Leccinellum crocipodium

De la Wikipedia, enciclopedia liberă

Leccinellum crocipodium sin. Leccinum crocipodium
Genul Leccinellum, aici L. crocipodium
Clasificare științifică
Domeniu: Eucariote
Regn: Fungi
Diviziune: Basidiomycota
Clasă: Agaricomycetes
Ordin: Boletales
Familie: Boletaceae
Gen: Leccinellum
Specie: L. crocipodium
Nume binomial
Leccinellum crocipodium
(Letell.) Bresinsky & M. Binder (2003)
Sinonime
  • Boletus crocipodius Letell. (1838)
  • Boletus rimosus A.Venturi (1842)
  • Boletus tessellatus Gillet (1878)
  • Boletus nigrescens Richon & Roze (1888)
  • Suillus tessellatus (Gillet) O.Kuntze (1898)
  • Boletus velenovskyi Smochtl. (1912)
  • Krombholzia crocipodia (Letell.) E.-J.Gilbert (1931)
  • Krombholziella crocipodia (Letell.) Maire (1937)
  • Trachypus crocipodius (Letell.) Romagn. (1939)
  • Leccinum nigrescens (Richon & Roze) Singer (1947)
  • Leccinum crocipodium (Letell.) Watling (1961)
  • Krombholziella nigrescens (Singer) Šutara (1982)
  • Leccinellum nigrescens ( Richon & Roze) Bresinsky & M.Binder (2003)
Modifică text Consultați documentația formatului

Leccinellum crocipodium (Jean-Baptiste Louis Letellier, 1838 ex Andreas Bresinsky și Manfred Binder, 2003), sin. Leccinum crocipodium (Jean-Baptiste Louis Letellier, 1838 ex Roy Watling, 1961), din încrengătura Basidiomycota în familia Boletaceae și de genul Leccinellum,[1][2] este o specie de ciuperci comestibile care coabitează, fiind un simbiont micoriza (formează micorize pe rădăcinile arborilor). O denumire populară nu este cunoscută. În România, Basarabia și Bucovina de Nord trăiește de la câmpie la munte, izolat și în grupuri mai mici, în păduri de foioase de obicei în asociație cu carpeni și stejari pe sol uscat, termofil, greu, argilos și adesea bazic. Timpul apariției acestei ciuperci întâlnite regional destul de des este din iunie până în octombrie (noiembrie).[3][4]

Taxonomie[modificare | modificare sursă]

Numele binomial a fost determinat de medicul și botanistul francez Jean-Baptiste Louis Letellier (1782-1868) drept Boletus crocipodius în publicația sa Figures des champignons servant de supplément aux planches de Bulliard peintes d’aprés nature & lithographiées din 1838,[5] și transferat la genul Leccinum sub păstrarea epitetului de micologul scoțian Roy Watling (n. 1934), de verificat insa volumul 39 al jurnalului botanic Transactions of the Botanical Society of Edinburgh din 1961[6] care a fost pentru decenii numele valabil, fiind folosit de cei mai mulți autori până în prezent. Dar, pentru moment (2021), numele curent valabil este Leccinellum crocipodium, descris de micologii germani Andreas Bresinsky și Manfred Binder, descris în volumul 11 al jurnalului micologic Regensburger mykologische Schriften din 2003.[7]

Taxonarea sub același nume descrisă de micologii italieni Marco Della Maggiora și Renzo Trassinelli în 2014, propagată de comitetul de nomenclatură Index Fungorum,[1] este văzută homonim pe scară largă. Toate celelalte încercări de redenumire sunt acceptate sinonim.

Epitetul crocipodium înseamnă în limba română cruciform, încrucișat și se trage din componența cuvintelor latine (latină crux=cruce și (latină formatus=format),[8] datorită aspectului cuticulei la ciupercile mature și bătrâne.

Descriere[modificare | modificare sursă]

  • Pălăria: compactă și cărnoasă, dar în vârstă foarte spongioasă, are un diametru de 5-12 (14) cm, este, la început, semisferică, apoi conic-convexă, ulterior ä plan-convexă, cu marginea mai întâi răsfrântă spre picior și un văl care atârnă ușor peste tuburi (cu bine 1 mm). Cuticula uscată și catifelată este zbârcită (cu aspect de creier) la exemplarele tinere, mai târziu netedă și crăpată neregulat pe cruciș, adesea fisurată pe margini, cu un colorit la început brun-gălbui până brun-roșcat, brun-măsliniu până negricios. Între rupturi se ivește culoarea cărnii mai deschise.
Bres.: Boletus rimosus
  • Tuburile și porii: tuburile adnate până la anexe și lat bombate au lungimea de în mediu 20 mm, fiind de culoare palid gălbuie, apoi cu nuanțe măslinii și la bătrânețe brun-măslinii. Porii deși, rotunzi și înguști de 0,3-0,5 mm diametru, au un colorit galben ca lămâia, mai târziul galben-ocru, decolorându-se după apăsare mai întâi brun-roșiatic, apoi negricios.
  • Piciorul: cărnos ce frânge ațos are o înălțime de 6-12 (15) cm și o lățime de 1,5-3 cm, fiind destul de lung, cilindric până cuneiform, uneori ceva îndoit și plin pe dinăuntru. Coaja uscată este pe fond galbenă, spre pălărie crem-albicioasă, acoperită cu șiruri lungi de scvame fine aspre, inițial cenușii, ulterior maronii sau brun-negricioase care se lărgesc spre bază. La fundul bazei înrădăcinează conic. După o leziune se decolorează violet-negricios. Nu prezintă un inel.
  • Carnea: albicioasă ca fildeșul până crem-gălbuie este în pălărie densă, compactă și cărnoasă, devenind cu timpul moale și spongioasă, dar în picior repede tare și fibroasă. Mirosul, în tinerețe aproape imperceptibil și apoi discret de ciuperci este plăcut și gustul blând. Carnea albă, care este sub cuticulă și tijă gălbioară, nu se decolorează odată tăiată, dar schimbă culoarea prin adăugare de reactivi chimici (vezi mai jos). Se decolorează după tăiere diferit: brun-roșiatic, gri-albăstriu sau negru-violaceu. În timpul fierberii devine mereu foarte închisă.[3][4]
  • Caracteristici microscopice: are spori netezi, alungiți, aproape fusiformi cu un vârf conic, nu rar și în formă de migdale, cu o pată hilară clară și pereți destul de subțiri care au în apă un aspect palid brun, măsurând 12-15 x 6-7 microni. Pulberea lor este gri-brună. Basidiile de (18) 36-(35) 40 x (5) 10-(9) 12 microni cu 4 sterigme fiecare sunt claviforme (îngroșate de la bază spre vârf și cu extremități rotunjite în formă de măciucă), în formă de sticlă, adesea cu gâtul îngustat, incolore sau cu pigmenți granulari maronii intercelulari. Cistidele (elemente sterile situate în stratul himenal sau printre celulele din pielița pălăriei și a piciorului, probabil cu rol de excreție) sunt fusiform-ventricoase, măsurând 45-50 x 12-14 microni. Cuticula este o dermă de hife înguste, cilindrice, de 16-19 µm, cu grupuri caulo-himeniale mici până la destul de mari de basidii și cistide, formând scuamele pe suprafață. Pileocistidele (elemente sterile de pe suprafața pălăriei) constau dintr-un trichoderm destul de regulat de hifelor septate cu elemente terminale de 12-50 x 6.5 -17 microni, de obicei destul de subțiri, cilindrice, clavate sau conice, cu pigmenți intracelulari, incrustanți și extracelulari. Caulocistidele (cistide situate la suprafața piciorului) ce 25-120 x 7.0-15 x 2.0-4.5 microni sunt alungit clavate sau fusiforme, cu pereți subțiri sau groși, incolori sau cu pigmenți maronii granulari, intracelulari. Conexiuni cu cleme nu există.[9][10]
  • Reacții chimice: carnea se decolorează cu acid sulfuric galben sulfureu, cu anilină de fenol roz, cu formol puternic roșu de somon, tuburile cu Hidroxid de potasiu brun-portocaliu, carnea cu sulfat de fier verzui, cu sulfoformol galben și cu tinctură de Guaiacum albastru de oțel.[11][12]
  • L. crocipodium, spori
    L. crocipodium, spori
  • L. crocipodium, tuburi/pori și picior
    L. crocipodium, tuburi/pori și picior
  • L. crocipodium, baza piciorului
    L. crocipodium, baza piciorului
  • L. crocipodium tânăr, aspect general
    L. crocipodium tânăr, aspect general
  • L. crocipodium maturi, pălărie
    L. crocipodium maturi, pălărie
  • L. crocipodium maturi
    L. crocipodium maturi
  • L. crocipodium bătrân, secțiune longitudinală
    L. crocipodium bătrân, secțiune longitudinală

Confuzii[modificare | modificare sursă]

Buretele poate fi confundat cu alte ciuperci din familia Boletaceae, ca de exemplu cu Boletus calopus (necomestibil),[13] Boletus fragrans (comestibil, mai mic, pori galbeni, se colorează ușor albăstrui după leziune),[14] Boletus impolitus sin. Hemileccinum impolitum (comestibil),[15] Boletus subtomentosus (comestibil),[16] Leccinellum corsicum sin. Leccinum corsicum (comestibil),[17] Leccinellum lepidum sin. Leccinum lepidum (comestibil),[18] Leccinum aurantiacum (crește în păduri de foioase în special sub plopi precum plopi tremurători, dar de asemenea pe sub sălcii),[19] Leccinum carpini, Leccinum griseum, (se dezvoltă numai în păduri de foioase, carnea devine neagră în timpul fierberii),[20] Leccinum pseudoscabrum (trăiește în păduri de foioase în special sub carpeni dar și sub aluni, mesteceni sau plopi),[21] Leccinum duriusculum (se dezvoltă sub plopi tremurători),[22] Leccinum piceinum (se dezvoltă în păduri de conifere, mai ales sub molizi pe lângă afine),[23] Leccinum melaneum,[24] Leccinum quercinum (crește sub stejari),[25] Leccinum roseofracta (trăiește sub mesteceni),[26] Leccinum scabrum (se dezvoltă în păduri de foioase, în special sub mesteceni),[27] Leccinum thalassinum (se dezvoltă sub mesteceni pe teren nisipos și umed, destul de răspândit, dar numai puțin cunoscut),[28] Leccinum variicolor (trăiește prin turbării pe sol acru numai sub mesteceni),[29] Leccinum versipelle (crește în păduri (și parcuri, pajiști) sub mesteceni, păduri de foioase în special sub plopi precum plopi tremurători, dar de asemenea pe sub sălcii),[30] Leccinum vulpinum[31] sau cu Porphyrellus pseudoscaber sin. Boletus porphyraceus (crește în păduri foioase sau mixte, pe teren nisipos și pe lângă drumuri cu macadam, comestibil dar cam fibros)[32] si Xerocomellus porosporus sin. Boletus porosporus (comestibil).[33]

Galerie de imagini (specii asemănătoare)[modificare | modificare sursă]

  • !Boletus calopus!
    !Boletus calopus!
  • Boletus fragrans
    Boletus fragrans
  • Boletus impolitus
    Boletus impolitus
  • Boletus subtomentosus
    Boletus subtomentosus
  • Leccinum aurantiacum
    Leccinum aurantiacum
  • Leccinellum corsicum sin. Leccinum corsicum
    Leccinellum corsicum sin. Leccinum corsicum
  • Leccinum duriusculum
    Leccinum duriusculum
  • Leccinellum lepidum sin. Leccinum lepidum
    Leccinellum lepidum sin. Leccinum lepidum
  • Leccinum griseum
    Leccinum griseum
  • Leccinum melaneum
    Leccinum melaneum
  • Leccinum piceinum
    Leccinum piceinum
  • Leccinum quercinum
    Leccinum quercinum
  • Leccinum scabrum
    Leccinum scabrum
  • Leccinum variicolor
    Leccinum variicolor
  • Leccinum versipelle
    Leccinum versipelle
  • Porphyrellus pseudoscaber
    Porphyrellus pseudoscaber
  • Xerocomellus porosporus
    Xerocomellus porosporus

Valorificare[modificare | modificare sursă]

Această ciupercă are avantajul că este rareori atacată de viermi. Se folosesc pălăriile când încă n-au devenit spongioase, iar picioarele doar de la exemplare foarte tinere. Bureții pot fi pregătiți ca ciulama,[34][35] sau adăugați la un sos de carne de vită sau vânat, cel mai bine împreună cu alte ciuperci de pădure. Acest soi nu este astfel de gustos ca de exemplu hribii, dar totuși apreciat în bucătărie.

S-a afirmat, că specia, consumată crudă, poate să genereze incompatibilități, la copii precum persoane cu un aparat digestiv sensibil chiar și intoxicații ușoare de natură gastrointestinală. Astfel, ciupercile acestui soi ar trebui să fie consumate numai bine prăjite sau gătite.[36]

Note[modificare | modificare sursă]

  1. ^ a b Fungorum
  2. ^ Mycobank
  3. ^ a b Marcel Bon: „Pareys Buch der Pilze”, Editura Kosmos, Halberstadt 2012, p. 40-41, ISBN 978-3-440-13447-4
  4. ^ a b Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 2, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1980, p. 518-519, ISBN 3-405-12081-0
  5. ^ Jean-Baptiste Louis Letellier: „Figures des champignons servant de supplément aux planches de Bulliard peintes d’aprés nature & lithographiées”, fasc. 14-16, Editura Meilhac, Paris 1838, tab. 666
  6. ^ R. Watling Watling: „Leccinum crocipodium”, în: „Transactions of the Botanical Society of Edinburgh”, vol. 39, nr. 2, Edinburgh 1961, p. 200
  7. ^ Bresinsky & Manfr. Binder; „Leccinellum crocipodium”, în: „Regensburger mykologische Schriften”, vol. 11, Regensburg 2003, p. 233
  8. ^ Erich Pertsch: „Langenscheidts Großes Schulwörterbuch”, ed. a 13-ea, Editura Langenscheidt, Berlin, München, Viena, Zürich, New York 1999, p. 290 și 488
  9. ^ Giacomo Bresadola: „Iconographia Mycologica, vol. XIX, Editura Società Botanica Italiana, Milano 1931, p. + tab. 921
  10. ^ Henk den Bakker & Machiel Noordeloos: „Molecular Phylogeny and Evolution of Fungi”, în: “Persoonia”, vol. 18, nr. 4, 2005, p. 566-567
  11. ^ Rose Marie și Sabine Maria Dähncke: „700 Pilze in Farbfotos”, Editura AT Verlag, Aarau - Stuttgart 1979 și 1980, p. 63, ISBN 3-85502-0450
  12. ^ Meinhard Michael Moser: „ Röhrlinge und Blätterpilze - Kleine Kryptogamenflora Mitteleuropas”, ediția a 5-ea, vol. 2, Editura Gustav Fischer, Stuttgart 1978, p. 70
  13. ^ Gheorghe Sălăgeanu, Anișoara Sălăgeanu: „Determinator pentru recunoașterea ciupercilor comestibile, necomestibile și otrăvitoare din România”, Editura Ceres, București 1985, p. 92
  14. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 2, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1980, p. 494-495, ISBN 3-405-12081-0
  15. ^ Gheorghe Sălăgeanu, Anișoara Sălăgeanu: „Determinator pentru recunoașterea ciupercilor comestibile, necomestibile și otrăvitoare din România”, Editura Ceres, București 1985, p. 269
  16. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 1, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1976, p. 498-499, ISBN 3-405-11774-7
  17. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 2, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1980, p. 508-509 - 1, ISBN 3-405-12081-0
  18. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 2, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1980, p. 508-509 - 2 ISBN 3-405-12081-0
  19. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 1, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1976, p. 516-517, ISBN 3-405-11774-7
  20. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 2, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1980, p. 520-521, ISBN 3-405-12081-0
  21. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 2, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1980, p. 520-521, ISBN 3-405-12081-0
  22. ^ Bruno Cetto: „I funghi dal vero”, vol. 4, Editura Arte Grafiche Saturnia, Trento 1983, p. 484-485, ISBN 88-85013-25-2
  23. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 3, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1980, p. 436-437, ISBN 3-405-12124-8
  24. ^ Bruno Cetto: „I funghi dal vero”, vol. 5, Editura Arte Grafiche Saturnia, Trento 1986, p. 534-535, ISBN 88-85013-37-6
  25. ^ Bruno Cetto: „I funghi dal vero”, vol. 4, Editura Arte Grafiche Saturnia, Trento 1983, p. 482-483, ISBN 88-85013-25-2
  26. ^ Bruno Cetto: „I funghi dal vero”, vol. 4, Editura Arte Grafiche Saturnia, Trento 1983, p. 490-491, ISBN 88-85013-25-2
  27. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 1, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1976, p. 514-515, ISBN 3-405-11774-7
  28. ^ Bruno Cetto: „I funghi dal vero”, vol. 4, Editura Arte Grafiche Saturnia, Trento 1983, p. 486-487, ISBN 88-85013-25-2
  29. ^ Bruno Cetto: „I funghi dal vero”, vol. 4, Editura Arte Grafiche Saturnia, Trento 1983, p. 490-491, ISBN 88-85013-25-2
  30. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 1, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1976, p. 516-517, ISBN 3-405-11774-7
  31. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 2, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1980, p. 516-517, ISBN 3-405-12081-0
  32. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 1, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1976, p. 518-519, ISBN 3-405-11774-7
  33. ^ Marcel Bon: “Pareys Buch der Pilze”, Editura Kosmos, Halberstadt 2012, p. 42-43, ISBN 978-3-440-13447-4
  34. ^ Silvia Jurcovan: „Carte de bucate”, Editura Humanitas, București 2012, p. 118, ISBN 978-973-50-3475-7
  35. ^ Sanda Marin: „Carte de bucate”, Editura Orizonturi, București 1995, p. 185, ISBN 973-95583-2-1
  36. ^ Deutsche Gesellschaft für Mykologie: „Zeitschrift für Mykologie, vol. 62-63, Editura Deutsche Gesellschaft für Mykologie, Berlin 1996, p. 37

Bibliografie[modificare | modificare sursă]

  • Bruno Cetto: „I funghi dal vero”, vol. 1-7, Editura Arte Grafiche Saturnia, Trento 1976-1993 (pentru cercetarea în total)
  • Josef Breitenbach & Fred Kränzlin: „Pilze der Schweiz”, vol. 4 - Blätterpilze, Editura „Verlag Mykologia”, Lucerna 1995, ISBN 3-85604-040-4
  • Rose Marie Dähncke: „1200 Pilze in Farbfotos”, Editura AT Verlag, Aarau 2004, ISBN 3-8289-1619-8
  • Heinz Engel, Aurel Dermek, & Roy Watling: „Rauhstielröhrlinge - Die Gattung Leccinum in Europa”, Editura H. Engel (auto-publicat), Weidhausen bei Coburg, 1978, cu 17 plăci colorate și 4 alb-negre
  • Ewald Gerhard: „Der große BLV Pilzführer“ (cu 1200 de specii descrise și 1000 fotografii), Editura BLV Buchverlag GmbH & Co. KG, ediția a 9-a, München 2018, ISBN 978-3-8354-1839-4
  • Andreas Gminder: „Handbuch für Pilzsammler: 340 Arten Mitteleuropas sicher bestimmen”, ed. a 2-a, Editura Kosmos, Halberstadt 2014, 978-3440-14364-3
  • German Josef Krieglsteiner, Andreas Gminder, Wulfard Winterhoff: „Allgemeiner Teil: Ständerpilze: Leisten-, Keulen-, Korallen- und Stoppelpilze, Bauchpilze, Röhrlings- und Täublingsartige“, în: G. J. Krieglsteiner (ed.): „Die Großpilze Baden-Württemberg“, vol. 2, Editura Eugen Ulmer, Stuttgart 2000, ISBN 3-8001-3531-0
  • Meinhard Michael Moser: „Röhrlinge und Blätterpilze - Kleine Kryptogamenflora Mitteleuropas” ediția a 5-ea, vol. 2, Editura Gustav Fischer, Stuttgart 1983
  • Werner Rothmaler, W. (1994): Exkursionsflora von Deutschland vol. 1, Editura Gustav Fischer, Stuttgart 1994, ISBN 13: 9783334608319

Legături externe[modificare | modificare sursă]

[Categorie:1838 în știință]]

Adus de la https://ro.wikipedia.org/w/index.php?title=Leccinellum_crocipodium&oldid=16097918