Gara Vatra Dornei Băi
Gara Vatra Dornei Băi | |
Informații generale | |
---|---|
Adresă | Strada Dornelor 7 |
Coordonate | 47°20′47″N 25°21′22″E / 47.3463°N 25.3561°E |
Linii | Calea ferată Suceava–Vama–Floreni–Ilva Mică |
Gări adiacente | gara Vatra Dornei gara Roșu[*] |
Istoric | |
Deschisă | |
Alte informații | |
Proprietar | România |
Administrator | Compania Naţională de Căi Ferate[*] |
Cod LMI | SV-II-m-B-05659[1] |
Modifică date / text |
Gara Vatra Dornei Băi este o gară de cale ferată construită în anul 1910 în orașul Vatra Dornei (azi în județul Suceava al României). Ea se află pe strada Dornelor nr. 7.
Gara Vatra Dornei Băi a fost inclusă în Lista monumentelor istorice din județul Suceava, elaborată în anul 2004, având codul SV-II-m-B-05659. [2]
Istoric
[modificare | modificare sursă]În anul 1888 a fost pusă în funcțiune Calea ferată secundară Hatna–Kimpolung (azi Dărmănești–Câmpulung Moldovenesc), care a fost administrată de compania Bukowinaer Lokalbahnen. Ea a avut un rol important în dezvoltarea regiunilor montane îndepărtate ale Bucovinei și a sprijinit silvicultura și industria de prelucrare a lemnului.
La 23 octombrie 1899 împăratul Franz Joseph I al Austro-Ungariei a acordat companiei Bukowinaer Lokalbahnen concesiunea pentru prelungirea traseului de cale ferată de la Câmpulung Moldovenesc în orașul balnear Vatra Dornei. Termenul de construcție a fost estimat la un an și jumătate pentru tronsonul până la Valea Putnei (anterior Valeputna) și trei ani și jumătate până la Vatra Dornei. Această concesiune prevedea construirea unei ramificații de la Pojorâta (anterior Pożoritta) spre Fundu Moldovei (anterior Louisenthal), care trebuia să realizeze o legătură cu minele locale de acolo. Concesiunea trebuia să se aplice până la 4 iunie 1973.[3] Ambele tronsoane au fost deschise traficului înainte de termen: tronsonul de la Câmpulung Moldovenesc la Valea Putnei la 9 ianuarie 1901 și cel de la Valea Putnei la Vatra Dornei la 29 octombrie 1902 (în acest ultim caz, trebuia să fie construit un tunel lung de 1647 m).[4]
Odată cu linia ferată s-a construit și Gara Vatra Dornei, care a fost inaugurată în anul 1902. Pentru turiștii care soseau în stațiune, la băi, pe malul stâng al râului Dorna s-a construit în anul 1910 și Gara Vatra Dornei Băi, aceasta fiind mai aproape de stabilimentele balneare ale stațiunii.
După primul război mondial Bucovina a devenit parte componentă a României; calea ferată a fost preluată de către compania românească CFR.
Imagini
[modificare | modificare sursă]-
Gara Vatra Dornei Băi, văzută de pe malul drept al râului Dorna
-
Gara Vatra Dornei Băi - vedere dinspre vest
-
Gara Vatra Dornei Băi - vedere dinspre vest
-
Gara Vatra Dornei Băi - vedere dinspre vest
-
Gara Vatra Dornei Băi - vedere dinspre vest
-
Gara Vatra Dornei Băi - vedere dinspre vest
-
Gara Vatra Dornei Băi - vedere dinspre est
-
Gara Vatra Dornei Băi - peronul
-
Gara Vatra Dornei Băi - peronul
-
Gara Vatra Dornei Băi - peronul
Vezi și
[modificare | modificare sursă]Note
[modificare | modificare sursă]- ^ Monuments database,
- ^ Lista monumentelor istorice din județul Suceava din anul 2015
- ^ Österreichisches Reichsgesetzblatt (Monitorul Oficial Austriac) din 23 octombrie 1899
- ^ Office central des transports internationaux par chemins de fer: Bulletin des transports internationaux par chemins de fer. Office central des transports internationaux par chemins de fer, 1902. Ausg. 10, p. 382