Ion D. Berindey

Date personale
Ion Berindey

Născut	28 iunie 1871 București, Principatele Unite Române
Decedat	29 septembrie 1928 (57 de ani) București, România
Înmormântat	Cimitirul Bellu
Cetățenie	România
Ocupație	arhitect
Limbi vorbite	română franceză
Activitate
Alma Mater	Universitatea Politehnica din București Școala Națională Superioară de Arte Frumoase de la Paris
Clădiri semnificative	* Palatul Culturii din Iași * Palatul Cantacuzino din București * Observatorul Astronomic „Amiral Vasile Urseanu” din București
Modifică date / text

Ion D. Berindey (n. 28 iunie 1871, București – d. 29 septembrie 1928, București) a fost un arhitect român, unul din promotorii constanți ai stilului neo-românesc.^[1]

Biografie

Fiul lui Dumitru Berindey (1832–1884), arhitect și Ministru al Lucrărilor Publice în cabinetul Ion Ghica (1870-1871) și al Anei (1849–1931), născută Slatineanu, Ion D. Berindey a început studiile în București, frecventând pentru scurtă vreme cursurile Școlii de Poduri și Șosele (azi Universitatea Politehnica) din capitală.

În 1887, Ion D. Berindey a plecat la Paris, unde a frecventat cursurile arhitectului Duray, iar în 1889 a fost admis la Școala Națională Superioară de Arte Frumoase, Secția de Arhitectură. Aici i-au fost profesori Charles Girault, Honoré Daumet, Pierre Esquié. În 1897 a obținut diploma de arhitect oferită de guvernul francez, întorcându-se în țară în același an.^[2]

Reîntors în țară, Ion D. Berindey a devenit unul din promotorii proeminenți ai stilului arhitectural neo-românesc. Numeroase clădiri de patrimoniu din București au fost proiectate de Berindey, care a fost unul dintre cei mai prolifici și faimoși arhitecți români din prima jumătate a secolului al XX-lea.

În perioada iunie 1899 - 29 martie 1901 Ion D. Berindey a fost arhitect-șef al Serviciului Tehnic al Ministerului Afacerilor Interne. Între 14 decembrie 1900 - 11 ianuarie 1905 și între 22 martie 1916 - 23 ianuarie 1919 a fost ales vicepreședinte al Societății Arhitecților din București.^[2]

La 1 august 1905 i-a fost încredințată direcțiunea Expoziției Generale Române din 1906, fiind numit inspector general al lucrărilor din Câmpul Filaretului, când a fost înființat și Parcul Carol I. Pentru Expoziția Generală Română din 1906, I.D. Berindey a proiectat Pavilionul Casei Staadecker și Pavilionul Comisiei Europene a Dunării.^[2]

În 1906 a participat la concursul pentru proiectul Palatul Păcii de la Haga, proiectul său fiind reținut și premiat.^[2]

A murit la 29 septembrie 1928, la vârsta de 57 de ani, și a fost înmormântat în Cimitirul Bellu din București.^[3]

Clădiri proiectate

Palatul Administrativ din Iași - 1906-1925 (azi Palatul Culturii);
Casa general Heracle Arion (B-dul Lascăr Catargiu nr. 15) - 1896;
Leagănul Sfânta Ecaterina (lângă Arcul de Triumf) - 1899;
Palatul Cantacuzino / Casa cu Lei / Muzeul Național "George Enescu" (Calea Victoriei nr. 141) - 1902;
Vila Vasile Gănescu (Șoseaua Kiseleff nr. 9) - 1901;
Casa diplomat Alexandru D. Florescu (str. Henri Coandă nr. 22) - 1902;
Vila Solacolu (str. Visarion nr. 8) - 1905;
Vila Bazil G. Assan (Casa Assan din Piața Lahovary) - 1906;
Conacul Popeci (satul Padea, comuna Dranic, județul Dolj), locuința bancherului N.N. Popp - 1907;
Casa Ion Kalinderu / Muzeul Kalinderu (str. Vasile Sion) - 1908-1909;
Proiectul parcelării Ioanid (Parcul Ion Voicu) - 1909;
Vila amiral Vasile Urseanu / Observatorul Astronomic Amiral Vasile Urseanu (str. Lascăr Catargiu nr. 21) - 1910;
Vila Maria Ioanidi (Bd Dacia nr. 79) - 1911;
Casa Gussi (str. Nicolae Filipescu nr. 40) - 1911;
Vila Emanuel Krețulescu (str. Henri Coandă nr. 18) - 1911;
Vila D. Emanoil Procopiu (str. Dumbrava Roșie nr. 5) - 1911;
Vila Căpitan Tărtășescu (str. Dumbrava Roșie nr. 9) - 1912;
Vila Emil Costinescu (str. Polonă nr. 4) - 1913;
Vila Iatan Poenaru (str. Polonă nr. 2) - 1913;
Vila Hugo Staadeker (Str. Dumbrava Roșie nr. 4) - 1913-1915;
Casa Ana (Str. Maria Rosetti nr. 26A);
Casa avocat Toma Stelian / în prezent sediu de partid (Șoseaua Kiseleff nr. 10) - 1914;
Casa Grigore N. Filipescu (str. Nicolae Filipescu) - 1915;
Casa Ion Cămărășescu (str. Lascăr Catargiu nr. 39) - 1920;
Vila Săbăreanu-Leonida (Bd Dacia nr. 81) - 1921-1926;
Vila Bălănescu (Bd Dacia nr. 75) - 1925-1927;
Hipodromul de la Băneasa / a fost demolat în anii '50 pentru a face loc unei alte construcții, Casa Scânteii.

Galerie

Palatul Culturii din Iași
Palatul Culturii văzut din Grădina Publică Palas
Palatul Cantacuzino, București (1902)
Casa Assan, București (1906)
Observatorul Astronomic „Amiral Vasile Urseanu”, București (1908)

Bibliografie

București, în căutarea Micului Paris, Narcis Dorin Ion, Editura Tritonic, 2003
Viața și opera arhitectului Ion D. Berindei, Adriana Ioniuc, Editura Vasiliana

Vezi și

Note

↑ „Ion D. Berindey”. Accesat în 5 august 2020.
1 2 3 4 Reședințe bucureștene în stil Berindey
↑ Bezviconi, Gheorghe (1972). Necropola Capitalei. București: Institutul de Istorie „N. Iorga”. p. 67.

Legături externe

Materiale media legate de Ion D. Berindey la Wikimedia Commons

ro Biografie la Noema.ro Arhivat în 4 ianuarie 2014, la Wayback Machine.
ro Sidonia Teodorescu. Arhitectul Ion D. Berindey (1871–1928)

[1] „Ion D. Berindey”. Accesat în 5 august 2020.

[resedinte-2] 1 2 3 4 Reședințe bucureștene în stil Berindey

[3] Bezviconi, Gheorghe (1972). Necropola Capitalei. București: Institutul de Istorie „N. Iorga”. p. 67.

[1]

[2]

[3]