia în Roma antică

Fostul Templu al lui Antoninus și Faustina, Forumul roman, San Lorenzo în Miranda

Religia în Roma antică era alcătuită dintr-o varietate de practici religioase imperiale și provinciale, urmate atât de cetățenii Romei, cât și de cei aflați sub dominația acesteia.

Romanii se considerau un popor profund religios și își atribuiau succesul ca putere mondială evlaviei lor colective (pietas), prin care mențineau relații bune cu zeii. Religia lor politeistă este cunoscută pentru venerarea unui număr mare de divinități.

Prezența grecilor pe peninsula Italică încă de la începutul perioadei istorice a influențat cultura romană, introducând practici religioase care au devenit fundamentale, precum cultul lui Apollo. Romanii au căutat corespondențe între zeii lor principali și cei ai grecilor (interpretatio graeca), adaptând miturile și iconografia greacă la literatura latină și la arta romană, la fel cum făcuseră și etruscii. Religia etruscă a avut, de asemenea, o influență majoră, în special asupra practicii auguriei, folosită de stat pentru a afla voința zeilor. Potrivit legendelor, majoritatea instituțiilor religioase ale Romei își aveau originea în fondatorii orașului, în special în Numa Pompilius, al doilea rege sabin al Romei, care, se spune, negocia direct cu zeii. Această religie arhaică a stat la baza mos maiorum – „tradiția strămoșească” sau „calea strămoșilor” – considerată esențială pentru identitatea romană.

Religia romană era practică și contractuală, bazată pe principiul do ut des („îți dau ca să-mi dai”). Ea se sprijinea pe cunoaștere și pe practica corectă a rugăciunilor, ritualurilor și sacrificiilor, nu pe credință sau dogmă, deși literatura latină păstrează reflecții erudite asupra naturii divinității și a relației sale cu lumea umană. Chiar și cei mai sceptici dintre elitele intelectuale romane, precum Cicero – care era augur – considerau religia o sursă de ordine socială. Pe măsură ce Imperiul Roman s-a extins, migranții veniți în capitală și-au adus cu ei propriile culte locale, multe dintre acestea devenind populare printre romani. Creștinismul a fost, în cele din urmă, cel mai de succes dintre aceste credințe, devenind în anul 380 religia oficială a statului.

Pentru romanii de rând, religia făcea parte din viața de zi cu zi. Fiecare casă avea un altar familial la care se aduceau rugăciuni și libații zeilor casnici ai familiei. În oraș existau altare de cartier și locuri sacre, precum izvoare și pâlcuri de copaci. Calendarul roman era structurat în funcție de sărbători religioase. Femeile, sclavii și copiii participau cu toții la diverse activități religioase. Unele ritualuri publice puteau fi săvârșite doar de femei, care formau, de altfel, cel mai faimos ordin preoțesc al Romei - vestalele - susținute de stat, care au îngrijit timp de secole focul sacru al Romei, până la desființarea lor în perioada dominației creștine.

Vezi și

• Mitologie romană
• Religia în armata romană
• Listă de zei romani
• Templul lui Saturn