Lupta de pe muntele Cipchieș (1916)

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Jump to navigation Jump to search
Lupta de pe muntele Cipchieș (1916)
Parte din operația Armatei României de apărare a trecătorilor în campania anului 1916 din timpul participării României la Primul Război Mondial
1916 - Austria - Operatiille pe frontrul Armatei de Nord octombrie-noiembrie 1916.png
Frontul Armatei de Nord între 6/19-14/27 octombrie 1916: tentativa de întoarcere a pozițiilor Armatei României din valea Bicazului este ilustrată în colțul din stânga sus
Informații generale
Perioadă 6/19-9/22 octombrie 1916
Loc Satul Gyergyódamuk, comitatul Ciuc, Transleithania, Austro-Ungaria
actual satul Dămuc, județul Neamț, România
Rezultat Victorie a defensivei trupelor române cu înfrângerea trupelor atacatoare austro-ungare.
Casus belli Cucerirea poziției dominante local în raport cu văile Dămucului și Bicazului, pentru a intercepta calea de comunicație și de retragere a Grupului Bicaz
Modificări teritoriale Statu quo
Beligeranți
Flag of Romania.svg Armata Regală Română Flag of Austria-Hungary (1869-1918).svg Armata Austro-Ungară
Conducători
Flag of Romania.svg Col. Gherăscu
Flag of Romania.svg Mr. Rogobete
Flag of Romania.svg Of. Efstatiade
Flag of Austria-Hungary (1869-1918).svg Col. Sander
Efective
Flag of Romania.svg
Infanterie - Semn de arma.png Divizia 14 Infanterie
• • Infanterie - Semn de arma.png 1 batalion din Regimentul 27 Infanterie
• • Infanterie - Semn de arma.png 1 batalion din Regimentul 54 Infanterie
• • Infanterie - Semn de arma.png Batalionul 1 din Regimentul 86 Infanterie
• • Artilerie - semn de arma.png 1 secție de tunuri de 87 mm din Regimentul 24 Artilerie
Infanterie - Semn de arma.png Alte 2 companii din Regimentul 54 Infanterie (ale sectorului)
Flag of Austria-Hungary (1869-1918).svg
Infanterie - Semn de arma.png Divizia 72 Infanterie
• • Infanterie - Semn de arma.png 1 batalion de infanterie
• • Infanterie - Semn de arma.png 1 batalion de infanterie
• • Infanterie - Semn de arma.png 1 batalion de infanterie
• • Artilerie - semn de arma.png 1 baterie de tunuri

Lupta de pe muntele Cipchieș a fost o acțiune militară de nivel tactic desfășurată pe Frontul Român, în timpul campaniei din anul 1916 a participării României la Primul Război Mondial. Ea s-a desfășurat în perioada 6/19-9/22 octombrie 1916 și a avut ca rezultat victoria forțelor române – aflate în defensivă, în ea fiind angajate forțe române din Divizia 14 Infanterie și forțe ale Puterilor Centrale – aflate în ofensivă, din Divizia 72 Infanterie austro-ungară. Lupta în cauză a făcut parte din acțiunile militare care au avut loc în timpul Operației de apărare a trecătorilor Carpaților.

Mobilul acțiunii a fost reprezentat de încercarea trupelor austro-ungare de a prelua controlul vârfului Chipchieș din Munții Tarcăului – care domină dinspre sud valea Bicazului între confluențele acestuia cu Dămucul și Tarcăul, în încercarea de a întoarce apărarea trupelor române cu scopul de a intercepta calea de comunicație și de retragere a forțelor din Grupul Bicaz.

Contextul[modificare | modificare sursă]

Geografic[modificare | modificare sursă]

Vârful Cipchieș (1357 m altitudine) constituie limita nordică a înălțimilor maxime a Muntelui Lung, care constituie cumpăna apelor dintre Dămuc și Tarcău. Profilul transversal al Muntelui Lung este asimetric, cu versantul estic puternic înclinat și cu cel vestic prelung, cu pinteni care coboară treptat spre valea Dămucului. De sub vârful Cipchieș izvorăsc doi afluenți importanți, Ața – afluent al Tarcăului și Ivăneșul – afluent al Dămucului.[1]

Tot din vârful Cipchieș, de unde orizontul este larg deschis spre nord și vest spre valea Bicazului, o potecă ce urmărește vârfurile Smida Floarei - Bâtca Prelucei - Măgura Tarcău și coboară pe Piciorul Runcului, duce după 5 1/2 - 6 1/2 ore de mers la Gura Tarcăului.[2] Aceeași potecă ce coboară spre șaua dintre Cipchieș și Smida Floarei, duce de aici fie pe valea Ivăneșului spre confluența cu Dămucul și mai departe spre valea Bicazului, la Bicaz-Chei,[3] fie spre valea Aței.[4]

Militar[modificare | modificare sursă]

Retragerea Armatei de Nord pe vechea frontieră

Odată cu finalizarea retragerii din Transilvania, Armata de Nord a ocupat crestele Munților Moldovei și trecătorile lor,[5] la 1/14 octombrie aproape toate unitățile armatei fiind pe pozițiile lor de pe frontieră.[6] În aripa dreaptă se afla la nord Divizia 14 Infanterie (comandată de către generalul Paraschiv Vasilescu), care rămăsese însă dincolo de frontieră ocupând regiunile Bistricioarei și Bicazului,[5] precum și valea inferioară a Tarcăului.[6] Aceasta făcea legătura cu aripa stângă[5] a Armatei 9 Ruse (comandant Platon Alexeevici Lecițchi)[6] și avea la dreapta Divizia 7 Infanterie.[5] La 6/18 octombrie 1916 întreaga Divizie a 14-a a fost atașată din punct de vedere operativ Armatei 9 Ruse.[6]

Corpul XXI Austro-Ungar (comandant Kasimir von Lütgendorf) a primit misiunea de a ataca cu cele două divizii ale sale (Divizia 74 și 72 Infanterie) pe văile Bistricioarei și respectiv pe cea a Bicazului. La 29 septembrie/12 octombrie 1916 a început în aripa stângă a Armatei de Nord bătălia pentru trecătorile Moldovei, care s-a propagat ulterior pe toată lungimea frontierei muntoase, până la valea Dornei.[6]

Preludiul[modificare | modificare sursă]

Divizia 72 Infanterie austro-ungară (comandant Alexander Emil Bandian) a primit ordinul de a forța trecerea prin valea Bicazului. Atât în nord pe valea Bistricioarei cât și în sud pe cea a Bicazului, tentativele trupelor inamice de a se apropia de pozițiile românești fie au fost oprite de la distanță de tirurile precise ale artileriei, fie au fost respinse cu pierderi grele de către focurile infanteriei.[7]

La 4/17 octombrie, la Pichetul Bolovăniș un detașament austro-ungar a fost surprins și distrus, lăsând și 2 ofițeri împreună cu 65 de soldați prizonieri.[7]

Lupta[modificare | modificare sursă]

La data de 6/19 octombrie, poziția română de pe Cipchieș ocupată de o singură companie din Regimentul 54 Infanterie a fost atacată de o coloană inamică având un efectiv de 3 batalioane de infanterie cu mitraliere și o baterie de tunuri. Aflați sub comanda colonelului Sander, inamicii au coborât apoi spre pozițiile române de la Croiești, pe care le-au atacat în seara aceleiași zile, luminând câmpul de luptă cu proiectoare și rachete. Aflate în apărare sub comanda maiorului Rogobete, cele două companii ale sectorului au rezistat celor trei atacuri susținute de un batalion inamic, în timp ce restul coloanei austro-ungare și-a consolidat poziția întărind-o cu tranșee.[7]

Imagine indisponibilă Imagine indisponibilă
Imagine indisponibilă Imagine indisponibilă
Imagine indisponibilă Imagine indisponibilă
Planurile directoare de tragere din 1917-1918 ale zonei. Sus dreapta: Gura Tarcăului și Piciorul Runcului; la mijloc stânga: Dealul Fundului și vârfurile Croiești, Cipchieș și Smida Floarei; la mijloc dreapta: râul Ața; jos stânga: Poiana Șugău; jos dreapta: râul Bolovăniș

Dat fiind că a apărut atât pericolul întoarcerii poziției trupelor române prin pătrunderea celor inamice, pe linia de comunicații și retragere a Grupului Bicaz, iar valea Tarcăului poate fi de asemenea ocupată astfel de inamic, Divizia 14 Infanterie a constituit un detașament destinat să contraatace, pentru a recuceri poziția reprezentată de culmea Cipchieș, care domina valea Bicazului. Celor două companii ale sectorului le-au fost astfel adăugate 3 batalioane de infanterie și o secție de artilerie din Regimentul 24 Artilerie, cu tunuri de calibrul 87 mm. Întreg detașamentul a fost pus sub comanda colonelului Gherăscu. La miezul nopții dintre zilele de 6/19-7/20 octombrie, Batalionul 1[7] (Batalionul 3 după o altă sursă)[8] al Regimentului 86 Infanterie a pornit sub comanda ofițerului Efstatiade să urce spre Cipchieș, dinspre valea Aței.[7] Coloana principală de contraatac a fost însă constituită de câte un batalion din Regimentele 27 și 54 Infanterie[A] și a avansat dinspre est pe poteca Dealul Fundului – Smida Floarei – Cipchieș. Secția de artilerie destinată detașamentului a fost urcată cu boii pe Dealul Fundului.[9]

La ora 4 dimineața a zilei de 7-20 octombrie, Batalionul „Efstatiade” a căzut peste inamic venind dinspre Pichetul Ața. După o scurtă împotrivire, trupele austro-ungare au luat-o la fugă lăsând în mâinile atacatorilor două tunuri și trei mitraliere. În același timp maiorul Rogobete a atacat de la Croiești pe pantele muntelui, gonind batalionul pe care-l avea în față și luând prizonieri. Împotriva forțelor inferioare pe care le aveau în față trupele austro-ungare au revenit la contraatac, astfel că după două ore de rezistență Batalionul „Efstatiade” a cedat poziția[7] și la ora 8 dimineața a început să se retragă, luând cu el prizonierii și aruncând pe coastele abrupte ale muntelui tunurile și mitralierele capturate.[9] În momentul în care aproape întreg muntele fusese recucerit de inamic, peste acesta a năvălit coloana principală română de contraatac, susținută de artileria de pe Dealul Fundului. Atacând la baionetă, cele două batalioane românești au început o luptă corp la corp. Învălmășeala produsă a impus oprirea tragerilor de artilerie, pentru ca acestea să nu cadă peste trupele proprii. Pierzând teren, soldații austro-ungari au fost aruncați dincolo de creastă și au lăsat 614 prizonieri, dintre care cinci ofițeri. Pe teren au rămas 100 de morți și însuși colonelul Sander a fost grav rănit, dar a fost salvat de trupele proprii, retrase pe o altă poziție.[9]

Situația Armatei de Nord la 1 noiembrie 1916

După două zile, noua poziție inamică a fost și ea luată cu asalt.[9]

Epilogul[modificare | modificare sursă]

Înfrângerea Detașamentului Sander a stopat acțiunea ofensivă a Corpului XXI Austro-Ungar. Cu excepția unor trageri de artilerie și a unor acțiuni de patrule, nici un atac semnificativ nu a mai fost dat împotriva frontului Diviziei 14 Infanterie, care după o lună a fost înlocuită în zonă de trupele ruse.[9]

In memoriam[modificare | modificare sursă]

Spre amintirea luptelor duse de militarii Regimentului 86 Infanterie, la Gura Aței comandantul regimentului a ridicat o cruce comemorativă, serviciul religios derulat cu această ocazie fiind oficiat chiar de preotul unității,[10] Mihai N.[11] Cârlănescu.[10]

În Poiana Șugău (Coordonate: N 46°42’58’’ și E 25°55’30’’), aflată la poalele muntelui Șugău în extremitatea de sud a satului Huisurez,[12] au fost investigate arheologic în anul 2011 un număr de 6 morminte datând din perioada Primului Război Mondial, în care au fost înmormântați militari austro-ungari.[13] Conform cercetătorilor, aceste morminte ar putea aparține unor soldați din coloana atacatoare condusă de către colonelul Sander.[14] La începutul anilor 80 ai secolului trecut, a existat la inițiativa preotului paroh local o tentativă inițială de deshumare a acestora. Această tentativă a avut ca scop atât mutarea rămășițelor din zona respectivă – puternic afectată la acel moment de o exploatare forestieră, cât și reînhumare conformă din punct de vedere religios a acestora în cimitirul satului, urmată de ridicarea unei troițe. Tentativa a fost însă prompt stopată de către organele de Miliție, care au dispus și supravegheat operațiunea de reînhumare, în același loc.[15]

Prin subscripție publică, la câțiva ani după război[16] a fost ridicat în centrul comunei Tarcău un monument al eroilor[17] înalt de 2 m, pe care actual este fixată o lucrare plastică în formă de inscripție, care urează „Glorie eternă celor căzuți pentru apărarea patriei în lupta cu dușmanul pe muntele Cipchieș”.[18]

Note[modificare | modificare sursă]

  • A La comanda Companiei 1 din Regimentul 54 Infanterie s-a aflat inginerul Nicolae Golescu, fiul lui Alexandru G. Golescu.[19]

Referințe[modificare | modificare sursă]

  1. ^ Munții Tarcău..., Brânduș & Grasu, 1987, Relieful
  2. ^ Munții Tarcău..., Brânduș & Grasu, 1987, Traseul 14
  3. ^ Munții Tarcău..., Brânduș & Grasu, 1987, Traseul 16
  4. ^ Munții Tarcău..., Brânduș & Grasu, 1987, Traseul 15
  5. ^ a b c d Istoria războiului ..., vol. I, Kirițescu, 1989, p. 397
  6. ^ a b c d e Istoria războiului ..., vol. I, Kirițescu, 1989, p. 398
  7. ^ a b c d e f Istoria războiului ..., vol. I, Kirițescu, 1989, p. 399
  8. ^ Rezultatele cercetărilor arheologice ..., Preoteasa & Mihăilescu, 2014, p. 240
  9. ^ a b c d e Istoria războiului ..., vol. I, Kirițescu, 1989, p. 400
  10. ^ a b Rezultatele cercetărilor arheologice ..., Preoteasa & Mihăilescu, 2014, p. 241
  11. ^ Solcanu, Ion, I.; Preotul Mihai N. Cârlănescu, figură pilduitoare de slujitor al altarelor străbune (24 iunie 1882 — 5 iunie 1934); Teologie și Viață, Serie nouă - Anul XX, Nr. 5-8, mai-august 2010; p. 219; accesat la 10 iunie 2018
  12. ^ Rezultatele cercetărilor arheologice ..., Preoteasa & Mihăilescu, 2014, p. 231
  13. ^ Rezultatele cercetărilor arheologice ..., Preoteasa & Mihăilescu, 2014, p. 232
  14. ^ Rezultatele cercetărilor arheologice ..., Preoteasa & Mihăilescu, 2014, p. 239
  15. ^ Rezultatele cercetărilor arheologice ..., Preoteasa & Mihăilescu, 2014, p. 236
  16. ^ Monumentele Marelui Război»: Monumentul eroilor din comuna Tarcău, județul Neamț; Historia; la 9 iunie 2018
  17. ^ Tarcău, Sîrbu & Vlad & Bârgăoanu, 2016, p. 268
  18. ^ Tarcău, Sîrbu & Vlad & Bârgăoanu, 2016, p. 269
  19. ^ Rosetti, Radu; Sângele apă nu s-a făcut; România Eroică, Nr. 1-2 (38-39) - Serie nouă 2010; p. 58; accesat la 21 iunie 2018

Bibliografie[modificare | modificare sursă]

  • Brânduș, Costică & Grasu, Constantin; Munții Tarcău. Ghid turistic; Editura pentru Turism; București; 1987
  • Kirițescu, Constantin; Istoria războiului pentru întregirea României- Ediția a III-a, vol. I; Editura Științifică și Enciclopedică; București; 1989; ISBN 973-29-0048-2; pp. 399-400
  • Preoteasa, Constantin & Mihăilescu, Dan; Rezultatele cercetărilor arheologice preventive de la Huisurez - Poiana Șugău (com. Dămuc, jud. Neamț); Memoria Antiquitatis – Acta Musei Petrodavensis – Revista Muzeului de Istorie și Arheologie Piatra-Neamț, XXIX-XXX (2013-2014); Editura „Constantin Matasă”; Piatra Neamț; 2014; pp. 231-254
  • Sîrbu, Xenia & Vlad, Teodora Maria & Bârgăoanu, Maria Diana; Tarcău în Civilizatia montană a județului Neamț văzută prin ochii tinerei generații; Piatra Neamț; 2016; ISBN 978-973-0-22877-9; p. 269