Burete călugăresc

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
(Redirecționat de la Leccinum scabrum)
Jump to navigation Jump to search
Burete călugăresc
Leccinum scabrum (1).jpg
Burete călugăresc
Clasificare științifică
Domeniu: Eucariote
Regn: Fungi
Diviziune: Basidiomycota
Clasă: Agaricomycetes
Ordin: Boletales
Familie: Boletaceae
Gen: Leccinum
Specie: L. scabrum
Nume binomial
Leccinum scabrum
(Bull.) Gray (1821)
Sinonime
  • Boletus scaber Bull. (1783)
  • Boletus albus Gillet (1881)
  • Boletus giletii Sacc. & Cub.) (1888)
  • Krombholzia scabra (Bull.) P.Karst. (1881)
  • Gyroporus scaber (Bull.) Quél. (1886)
  • Suillus giletii (Sacc. & Cub.) O.Kuntze (1898)
  • Krombholzia rotundifoliae (Bull.) Singer (1938)
  • Trachypus scaber (Bull.) Romagn. (1939)

Leccinum scabrum (Pierre Bulliard, 1783 ex Samuel Frederick Gray, 1821) sin. Boletus scaber (Pierre Bulliard, 1783)[1] precum variația sa Leccinum scabrum var. melanuem (Smotlacha, Pilát & Dermerk 1969),[2] denumit în popor burete călugăresc,[3] mitarcă grasă[4] sau pitarcă aspră,[5] este o specie de ciuperci din încrengătura Basidiomycota, în familia Boletaceae și de fenul Leccinum. Acest burete coabitează, fiind un simbiont micoriza (formează micorize pe rădăcinile arborilor). În România, Basarabia și Bucovina de Nord se dezvoltă întotdeauna sub mesteceni, în păduri, prin câmpii, mlaștini, solitar sau în grupuri mici, din iunie până în octombrie.[6][7]

Istoric[modificare | modificare sursă]

J. Krombholz

Inițial botanistul și micologul francez Jean Baptiste François Pierre Bulliard (1752-1793) a descris acest burete în opera sa (editată parțial postum) Histoire des champignons de la France, ou Traité élémentaire renfermant dans un ordre méthodique les descriptions et les figures des champignons qui croissent naturellement en France ca Boletus aurantiacus (1783)[8] care a fost confirmat ca specie sub acest nume de botanistul suedez Elias Magnus Fries în 1821.

Tot în anul 1821, în lucrarea sa A natural arrangement of British plant (Editura Baldwin, Cradock & Joy, Londra 1821), botanistul, farmacistul și micologul englez Samuel Frederick Gray (1766-1828) a creat numele generic Leccinum nou, adăugând această specie sub denumirea Leccinum scabrum.

În anul 1881, micologul finlandez Petter Adolf Karsten (1834-1917) a mai adăugat, în memoria marelui medic, botanist și micolog austriac Julius Vincenz von Krombholz (1782-1843), un alt sinonim: Krombholzia scabra.[9]

În total specia cunoaște peste 80 de denumiri (inclus variații) care însă pot fi neglijate.[1]

Descriere[modificare | modificare sursă]

Bres.: Boletus scaber
  • Pălăria: Ea are un diametru de 6-12 cm, este, la început, semisferică, apoi convexă și mai mult sau mai puțin plată precum foarte regulată, cu marginea mai întâi răsfrântă spre picior, la bătrânețe destinsă și foarte spongioasă. Cuticula este netedă, catifelată, adesea oară crăpată (în primul rând la bătrânețe) pe vreme uscată, dar unsuroasă pe vreme umedă, atârnând ușor deasupra sfârșitul pălăriei. Culoarea ei diferă de la galben-maro, peste maro închis, până la negricios.
  • Tuburile și porii: Sporiferele sunt foarte lungi și subțiri, împinse în sus spre picior, devenind repede spongioase, fiind de culoare albuie, gri, până la un galben murdar. Porii sunt mici, rotunzi, relativ deși și colorați ca tubulețele gri-măsliniu.
  • Sporii: Ei sunt fusiformi și gălbenași și au o mărime de 13-18 x 5-6 microni.
  • Piciorul: Acesta are o înălțime de 10 până la 15 cm și o lățime de 1,5 până la 3 cm, fiind destul de lung, plin, cilindric, ușor evazat în partea superioară și pe toată suprafața ridat, de culoare albicioasă până alb-cenușie precum acoperit de solzișori aspri și negricioși. Baza piciorului este bulboasă, adesea oară neagră și fibros-lemnoasă.
  • Carnea: Ea este albă, mai târziu gri-albicioasă numai în tinerețea timpurie compactă și tare, devenind repede moale, cu miros slab dar plăcut și de gust mediu. Carnea albă, care este sub cuticulă și tijă gălbioară, nu se decolorează odată tăiată, dar schimbă culoarea prin adăugare de reactivi chimici (vezi mai jos).[6][7][10]
  • Reacții chimice: Buretele se colorează cu fenol foarte încet arămiu până roșu de vin, cu Hidroxid de potasiu, sporiferele și porii ruginiu, carnea cu lactofenol negru-purpuriu, cusulfat de fier gri, cu sulfoformol de culoarea fildeșului și cu tinctură de Guaiacum gri-albăstrui.[11]

Confuzii[modificare | modificare sursă]

Buretele nu poate fi confundat cu ciuperci necomestibile sau chiar otrăvitoare, ci numai cu specii aproape înrudite, ca de exemplu cu Leccinum aurantiacum (crește în păduri de foioase în special sub plopi precum plopi tremurători, dar de asemenea pe sub sălcii),[12] Leccinum carpini sin. Leccinum griseum, (se dezvoltă numai în păduri de foioase, carnea devine neagră în timpul fierberii),[13] Leccinum pseudoscabrum (trăiește în păduri de foioase în special sub carpeni dar și sub aluni, mesteceni sau plopi),[14] Leccinum crocipodius (crește în păduri de foioase, mai ales sub fagi și stejari),[15] Leccinum duriusculum (se dezvoltă sub plopi tremurători),[16] Leccinum piceinum (se dezvoltă în păduri de conifere, mai ales sub molizi pe lângă afine),[17] Leccinum quercinum (crește sub stejari),[18] Leccinum roseofracta (trăiește sub mesteceni),[19] Leccinum thalassinum (se dezvoltă sub mesteceni pe teren nisipos și umed, destul de răspândit, dar numai puțin cunoscut),[20] Leccinum variicolor (trăiește prin turbării pe sol acru numai sub mesteceni),[21] Leccinum versipelle (crește în în păduri (și parcuri, pajiști) sub mesteceni, păduri de foioase în special sub plopi precum plopi tremurători, dar de asemenea pe sub sălcii),[22] Leccinum vulpinum[23] sau Porphyrellus pseudoscaber sin. Boletus porphyraceus (crește în păduri foioase sau mixte, pe teren nisipos și pe lângă drumuri cu macadam, comestibil dar cam fibros).[24]

Galerie de imagini (specii asemănătoare)[modificare | modificare sursă]

Valorificare[modificare | modificare sursă]

Mycomorphbox Choice.png

Această ciupercă are avantajul că este rareori atacată de viermi. Bureții tineri pot fi pregătiți ca ciulama,[25][26] sau adăugați la un sos de carne de vită sau vânat, cel mai bine împreună cu alte ciuperci de pădure. Acest soi nu este așa de gustos ca mulți alții ai acestei specii. Buretele devine cam repede foarte spongios și astfel nefolositor pentru bucătărie.

S-a afirmat, că, specia Leccinum scabrum, consumată crudă, poate să genereze incompatibilități, la copii precum persoane cu un aparat digestiv sensibil chiar și intoxicații ușoare de natură gastrointestinală. Astfel, ciupercile acestui soi ar trebui să fie consumate numai bine prăjite sau gătite.[27]

Note[modificare | modificare sursă]

  1. ^ a b Index Fungorum
  2. ^ Pilzlexikon 1
  3. ^ Denumire RO 1
  4. ^ Denumire RO 2
  5. ^ Denumire RO 3
  6. ^ a b Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 1, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1976, p. 514-515, ISBN 3-405-11774-7
  7. ^ a b Linus Zeitlmayr: „Knaurs Pilzbuch”, Editura Droemer Knaur, München-Zürich 1976, p. 95-96, ISBN 3-426-00312-0
  8. ^ Carl Christian Gmelin: „Nothhülfe gegen Mangel aus Misswachs oder Beschreibung wildwachsender Pflanzen”, Editura C. F. Müller, Karlsruhe 1817, p. 281-282 (nr. 151) și tab. 236, 489
  9. ^ Krombholzia scabra
  10. ^ Pilzlexikon 2
  11. ^ Rose Marie și Sabine Maria Dähncke: „700 Pilze in Farbfotos”, Editura AT Verlag, Aarau - Stuttgart 1979 și 1980, p. 74, ISBN 3-85502-0450
  12. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 1, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1976, p. 516-517, ISBN 3-405-11774-7
  13. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 2, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1980, p. 520-521, ISBN 3-405-12081-0
  14. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 2, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1980, p. 520-521, ISBN 3-405-12081-0
  15. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 2, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1980, p. 518-519, ISBN 3-405-12081-0
  16. ^ Bruno Cetto: „I funghi dal vero”, vol. 4, Editura Arte Grafiche Saturnia, Trento 1983, p. 484-485, ISBN 88-85013-25-2
  17. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 3, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1980, p. 436-437, ISBN 3-405-12124-8
  18. ^ Bruno Cetto: „I funghi dal vero”, vol. 4, Editura Arte Grafiche Saturnia, Trento 1983, p. 482-483, ISBN 88-85013-25-2
  19. ^ Bruno Cetto: „I funghi dal vero”, vol. 4, Editura Arte Grafiche Saturnia, Trento 1983, p. 490-491, ISBN 88-85013-25-2
  20. ^ Bruno Cetto: „I funghi dal vero”, vol. 4, Editura Arte Grafiche Saturnia, Trento 1983, p. 486-487, ISBN 88-85013-25-2
  21. ^ Bruno Cetto: „I funghi dal vero”, vol. 4, Editura Arte Grafiche Saturnia, Trento 1983, p. 490-491, ISBN 88-85013-25-2
  22. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 1, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1976, p. 516-517, ISBN 3-405-11774-7
  23. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 2, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1980, p. 516-517, ISBN 3-405-12081-0
  24. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 1, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1976, p. 518-519, ISBN 3-405-11774-7
  25. ^ Silvia Jurcovan: „Carte de bucate”, Editura Humanitas, București 2012, p. 118, ISBN 978-973-50-3475-7
  26. ^ Sanda Marin: „Carte de bucate”, Editura Orizonturi, București 1995, p. 185, ISBN 973-95583-2-1
  27. ^ Deutsche Gesellschaft für Mykologie: „Zeitschrift für Mykologie, vol. 62-63, Editura Deutsche Gesellschaft für Mykologie, Berlin 1996, p. 37

Bibliografie[modificare | modificare sursă]

  • Marcel Bon: “Pareys Buch der Pilze”, Editura Kosmos, Halberstadt 2012, ISBN 978-3-440-13447-4
  • Giacomo Bresadola: „Iconographia Mycologica, vol. XIX, Editura Società Botanica Italiana, Milano 1931
  • Bruno Cetto: volumele 1-7 (vezi sub „Note”)
  • Jean-Louis Lamaison & Jean-Marie Polese: „Der große Pilzatlas“, Editura Tandem Verlag GmbH, Potsdam 2012, ISBN 978-3-8427-0483-1
  • J. E. și M. Lange: „BLV Bestimmungsbuch - Pilze”, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna Viena 1977, ISBN 3-405-11568-2
  • Hans E. Laux: „Der große Pilzführer, Editura Kosmos, Halberstadt 2001, ISBN 978-3-440-14530-2
  • Till E. Lohmeyer & Ute Künkele: „Pilze – bestimmen und sammeln”, Editura Parragon Books Ltd., Bath 2014, ISBN 978-1-4454-8404-4
  • Meinhard Michael Moser: „ Röhrlinge und Blätterpilze - Kleine Kryptogamenflora Mitteleuropas”, ediția a 5-ea, vol. 2, Editura Gustav Fischer, Stuttgart 1978
  • Rolf Singer: „Die Pilze Mitteleuropas”, vol. 5 și 6: „Die Röhrlinge, pârțile 1 și 2”, Editura Justus Klinkhardt, Bad Heilbrunn 1965-1967

Legături externe[modificare | modificare sursă]